Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 11 mai 2014

Circulaţie târzie a primei emisiuni austriece la Reghin

Pe un portal de licitaţii online dădusem peste o scrisoare pe care, atunci când am văzut-o, mi s-a rupt inima de ciudă că a trecut odată prin mâna unui nepriceput care a stricat-o. Mă întreb câte astfel de piese au fost distruse de tot felul de specimene, pentru că ele există şi la colecţionari, nu numai la timbre (click pe imagini pentru mărire).


Prima dată n-am acordat prea multă atenţie piesei, deoarece scrisorile francate cu o marcă de 3 şi una de 6 kreuzer nu constituie ceva deosebit. Dar uindu-mă după ştampila de sosire la Timişoara (care lipseşte însă), mi-a sărit în ochi inscripţia manuscrisă a expeditorului, acel "1859", cu un "9" apăsat, îngroşat chiar.
Mi-am spus: "hopa! stai aşa, că prima emisiune nu a mai circulat în 1859!". Am mai verificat odată în catalog, poate că nu mai ţineam eu bine minte. Avusesem dreptate, prima emisiune a circulat numai până la 31 decembrie 1858.
M-am uitat din nou la ştampilele de pe faţă: Szász-Régen, 29 decembrie! Apoi mi-am dat seama cam ce a fost în capul expeditorului.
Mai mult ca sigur, el a scris misiva în decembrie 1858. Realizând că până la Anul Nou nu mai sunt decât câteva zile, a modificat anul scris iniţial, din 1858 în 1859.

Problema este însă alta, din punctul de vedere al istoriei poştale: este cea mai târzie circulaţie pe care am văzut-o la Reghin, scrisoarea fiind obliterată în răs-penultima zi de circulaţie a emisiunii.
Dacă nu o strica un prostovan aplicându-i bucata de scotch pe faţă, ar fi fost cu adevărat o piesă de nota zece! Chiar şi aşa, scrisoarea a fost vândută cu 73 dolari, după 12 biduri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu