Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 23 iulie 2014

Un fals la "Cifra în patru colţuri"

Din păcate am văzut prea târziu piesa la care mă refer în prezentul articol, ea se vânduse (cu un preţ derizoriu). Piesa este interesantă nu atât pentru colecţie (nu muream să posed falsul), ci mai mult pentru studiu şi pentru a putea să-i fac un scan cu o calitate ceva mai bună decât poza suită de vânzător pe portalul de licitaţii în cauză.

Acesta este falsul la care mă refer.

Iar aceasta este o marcă originală (fără filigran, dar oricum nu contează prea mult, deoarece toate cele trei tranşe ale mărcii de 50 bani - cu stema mică încrustată, fără filigran şi respectiv cu filigran PR - au fost imprimate cu aceleaşi clişee).

Atenţia mi-a fost atrasă prima dată de ştampila pe care n-am reuşit să o recunosc. Apoi un alt element care mi s-a părut anormal este dantelura (am învăţat să recunosc din privire cele patru danteluri de bază, fără să folosesc instrumente). Diferenţa faţă de original este evidentă.

Apoi există o sumedenie de elemente ale desenului care ies în evidenţă pentru ochiul obişnuit cu studiul mărcii:
   - la medalion, cadrul alb interior este mult mai gros decât cel exterior, iar în partea superioară se subţiază, spre deosebire de cel de la original;
   - piciorul vertical al lui R din ROMANIA este situat sub axa lui 5 din 50, pe când la original el este situat uşor spre stânga axei;
   - A din ROMANIA este situat sub 5 din 50, pe când la original el este situat între cifrele 5 şi 0;
   - ultimele litere CI din CINCI sunt situate la fals mult spre stânga faţă de cifra 50 din colţul stâng inferior (diferenţa este evidentă faţă de original);
   - B din BANI este aşezat deasupra lui 5 la fals, pe când la original el este situat deasupra lui 0.

Dacă scanul ar fi fost mai bun, poate că aş fi fost în stare să descriu mai multe diferenţe.
Verificaţi-vă clasoarele, poate descoperă cineva un astfel de fals (şi mă ajută şi pe mine cu un scan mai bun).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu