Diletantismul face din nou victime (sau cum îşi dau unii singuri cu tesla în...)

Cu o săptămână în urmă am semnalat pe Facebook apariţia unor falsuri tip Wertheimer pe eBay, dar fără să dau vreun link (tocmai pentru ca cei fără cunoştinţele necesare să nu se "arunce" la aşa ceva). Desigur că eram perfect conştient că nu toţi amatorii de piese româneşti urmăresc grupurile de pe Facebook pe care obişnuiesc să mai postez, aşa că mă aşteptam să apară iar oferte plasate aiurea, de către persoane fără pregătire.
Desigur că fiecare este liber să facă ce vrea cu banii lui, dar problema este alta: astfel de exemplare reuşesc uneori să influenţeze nivelul preţurilor de pe piaţă din cauza prostiei de care dau dovadă, şi de aceea alţi colecţionari pot avea de suferit. Multe lucruri se află în interdependenţă (chiar dacă nu este mereu evident).

Voi descrie sumar piesele despre care este vorba şi pe care eu le-am denumit "falsuri tip Wertheimer". Este vorba despre Jacques Wertheimer Ghika, fost expert al Tribunalului Ilfov în epoca celui de-al Doilea Război Mondial. Totuşi, el nu s-a ocupat numai de asta. În perioada interbelică a fabricat numeroase piese "excepţionale", păcălindu-i pe cunoscuţii experţi Rudolf Zoscsak şi baronul von Witzleben. Falsurile sale au avut la bază (în majoritatea cazurilor) scrisori oficiale autentice (fără mărci), pe care a aplicat mărci autentice (uneori în combinaţii de-a dreptul halucinante), obliterându-le cu ajutorul unor ştampile falsificate (ori ale unor oficii existente, ori pur şi simplu altele inventate). O parte a falsurilor le-a popularizat şi a încercat să le justifice prin inserarea în cadrul unor studii (în general corecte) a unor informaţii false sau a unor interpretări ambigue. Falsificatorul este cunoscut pentru lucrarea sa în două volume, "Documentele Poştei române":

O parte a "descoperirilor" uluitoare cuprinzând francaturi extrem de frumoase realizate inclusiv cu marca de 5 parale 1858 "cadrul spart" şi cu cea de 6 parale 1864 (ambele mărci nefiind puse niciodată în circulaţie poştală) au fost descrise în presa filatelică a vremii. Un exemplu este articolul din "Sammler Woche" 7/VIII, 1 aprilie 1940, care prezintă o scrisoare francată cu un bloc de patru mărci de 5 parale Cuza 1865 şi un ştraif de 5 mărci de 6 parale 1864, toate obliterate cu ştampila Strehaia 5/3 şi 6/3.

Mai multe piese false cu aceeaşi provenienţă au fost descrise şi de către Val. Tebeica în lucrarea "Primele mărci poştale româneşti 1858-1865", Ed. Meridiane, Bucureşti, 1962, pag. 173-175, piese care au făcut obiectul unei ample expertize realizate sub patronajul Federaţiei Internaţionale de Filatelie între 1959 şi 1960, de către Comisia Superioară Internaţională de Expertiză.

Ulterior, Wertheimer încearcă să se acopere din nou, publicând în 1977 la München un volum în editură proprie, "Scharlatane als Altrumänien-Markenprüfer", încercând să-i încrimineze pe cei care l-au "desconspirat" şi reluând "istoria" expusă şi în cele două volume pomenite mai sus.

Trebuie subliniat faptul că cercetările efectuate în Arhivele Naţionale în anii '60-'80 au scos la iveală istoricul complet al realizării mărcilor clasice româneşti, distribuţia lor la birouri şi consumul, funcţionarea birourilor telegrafo-poştale, confecţionarea şi utilizarea ştampilelor. Aşa că cine s-a pus la punct cu literatura publicată deja nu are cum să se mai păcălească cu făcături şi ştampile false, iar "valsurile" cântate de posesorii mai multor categorii de falsuri (de care m-am lovit şi eu de mai multe ori) nu trebuie acceptate.

Mai jos sunt ilustrate câteva dintre piesele false despre care este vorba.

 Francatură imposibilă realizată pe un plic oficial original. Mărcile sunt obliterate cu o ştampilă falsificată. Câteva detalii:
- francatura între Principate şi Cuza nu a putut lua naştere, primele mărci fiind retrase din circulaţie înaintea punerii în circulaţii a celorlalte mărci:
- Slobozia nu a avut niciodată o ştampilă "cu stea"; de altfel, prima unitate poştală din Slobozia a fost deschisă abia în 1874.
Care a fost "istoricul" licitaţiei? Vedeţi mai jos. Vă recomand să vă feriţi de cei care au bidat/câştigat (dacă reuşiţi să-i recunoaşteţi după numărul aprecierilor primite) deoarece vă pot cauza dureri de cap prin nepriceperea de care au dat (şi mai pot da) dovadă. Click pentru mărire.

Se vede că două ID-uri şi-au retras bidurile, probabil în urma zvonurilor despre caracterul piesei care au început să circule în diverse cercuri.

Scrisoare francată cu trei mărci de 25 bani "barbă" dantelate. Primul element care ar fi trebuit să sară în ochi oricărui amatpr este tuşul de culoare diferită al ştampilelor de serviciu de pe faţă ("RECOMANDAT" şi "DUPĂ PLECARE"). Apoi este ştampila Rusi de Vede cu agrafă bogată, care nu a existat niciodată însă. Oficiul Roşiori a fost însă, într-adevăr, deschis în 1872. Istoricul licitaţiei este următorul click pentru mărire):

Altă piesă purtând o ştampilă inventată:

Este aceeaşi "reţetă": scrisoare oficială origianlă pe care au fost aplicate mărci originale. Cele două elemente care ar fi trebuit să sară în ochieste culoarea roşie a ştampilei RECOM. (ar fi trebuit să aibă aceeaşi culoare cu ştampila de zi), respectiv ştampila URDICENI cu stea, care nu a existat niciodată. Istoricul licitaţiei este cel de mai jos (click pentru mărire):

Altă "minune", pe care au fost aplicate două ştampile falsificate:

Ştampilele RUSI DE VEDE şi ALEXANDRIA (ambele cu stea, a doua pe verso) nu au existat niciodată, sunt inventate. Restul e doar poveste (şi o... usturime adecvată la portofelul "fericitului" câştigător, click pentru mărire):

Ultima piesă din prezentarea de astăzi face parte dintr-o grupă de falsuri aproape celebre.

Ştampila STREHAIA este cea care a generat multă cerneală scursă pe articole pro şi contra, dar care s-a dovedit în final doar un fals (de altfel oficiul Strehaia se pare că a fost deschis după 1890, înaintea lui fiind deschisă gara poştală Strehaia, dar abia în 1888). Din documentele oficiale existente în arhive rezultă că atunci când s-au confecţionat ştampilele cu stea nu s-a comandat niciun ştemplu pentru Strehaia, această unitate poştală neexistând la acea dată. Istoricul licitaţiei (click pentru mărire):

În încheiere, îmi permit să vă dau un sfat (pe care l-am mai dat de nenumărate ori): nu înaintaţi oferte pentru piesele la care nu vă pricepeţi, achiziţionaţi numai piese cu care sunteţi siguri că nu aveţi probleme!