Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 6 noiembrie 2011

Care este preţul mărcilor poştale (6)

Episoadele anterioare le puteţi găsi aici: (1), (2), (3), (4), (5).

Despre mărcile ştampilate româneşti

Câteva consideraţii generale

Am considerat necesar să mă opresc asupra acestui subiect preţ de un episod al serialului nostru, pentru că sunt câteva probleme care nu prea sunt cunoscute nici măcar de filateliştii ceva mai avansaţi.

Înainte de a începe însă, doresc să reiau una dintre afirmaţiile pe care le-am mai făcut anterior: nu există o formulă matematică pentru determinarea preţului mărcilor poştale, acesta fiind de fapt o apreciere a gradului de raritate în raport cu raritatea altor piese.

Dar intervine firesc o întrebare: cât de exact (sau mai bine spus cât de apropiat de realitate) a fost făcut acest lucru de către marile cataloage internaţionale? Dar de către cele câteva cataloage româneşti publicate până acum? La această întrebare vin cu încă un răspuns care s-ar putea să-i deruteze pe unii colecţionari mai începători, dar şi pe cei care nu sunt colecţionari şi ar vrea să ştie cât valorează mărcile poştale pe care le au întâmplător.

Ei bine, aici este răspunsul (care s-ar putea să-i nemulţumească pe unii negustori): Niciunul dintre cataloagele enumerate nu are preţuri reale, care ar putea fi recunoscute pe piaţă în orice moment! Păi cum vine asta, şi de ce se mai publică acele cataloage?

După zeci de ani de "holbat" în tot felul de cataloage, după zeci de TB de date pe care le-am descărcat de pe internet (legate de licitaţiile din ultimii 15 ani) şi pe care le-am tot analizat, după discuţii cu zeci de colecţionari, specialişti, experţi şi autori de lucrări de specialitate din ţară şi din străinătate, după ce mi-au trecut prin mână milioane de mărci poştale (nu este deloc o exagerare, vă rog să mă credeţi), am ajuns la concluzia că nu există persoane competente, în măsură să facă o apreciere cât mai exactă a pieţei, pentru un catalog general care să cuprindă mărcile din toată lumea. Există însă relativ puţini specialişti capabili să facă o astfel de apreciere pentru un catalog ori naţional, ori cel mult regional. Deoarece cantitatea de informaţii necesare este atât de mare, încât nu poate fi acoperită de o minte omenească, pur şi simplu!

Şi totuşi, de ce se folosesc aceste cataloage? Păi, în primul rând, ele au rolul (conform denumirii ce li se atribuie) de a face cataloagarea mărcilor unei ţări, ale unei regiuni sau ale unui continent, ori a mărcilor din lumea întreagă (cum este cazul celor câteva cataloage internaţionale consacrate). Rolul primar (dar şi cel mai important în acelaşi timp) este cel de evidenţă a mărcilor poştle şi a emisiunilor. Dar de aici şi până la a fi considerate "biblii", este o cale extrem de lungă, dar şi o mare greşeală în acelaşi timp.

Despre cataloagele româneşti

O parte a autorilor acestor lucrări mi-au fost cunoscuţi. Ba chiar am colaborat cu ei, aş putea spune. Datorită acestui lucru, am reuşit să îmi formez o părere asupra nivelului lor de cunoştinţe. În general, toţi au fost specialişti foarte buni, dar cu o observaţie: specializarea lor s-a îndreptat spre domenii destul de înguste de interes. Niciunul nu a reuşit să acopere (ca preocupare de studiu) toate emisiunile româneşti de la cap la coadă. Pe de o parte, din cauza lipsei de preocupare personală, pe de altă parte, din lipsa cunoştinţelor necesare.

La ce a dus acest lucru? (ştiu, vor fi câţiva colecţionari care mă vor "gratula" pentru această concluzie). Cataloagele realizate de domniile lor s-au bazat pe propriile cercetări numai la câte un capitol, poate la cel mult două. Restul? Vorba regretatului colecţionar Barbu Popescu: "Cărţile, din cărţi se face!" Aşa că, pur şi simplu, s-au apucat şi au copiat cataloagele mai vechi (ori unele manuscrise rămase nepublicate). Ar fi acest lucru unul rău? Nicidecum, dacă ar fi fost făcută cu o condiţie: să verifice realitatea informaţiilor. Din păcate, tocmai acest lucru nu a fost făcut. Dar să revenim la subiectul propus...

Mărcile ştampilate din perioada Regatului

Există numeroase situaţii în care cotele cataloagelor (şi a celor româneşti, dar şi a celor internaţionale) denaturează adevărul prin prezentarea unor date nereale. Motivul principal este că există multe emisiuni româneşti care au avut o circulaţie poştală limitată, cauzată de doi factori importanţi, neluaţi în considerare de autori:
- puterea de francare (sau, altfel spus, perioada de circulaţie) limitată la un interval scurt de timp;
- existenţa a numeroase emisiuni la care valoarea nominală a fost "îmbogăţită" prin suprataxe care, în unele situaţii, depăşesc chiar de câteva ori nominalul "poştal".

Este firesc ca din cauzele de mai sus mărcile acestor emisiuni să fie mai rare în stare obliterată decât în stare neuzată. Dar aici intervine marea problemă: există mărci ştampilate de complezenţă (uneori cu ştampile originale, contemporane, alteori cu ştampila mai târzii, dar care au fost antedatate). Ce ar rezulta de aici? Astfel de piese ar trebui să primească cote diferenţiate pentru cele circulate real şi pentru restul. Cine le-ar putea totuşi deosebi? Din păcate, nu sunt decât câţiva specialişti care ar avea astfel de cunoştinţe.

Bine, cum s-ar putea "acoperi" un colecţionar care nu posedă cunoştinţele necesare? Păi prin achiziţionarea unor astfel de piese pe corespondenţe întregi. În principiu, treaba ar fi simplă, dar uite că şi aici intervine o problemă: există corespondenţe circulate normal, prin poştă, în cadrul unor francaturi obişnuite. Astfel de piese ar fi însă destul de rare, unele chiar foarte rare, iar cotele nu ar putea fi atribuite (iar piesele evaluate corespunzător) decât pe baza unui certificat emis de către un expert recunoscut.
Aici apare şi a doua situaţie: piese întregi, dar care nu sunt rezultatul unei circulaţii normale, ci a uneia filatelice. Din păcate, astfel de piese (deşi sunt mult mai comune decât cele din prima categorie) tind să fie "validate" de piaţa filatelică din cauza frumuseţii şi calităţii lor. Cu toate acestea, în opinia mea ele sunt piese fabricate în mod special de către colecţionari, pentru colecţionari. Multe nu au francatura conform cu tariful în vigoare la acea dată, pentru acea categorie de corespondenţă, unele nu au nici măcar ştampila oficiului poştal de destinaţie.
Ce preţ ar merita astfel de piese? În opinia mea (şi contrar părerii multor colecţionari, pe care eu personal nu îi consider competenţi în materie), astfel de "plicuri" nu ar merita decât cel mult o mică fracţie din preţul mărcilor respective, în stare neuzată.

Ca să argumentez totuşi şi cu exemple concrete problema rarităţii acestor emisiuni, sunt gata să public orice corespondenţă francată poştal cu oricare din valorile emisiunii "Victoria" din 1945, sau a emisiunii "Congresul sindical de la Paris" din acelaşi an. Cine ar avea aşa ceva, ar fi posesorul unei piese foarte rare. Se încumetă cineva?

Mărcile ştampilate din perioada Republicii

Şi în această perioadă ne întâlnim cu situaţii similare. În 1948 sunt câteva emisiuni care, din cauza suprataxelor "alipite" la nominal, practic nu au avut circulaţie poştală. Din fericire pentru filatelie însă, începând cu 1949 se intră în normal (asta însemnând că toate mărcile din toate emisiunile au fost distribuite masiv la francare). Cu excepţia câtorva emisiuni care au existat şi nedantelate.

Iată însă că după reforma monetară din 1952, Poşta începe să recurgă la una dintre "mişcările" care pur şi simplu va distruge valoarea multor emisiuni, afectând totodată în mod global impactul pe care piaţa liberă l-ar fi putut avea în cazul unei politici normale de emisiune. Ce s-a întâmplat? S-a început producerea la scară mare de mărci destinate în mod special "filateliei de masă", o prostie în fapt.

Iniţial, o parte a tirajului emisiunilor nu s-a mai distribuit la francare, oprindu-se pentru a fi obliterate de complezenţă, urmând apoi a fi vândute la preţuri care acopereau doar preţul de producţie şi un profit oarecare (indiferent de tematică, de tirajul total al emisiunii şi de nominalul acesteia). Unii colecţionari mai hâtri  au denumit procesul "egalizarea comunistă". În fapt, exact acest lucru s-a întâmplat: sub sloganul "filateliei de masă" (de fapt o propagandă ordinară), Poşta a început ea însăşi să-şi scadă valoarea pe piaţă a propriilor produse.

Dar acest fenomen a fost continuat la un alt nivel câţiva ani mai târziu. Propaganda a avut rezultate nesperat de bune, iar numărul filateliştilor a crescut considerabil (mă rog, un fel de a spune filatelişti). Ce a făcut Poşta când a constatat că nu mai sunt acoperite nevoile "filateliştilor"? A început direct producţia mărcilor obliterate. Cum adică? Păi, încă din tipografie (adică direct la Fabrica de Timbre) mărcile erau tipărite, apoi mai primeau încă un tipar câte o ştampilă (tot tipărită), aşezată "frumos" pe colţurile a câte patru mărci alăturate. Iniţial au fost "mimate" ştampile poştale, apoi dezmăţul s-a declanşat direct, tipărindu-se "ştampile" cu textul "FILATELIE" (să-mi dau palme!!!).

Iată, aşadar, cum filatelia românească s-a îmbogăţit peste noapte cu trei categorii de mărci poştale ştampilate:
• mărcile poştale circulate efectiv, obliterate poştal;
• mărci obliterate de complezenţă;
• mărci preobliterate, în scop filatelic.

Tot prin anii '50 au început să fie lansate pe piaţă tot de către Poştă o categorie nouă de produse, destinate exclusiv filateliştilor: reimpresiunile! Ce s-a întâmplat de fapt? la intervale mai mici sau mai mari de timp (din nefericire, câteodată chiar şi după ce o emisiune a fost complet epuizată în circuitul poştal), s-a recurs la retipărirea unor emisiuni care au fost direct preobliterate. Practica a fost aproape generalizată pentru o anumită perioadă. Nu se cunosc date asupra tirajelor acestor "emisiuni" deoarece au fost ţinute "la secret", ele reprezentând o sursă de valută pentru Poşta comunistă. Nici măcar nu se cunoaşte dacă tirajele acestor reimpresiuni fac sau nu parte din tirajul anunţat prin deciziile oficiale, dar în mod cert au existat emisiuni la care tirajele reimpresiunilor au "suplimentat" tirajele iniţiale. Cum adică? Păi au fost tipărite cu alte planşe (alţi cilindri), pe alte tipuri de hârtie decât mărcile puse în circulaţie în mod normal. Există astfel unele emisiuni la care "originalele" au fost imprimate pe hârtie cu filigran RPR, în timp ce reimpresiunile au hârtie cretată, fără filigran, ori hârtie cu un alt tip de filigran RPR decât cel al emisiunilor iniţiale.

Aceste făcături ordinare (culmea, executate chiar de către Poştă) nu pot exista decât preobliterate. Se cunosc însă câteva exemplare din diverse emisiuni rămase în stare neuzată, adică fără preobliterate. Deoarece sunt uşor de deosebit de originale (pentru că au alt fel de hârtie), ele capătă oarecum un statut de eroare, deoarece apariţia lor este neintenţionată, iar raritatea ar impune acest lucru. Din nefericire, nu cred că sunt mai mulţi filatelişti decât degetele de la mâini care să le cunoască. Dar un eventual catalog specializat ar trebui să le menţioneze.

Practica "reimpresiunilor" a fost continuată pentru mulţi ani, existând "retipăriri" chiar şi după 1990.

La începutul anilor '60 s-a mai produs încă o catastrofă, generată tot de către Poştă. Unele mărci au început să nu mai fie distribuite deloc la oficiile poştale, ajungând să fie obliterate de complezenţă sau preobliterate în marea masă a tirajului. Aceste mărci nu au putut să poarte ştampile veritabile de poştă decât dacă erau cumpărate prin abonamentele filatelice sau din magazinele filatelice, fiind apoi utilizate la francarea corespondenţei.

Şi toate acestea au fost generate de conceptul dezvoltării "filateliei de masă". Când mă gândesc că mai există încă nostalgici ai acestei "filatelii", mi se face rău...

Concluzie

În manuscrisul la care lucrez, pentru anumite perioade vor exista coloane separate de preţuri pentru mărcile obliterate poştal, respectiv cele obliterate de complezenţă sau preobliterate. La fiecare emisiune unde există, vor fi menţionate separat reimpresiunile (care au elemente tehnice distincte faţă de cele ale emisiunii originale), primind cote separate.
Vor exista cote separate pentru mărcile pe corespondenţe întregi, dar diferenţiate şi aici: pe de o parte pentru corespondenţele pur poştale, pe de altă parte pentru cele filatelice.
În situaţia în care există variante executate în mod special de către Poştă pentru filatelişti, acestea vor fi marcate cu un semn distinctiv şi va exista o recomandare pentru neacceptarea lor în exponatele prezentate la patronate de asociaţiile şi federaţiile filatelice, de orice nivel ar fi ele.

16 comentarii:

  1. Constat ca e brambureala mare; voi urmari aparitia catalogului romanesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. daurel: Eu nu i-aş spune brambureală...

    RăspundețiȘtergere
  3. Subscriu la toate afirmaţiile dvs.! Inclusiv la cele referitoare la "filatelia de masă". Nu se dădeau anumite serii şi coliţe decât şefilor de grupe filatelice, grupe fantomă evident. Doar expresia cu palmele mă deranjează. Palmele trebuie să aibă ca destinatar idioţilor care au avut o astfel de idee. Incultură crasă. Aş vrea să am un astfel de catalog, aşa cum ar fi cel pe care îl promiteţi, dar cine ştie când ar putea să apară ... Poate tot pe perioade.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cornelius Ionescu: Eu mă rog să am puterea să termin ce am început (din păcate, ani de zile am jinduit să am actuala "dotare" pentru a putea lucra, plus stocurile necesare pentru "puricat" pe care le am). Şi tot din păcate, văd acum că pe zi ce trece îmi scade şi randamentul.
    Cel puţin am reuşit cât de cât să realizez baza de date.
    Cel mai probabil va fi pe perioade (deoarece un singur volum nu ar putea cuprinde totul). Este realizabil, numai că este enorm de mult de muncă.

    RăspundețiȘtergere
  5. Constat ca te-ai apucat de o munca titanica. Mult succes! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Cristi: M-am apucat, aşa-i, acum vreo 15 ani...
    Îţi mulţumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  7. Admirabila expunerea din care am aflat multe lucruri noi. Succes in elaborarea catalogului!

    RăspundețiȘtergere
  8. Robert: Mulţumesc frumos! Să dea Dumnezeu...

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna seara. Va multumim pentru informatiile din acest articol ! As avea de facut doua comentarii: 1 - dupa parerea mea cotele cataloagelor pentru piesele romanesti ( cataloagelor straine, in special Michel) sunt in mod intentionat mai mici la unele marci postale s-au mai mari la altele ,decit cotele reale de piata . Este politica catalogului de a atribui intentionat cote mai mici anumitor piese romanesti (si nu numai). 2 - De ceva timp studiez reimpresiunile romanesti si voi spune aici citeva concluzii la care am ajuns . In primul rind cred ca acesta practica este specifica numai tarilor (sau numai a unora dintre ele) foste socialiste (am in colectia mea reimpresiuni din Rusia (chiar coli intregi)si China. Stiu ca a existat practica de a face schimb de marci postale intre tarile socialiste si probabil ca si din acesta cauza s-a recurs la reimpresiuni.O parte din ele au fost vindute si negustorilor din occident.
    Pentru Romania am gasit reimpresiuni din perioada 1952 - 1960 . Reimpresiunile au cel putin una dintre urmatoarele caracteristici diferite de marcile originale : culoare , filigran , hirtie sau dimensiuni(probabil din cauza faptului ca cliseele initiale au fost reconditionate ).
    De asemenea la reimpresiuni lipsesc inscriptiile decpe marginea colii.
    Nu am gasit pina acum reimpresiuni in coli intregi ci maxim 25 de marci s-au fragmente de coala de dimensiuni maxim 20/29 cm.Din discutiile pe care le-am avut cu mai multi negustori din occident am ajuns la concluzia ca in acest format (fragment de coala 20/29 cm) au fost comercializate.
    In Romania nu am intilnit pina acum fragmente de coala(ci numai piese singulare) ceea ce ma face sa cred ca in formatul fragment de coala au fost destinate numai la export.
    Nu am gasit pina acum reimpresiuni ne"preobliterate" .
    Mi-ar face placere sa pot schimba opinii asupra acestui subiect cu persoane care la rindul lor au studiat reimpresiunile romanesti.Va rog sa-mi spuneti din care emisiuni se cunosc cele citeva exemplare in stare neobliterata ?
    Cu permisiunea dvs. fac urmatoarea previziune cu privire la aceste "anomalii" filatelice , cunoscute sub numele de reimpresiuni: dupa parerea mea vor avea acelasi sfirsit ca si timbrele fiscale ...

    RăspundețiȘtergere
  10. Angelescu Ion: Vă răspund direct la obiect:

    1. Aveţi perfectă dreptate. Aveam de gând să fac această precizare într-unul din episoadele viitoare (poate chiar următorul), în care mă voi referi la influenţa tirajului asupra preşurilor şi la analiza comparativă a acestora şi a cotelor atribuite de cataloage.

    2. Şi aici aveţi dreptate. Singura ţară care şi-a catalogat separat reimpresiunile în catalogul naţional a fost RDG (posed un catalog specializat).

    Există un catalog al reimpresiunilor româneşti, realizat de dl. Norbert Blistyar, dacă mai ţin eu bine minte. Din câte ştiu, reimpresiunile au fost executate cu aceleaşi maşini ca şi emisiunile iniţiale. Nu ştiu să existe reimpresiuni executate în alt sistem de imprimare (de ex. prin anii '60 s-au imprimat unele emisiuni în offset, dar reimpresiunile la emisiunile mai vechi au fost executate tot în tipar adânc - heliogravură, chiar dacă în mod curent se folosea offsetul).
    Nu pot nici să confirm, nici să infirm problema colilor mai mici la reimpresiuni, deoarece nu stăpânesc problema. Dar înclin să cred că formatul colilor a fost în general acelaşi, schimbându-se (aici cred că aveţi dreptate) inscripţiile şi semnele marginale. Cu toate acestea, în mod cert majoritatea planşelor şi cilindrilor au fost refăcute integral. Nu există studii extensive, dar este posibil să se descopere multe caracteristici diferite la reimpresiuni faţă de emisiunile iniţiale.

    În ţară nu se mai păstrează pe nicăieri coli întregi de reimpresiuni. Ele au fost comercializate masiv în străinătate, unde sunt relativ (mai) uşor de procurat. Studiul pe care l-am făcut personal este numai pe coli din emisiunile iniţiale.

    Este bine că faceţi aceste comentarii, pentru că descopăr câte o problemă pe care n-aş vrea să o trec cu vederea cu ocazia acestui serial. De aceea, ţin să vă mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
  11. Pentru coli am spus ca au fost comercializate in format "fragment de cola" de dimensiuni circa 20/29 cm. Aici in occident cumparatorii le-au primit numai in acest format (coala intreaga a fost rupta inainte de a fi vinduta).
    Revin cu intrebarea : la care dintre emisiuni se cunosc reimpresiunile neobliterare ? Si de asemenea (daca nu cer prea mult) va rog sa-mi spuneti in ce an a fost scos catalogul RDG in care sunt incluse reimpresiunile si cum se numeste ? Va multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  12. Angelescu Ion: Acum am înţeles problema cu colile...

    Legat de reimpresiunile neobliterate: nu am la îndemână CD-ul cu baza de date unde am făcut notarea, dar este vorba (din ce îmi aduc aminte) de două valori de la nişte aniversări culturale de prin anii '50.

    Referitor la catalogul din fosta RDG, este "DDR-Universalkatalog, Herausgegeben von Peter Fischer, Frithjof Skupin und Wolfgang Gudenschwager, Transpress, VEB Verlag für Verkehrswessen, Berlin, 1. Auflage, 1986" (ISBN 3-344-00001-2). Este o lucrare excelentă.

    RăspundețiȘtergere
  13. Foarte interesanta aceasta parte a serialului, in sfarsit am inceput sa inteleg si eu cum a fost cu tirajul timbrelor in anii 1960 si de ce se vorbea pe la colturi ca tirajele anuntate nu sunt cele reale.
    Initiativa de a pune marci ieftine la dispozitia copiilor eu zic ca azi ar trebui privita ca o initiativa laudabila.... probabil scopul nu ar fi la fel ca cel vazut azi (un mod usor de a invata istorie, geografie,etc...) ci doar un avant "muncitoresc". Totusi nu a fost numai negativ.
    Din pacate piata filatelica romana a devenit derizorie si am auzit remarci cum ca timbrele romanesti dupa 1950 sunt bune doar de tapetat peretii.
    Mult succes si astept cu nerabdare urmatoarea parte. Si tare mi-ar placea sa prind ziua in care sa cumpar cartea ce o lucrati, as avea in sfarsit sansa de a cumpara prima carte romaneasca de filatelie cumparata.

    RăspundețiȘtergere
  14. Ionuţ: Mărci ieftine s-ar putea pune la dispoziţia tinerilor, dar nu prin tipărirea de maculatură, ci prin recuperarea mărcilor circulate efectiv de pe corespondenţe, aşa cum se face în ţările cu o tradiţie îndelungată în colecţionare.
    În RO, din păcate, toată corespondenţa ajunge la gunoi sau la centrele de colectare. Nimeni nu strânge aşa-numitul "kiloware", cum îi spun nemţii. A existat o tentitivă, din câte ştiu, pe la sfârşitul anilor '90, soldată însă cu un eşec din cauza puturoşeniei funcţionarilor de la stat.
    Cred că şi acum ar fi instituţii care ar vrea să scape de această maculatură, dând-o cadou. Dar niciun comerciant nu este interesat de aceasta, deşi ar putea ieşi ceva bani.
    Piaţa filatelică din RO este de rahat, pentru că nu există comercianţi serioşi, ci numai ţepari şi indivizi puşi pe dat tunuri.
    Mulţumesc frumos pentru apreciere.

    RăspundețiȘtergere
  15. Din nou trebuie sa spun ca aveti perfecta dreptate: daca se reciclau plicurile (cum se recicla maculatura) cu siguranta ca filatelia ar fi avut de castigat.
    Cat despre kiloware... in zilele noastre in care timbrul pe plic incepe sa nu mai existe, pe ebay.co.uk 100 de grame impropriu zis "kiloware" din 2007-2011 (caci deja timbre "la kil" aproape ca nu mai gasesti) se vand in zilele proaste cu minim 20 EUR.
    Deci ar iesi ceva bani. Problema ar fi colectarea: in Anglia se ocupa bisericile si centrele de caritate ce astfel strang ceva banuti in plus pentru diverse ajutorari. In Romania bisericile au alte treburi si centrele de caritate exista frumos doar pe hartie.

    RăspundețiȘtergere
  16. Ionuţ: Din păcate, acum este prea târziu pentru a se mai face aşa ceva. Din mai multe motive:

    - până prin 2000 şi ceva, mărcile ajungeau aproape din toate emisiunile la poştă şi erau folosite la francare;
    - după 2004 (odată cu crearea Romfilatelia SA), destinaţia poştală a mărcilor a fost pur şi simplu denaturată, pentru că preţul "de producţie" a crescut nepermis de mult (există pe net nişte documente în acest sens), iar poşta a început să nu mai comande emisiuni tematice pentru nevoile de francare, preferând în schimb retipăririle la uzuale, pentru care costurile erau mai mici;
    - corespondenţa particulară s-a redus foarte mult din cauza alternativelor - poşta electronică;
    - firmele folosesc cu precădere francarea mecanică sau convenţiile cu TP, care nu necesită francare de niciun fel;
    - pe de altă parte, Romfilatelia a pus în circulaţie din ce în ce mai multe emisiuni cu nominale neadaptate treptelor de francare cele mai folosite, în speranţa unor venituri mai mari din vânzarea direct către comercianţii din străinătate (practic au început să facă un fel de "schimb valutar" pe contravaloarea nominalului);
    - ce-i mai rău s-a produs deja: regulamentul adoptat astă primăvară de ANCOM prevede o valabilitate de francare limitată, ceea ce împiedică şi mai mult circulaţia poştală a mărcilor.

    Aşa că, oricine ar vrea să se apuce acum de colectat corespondenţă pentru "kiloware" nu va avea în faţă decât un imens eşec. Şi uite aşa, poşta (menită să sprijine filatelia, ca în orice ţară civilizată, pentru că îi putea aduce venituri importante de pe urma colecţionarilor) a fost cea care şi-a cam tăiat singură craca de sub picioare. Pe de o parte prin acceptarea unor reglementări aberante, pe de altă parte prin acceptarea mânăriilor şi deturnării banilor de la o potenţială susţinere a filateliei, către susţinerea unui aparat de funcţionari inutili (Romfilatelia), care mai mult au stricat piaţa.

    Iar partea cea mai proastă e că piaţa noutăţilor a început să tragă în jos şi piaţa pieselor vechi (e un efect de contagiune), având acum de tras inclusiv colecţionarii care nu au cumpărat niciodată "noutăţi" şi care nu au avut niciodată vreo relaţie cu unitatea de stat.

    Încă sunt multe de spus pe acest subiect. Este rău faptul că responsabilii nu pot fi traşi la răspundere pentru dezastrul pe care l-au produs (nu din rea voinţă poate, ci din neprofesionalism şi ignoranţă crasă). Poate tocmai de aceea ar fi benefică privatizarea atât a poştei, cât şi a comerţului filatelic. N-ar mai trebui să rămână "de stat" decât activitatea de emitere a mărcilor poştale, şi atât!

    RăspundețiȘtergere