Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 22 martie 2012

De astăzi este disponibil Photoshop CS6 (Public Beta) pentru descărcare gratuită

Am văzut pe la prânz ştirea, dar n-am avut timp să scriu articolul până acum.
Astăzi, Adobe Labs a publicat linkurile pentru descărcarea versiunii publice Beta a Photoshop CS6 (click pentru mărire).

(sursa imaginii: Adobe Labs)

Printre lucrurile noi care se observă se numără interfaţa, dar şi performanţa generală a programului (a fost implementat un nou motor grafic, denumit Mercury), o unealtă nouă din gama "content aware" (se pot decupa elementele nedorite din fotografie, spaţiul "gol" fiind umplut cu o uşurinţă mai mare, în mod automatizat), precum şi redesenarea şi regândirea uneltelor de desen.

Aceasă versiune Beta include toate comenzile care vor fi prezente în viitoarele ediţii CS6 şi CS6 Extended, inclusiv editarea de imagini 3D (care nu vor fi prezente în versiunea standard). După instalare, sau în cel mult 7 zile de la prima pornire a programului va fi necesară logarea cu Adobe ID şi activarea online.
Modul de lucru 3D nu va putea fi utilizat dacă instalarea este făcută pe Windows XP (va fi necesară cel puţin MS Vista sau Windows 7).

Cerinţele hardware sunt următoarele:
- procesor - Intel Pentirum 4 sau AMD Athlon 64 de minimum 2 GHz (pentru Windows), respectiv procesor Intel multicore (pentru OS X);
- memorie RAM - minimum 1GB;
- spaţiu liber pe harddisk: 1 GB (Windows), respectiv 2 GB (OS X);
- placă grafică capabilă să redea culorile pe 16 biţi, cu 512 MB VRAM şi care să dispună de accelerare hardware OpenGL, cu o rezoluţie minimă de 1024x768 (1280x800 recomandată).

Sistem de operare:
- Windows - XP SP3 sau mai mare, ori Windows 7;
- Apple - OS X 10.6 sau 10.7 (ambele pe 64 biţi).

Descărcarea pachetelor de instalare:
- de aici pentru Windows (format ZIP, dimensiune: 1,7 GB);
- de aici pentru Mac OS X (format DMG, dimensiune 984 MB).

Dacă doriţi să vizionaţi un scurt clip de prezentare (din cauza suprasolicitării serverelor, este posibil să nu funcţioneze pentru o perioadă):



Mai multe clipuri video se pot viziona pe pagina lui Scott Kelby.

8 comentarii:

  1. Foarte interesant! Deci e gratuit pana se lanseaza oficial versiunea finala sau cum?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că scrie în documentaţie care vine cu chitul de instalare. Regula încetăţenită pentru o versiune beta este că softul este pe deplin funcţional pe durata perioadei de testare. N-am dat încă peste menţionarea acestei perioade, încă n-am avut timp să-l iau la puricat pe toate feţele.

      Ștergere
    2. Mersi! Cred c-o sa-l incerc si eu cat e la "liber" :)

      Ștergere
    3. Cu mare plăcere, Alina. Aici aici şi linkurile către clipuri cu mai multe tutoriale, care îţi pot fi de folos.

      Ștergere
  2. Mulţumesc, Peter, chiar aveam nevoie.
    O zi minunată!

    RăspundețiȘtergere
  3. ei da...asta da veste buna! ce m-as face eu fara photoshop!! mc fain...zi faina :)

    RăspundețiȘtergere