Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 10 ianuarie 2019

Ştampilă sau supratipar?

Pe timpul incursiunilor mele zilnice pe portalurile de licitaţii online am găsit o carte poştală care mi-a atras atenţia şi care mi-a ridicat unele întrebări. Click pe imagine pentru mărire.


La prima vedere este o carte poştală simplă obişnuită, cu marcă fixă Carol I - Tipo de 5 bani. Examinată cu mai multă atenţie, se poate deosebi o ştampilă (?) liniară fără cadru, cu textul "POŞTA MILITARĂ".

Am făcut o scanare aşa, mai în diagonală a bibliotecii mele de imagini, să văd dacă nu am mai salvat vreo piesă asemănătoare (şi asta deoarece nu-mi mai aduc aminte să fi văzut aşa ceva). N-am găsit nimic (asta nu înseamnă că n-ar mai exista în alte colecţii piese de care să nu ştiu, dar de care nici nu am fost interesat pentru că n-au intrat în zona mea de interes).

Cartea poştală a fost expediată din Pârscov pe 20 septembrie 1916, apoi a trecut prin Biroul de Cenzură Militară Buzău, pe 21 septembrie. Din păcate lipseşte o ştampilă de sosire (şi nici n-am putut vedea cealaltă faţă a întregului, imaginea nefiind potată de vânzător).

Ştampila (?) cu pricina mă face să îmi imaginez două situaţii:

1. Este vorba despre un supratipar? Atunci avem în faţă o carte poştală simplă transformată într-una militară.
2. Este doar o ştampilă? Atunci ea poate fi specifică unei anumite unităţi militare şi se constituie într-o ştampilă poştală de serviciu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu