La prima vedere este un plic expediat din Bavaria (localitatea nu se poate determina) pe 8 ianuarie 1915 spre Bucureşti. Ceea ce atrage imediat atenţia este francatura mixtă formată dintr-o marcă bavareză şi una românească. Dar atunci când începem să intrăm în detalii, vom vedea că piesa ridică mai multe probleme, dar şi întrebări.
Marca bavareză de 20 Pfg. aparţine primelor tiraje (Friedensdrucke) ale emisiunii uzuale Ludwig al III-lea, pusă în circulaţie în cursul anului 1914. Ca paranteză, aceeaşi emisiune a fost imprimată în tiraje mai târzii (Kriegsdrucke) începând cu 1916. Pentru perioada respectivă, România nu constituie o destinaţie uzuală pentru corespondenţele originare din Bavaria.
Am dorit să verific dacă plicul a fost corect francat la expediere, consultând catalogul Michel specializat pentru Germania. Tariful de 20 Pfg. este prevăzut pentru scrisori (altele decât loco) cu o greutate cuprinsă între 20 şi 250 grame (tarif adoptat pe 1 august 1906, valabil până la 1 august 1916). Aşadar, plicul nu ar intra în categoria corespondenţelor francate insuficient.
Trecând la timbrul românesc de ajutor de 10 bani, este neclară cauza pentru care el a fost utilizat (iniţial, s-ar putea crede că ar fi putut înlocui un timbru taxa de plată, dar nu este cazul).
De mai multe ori am întâlnit plicuri sau cărţi poştale cu mărci adăugate ulterior, existând destui colecţionari păcăliţi cu aceste producţii (recunosc, am "furat-o" şi eu de câteva ori până m-am învăţat minte). De aceea am verificat aplicarea şi cursivitatea ştampilei pe timbru şi pe plic. Legenda ştampilei este lizibilă - BUCURESTI - CURSA V (data ilizibilă) - ea nepărând a fi aplicată ulterior.
Bine, atunci ce este cu timbrul de ajutor aplicat pe o corespondenţă sosită din străinătate?
Timbrele de ajutor au fost puse în circulaţie pe baza Legii speciale autorizând luarea de măsuri excepţionale, intrată în vigoare pe 24 decembrie 1914/6 ianuarie 1915. Contravaloarea lor reprezenta o taxă nepoştală (fondurile colectate nu ajungeau la Poştă), iar francarea corespondenţelor cu aceste timbre a devenit obligatorie, neaplicarea lor taxându-se dublu la destinatar (prin francarea cu timbre de ajutor - taxa de plată).
Ca idee, timbrele de ajutor trebuiau aplicate numai pe corespondenţele expediate, şi nu şi pe cele sosite. Scrisorile expediate în alte localităţi trebuiau francate cu un timbru de ajutor de 5 bani (obligaţie păstrată până la 31 decembrie 1920; începând cu 1 ianuarie 1921 taxa timbrului de ajutor a fost înlocuită cu taxa timbrului de asistenţă socială - la fel, o taxă obligatorie nepoştală).
Datarea plicului ne spune că acesta a sosit la Bucureşti cu foarte puţin timp după introducerea francării obligatorii a corespondenţelor cu timbre de ajutor. Corespondenţa despre care discutăm nu trebuia francată cu un astfel de timbru şi singura explicaţie pe care mi-o pot imagina pentru prezenţa timbrului de ajutor este că amploiatul Poştei nu era încă familiarizat cu procedura care trebuia urmată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu