Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 1 mai 2014

eBay îşi modifică politica celor 50 de listinguri gratuite

După ce rezultatele financiare ale colosului american au fost făcute publice, compania a anunţat măsuri care vizează, printre altele, impulsionarea vânzărilor în special pentru utilizatorii cu un volum mic de activitate (cum sunt cei care comercializează obiecte de colecţie), forţându-i practic să listeze sub formă de licitaţie şi mai puţin în sistemul BuyItNow.
Măsura îi vizează pe utilizatorii care nu plătesc un abonament lunar pentru un magazin virtual. Ea urmează să intre în vigoare începând cu 15 mai a.c.
Mai multe detalii pot fi aflate din comunicatul celor de la eBay.
Ce sper eu că se va întâmpla odată cu adoptarea acestei măsuri: împuţinarea listingurilor care apar mereu, iarăşi şi iarăşi, cu piese care nu se vând pentru că vânzătorul le menţine la un nivel de preţ nerealist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu