În mod constant se vehiculează de către negustori ideea valorii de studiu a falsurilor, care chipurile n-ar trebui să lipsească din colecţiile specializate. Concomitent, tot felul de bişniţ-meni care se dau colecţionari încearcă să facă o legătură între preţ şi aşa-ziseele falsuri de epocă. În opinia mea ambele încercări au rolul de a păcăli colecţionarii neavizaţi pentru a-i face să plătească nişte gunoaie cât nu face.
Prin vară, un negustor de prin State (mă rog, acolo era înregistrat ID-ul) a oferit pe eBay câteva pagini de mizerii la nu mai puţin decât 2.000 de dolari. Desigur că pe-un negustor îl apasă mai mult dorinţa de a realiza profit şi mai puţin cea de etică faţă de colecţionari.
Nu aş fi prezentat oferta negustorului dacă preţul ar fi fost unul realist (mă rog, fiecare poate cere cât doreşte pentru propria-i marfă). Drept comparaţie, exemplare numerotate realizate de Usocaţia filateliştilor elveţieni sunt oferite la preţuri de strigare de aproximativ 1.500-2.500 dolari. Şi dacă doriţi să vedeţi ce conţin aceste albume, puteţi să aflaţi citind un articol mai vechi de pe blog, aici.
Acum puteţi face comparaţie cu oferta americanului (click pe imagini pentru mărire). Sunt şi câteva exemplare originale printre gunoaiele lui, care însă nu merită în niciun caz cei 2.000 de dolari pe care îi vrea.
Voi ce spuneţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu