Licitaţiile nemţilor de la Heinrich Koehler au constituit de multe ori adevărate surprize, timp de mulţi ani, prin piesele deosebit de frumoase pe care le-au oferit în mod constant. Să ai mereu un fond de marfă actualizat şi de un nivel calitativ ridicat este deosebit de dificil, pentru că există o concurenţă destul de puternică pe acest segment. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu fenomenul, sunt destul de multe case filatelice care organizează licitaţii, în condiţiile existenţei unui trend de scădere atât a ofertelor deponenţilor, cât şi a numărului de clienţi potenţial interesaţi. Asta înseamnă punerea unei presiuni pe efortul de continuare a activităţii, presiune care nu poate fi neglijată.
Ultima licitaţie a casei germane (desfăşurată la sfârşitul lunii martie a.c.) a strălucit prin oferta de marcă germană (era normal totuşi), dar şi la multe alte ţări şi teritorii au existat piese deosebit de frumoase în ofertă. Mi-am propus să prezint numai câteva piese care mi-au plăcut în mod deosebit. Am împărţit prezentarea în două părţi. Prima parte va cuprinde câteva piese frumoase clasice româneşti. A doua parte va fi o surpriză (sunt destul de sigur că cei dintre cei care urmăresc licitaţiile, majorităţii le-a scăpat o ofertă de excepţie, dar voi reveni).
Scrisoare foarte frumoasă şi bine păstrată, francată cu o marcă de 40 parale din a doua emisiune, expediată din Iaşi la Galaţi. A fost vândută cu 360 euro.
Unicat cu margini enorme al mărcii de 40 parale, cu o ştampilă clară FRANCO GALAŢI. Adjudecată pentru 140 euro.
Scrisoare expediată de la Galaţi la Iaşi, francată cu un unicat de 40 parale din a doua emisiune. Piesa este foarte frumoasă. Ea a fost vândută cu 460 euro.
Un alt unicat de 40 parale, cu o ştampilă clară, centrată şi completă TEKUTSCH MOLDOVA. Marca a fost vândută cu 160 euro.
Fragment mic cu un unicat de 80 parale pe hârtie albă, obliterat cu o ştampilă de culoare albastru pal, FRANCO JASSY. A fost adjudecată pentru suma de 290 euro.
Pereche orizontală de 80 parale pe hârtie gălbuie, obliterată FRANCO BERLAD. A fost vândută cu 400 euro.
Scrisoare foarte curată şi foarte bine păstrată, expediată de la Galaţi la Fălticeni, francată cu un unicat de 80 parale pe hârtie albă. A fost vândută cu 460 euro.
Unicat de 3 parale "Principate" din 1862 cu margini foarte mari, pe un mic fragment, obliterat cu o ştampilă completă GALATZ MOLDOVA. A fost oferit la un preţ de strigare de 150 euro, dar a fost vândut cu 340 euro.
Aceasta este nuanţa rară a mărcii de 5 bani "barbă" dantelat din 1872. Că este aşa, o certifică atât Hunziger, cât şi Gmach. Piesa a fost vândută cu 700 euro.
Şi, în final, cunoscuta varietate din 1956 ("recensământul", centrul răsturnat), a fost oferită la un preţ de strigare de 200 euro, fiind vândută în final cu 240 euro.
În partea a doua va urma surpriza.
Salutari,
RăspundețiȘtergereEu parca nu le-as plange prea mult de mila caselor de licitatii, comisioanele caselor pleaca de la 20%, la care se mai adauga si TVA-ul aferent. Cred ca se scot binisor... exista o multime de business-uri in care nu se mai practica de mult astfel de adaosuri; iar in banii astia intreaga raspundere este la vanzator si cumparator, casa de multe ori nici nu asigura trimiterile.
Dragos
Te salut şi eu, Dragoş.
ȘtergereSituaţia nu este aşa de simplă cum pare la prima vedere. Pregătira unei licitaţii implică multă, multă muncă, extrem de specializată. Veniturile sunt sunt cele obţinute din comisionul de consignaţie (nu sunt cele rezultate din vânzări, pentru că marfa este în proporţie de peste 90% uneori a celor care au depus-o în consignaţie şi este marfă care trebuie plătită).
Mai mult, un procent de vânzare mai mic de 60-70% din loturi se poate dovedi o problemă serioasă. TVA-ul e al statului, nu le rămâne lor (şi nu pot deduce din el, pentru că marfa provine de la persoane fizice, nu de la firme).
Apoi intervin cheltuielile cu realizarea catalogului. La o astfel de licitaţie, ele pot depăşi lejer 25.000-30.000 euro.
Aşa că treaba nu este prea roz. Veniturile obţinute la o vânzare reuşesc cu greu să acopere salariile organizatorilor până la următoarea vânzare (iar mai mult de trei vânzări pe an nu se pot organiza - cel puţin nu din cele serioase, de genul celor organizate de David Feldman, Corinphila, Koehler etc. - de casele mari).
Fără supărare, când scriu ceva am proprietatea termenilor.
Nu spun ca este usor de ajuns la nivelul acestor case de licitatii si ca acest lucru nu implica un volum mare de munca; insa sunt convins ca si merita financiar.
RăspundețiȘtergereComisionele practicate le consider suficient de mari (mai mult, pentru siguranta unele case practica comisionul minim, asta inseamna ca daca cumperi de exemplu de 50 de EUR, comisionul este 30 by default), la 30% eu unul nu as mai cumpara. Poate daca nu ar exista eBay, Delcampe, etc...
Nu pretind ca as avea multa experienta cu aceste case, dar putinele interactiuni mi-au lasat impresia ca stiu foarte bine sa-si gestioneze punga... doar sunt nemti.:)
Una din cauzele pentru care la astfel de licitaţii nu prea sunt loturi sau piese ieftine este şi aceasta, a comisioanelor.
ȘtergerePiesele comune sau relativ comune se pot lua de pe portalurile online. La licitaţiile "mari", fondul de marfă se bazează pe piese şi loturi importante. Marfa de duzină nu-şi are locul aici.
Noi nu prea suntem obişnuiţi cu acest sistem, mai apare şi discrepanţa dintre veniturile noastre şi cele ale lor.
Şi cu eBay-ul a fost la fel: când au dat românaşii prima dată cu nasul de el, au început să ţipe că-s comisioanele mari. Mi-aduc aminte ce s-a întâmplat atunci când cei de la Okazii au introdus şi ei comisioanele: toată lumea a început să ţipe. Toţi aveau impresia că e cineva obligat să muncească pentru a obţine ei venituri.
Munca şi vadul sunt lucruri plătite.
Din păcate avem o imagine puţin deformată despre nemţi. Nici la ei nu sunt toţi "brici", au şi ei o grămadă de uscături. Nu prea se deosebesc de noi, dovada o reprezintă multiplele semnalări pe care le-am făcut pe blog.