Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 4 martie 2012

"Decupaje" la emisiunea "Paris"

Recent, pe eBay a fost vândut un lot foarte frumos de decupaje la primele şase valori ale emisiunii.


Din motive de spaţiu, am redus imaginile la o scară acceptabilă, dar pe imaginea originală se pot distinge relativ bine microsemnele caracteristice.
Piesa care îmi place cel mai mult din cele şase este cea de 10 bani, care prezintă (în afara cerculeţului specific de sub piciorul drept al primului A din ROMANIA) o deteriorare accentuată a segmentului de meandru superior drept (în opinia unor cercetători, acest semn ar reprezenta un retuş, dar în opinia mea o astfel de reparaţie nu cred că a existat). Interesantă este şi uzura ceva mai accentuată a clişeelor valorilor de 10 şi 15 bani (de aici, specialiştii pot trage cel puţin o concluzie interesantă).
Deoarece am întâlnit falsuri ale decupajelor (probabil realizate în mod artizanal, din piese izolate defecte), recomand celor interesaţi să se adreseze unui specialist în această emisiune, care poate verifica "suportul" pe care se află porţiunile decupate.
Lotul de şase piese a fost vândut cu 145 euro, după 25 de biduri.

15 comentarii:

  1. Salut! Ce inseamna ¨decupaj¨?Par a fi negative de film color.Daca puteti dezvolta subiectul v-as fi recunoscator(si cred ca nu numai eu).Multumesc anticipat.

    ps:

    Dupa articolul cu nr.1000,intrasem intr-o oarecare panica crezand ca veti renunta la a mai scrie pe blog.Imi pare bine ca nu a-ti
    renuntat.Multa sanatate si o viata cat mai placuta.

    La revedere!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La tipografia franceză de stat unde s-au tipărit aceste mărci, una din operaţiunile pe care le-au urmărit tipografii a fost obţinerea unei vizibilităţi cât mai bune a tuturor detaliilor de desen. Pentru aceasta, o operaţie necesară (de altfel pentru orice tipăritură) este asigurarea planicităţii formei de tipar. Acest lucru s-a realizat prin aplicarea pe "patul" pe care se aşeza coala de hârtie ce urma să fie imprimată, a unei coli de probe, pe care elementele prea "puternice" erau îndepărtate prin decupare. Aceste "decupaje erau lipite pe o coală specială de hârtie tare, rezistentă, deoarece acest montaj rămânea pe "pat" până când se realiza o tipărire uniformă a tirajului.

      Mulţumesc frumos pentru urări. Am avut câteva zile foarte pline, când n-am avut timp să mă ocup de blog.

      Ștergere
  2. Dar cine este personajul din "poza" ? Seamana cu Imparatul Hadrian parca.

    LOL ! Niciodata nu il vazusem pe Hadrian tanar, dar l-am gasit aici in Norvegia, pe site-ul unei firme de real estate: http://www.hadrian.no/hadrian_historie/cms/14

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este regele Carol I. Aceasta este efigia copiată de gravorii francezi după o monedă a vremii (mărcile au fost puse în vânzare în 1872).

      Ștergere
    2. Cred ca cu barba aia chiar asa de carliontata plus coafura respectiva mi-ar fi fost imposibil sa ghicesc !

      Dar intr-adevar, am verificat si la un moment dat se purtau barbi din astea oarecum "sarmoase", desi nu chiar asa ca in poza asta, (oricum, cred ca era o efigie in stil mai antic idealizata oricum, nu un portret fidel...de fapt in poze mie mi se pare ca arata mai misto decat in timbrul asta, cel putin avea parul mai ingrijit !)

      Uite un site cu poze si muzica re mode de purtat parul in sec XIX !

      http://thehistoryofthehairsworld.com/hair_19th_century.html

      Ștergere
    3. Iar mi-a intrat la spam un post ! Voiam doar sa dau un link la un site cu mode sec XIX !

      Ștergere
    4. Ah, sorry, NU intrase la Spam, doar la moderare !

      Ștergere
    5. Cred ca tu m-ai inspirat cu modele astea de am inceput sa ma gandesc in weekend numai la mode, ba chiar sa imi planific o excursie de shopping ! L-am enervat si pe Mircea Vladut la el pe blog cu casa Lanvin + ultimele creatii ale firmei fratilor gemeni Catenacci ! Aici in Norvegia la serviciu, din pacate, e moda sa fii imbracat cat mai casual punk, chiar si la serviciile serioase de functionari bancari ! Numai cand e vreo petrecere mai oficiala de serviciu se pune toata lumea la costum de tip din ala de inmormantare ! Eu uneori fac opinie aprate din aia de tip "sectar" expres cand sunt mai enervat si ma imbrac in "sperietoare de norvegieni", cu haine de culoare inchisa din stofe amestec care dau o oarecare fluiditate si cu guleras clerical alb iesind pe sub sweater la gat, (semanand cu un fel de preot catolic...in zilele astea fiind lasat in pace cel mai mult !)

      Despre moda feminina (profesionala de la serviciu presupus serios) din Norvegia nu mai zic nimic, trebuie sa o vezi ca sa o crezi ! In general se bazeaza pe fuste mini sau chiar short peste ciorapi, si cizme peste genunchi cu tocuri de peste 12 cm + cat mai mult sclipici. Cine nu e chiar asa la moda se imbraca ca baietii, doar casual punk.

      Iar parul tuturor se tunde de obicei acasa pt ca un tuns profesional coste de la 50 Euro in sus.

      Nu ma vait prea tare, deoarece vad ca atmosfera de care sunt inconjurat ajuta la creativitate...insa...ehei, unde e d-na Jeanne Lanvin care a zis ca in general imaginatia NU trebuie folosita decat ca sa vezi in mod preventiv posibilele defecte ale lucrului viitor dezirabil imaginat ?

      Ștergere
    6. P.S. Anunt si aici pt posibilii curiosi ca moda pe sezonul toamna/iarna 2012/2013 revine la sobrietate structurata cu culori in general uni, cel mult imprimeuri ff discrete, si luxul doar sugerat prin mici accesorii si calitate materiale/cusaturi.

      Ștergere
    7. Pt barbati Romania recomand Roberto Cavalli pe urban, si Ermanno Scervino pe rural/orase mai mici de provincie, (minus puloverele cu romburi).

      Pt femei si barbatii mai bogati Romania recomand ca inalt calitativ si din ce in ce mai popular Lanvin, dar numai hainele, NU incaltamintea sau accesoriile.

      Pt artisti Dsquared2, care sa ii mai aduca cu picioarele pe pamant.

      Pt studenti Christian Lacroix, deoarece acopera o multitudine de posibile interese/inclinatii/destinatii in dezvoltare.

      Ștergere
    8. Văd că eşti priceput la modă (cel puţin, mai priceput decât mine). Mulţumesc pentru link.
      Trebuie să recunosc faptul că nu prea sunt interesat de firmă, dacă îmi place ceva, poate să fie şi ceva no-name. Important este să mă simt eu comod.

      Ștergere
  3. Am văzut aceste mărci poștale numai în fotografie :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ele nu sunt practic mărci, ci mai degrabă eseuri (de fapt, mult mai corect, ar putea fi denumite probe tehnologice).
      Se cunoaşte aşa ceva şi la perioada clasică, la Franţa (provin din aceeaşi tipografie).

      Ștergere
  4. Vad un timbru cu valorea de 11/2 B; avea banul subdiviziuni ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1½ era tariful pentru transportul prin poştă al unui ziar. Din câte ştiu, nu a existat o monedă corespondentă, ştiu că s-a bătut doar monedă de 1 ban (două imagini pot fi găsite aici: http://colnect.com/ro/coins/list/country/2296-Rom%C3%A2nia/series/81810-1861~1881_Principality_Alexander_Joan_I)
      Cu 3 bani se puteau cumpăra două timbre.

      Ștergere