Trimitere neobişnuită expediată din Băile Herculane

Recent, un plic expediat în noiembrie 1912 din Băile Herculane (în Ungaria, la acea dată) către Noua Guinee Germană a stabilit un record greu de atins pentru corespondenţele maghiare din acea epocă. Click pe imagini pentru mărime.

După aspect şi după elementele de pe plic, acesta a conţinut probabil imprimate. Expedierea a fost făcută în regim de recomandată, confirmată şi de francatura din patru culori cu mărci tip Turul, însumând 35 fillér.
Plicul a plecat din Băile Herculane pe 3 noiembrie, "via Italien" după cum a scris cineva în limba germană pe faţa plicului, jos, în dreapta, cu un creion chimic violet.
Pe 12 noiembrie plicul a ajuns în Egipt, unde se pare că s-a constatat deteriorarea lui. Poşta locală a aplicat un sigiliu special pe marginea stângă.
Pe verso, se poate distinge o ştampilă a unei amulanţe (sau curse) maritime a poştei imperiale germane (DEUTSCHE SEEPOST / DEUTSCH- / NEUGUINEA / SINGAPORE / 28.12 - anul ilizibil) pe care nu îmi mai amintesc să o fi văzut până acum (dar nici nu sunt un specialist al poştei maritime germane). Tot pe verso se mai distinge o ştampilă de tip britanic (localitatea fiind ilizibilă), datată 29 decembrie.
Din propriile cunoştinţe căpătate urmărind licitaţiile de-a lungul anilor am reţinut că trimiterile dinspre Europa către coloniile germane din Asia de Sud-Est sunt mai rare decât cele expediate de acolo spre Europa (şi în special spre Germania, care sunt şi cele mai comune.

Acesta este oficiul poştal din Friedrichs-Wilhelms-Hafen, Noua Guinee Germană, o imagine datată 1913 (sursa).

O hartă a teritoriilor fostei colonii germane se poate găsi şi pe Wikipedia (click pentru mărire):

Scriam la început că plicul a înregistrat un preţ care poate fi considerat drept un record pentru perioada respectivă (click pentru mărire):

Este interesantă şi evoluţia ofertelor (click pentru mărire):

Plecând de la 1 euro, preţul final a sărit 500 de euro (cele mai mari oferte fiind expediate cel mai probabil prin sniper).
Sper că v-a făcut plăcere această prezentare.

News. Legislaţie: despre interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob

Cine urmăreşte ştirile la televizor ori le citeşte de pe internet a auzit probabil despre adoptarea unui act normativ referitor la ceea ce se indică în titlu.

Din păcate, în activitatea noastră de colecţionari avem de-a face atât cu timbre, cât şi cu piese de istorie poştală care datează din perioade mai nefericite ale istoriei acestei ţări. Problema este că dacă intenţionezi să prezinţi cine ştie ce timbru sau corespondenţă veche care poartă vreun simbol sau care înfăţişează vreun personaj blamat astăzi de societate (pur şi simplu doar din punctul de vedere al specificului activităţii noastre) se poate trezi vreo figură de om sau vreun maniac care să reclame cine ştie ce prostie sau care să interpreteze în mod nefericit intenţia colecţionarului sau cercetătorului.

Tocmai de aceea doresc să subliniez că trebuie făcută distincţie între cercetarea şi/sau activitatea ştiinţifică şi activitatea cu caracter politic (de orice culoare ar fi ea), iar voi ar trebui să cunoaşteţi ce zice legea la zi pe acest subiect.

Dorind să vin în ajutorul vostru vă prezint Legea nr. 217 din 23 iulie a.c., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 558/27 iulie. Legea modifică şi completează Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002.
Am cules textul ambelor acte în cadrul unui singur document, realizând un fişier PDF pe care îl puteţi descărca de aici.

Ce se mai vinde pe eBay şi cu cât

V-am promis în acest articol că vă voi prezenta periodic care sunt "vârfurile" ofertelor făcute pe site-urile de licitaţii online, oferte care au şi "confirmări" (adică amatori care au prezentat deja oferte în vederea achiziţionării obiectelor respective).
Nu de alta, dar multitudinea de "magazine" deschise de mulţi colecţionari sau negustori în care zac (la propriu) mii de loturi care poartă preţuri de tip "Buy It Now" sunt tare departe de nivelul real al pieţei, şi din acest motiv mulţi colecţionari mai puţin avizaţi sunt pur şi simplu manipulaţi (ca să nu spun alt cuvânt mai puţin elegant). Ca să nu mai spun că sunt şi persoane care (nu ştiu, poate că în mod premeditat) încearcă să întoarcă lucrurile cu fundul în sus.
De aceea doresc să subliniez că nu timbrele sunt cele în care se aruncă sau din care se câştigă cei mai mulţi bani!

Ştiu că mă pot aştepta la atitudini... cum să le spun? Ştiţi voi! Cui nu îi convine nu are decât să îşi expună motivele în formularul de comentarii de mai jos.

Capturile de ecran prezentate mai jos reprezintă cele mai bune oferte pentru domeniile respective, existente aseară (29 iulie a.c.) între orele 20,00 şi 20,40. În perioada care va urma voi prezenta astfel de capturi de ecran din mai multe domenii, tocmai pentru a se putea face comparaţie între ele. Puteţi face click pe imagini pentru mărire.

ANTICHITĂŢI

ANTICHITĂŢI ORIENTALE

ARGINTĂRIE

ARTĂ DECORATIVĂ

CĂRŢI

ETNOGRAFIE

PICTURĂ

TIMBRE (NUMAI ROMÂNEŞTI)

Voi reveni şi cu alte domenii (nu voi ocoli nici numismatica, şi nici cartofilia, că tot m-a întrebat cineva pe mail despre aceste domenii).
Puteţi citi şi comentariile de articolul citat la început.

Au plimbat-o până au ameţit cu toţii!

Ilustrata de mai jos nu cred că poate fi considerată cine ştie ce raritate, dar numărul de ştampile pe care ea îl poartă pe verso m-a făcut să încerc să aflu motivul pentru care trimiterea a fost expediată când la un oficiu, când la altul. Desigur, probabil că ilustrata a fost purtată de către amploiaţii poştali pe traseul parcurs de către destinatar, până când a reuşit să... "îl prindă din urmă".
Priviţi şi voi ştampilele şi încercaţi să faceţi restituirea traseului urmat (nu vi-l spun, e mai frumos dacă-l descoperiţi singuri).

Ilustrata poartă pe faţă imaginea Cercului Militar din Alba Iulia.

Şi încă o dată spun: de aceea-i frumoasă filatelia!

O trimtere interesantă cu caracter filatelic

Corespondenţa filatelică din anii '20 ai secolului trecut nu mi se mai pare mult deosebită, deoarece în ultima perioadă am avut ocazia să văd destul de multe trimiteri de acest gen, cu precădere cărţi poştale simple.
Uneori însă se întâmpla ca o trimitere să prezinte un element mai interesant sau neobişnuit, care constituie de fapt sarea şi piperul pieselor de istorie a filateliei. Vă dau un exemplu mai jos (click pe imagine pentru mărire).

Un colecţionar din Bucecea (judeţul Botoşani) îi solicita în 1928 corespondentului său din Elveţia mărci clasice "Raion I" şi "Raion II". Tocmai de aceea îţi dai seama că omul nostru nu era un ageamiu şi nici un începător.
Partea care pe mine m-a amuzat şi care m-a şi determinat să semnalez această carte poştală este "semnătura" colecţionarului moldovean, nu cea olografă, ci mica "ştampilă" aplicată la sfârşitul mesajului.

Ştampila (era să zic avatarul!) imită desenul mărcilor din a doua emisiune Cap de bour, având însă un nominal inexistent la mărcile originale (20 parale).

Cartea poştală a fost relativ recent vândută într-o licitaţie online cu un preţ care m-a făcut să-mi pară rău că nu am făcut nicio ofertă.

Am stat şi m-am uitat destul de mult la aecastă piesă, am admirat-o. Şi mi-am spus (pentru a nu ştiu câta oară): de aceea este frumoasă filatelia!

Doar o opinie: poate că n-ar strica...

...să apară în cât mai multe locaţii pe internet cam care sunt valorile de vârf ale licitaţiilor de orice fel, defalcate însă pe categorii de colecţionabile: arta plastică separat, numismatica separat, faleristica separat, filatelia separat etc., etc.

Poate că aşa nu se mai trezeşte fiecare să vorbească doar ca să nu tacă sau să-şi demonstreze lui sau altora cât este el de iubitor de artă.

Pentru că ştiu pe unde să caut, voi avea în vedere acest subiect pentru viitoarele articole, eventual chiar pentru un serial.

Voi ce părere aveţi? O fi bine, n-o fi bine?...

Despre o scurtă postare pe Facebook pe care n-am înţeles-o

Nu cred că mai este un secret pentru nimeni că am obiceiul să navighez destul de mult în fiecare zi pentru a fi la curent cu ultimele ştiri. Acum vreo câteva zile, pe timpul plimbării mele pe net am dat peste un material intitulat "Combaterea traficului ilegal cu bunuri aparţinând patrimoniului cultural", semnat de către dr. Augustin Lazăr, procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi profesor universitar în cadrul Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia. Materialul - destul de lung şi bine argumentat - a fost publicat pe portalul Universul juridic. Accesul la întregul material nu este liber decât cititorilor care au cont pe acest portal, dar aceasta nu ar fi o problemă, deoarece deschiderea unui cont este gratuită.

După ce am parcurs întregul material, am considerat că este bine să menţionez apariţia lui într-unul dintre grupurile specializate ale colecţionarilor de pe Facebook, considerându-l instructiv pentru un număr destul de mare de persoane.

Imediat după ce am postat pe Facebook linkul către materialul cu pricina, mi s-a făcut un comentariu pe care, sincer vă mărturisesc, nici măcar acum, după mai multe zile, nu ştiu cum să-l interpretez. Nu vă dau niciun link (oricum persoanele neînscrise nu au acces acolo), nu nominalizez persoana pentru că nu sunt convins în ce măsură comentariul a fost făcut cu bună credinţă sau doar ca să incite colecţionarii. În plus nici nu sunt lămurit care este tangenţa persoanei în cauză cu filatelia, dacă există vreuna.

Comentariul sună cam aşa: "militati pentru conceperea unei legi care sa va apere, privind colectiile si colectionarii particulari. Sa va scoateti colectiile la lumina (in fata Directiei pentru Cultura), sa se poata monitoriza ce intra si ce iese, discret si corect. Dar... asta ar cam impiedica posibilitatea spalarii banilor, pe care o practica unii iubitori de arta, deveniti peste noapte.." (am respectat întocmai sursa; ca fapt divers am făcut atenţi mai mulţi colecţionari asupra existenţei comentariului pentru ca acesta să nu "dispară" în mod neaşteptat).

Ei bine, nu sunt lămurit dacă persoana nu se alătură unui întreg grup de culturnici care îi consideră în bloc pe colecţionari drept o adunătură de infractori, care nu fac altceva decât să fure statul. De altfel cam aceasta este şi poziţia majorităţii funcţionărimii din Ministerul Culturii şi din instituţiile subordonate, dar şi din alte câteva ministere. Pur şi simplu prevederile din legislaţie referitoare la prezumţie şi la obligaţia statului de a demonstra vinovăţia unei persoane anume sunt puse la cur de aceşti funcţionari plătiţi - culmea - şi din banii strânşi de la cei pe care îi "vânează".

Revin la comentariul redat mai sus. Nu ştiu exact la cine se referă autorul comentariului (pe Facebook eu am specificat că mă refer în mod special numai la filatelişti, neinteresându-mă celelalte categorii de colecţionari), dar dacă respectivul se referă la o potenţială spălare de bani în filatelie, eu nu pot decât să trag concluzia că persoana este un "poet" care bate câmpii şi care habar n-are nici de legislaţie, nici de filatelie.

În ceea ce priveşte legislaţia, ca să nu se mai trezească careva că vorbeşte doar ca să se afle în treabă, vă informez (dacă nu ştiaţi deja) că există o lege în vigoare care se referă exact la acest subiect: Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului.

La articolul 10 din această lege  se menţionează:
"Intră sub incidenţa prezentei legi următoarele persoane fizice sau juridice: (...)
k) alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri şi/sau servicii, numai în măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele."

La articolul 29 din aceeaşi lege se menţionează:
"Art. 29 - (1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.
(2) Tentativa se pedepseşte."

Aşadar ca să acuzi pe cineva că spală bani este necesară întrunirea anumitor condiţii, şi nu ceea ce visează noaptea cineva.

Cred că aţi observat mai sus că legea menţionează o sumă - 15.000 euro - pentru care operaţiunile în numerar intră sub incidenţă legală. Am tot stat şi m-am gândit în ce măsură filateliştii fac operaţiuni în numerar de o asemenea valoare, dac nu cunosc astfel de cazuri. Nici măcar piesele sau loturile oferite în licitaţii nu ajung la asemenea valoare decât foarte rar (în ultimii ani nu ştiu să fi fost mai mult de zece cazuri - mă refer bineînţeles la mărcile româneşti). Iar acestea au fost întotdeauna comercializate utilizând mijloace electronice de plată sau transferuri bancare (în acest caz operaţiunile sunt raportate automat organelor responsabile cu combaterea operaţiunilor de spălare de bani).

Tocmai pentru că ştiu că nivelul de preţ într-o tranzacţie cu timbre nu ajunge la 15.000 de euro, am presupus că persoana cu comentariul în cauză s-ar putea referi la alte categorii de colecţionari (el menţionează "iubitorii de artă"). Nu ştiu dacă este vorba de arta plastică (pictură, sculptură ş.a.), dar poate că persoana cunoaşte ceva concret, şi de aceea instituţia responsabilă ar trebui să se sesizeze şi să vadă ce ştie acest domn, să îl ia la întrebări.

Pe de altă parte, poziţia acestui domn (care se parte că îi face la grămadă infractori pe toţi colecţionarii) este destul de clară: "Sa va scoateti colectiile la lumina (in fata Directiei pentru Cultura), sa se poata monitoriza ce intra si ce iese, discret si corect." 
Stimabile, aşa ceva este (cel puţin în prezent) ilegal (nu mai vorbesc de pericolul creat de această "publicitate" pentru că oricând proprietarul ar putea fi călcat de hoţi). Direcţia pentru Cultură nu are decât să demonstreze cu un anume proprietar de obiecte de colecţie a săvârşit fapte care contravin legii şi apoi să acţioneze în conformitate.

Mai fac o ultimă observaţie: de când au apărut timbrele şi până în prezent, administraţia poştală a pus în vânzare o cantitate impresionantă, evaluată spre un miliard de exemplare (din care probabil că vreo 98-99% constituie maculatură). Dacă este careva care afirmă că tot acest miliard de timbre sunt obiecte de patrimoniu, atunci el are o problemă!

S-a făcut o semnalare "bombă" la o marcă din perioada RPR. Plus câteva observaţii şi amintiri. Ce urmează după aceea? Filatelia şi deontologia (UPDATE)

Colegul nostru, dl Sergiu Găbureac a făcut pe Facebook o semnalare "bombă", aşa cum am menţionat şi în titlu.
Despre ce este vorba? Cu mulţi ani în urmă, în revista Filatelia a fost semnalată la valoarea de 55 bani din emisiunea Aviaţia sportivă, 1953, un exemplar cu centrul răsturnat. La data semnalării, aceasta i-a determinat pe mai toţi colecţionarii să ia la verificat clasoarele, plicurile şi pacheţelele (deoarece marca normală făcea parte atunci printre mărcile comune). Aceiaşi colecţionari au făcut imediat legătura cu eroarea similară înregistrată la valoarea de 1,75 lei din emisiunea Recensământul din 1956).

Aceasta este imaginea postată de dl Găbureac pe timeline-ul dânsului de pe Facebook, ea reprezintă semnalarea amintită făcută în revista Filatelia (postarea poate fi văzută doar de către cei care deţin un cont activ pe Facebook).

Ulterior, a apărut semnalarea unei piese noi având, de asemenea, centrul răsturnat, făcută de asemenea de dl Găbureac (click pentru mărire):

Imaginea (făcută nu chiar în cele mai bune condiţii) a fost publicată pe Facebook în postarea amintită mai sus, cu menţiunea că este puţin prelucrată de mine pentru a o "aduce" la culorile mai apropiate. După cum se poate observa, exemplarul cu pricina pare circulat efectiv prin poştă, purtând o ştampilă de zi din Târgovişte.

Cred că vă daţi seama că o astfel de semnalare ar face ca pe lista rarităţilor filatelice din perioada Republicii să apară una nouă, necunoscută până acum. Numai simpla comparaţie cu cealaltă varietate celebră - Recensământul din 1956 - ar desena destul de clar pe ce poziţie s-ar afla noua descoperire. În timp ce din "Recensământul" cu centrul răsturnat numărul de exemplare cunoscute este destul de mare (incluzând în lista pieselor cunoscute un bloc neuzat de 40 de exemplare, mai multe blocuri de patru neuzate şi destule unicate atât neuzate, cât şi obliterate), din "Aviaţia sportivă" din 1953 nu s-ar cunoaşte decât cele două exemplare obliterate, sus-ilustrate. Cu o condiţie importantă însă!

Pe Facebook mi-am exprimat punctul de vedere în această privinţă. O semnalare de o asemenea importanţă nu ar trebui luată ca atare şi varietatea considerată drept una bună până când un expert sau o altă autoritate recunoscută atestă faptul că piesa respectivă este originală şi nu una contrafăcută.

Problema nu este una gratuită sau exagerată, aşa cum ar putea crede unii colecţionari şi am să vă zic o mică poveste. În tinereţe căutam mărci vechi din toată lumea, cu scopul de a completa căsuţele rămase libere în nişte albume splendide care au aparţinut unui bunic. În acele albume am descoperit două mărci americane (2 cenţi şi 4 cenţi din emisiunea Expoziţia pan-americană din 1901, ambele cu centrul răsturnat), dar şi câteva fiscale americane care aveau, de asemenea, centrul răsturnat. Când am văzut ce cotă imensă au mărcile de 2 şi de 4 cenţi din 1901 m-a apucat ameţeala. Le-am întors pe toate părţile, dar pe vremea aceea nu aveam tehnica de care dispun astăzi şi nu mi-am putut da seama de faptul că cele două erori erau de fapt falsificate. Mi-au spus-o alte două persoane din cercul filatelic (care se ţinea atunci în fiecare seară pe fosta 13 Decembrie, fostă Regală, sub terasa de la Palatul Telefoanelor). Atunci am crezut că cei doi vor să mă păcălească. Mai târziu am înţeles însă că aveau dreptate.

Câţiva ani mai târziu m-a apucat dragostea de uzualele româneşti Spic de grâu, iar un şmecher din cercul de la 11 Iunie a încercat să-mi vândă două mărci de 2 lei portocaliu şi brun care aveau centrul răsturnat (cercul filatelic îşi ţinea şedinţele săptămânale duminica, în curtea fostei case de cultură Nicolae Bălcescu). Mărcile aveau filigran PR, iar cel care "fabricase" centrele răsturnate nu ţinuse cont de acest "amănunt", iar filigranele centrelor nu se potriveau cu cele vizibile la cadre. Decupajele centrelor şi lipirea lor în poziţie inversată fuseseră făcute nemaipomenit de bine, tăieturile fiind lipite probabil cu pastă de hârtie, deoarece nu erau vizibile cu ochiul liber nici pe faţă, nici pe verso. Dar au devenit imediat vizibile când un cunoscut m-a ajutat cu o lampă cu UV (pe vremea aceea dădeai cu tunul şi tot nu puteai achiziţiona aşa ceva, în ţară nu se găseau, iar cele câteva lămpi existente fuseseră aduse din străinătate).

Având aceste experienţe, revin la afirmaţia că orice semnalare de o asemenea importanţă trebuie verificată de către o persoană competentă. Motivul principal pentru aceasta nu este cel de valorizare a varietăţii în cauză, ci ţine de deontologia filatelistului avansat, care atrage atenţia asupra oricărei semnalări care nu corespunde adevărului ori nu se verifică.
Din păcate, necesitatea existenţei acestei deontologii a fost ignorată ori din nepăsare, ori cu bună ştiinţă de către multe persoane pasagere în istoria filateliei româneşti.

Cei care au făcut-o din nepăsare, au făcut-o pentru că nu au avut un nivel suficient de pregătire, care să îi facă să "li se aprindă beculeţul" şi să dea dovadă de suficient discernământ pentru a nu valida orice gogoaşă.

Cei care au făcut-o cu bună ştiinţă au fost determinaţi ori să spună/scrie pentru "a creşte în ochii celorlalţi şi ai lui" drept un cercetător care aduce contribuţii "importante" în domeniu, ori au fost determinaţi din motive foarte... lumeşti: să poată trage cuiva vreo ţeapă cu prostii neoficiale sau chiar cu falsuri ori făcături. Din păcate unele persoane din această a doua categorie au impresia că filatelia a început şi se va termina cu ele, iar toţi ceilalţi pasionaţi nu sunt decât o adunătură de fraieri. Am la îndemână un exemplu, dar vreau să mă abţin pentru că m-am săturat de scandaluri şi certuri (declanşate aproape întotdeauna pentru a se abate atenţia de la chestii sau de la principii mult mai importante). Acum câteva luni îi şi mărturiseam unui ziarist că m-am săturat până peste cap de certurile purtate de unii şi de alţii, de râca permanentă care ne înveninează viaţa de colecţionari.
Poate că nu realizăm acum, dar e foarte probabil ca asemenea exemplare să moară pe mâna lor, după ce lumea va realiza cu cine are de fapt de-a face.

Treaba aceasta cu menţinerea deontologiei în semnalarea unor varietăţi şi erori este deosebit de importantă, deoarece cataloagele mai vechi sau mai noi, atât româneşti, cât şi străine sunt pline de tot felul de "chifle" şi minciuni pe care autorii le-au luat de bune la vremea respectivă (fără să le pese de acea deontologie menţionată mai sus). De exemplu, acum vreo două săptămâni la cercul din Dorobanţi un vechi colecţionar m-a întrebat dacă am văzut vreodată vreo pereche tête-bêche la vreo valoare taxa de plată postclasică de culoare brun, varietate care este trecută în mai multe cataloage, dar pe care nu a văzut-o nimeni (ajuns acasă am încercat să merg direct la sursă - vechea revistă editată în limba franceză de Moens unde apare pentru prima dată această semnalare; textul este ambiguu şi poate fi interpretat în mai multe feluri de un cititor nu prea avizat, ceea ce s-a şi întâmplat ulterior prin introducerea varietăţii în cataloagele mai vechi Konrad, CMPR 1959, CMPR 1964 etc.). După 130 de ani de la această semnalare nu ştiu ca varietatea să existe în vreo colecţie din ţară  sau din străinătate, nu ştiu ca ea să fi apărut în vreo licitaţie şi nu ştiu pe cineva care să afirme că a ţinut în mână aşa ceva şi care să fi avut posibilitatea să o examineze. Care ar fi concluzia?

Nu ştiu dacă sunt prea mulţi filatelişti care ştiu ce se întâmplă în lumea academică atunci când un cercetător se apucă şi îşi publică rezultatele studiilor şi cercetărilor, rezultate sau concluzii care se dovedesc apoi inexacte, denaturate sau chiar bazate pe măsurători falsificate. Ei bine, acele persoane îşi pot pune cruce activităţii în domeniul respectiv. E o treabă care ţine de deontologie, de respectarea adevărului.

Numai la noi, din păcate, mai este câte unul care ştie să se bată cu pumnul în piept în faţa celorlalţi, dar nu ezită să ofere spre vânzare în diverse medii (fără niciun fel de scrupule) tot felul de făcături şi de falsuri. Şi aici ar fi două situaţii: dacă o face fără să ştie despre ce este vorba, atunci nu este decât un individ care îşi asumă cu mult tupeu merite care nu i se cuvin sub nicio formă; iar dacă o face cu bună ştinţă, atunci respectivul nu este decât o puşlama care vrea să bage în buzunar câţiva biştari prin înşelarea celor de bună credinţă.
De aceea cred că ai noştri colegi ar trebui să ia în seamă, la evaluarea unei persoane, şi profilul moral al acesteia.

Aş fi interesat să aflu părerea voastră: ar trebui sau nu să existe în activitatea noastră un anumit set de principii, o anume deontologie?

UPDATE

Dicuţia referitoare la subiectul de mai sus a fost continuată de subsemnatul împreună cu dl Sergiu Găbureac. Cu permisiunea dânsului, redau mai jos discuţia avută.

Sergiu Găbureac Am avut și eu rețineri asupra primei semnalări, fiind trecută în catalogul specializat ROMÂNIA. CURIOZITĂȚI și VARIETAȚI FILATELICE, ed. 2010 cu rezerva de rigoare. La o întâlnire a celor preocupați de studiul mărcii poștale românești de acum câțiva ani de AFB s-a prezentat un colecționar, care a declarat că posedă un asemenea exemplar. Omul fiind general în serviciile secrete, era de toată încrederea. Deși mi-a promis că ne va arăta exemplarul cu pricina nu a mai făcut-o. Acum, când mi-a venit pe neașteptate, o nouă semnalare a aceleiași curiozități, am dat-o publicității cu acordul posesorului. Mi s-a mai întâmplat să am confirmări la unele erori / curiozități filatelice după ani și ani. Așa cum aștept și la altele la care mi-am exprimat rezerva. Mai ales la curiozitățile filatelice unde elementul premeditare nu poate fi ignorat. Vezi chiar RECENSĂMÂNTUL din 1956. De ce nu cred că piesele prezentate nu sunt falsuri ! În general, un fals, la o marcă poștală modernă și, mai ales, contemporană, nu se face într-un singur exemplar. Vezi LUNA IV (1963), GRĂDINA ZOOLOGICA 1964) ș.a. De ce nu a apărut până acum e mai mult decât plauzibil. Coala a ajuns într-o localitate mică, fiind pusă în vâzare. Nimeni nu a sesizat poziția ranversată a centrului, altfel era cumpărată ca și cea de la Vaslui ! Deci, mai mult ca sigur că nu există Cu siguranță, marea majoritate a timbrelor din acea coală au circulat poștal. Mai mult, sunt convins că cele mai multe plicuri au fost distruse. Depinde și de localitatea unde au fost expediate. Rămâne să apară generalul nostru colecționar și poate mai aflăm câte ceva. Încurcate sunt căile Domnului !

Sergiu Găbureac Iată, spre exemplificare, o eroare la care aștept confirmarea de 44 de ani ! A fost expertizată și răsexpertizată. Cine știe când va apărea un al doilea exemplar. Asta nu înseamnă că nu trebuie semnalată ! Din contra.

 

Max Peter Nici eu nu am afirmat că varietatea nu ar fi bună, pentru că e dificil să îţi dai cu părerea numai pe baza unor fotografii (aţi văzut cred că am povestit cum era să fiu păcălit chiar şi având "rarităţile" în mână).

Adevărul e că am întors discuţia către un subiect despre care nu vorbeşte nimeni (chestia cu respectarea unei anumite deontologii în ceea ce priveşte semnalarea erorilor şi varietăţilor).

Pentru partea mai recentă a filateliei româneşti a fost instituită - de bine, de rău - confirmarea erorii.

Pentru piesele mai vechi însă (şi în special pentru cele din zona taxelor, serviciilor, ocupaţiilor) au ajuns tot felul de neaveniţi să inventeze tipuri de supratipare, aşa-zise reimpresiuni, tot felul de "emisiuni locale" şi alte făcături care ori n-au niciun fel de legătură cu Poşta (fiind în fapt produse speculative ale unor negustori fără scrupule), ori au un caracter aşa-zis local (dar în fapt n-a văzut nici dracu' vreo circulaţie adevărată în afara complezenţelor de natură filatelică etc., etc.).
Adică e vorba despre ce anume se semnalează şi mai ales de către cine.

Max Peter Încă două cuvinte: cred că trebuie să ne învăţăm minte cu o problemă din cauza căreia am mai "luat plasă" uneori. Pomeneaţi mai sus despre faptul că "Omul fiind general în serviciile secrete, era de toată încrederea."

Meseria cuiva sau şcoala/diploma/locul unde lucrează ar putea constitui o eventuală garanţie a caracterului moral al individului. Cu rezerva ca acesta să nu se apuce să comercializeze falsuri şi/sau făcături (că vă pot da cel puţin un exemplu de astfel de persoană).

La fel, nici deţinerea vreunei diplome la cine ştie care şi la câte instituţii de învăţământ nu constituie vreo vreo garanţie că respectivul are vreo tangenţă cu filatelia (dacă nu este cunoscut drept o persoană cu preocupăîri în domeniu, care a publicat ceva studii sau articole din care să rezulte că nu este afon).

Mai pe la începutul anului am avut o contră cu un academician care s-a trezit că trebuie să-mi dea lecţii asupra modului de prezentare a scrisorilor clasice pe blog. După ce l-am luat la întrebări am descoperit că respectivul nu avea nicio legătură nu cu filatelia, şi nici măcar cu istoria (având o cu totul altă specializare şi nefiind niciodată colecţionat), ajungând să-l trimit la origine şi să-l atenţionez să stea în banca lui şi să nu se mai bage la probleme la care nu se pricepe. Apoi, deşi nu mă aşteptam la asta, omul şi-a cerut scuze.

Max Peter ÎNTREBARE: Sunteţi de acord să iau comentariile noastre de aici şi să le includ într-un update la articol? Cred că vor fi parcurse cu interes şi cu plăcere de mai multe persoane.

Sergiu Găbureac De ce aș avea rețineri ? Chiar sunt pentru asemenea dezbateri ! Oricum, generalul nu poate fi acuzat de ceva. A fost o chestie absolut întâmplătoare, fiind adus de un prieten de-al său, tema discuției fiind tocmai erorile și curiozitățile în filatelia românească. Nu rețin dacă ai fost atunci de față. Eu am fost de vină, că nu i-am dat atunci crezare și să-l fi chestionat mai mult. Abia la semnalarea această îmi arată ce rol joacă, totuși, întâmplarea în apariția CURIOZITĂȚILOR FILATELICE. Indiciile de pănă acum mă fac să cred că nu e vorba de premeditare. Vezi RECENSĂMÂNTUL, unde merg pe ideea realizării cu bună știință a colilor ranversate. Ca și la curiozitățle semnalate la supratiparurile din 1952 ș.a.. Vezi povestea apariției tocmai la unul din cei mai cunocuți filateliști din provincie în acea epocă, cumpărător en gros de mărci poștale românești neștampilate, om cu legături strânse cu I.C.S. FILATELIA, apoi, numărul de coli apărut ultrior pe piața filatelică, culminând cu marele bloc de 40 de timbre, comercializarea lor ...

Max Peter Mulţumesc!
Nu am nicio problemă cu dl general. Era vorba doar de principii.   

Abonarea prin RSS este o formă facilă, pentru că îţi aduce pe propriul calculator cele mai recente ştiri

Nu am mai verificat de destul timp cum a evoluat numărul de abonaţi la fluxul blogului. Ultima dată aveam vreo 30 de persoane interesate, dar astăzi am descoperit (intrând dintr-o absolută întâmplare pe Feedburner) că numărul de persoane abonate a crescut la 172 (click pe imagine pentru mărire).

Vă spun din propria experienţă că aproape toate site-urile şi blogurile serioase au propriile fluxuri de RSS. Dacă se foloseşte un client pentru captarea acestor fluxuri (sunt o mulţime şi aproape toate sunt gratuite), munca de accesare a diverselor pagini de internet prin intermediul "favoritelor" salvate în browserul de internet se simplifică nemaipomenit de mult, deoarece toate ştiile şi articolele noi se află într-un singur loc, la un efort "considerabil" de DOAR UN CLICK de mose.

S-a făcut o semnalare "bombă" la o marcă din perioada RPR. Plus câteva observaţii şi amintiri. Ce urmează după aceea? Filatelia şi deontologia

Colegul nostru, dl Sergiu Găbureac a făcut pe Facebook o semnalare "bombă", aşa cum am menţionat şi în titlu.
Despre ce este vorba? Cu mulţi ani în urmă, în revista Filatelia a fost semnalată la valoarea de 55 bani din emisiunea Aviaţia sportivă, 1953, un exemplar cu centrul răsturnat. La data semnalării, aceasta i-a determinat pe mai toţi colecţionarii să ia la verificat clasoarele, plicurile şi pacheţelele (deoarece marca normală făcea parte atunci printre mărcile comune). Aceiaşi colecţionari au făcut imediat legătura cu eroarea similară înregistrată la valoarea de 1,75 lei din emisiunea Recensământul din 1956).

Aceasta este imaginea postată de dl Găbureac pe timeline-ul dânsului de pe Facebook, ea reprezintă semnalarea amintită făcută în revista Filatelia (postarea poate fi văzută doar de către cei care deţin un cont activ pe Facebook).

Ulterior, a apărut semnalarea unei piese noi având, de asemenea, centrul răsturnat, făcută de asemenea de dl Găbureac (click pentru mărire):

Imaginea (făcută nu chiar în cele mai bune condiţii) a fost publicată pe Facebook în postarea amintită mai sus, cu menţiunea că este puţin prelucrată de mine pentru a o "aduce" la culorile mai apropiate. După cum se poate observa, exemplarul cu pricina pare circulat efectiv prin poştă, purtând o ştampilă de zi din Târgovişte.

Cred că vă daţi seama că o astfel de semnalare ar face ca pe lista rarităţilor filatelice din perioada Republicii să apară una nouă, necunoscută până acum. Numai simpla comparaţie cu cealaltă varietate celebră - Recensământul din 1956 - ar desena destul de clar pe ce poziţie s-ar afla noua descoperire. În timp ce din "Recensământul" cu centrul răsturnat numărul de exemplare cunoscute este destul de mare (incluzând în lista pieselor cunoscute un bloc neuzat de 40 de exemplare, mai multe blocuri de patru neuzate şi destule unicate atât neuzate, cât şi obliterate), din "Aviaţia sportivă" din 1953 nu s-ar cunoaşte decât cele două exemplare obliterate, sus-ilustrate. Cu o condiţie importantă însă!

Pe Facebook mi-am exprimat punctul de vedere în această privinţă. O semnalare de o asemenea importanţă nu ar trebui luată ca atare şi varietatea considerată drept una bună până când un expert sau o altă autoritate recunoscută atestă faptul că piesa respectivă este originală şi nu una contrafăcută.

Problema nu este una gratuită sau exagerată, aşa cum ar putea crede unii colecţionari şi am să vă zic o mică poveste. În tinereţe căutam mărci vechi din toată lumea, cu scopul de a completa căsuţele rămase libere în nişte albume splendide care au aparţinut unui bunic. În acele albume am descoperit două mărci americane (2 cenţi şi 4 cenţi din emisiunea Expoziţia pan-americană din 1901, ambele cu centrul răsturnat), dar şi câteva fiscale americane care aveau, de asemenea, centrul răsturnat. Când am văzut ce cotă imensă au mărcile de 2 şi de 4 cenţi din 1901 m-a apucat ameţeala. Le-am întors pe toate părţile, dar pe vremea aceea nu aveam tehnica de care dispun astăzi şi nu mi-am putut da seama de faptul că cele două erori erau de fapt falsificate. Mi-au spus-o alte două persoane din cercul filatelic (care se ţinea atunci în fiecare seară pe fosta 13 Decembrie, fostă Regală, sub terasa de la Palatul Telefoanelor). Atunci am crezut că cei doi vor să mă păcălească. Mai târziu am înţeles însă că aveau dreptate.

Câţiva ani mai târziu m-a apucat dragostea de uzualele româneşti Spic de grâu, iar un şmecher din cercul de la 11 Iunie a încercat să-mi vândă două mărci de 2 lei portocaliu şi brun care aveau centrul răsturnat (cercul filatelic îşi ţinea şedinţele săptămânale duminica, în curtea fostei case de cultură Nicolae Bălcescu). Mărcile aveau filigran PR, iar cel care "fabricase" centrele răsturnate nu ţinuse cont de acest "amănunt", iar filigranele centrelor nu se potriveau cu cele vizibile la cadre. Decupajele centrelor şi lipirea lor în poziţie inversată fuseseră făcute nemaipomenit de bine, tăieturile fiind lipite probabil cu pastă de hârtie, deoarece nu erau vizibile cu ochiul liber nici pe faţă, nici pe verso. Dar au devenit imediat vizibile când un cunoscut m-a ajutat cu o lampă cu UV (pe vremea aceea dădeai cu tunul şi tot nu puteai achiziţiona aşa ceva, în ţară nu se găseau, iar cele câteva lămpi existente fuseseră aduse din străinătate).

Având aceste experienţe, revin la afirmaţia că orice semnalare de o asemenea importanţă trebuie verificată de către o persoană competentă. Motivul principal pentru aceasta nu este cel de valorizare a varietăţii în cauză, ci ţine de deontologia filatelistului avansat, care atrage atenţia asupra oricărei semnalări care nu corespunde adevărului ori nu se verifică.
Din păcate, necesitatea existenţei acestei deontologii a fost ignorată ori din nepăsare, ori cu bună ştiinţă de către multe persoane pasagere în istoria filateliei româneşti.

Cei care au făcut-o din nepăsare, au făcut-o pentru că nu au avut un nivel suficient de pregătire, care să îi facă să "li se aprindă beculeţul" şi să dea dovadă de suficient discernământ pentru a nu valida orice gogoaşă.

Cei care au făcut-o cu bună ştiinţă au fost determinaţi ori să spună/scrie pentru "a creşte în ochii celorlalţi şi ai lui" drept un cercetător care aduce contribuţii "importante" în domeniu, ori au fost determinaţi din motive foarte... lumeşti: să poată trage cuiva vreo ţeapă cu prostii neoficiale sau chiar cu falsuri ori făcături. Din păcate unele persoane din această a doua categorie au impresia că filatelia a început şi se va termina cu ele, iar toţi ceilalţi pasionaţi nu sunt decât o adunătură de fraieri. Am la îndemână un exemplu, dar vreau să mă abţin pentru că m-am săturat de scandaluri şi certuri (declanşate aproape întotdeauna pentru a se abate atenţia de la chestii sau de la principii mult mai importante). Acum câteva luni îi şi mărturiseam unui ziarist că m-am săturat până peste cap de certurile purtate de unii şi de alţii, de râca permanentă care ne înveninează viaţa de colecţionari.
Poate că nu realizăm acum, dar e foarte probabil ca asemenea exemplare să moară pe mâna lor, după ce lumea va realiza cu cine are de fapt de-a face.

Treaba aceasta cu menţinerea deontologiei în semnalarea unor varietăţi şi erori este deosebit de importantă, deoarece cataloagele mai vechi sau mai noi, atât româneşti, cât şi străine sunt pline de tot felul de "chifle" şi minciuni pe care autorii le-au luat de bune la vremea respectivă (fără să le pese de acea deontologie menţionată mai sus). De exemplu, acum vreo două săptămâni la cercul din Dorobanţi un vechi colecţionar m-a întrebat dacă am văzut vreodată vreo pereche tête-bêche la vreo valoare taxa de plată postclasică de culoare brun, varietate care este trecută în mai multe cataloage, dar pe care nu a văzut-o nimeni (ajuns acasă am încercat să merg direct la sursă - vechea revistă editată în limba franceză de Moens unde apare pentru prima dată această semnalare; textul este ambiguu şi poate fi interpretat în mai multe feluri de un cititor nu prea avizat, ceea ce s-a şi întâmplat ulterior prin introducerea varietăţii în cataloagele mai vechi Konrad, CMPR 1959, CMPR 1964 etc.). După 130 de ani de la această semnalare nu ştiu ca varietatea să existe în vreo colecţie din ţară  sau din străinătate, nu ştiu ca ea să fi apărut în vreo licitaţie şi nu ştiu pe cineva care să afirme că a ţinut în mână aşa ceva şi care să fi avut posibilitatea să o examineze. Care ar fi concluzia?

Nu ştiu dacă sunt prea mulţi filatelişti care ştiu ce se întâmplă în lumea academică atunci când un cercetător se apucă şi îşi publică rezultatele studiilor şi cercetărilor, rezultate sau concluzii care se dovedesc apoi inexacte, denaturate sau chiar bazate pe măsurători falsificate. Ei bine, acele persoane îşi pot pune cruce activităţii în domeniul respectiv. E o treabă care ţine de deontologie, de respectarea adevărului.

Numai la noi, din păcate, mai este câte unul care ştie să se bată cu pumnul în piept în faţa celorlalţi, dar nu ezită să ofere spre vânzare în diverse medii (fără niciun fel de scrupule) tot felul de făcături şi de falsuri. Şi aici ar fi două situaţii: dacă o face fără să ştie despre ce este vorba, atunci nu este decât un individ care îşi asumă cu mult tupeu merite care nu i se cuvin sub nicio formă; iar dacă o face cu bună ştinţă, atunci respectivul nu este decât o puşlama care vrea să bage în buzunar câţiva biştari prin înşelarea celor de bună credinţă.
De aceea cred că ai noştri colegi ar trebui să ia în seamă, la evaluarea unei persoane, şi profilul moral al acesteia.

Aş fi interesat să aflu părerea voastră: ar trebui sau nu să existe în activitatea noastră un anumit set de principii, o anume deontologie?

Noutăţi de la Delcampe

Portalul belgian de licitaţii (agreat de unii colecţionari, nebăgat în seamă de alţii) se străduieşte mai mereu să aducă câte ceva nou utilizatorilor săi. Desigur că eforturile administratorilor sunt vizibile mult mai bine pentru utilizatorii care au optat să primească periodic pe mail buletinele informative.
Chiar dacă el nu se ridică la numărul de utilizatori al principalului său concurent de pe piaţă - eBay - utilizatorii Delcampe se pare că se declară mai mulţumiţi în comparaţie cu colegii lor. Iar acest lucru cred că se datorează încercării portalului de a se adapta mai repede solicitărilor clienţilor, de a le asculta doleanţele şi de a îmbunătăţi mereu experienţa utilizatorilor.
Cele mai recente modificări pe care administratorii portalului intenţionează să le introducă sunt prezentate pe scurt într-un clip video (în limba franceză - n-are tata alta să vă dea) urcat pe YouTube chiar astăzi.
Personal, am însă o mare părere de rău: lipsesc fluxurile RSS pentru listinguri.


Sursa: DelcampeTeam

Din nou despre legislaţia referitoare la finanţarea programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale

De această dată nu am intenţia de a mă referi la modul în care Ministerul Culturii şi instituţiile subordonate prăpădesc banii alocaţi prin buget, ci la modul în care se colectează aceşti bani (nu este vorba şi de sumele alocate prin bugetul de stat).

Subiectul mi-a fos ridicat la fileu de Legea nr. 201 din 16 iulie 2015 (publicată în Monitorul Oficial Partea I-a, nr. 539 din 20 iulie a.c.) prin care se modifică o literă a unui articol dintr-un act legislativ mai vechi - Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale (sic!). Acesta este de fapt actul legislativ prin care administratorii de la Cultură (în fapt nişte funcţionari oarecare) au încălecat la propriu orice iniţiativă comercială din domeniul cultural, instituind o gamă largă de biruri.

Dar mai bine am să reproduc un articol din Ordonanţa amintită, ca să vă faceţi o idee despre ce este vorba (litera "f" este cea modificată pron OG de mai sus).

"ART. 21.

(1) Veniturile proprii ale Fondului Cultural Național provin din următoarele surse:

     a) o cotă de 5% din încasările realizate de operatorii economici din vânzarea reproducerilor, copiilor sau mulajelor realizate, în condițiile legii, după bunuri culturale mobile aflate în proprietate publică ori după monumente sau componente ale monumentelor istorice aflate în proprietate publică;
     b) o cotă de 5% din încasările realizate de operatorii economici din vânzarea, prin licitație publică, a bunurilor culturale mobile;
     c) o cotă de 2% din încasările realizate de agențiile imobiliare din vânzarea imobilelor monumente istorice;
     d) o cotă de 20% din încasările realizate de operatorii economici din comercializarea publicațiilor interzise spre vânzare minorilor;
     e) o cotă de 20% din încasările obținute din vânzarea sau închirierea fonogramelor ori videogramelor a căror vizionare nu este recomandată minorilor, potrivit legii;
     f) o cotă de 3% din încasările realizate de operatorii economici din vânzarea calendarelor sau cărţilor poştale ilustrate, afişelor, posterelor şi imaginilor autocolante, altele decât cele prevăzute la lit. a);
     g) o cotă de 2% din încasările realizate de operatorii economici care comercializează bunuri culturale provenite din import;
     h) o cotă de 2% din încasările realizate de operatorii economici din vânzarea produselor de artă populară;
     i) o cotă de 2% din veniturile realizate de operatorii economici care îşi desfăşoară integral activitatea respectivă în incinta sau pe domeniul public aflat în spațiul de protecție al monumentelor istorice proprietate publică;
     j) o cotă de 1% din încasările realizate de operatorii economici din organizarea de bâlciuri şi parcuri de distracții;
     k) o cotă de 1% din veniturile realizate de operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul impresariatului artistic;
     l) o cotă de 10% din încasările realizate prin furnizarea serviciilor vocale cu conținut erotic de către operatorii economici din sistemul de telefonie care oferă servicii cu valoare adăugată;
     m) cota prevăzută la art. 12 alin. (1^1) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacității administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 3 ianuarie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 364/2006;
     n) cota prevăzută la art. 26 alin. (1^1) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2006 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 364/2006;
     o) o cotă de 3% din devizul general al investițiilor autorizate să se realizeze de către operatorii economici pentru construcțiile amplasate în spațiile de protecție ale monumentelor istorice proprietate publică;
     p) fonduri obținute în cadrul colaborării internaționale;
     q) donații, legate sau alte liberalități;
     r) sponsorizări;
     s) dobânda aferentă disponibilităților aflate în bugetul Fondului Cultural Național;
     ş) o cotă de 2% din încasările Loteriei Române;
     t) alte venituri dobândite în condițiile legii.

(2) Cotele prevăzute la alin. (1) lit. a) ‐l) se aplică asupra încasărilor totale realizate din activitățile respective, din care s‐a dedus TVA aferentă, şi se adaugă la sumele care fac obiectul bazei de calcul.

(3) Veniturile prevăzute la alin. (1) vor fi gestionate potrivit legii şi vor fi folosite pentru finanțarea nerambursabilă a programelor, proiectelor şi acțiunilor culturale, în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe."

Eu nu ştiu, de exemplu, cum au ajuns stimabilii de la Cultură la stabilirea cotei de 5% din încasările (!!!) caselor de licitaţii, în condiţiile în care, prin reglementările impuse de Ministerul de Finanţe pentru activitatea de comercializare a bunurilor în regim de consignaţie (pentru că aşa funcţionează licitaţiile în toată lumea) veniturile unui operator economic se reduc la comisionul perceput vânzătorului. Dacă vrei să vinzi timbre din Franţa de exemplu, atunci trebuie să plăteşti 2% din încasări! Iar dacă iei un creion şi începi să faci calcule pe hârtie, constaţi că nu câştigi cât trebuie să "verşi" la Fondul Cultural!

Să ne înţelegem, eu mă refer strict la eventuala activitate a unei firme care s-ar ocupa cu licitaţiile filatelice (litera "b" de la articolul citat mai sus, deşi, de facto, aşa ceva nu există în România; şi nu există nu pentru că nu ar fi existat intenţia de a se organiza, ci pentru că statul pune piedici multiple oricărei iniţiative potenţiale). Observaţia nu include licitaţiile de obiecte de artă plastică, unde personal am serioase îndoieli asupra mai multor lucruri cu privire la preţurile de vânzare raportate la piaţa reală (nu doresc să detaliez, sunt probleme care pe mine personal nu mă interesează, nu intră în aria mea de preocupări, iar cei curioşi n-au decât să ceară relaţii de la Fisc).

Desigur, reglementările sunt făcute de nişte funcţionari care nu au nici în clin, nici în mânecă cu obiectele a căror mişcare o restricţionează. Personal, cred că nici vreo pregătire economică nu au, altfel nu ar exista prevederile total anti-economice.

Scriam mai sus despre piedicile multiple puse de stat în mişcarea obiectelor din categoria menţionată. Am să vă dau un exemplu: nişte indivizi paraleli până şi cu bunul simţ au croit o serie de reglementări privind aşa-zisele bunuri culturale mobile. La timbre mă refer, desigur. De ce fac această afirmaţie foarte dură? Ea corespunde totuşi realităţii, deoarece orice timbru, indiferent de natura şi poziţia lui, poate fi considerat un obiect aparţinând patrimoniului cultural mobil.

Numai că indivizii care au croit reglementarea probabil că n-au nici cea mai mică idee că din cele aproape un miliard de timbre emise de Poşta Română de-a lungul anilor, peste 90% reprezintă maculatură! Ei bine, nici această maculatură nu are voie să fie comercializată decât în anumite condiţii, destul de stricte, pentru că există o reglementare specială în acest sens (este vorba despre HG nr. 1.420/2003 - Normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile).

Ei bine, de ce orice timbru poate face parte din patrimoniul cultural mobil? Pentru că nişte nepricepuţi plătiţi din bani publici n-au fost în stare să facă o listă concretă cu timbrele cu adevărat deosebite, care ar putea face într-adevăr parte din patrimoniul naţional. La timbre treaba este oarecum mult simplificată în comparaţie cu celelalte categorii de obiecte culturale mobile, deoarece nu există vreun timbru pus în vânzare care să nu figureze concomitent în mai multe cataloage cu circulaţie internaţională. Aşadar departajarea adevăratelor valori din masa de maculatură o poate face chiar şi cineva cu un nivel mediu de cunoştinţe în domeniu. Nu însă şi funcţionarii de la Cultură plătiţi pe bani publici, care ţin să se acopere de răspundere, vezi Doamne (fie vorba între noi, şi aşa oficialii de la Cultură sunt pasibili de a deveni subiecte ale răspunderii - cel puţin administrative şi civile - pentru că se şterg la fund cu legislaţia europeană).

De ce m-am referit la patrimoniu? Pentru că ar trebui să existe nişte experţi autorizaţi de către aceiaşi indivizi, experţi care să spună care anume timbre ar face parte din patrimoniu. Numai că Normele de clasare (HG nr. 886 din 20 august 2008) amestecă timbrele cu obiectele arheologice, cu monedele de aur şi cu locomotivele istorice, permiţând oricărui neinstruit, dar autorizat de către cei de la Cultură, să emită judecăţi "de valoare".
Şi cine ar fi cei autorizaţi? Păi în prezent nu mai există pentru filatelie, pentru că pe cei de la Cultură îi doare în fund! Iar această problemă ar putea iarăşi pune pe o serie lungă de funcţionari plătiţi cu bani publici să devină subiecţi ai răspunderii administrative, civile sau chiar penale, pentru neglijenţă în serviciu.

Am mai scris pe blog că România constituie o insulă total izolată în Europa şi chiar pe plan mondial în ceea ce priveşte comerţul filatelic. Iar acest lucru esta cauzat de o legislaţie haotică, făcută de funcţionari fără nicio pregătire. Totul este gândit în aşa fel încât birocraţia este apărată cu o mare consecvenţă, având ca finalitate existenţa mai mult decât discutabilă a unor posturi publice şi, desigur, justificarea plăţii acestora de la buget. Culmea este însă că aceşti funcţionari sunt plătiţi şi din banii proveniţi de la cei pentru care orice activitate în domeniu este (aproape) interzisă cu totul.

Nu am scris rândurile de mai sus ca să mă aflu în treabă. Nepriceperea împricinaţilor pomeniţi mai sus este foarte lesne de demonstrat de exemplu printr-un interviu de numai trei minute la care să asiste două-trei persoane competente. Nu de alta, dar dacă ei au impresia că dacă ştiu (chiar şi pe de rost) trei legi, două ordonanţe şi un ROF sunt de neînlocuit, atunci se înşeală!
Poate că acolo ar fi nevoie de un audit extern, care să fie în măsură să tragă concluziile care se impun şi care să facă propunerile necesare pentru stabilirea răspunderilor în sensul celor descrise mai sus.

S-ar putea ca unii indivizi să se arate revoltaţi de cele scrise mai sus. Ei ar trebui însă întrebaţi ce-au făcut şi ce-au păzit în ultimii zece ani când piese filatelice româneşti de mare valoare (de exemplu celebrul ziar care poartă opt capete de bour de câte 5 parale, supranumit "cel mai scump ziar din lume") au fost oferite în licitaţiile internaţionale, dar au fost achiziţionate de persoane străine şi nu de români. Şi asta chiar atunci când funcţionarii din Ministerul Culturii au fost informaţi la obiect.
La fel, aceeiaşi indivizi ar trebui să fie întrebaţi ce măsuri au luat pentru a se stopa comercializarea falsurilor pieselor româneşti pe piaţă (exemple de falsuri prezentate pe acest blog sunt sute!).