Fişe de studiu (3)

Episoade anterioare: (1), (2).

Deşi a trecut ceva timp de când am publicat primele două episoade (şi nu prea mă îndemnam să continui prea devreme), unele întrebări primite pe mail referitoare la câteva elemente de studiu pentru mărcile clasice m-au determinat să scriu acest al treilea episod.

În primul episod m-am referit la câteva noţiuni generale, iar al doilea a fost rezervat unui capitol nu prea abordat, prefilatelia. Acest episod va avea drept obiectiv scoaterea în evidenţă a unor elemente de studiu pentru primele emisiuni clasice.

Datorită similitudinilor tehnologice de imprimare, informaţiile de mai jos se vor referi la trei emisiuni:
- mărcile celor două emisiuni Cap de bour;
- mărcile primului tiraj al emisiunii Principatele unite (1862).

Este cunoscut faptul că aceste mărci au fost imprimate cu aceeaşi presă cu acţionare manuală, aflată iniţial la Iaşi în cunoscuta Atelia Timbrului, adusă apoi la Bucureşti. Ca mărci de bază distincte, sunt doar zece numere de catalog (patru din prima emisiune - 27, 54, 81 şi 108 parale, trei din a doua emisiune - 5, 40 şi 80 parale şi trei din Principatele unite - 3, 6 şi 30 parale). Toate aceste zece mărci au fost imprimate în coli de câte 32 de mărci, dispuse pe patru rânduri a câte opt exemplare. La toate cele zece mărci, colile prezintă aceeaşi particularitate: rândurile centrale ale colii au fost imprimate răsturnat una faţă de cealaltă, astfel încât la mijlocul colilor au luat naştere câte opt perechi întoarse (sau perechi tête-bêche, conform termenului încetăţenit, împrumutat din limba franceză; acelaşi termen este utilizat şi de catalogul american SCOTT; cataloagele europene de limbă germană utilizează termenul Kehrdruck).

Caracteristica tuturor colilor acestor zece mărci este dispunerea mărcilor la distanţe inegale şi după o aliniere defectuoasă cel mai adesea. Din această cauză (dar nu numai), este imposibilă stabilirea unui standard uniform privind lăţimea marginilor mărcilor unicat (mai mult, la unele birouri telegrafo-poştale care au manipulat mărci, acestea erau "decupate" după conturul cadrului).

Revenind la subiectul urmărit în serial, elementele de studiu se pot grupa după câteva criterii, neimpunându-se adoptarea unor fişe propriu-zise, din cauza bogăţiei în diversitate la exemplarele întâlnite pe piaţa filatelică.

1. Studiul clişeului mărcii. Problema este oarecum simplificată datorită existenţei a câte unui clişeu singular pentru fiecare dintre cele zece mărci enumerate mai sus. De aceea, la aceste mărci nu există noţiunea de planşă şi tip propriu-zis.
Studiul celor zece clişee se restrânge la două direcţii principale:
     - evidenţierea caracteristicilor fiecărui clişeu;
     - evoluţia uzurii în timp a fiecărui clişeu.

În ceea ce priveşte caracteristicile clişeelor, studiul mărcilor a subliniat necesitatea separării de către experţi a caracteristicilor specifice clişeelor în sine de cele cauzate de inconsistenţa imprimării mărcilor pe timpul realizării tirajelor comandate. Mai la obiect, distanţele între diferitele elemente ale clişeelor sunt constante de exemplu, pe când grosimea unor litere sau cifre ori ale detaliilor celorlalte elemente pot diferi datorită presiunii de aplicare a clişeului pe coala de hârtie, a cantităţii de cerneală pe care o poartă clişeul, precum şi a porozităţii hârtiei.

Există unele particularităţi ale uzurii clişeelor la a doua emisiune Cap de bour:
     - la clişeul mărcii de 5 parale, cadrul inferior a fost deteriorat, determinând împărţirea tirajelor imprimate după integritatea cadrului;
     - la clişeul mărcii de 40 parale, uzura acestuia a determinat specialiştii să împartă mărcile în două aşa-zise tipuri (în fapt, două stadii distincte ale aceluiaşi clişeu); detalii pot fi găsite în CMPR 1974 la pag. 50-51;
     - în mod oarecum similar, şi la clişeul mărcii de 80 parale specialiştii au împărţit stadiile de uzură ale acestuia în aşa-zise tipuri, după integritatea cadrului (detalii, în CMPR 1974 pag. 52).

Problema dificilă pentru stabilirea apartenenţei la un anumit "tip" la valorile de 40 şi 80 parale din a doua emisiune este cauzată de imprimarea mai ancrasată la unele tiraje.

2. Studiul hârtiei utilizate. Problema existenţei unor varietăţi de hârtie intervine numai la emisiunile a doua şi a treia, ea nefiind subliniată în mod special decât în cadrul câtorva studii de nivel înalt, semnate de experţii Heimbüchler şi Corneliu Spineanu. Este însă certă existenţa unor hârtii clar distincte, necatalogate până acum cu o minimă consecvenţă.
Varietăţile vizează nu atât structura (simplă sau vărgată), cât culoarea (albă, alb-gălbuie, gri, gri albăstruie etc.) şi grosimea combinată cu transparenţa.

3. Inventarierea pieselor. Este o problemă specifică primei emisiuni, a cărei realizare efectivă a început demult (încă dinaintea Primului Război Mondial au existat asemenea încercări), dar a ajuns să fie oarecum finalizată abia la sfârşitul anilor '90 de către expertul german Fritz Heimbüchler, care a şi publicat rezultatul muncii sale în primul volum al monografiei sale.

Inventarierea pieselor a fost făcută împărţind piesele în două categorii principale: neuzate şi obliterate. Piesele obliterate au fost la rândul lor împărţite în raport de biroul telegrafo-poştal la care a fost utilizat. O ultimă categorie au constituit-o piesele obliterate, ale căror ştampile sunt ilizibile.

Cel mai bun rezultat al realizării acestui inventar este cel al stabilirii efective a rarităţii pieselor în cel mai direct mod cu putinţă. Astfel, studiile de arhivă (publicate de către Kiriac Dragomir în decursul timpului, într-o serie amplă de studii) au fost completate în cel mai fericit mod de munca expertului german Heimbüchler.

Un alt element al inventarierii pieselor îl reprezintă stabilirea celor mai mari unităţi cunoscute, dar şi evidenţierea unor piese deosebite cu caracter de unicat.

4. Studiul circulaţiilor. Acest capitol vizează emisiunile a doua şi a treia (neavând rost la prima emisiune, în cazul existenţei unui inventar al tuturor pieselor cunoscute). Acest studiu vizează în principal:
     - inventarierea francaturilor cunoscute, precum şi a combinaţiilor dintre valori în cadrul francaturilor colorate şi/sau multiple, pentru fiecare tarif în parte; inventarierea corespondenţelor cunoscute pe destinaţii în cadrul aceluiaşi tarif;
     - inventarierea ştampilelor obliterante cunoscute pe fiecare marcă, incluzând date (timpurii/târzii), culori ale tuşurilor utilizate şi stadii vizibile de uzură ale ştampilelor, pentru fiecare birou telegrafo-poştal în parte şi pentru fiecare tip de ştampilă cunoscut.

Rezumat. Din cele patru puncte de mai sus rezultă cam aceeaşi idee: necesitatea existenţei unei baze de date care să conţină elementele enumerate, plus imaginile pieselor în cauză.

Dacă aveţi întrebări sau sugestii, nu ezitaţi să le aşterneţi în comentaii.

(Va urma)

©Max Peter, 2014. Preluarea prezentului articol nu se poate face decât pe baza unui acord prealabil.