În urmă cu vreo două luni mi-a atras atenţia un plic găsit pe un portal de licitaţii online. Elementul care mi-a captat atenţia a fost preţul solicitat de vânzător, unul destul de ridicat pentru o francatură comună. De aceea am început să examinez cu mai multă atenţie piesa.
Un capitol interesant pentru colecţionarii de piese de istorie poştală îl reprezintă destinaţiile neobişnuite sau rare ale corespondenţelor pentru perioada studiată. Din păcate, în România acest aspect nu prea a fost urmărit de către pasionaţii domeniului, iar literatura cu acest subiect aproape că lipseşte cu desăvârşire, subiectul fiind tratat doar tangenţial şi nu într-o manieră organizată. Cu toate acestea, în filatelia internaţională este un subiect abordat de mulţi specialişti, prezent în licitaţiile caselor serioase şi inclus în mai multe cataloage specializate naţionale sau zonale. Un exemplu foarte bun care îmi vine acum în minte este catalogul specializat Facit (publicat în Suedia, având ca arie de acoperire ţările nordice).
Dar să revenim la plicul în cauză (click pe imagini pentru mărire):
Plicul a fost expediat din Cetatea Albă (Basarabia) pe 19 decembrie 1922, având ca destinatar un oficiu militar francez. Elementul interesant al circulaţiei îl reprezintă dubla redirecţionare a corespondenţei, tot către oficii militare. Se disting pe verso ştampilele oficiilor 109, 180 şi 237 (de două ori, cu date diferite).
Este pentru prima dată când am văzut o astfel de combinaţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu