Tocmai acesta este motivul pentru care încă urmăresc licitaţiile desfăşurate mai ales în Suedia şi Norvegia. În ţara celor trei coroane (dar nu numai), casa de licitaţii Postiljonen a reuşit să păstreze un standard deosebit de ridicat, cu fiecare licitaţie internaţională organizată lumea filatelică îmbogăţindu-se cu descrieri şi prezentări noi din care ai de învăţat dacă eşti pasionat.
Licitaţia internaţională cu numărul 204 mi-a desfătat ochiul cu o colecţie nemaipomenită de eseuri daneze, adevărate piese de muzeu.
La suflet însă mi-au mers două piese clasice suedeze, francaturi deosebite, pe care nu mă pot abţine să nu le prezint.
Prima piesă este o francatură tricoloră din prima emisiune (3, 4 şi 24 skilling banco, 1855), expediată în noiembrie 1857 din Uppsala către Statul Papal. Scrisoarea este bine descrisă în certificatul semnat de Helena Obermüller Wilén. Ea a fost oferită cu un preţ de 20.000 euro, nefiind vândută însă pe timpul licitaţiei cu strigare.
A doua piesă este o francatură mixtă de mai mare frumuseţea, Suedia-Marea Britanie. Plicul francat cu două mărci de 6 skilling banco şi una de 24 skilling banco din prima emisiune a fost expediat în iunie 1858 din Göteborg la Londra (cifra lunii este inversată în ştampilă). La sosire (în aceeaşi lună, iunie), el a fost redirecţionat către Hastings şi francat cu o marcă de 1 penny. Este singura piesă cu francatură mixtă şi redirecţionată din prima emisiune care este cunoscută. Datorită acestui lucru, piesa este considerată drept una dintre rarităţile suedeze de referinţă.
Cine are curiozitatea să parcurgă cele două certificate de autenticitate poate observa, chiar înainte de sfârşit, câte o menţiune care sună cam aşa: "Kval. enl. SFF's normer" (urmat de nivelul de calitate şi o grupă de cifre care pare ceva criptic. Referirile sunt făcute la normele de calitate adoptate de SFF (societatea filatelică suedeză), norme "croite" pe baza unor trepte foarte precise de calitate pentru fiecare element al mărcilor/pieselor. Eu am făcut cunoştinţă cu aceste norme încă de prin anii '70, când eram tare pasionat de mărcile suedeze. Pe la începutul anilor '90 le-am prezentat pe larg colegilor români, dar am avut surpriza să mi se închidă gura, câteva personalităţi ale vremii (inclusiv doi tematicieni - deh, rămăşiţele activismului revoluţionar) opunându-se popularizării lor (căci de adoptarea unor norme similare de către a noastră organizaţie a filateliştilor nici nu mai putea fi vorba). N-am mai făcut de atunci nicio încercare, dar parcă-mi vine să introduc aşa ceva în lucrarea mea, fără să mai cer părerea nimănui. În definitiv alte contribuţii fiind egale cu zero, îmi vine foarte uşor să resping orice eventuală opinie potrivnică. Cui nu-i convine, să se ghideze după altceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu