Supratipare "casetă" duble la prima emisiune M.V.i.R.

De cel puţin câteva luni am ţinut în rezervă două imagini ale unor supratipare duble la prima emisiune a ocupaţiei germane, fără a le acorda prea multă atenţie. În seara aceasta însă, nu ştiu ce mi-a venit şi le-am deschis în Photoshop, încercând să-mi dau seama dacă există sau nu diferenţe între supratiparele "casetă" dublate de pe aceeaşi marcă. Cele două ilustraţii sunt cele de mai jos (pe a doua faceţi click pentru mărire).

Tot uitându-mă eu la cele două loturi, am remarcat că între cele trei mărci de 15 bani (două cu supratipare duble şi una normală) apar diferenţe observabile între supratiparele negre, ale valorii nominale noi.

Încă nu am început să studiez în aprofunzime problema (am un stoc de câteva sute de piese din prima emisiune a ocupaţiei germane) din cauza lipsei de timp. Aşa că m-am hotărât să fac publice ipotezele la care m-am gândit, pentru a lăsa şi altui colecţionar meritul de a descoperi ceva frumos, dacă este cazul. Problema diferenţelor între supratiparele cu caractere gotice ar sta cam aşa:

- au existat mai multe variante ale supratiparului gotic (la mărcile autentice);
- aşa-zisele supratipare "casetă" duble au fost realizate prin falsificarea atât a supratiparului cu caractere gotice, cât şi a supratiparelor "casetă".

Chiar şi eu sunt în posesia mai multor supratipare"casetă" duble" şi am observat (la o examinare sumară, recunosc) că dublura supratiparului îmi apare cam la fel (ca poziţie) ca în imaginile de mai sus. Problema este că al doilea supratipar este aşezat astfel încât să fie acoperite punctele ddupă literele din casetă (astfel ele devin greu vizibile; aceste puncte au forme distincte şi pot ajuta la autentificare - poate tocmai de aceea). Privind cu atenţie supratiparele de pe aceeaşi marcă, forma interioară a buclei literei "R" nu seamănă, iar din această cauză cred că unul dintre cele două supratipare "casetă" este falsificat.

Cataloagele Michel mai vechi aşează supratiparele duble ale "casetei" în categoria "Mache".

Orice altă părere este binevenită.

Prizonieri români în Bulgaria

După ce o parte importantă a teritoriului naţional a fost ocupată în timpul Primului Război Mondial de trupele germane, austriece, bulgare şi turceşti, mulţi militari români s-au văzut nevoiţi să îndure amarul prizonieratului în lagăre ale uneia dintre puterile duşmane.
Corespondenţa provenind de la prizonierii români deportaţi în lagăre din Bulgaria mi se pare ceva mai rară, pentru că numărul pieselor pe care le-am văzut este destul de mic. Nu trebuie însă să o luaţi ca pe un adevăr absolut, deoarece experienţa mea legată de acest capitol al istoriei poştale este destul de limitată. Nu am colecţionat niciodată astfel de piese, mulţumindu-mă să adopt statutul de observator al pieţei.

Cele două piese din imaginile de mai jos (click pentru mărire) au fost oferite luna trecută pe un portal de licitaţii online. Ele datează din anul 1918 şi sunt expediate din Bulgaria.
Ţinând mouse-ul pe imagini, veţi putea observa în bara de stare preţurile cu care piesele au fost achiziţionate. M-am gândit să le postez deoarece ştiu că sunt cititori care urmăresc acest capitol al istoriei poştale.

Ambele piese poartă ştampile ale cenzurii militare bulgare din Sofia, fără a se observa şi ştampile poştale. Pentru a doua piesă, nu sunt convins că marca de 10 stotinki a fost aplicată de către expeditor, bănuind că este pusă ulterior. Asta nu schimbă însă statutul de document al piesei.

Sunt mic, dar mă voi face mare

eBay: ID-ul "butterfly-stamp" înregistrat în Ungaria

Cred că este a treia oară când îl menţionez pe acest vânzător din Ungaria, de când am deschis blogul. Nu pentru că ar fi avut cine ştie ce piese nemaipomenite, ci pentru că vinde falsuri şi făcături.
Chiar acum, când redactez prezentul articol, cred că expiră o serie de oferte ale acestui vânzător, mai multe dintre ele fiind aşa-zise supratipare ale unor emisiuni locale (click pentru mărire).

Câteva din "localele" oferite de el sunt variante ale altor "locale", cele vândute de gol-dmark987, hold2112 şi hold21112 (cred că este aceeaşi persoană, care dispune de mai multe conturi). Le puteţi admira mai jos:

Asemenea mărci de ocupaţie nu au existat niciodată. Interesante mi s-au părut însă altele:

Aceste ultime două "locale" cică ar proveni de la Hunedoara. Poate în visele individului... Un element perfect vizibil la aceste "supratipare" este punctul de rastru care se poate deosebi la ambele supratipare. Aşa ceva apare de regulă la imprimarea unui fişier bitmap (tiff, jpeg) cu ajutorul unei imprimante laser alb-negru de birou (non postscript).

Dacă vă interesează întreaga "ofertă" a individului, am făcut un fişier PDF cu toate piesele. Unele sunt din regiuni care au aparţinut Iugoslaviei sau Cehoslovaciei. Nu mă pricep la astfel de locale, dar tare mi-e teamă că au cam acelaşi statut cu "localele" din Transilvania. Probabil că specialiştii pot aprecia.
Puteţi descărca fişierul PDF de aici.

Nu vă recomand să aruncaţi banii pe astfel de "locale". Dacă totuşi aţi cumpărat aşa ceva, e treaba voastră, încercaţi să vă descurcaţi cu vânzătorul şi să vă recuperaţi sumele plătite.

Despre metodica studiului (27)

Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6, episodul 7, episodul 8, episodul 9, episodul 10, episodul 11., episodul 12., episodul 13, episodul 14, episodul 15, episodul 16, episodul 17, episodul 18, episodul 19, episodul 20, episodul 21., episodul 22, episodul 23, episodul 24, episodul 25, episodul 26.

Un capitol de studiu tratat cu indiferenţă

Este vorba de danteluri. De dantelurile mărcilor mai noi de emisiunea uzuală Ferdinand, care pare că este şi cea mai târzie emisiune la care s-a efectuat un studiu metodic (mă rog...) al dantelurilor. Pentru emisiunile mai recente, studiile lipsesc cu desăvârşire. Chiar nu cred că trebuie să devină bicentenare anumite mărci pentru a le studia, aşa că am îndrăznit. Poate mai fac cuiva poftă...

Este o idee pe care o am de mult timp în minte, de mai bine de 30 de ani. Într-un vechi catalog suedez Facit dedicat mărcilor din ţările nordice, la capitolul rezervat Finlandei autorii catalogului au realizat o chestie pe care eu am considerat-o deosebit de inteligentă din punct de vedere metodologic: toate dantelurile în pieptene au fost codificate, fiecare "ştanţă" atribuindu-i-se un cod propriu (ceva de genul "tip A de dantelură în pieptene, tip B de dantelurp în pieptene etc.). Fiecare tip/cod era caracterizat de o anumită dimensiune a dantelurii pe 2 cm şi de un anumit număr de dinţi pe fiecare latură a mărcii.
Ideea se poate aplica şi într-un catalog specializat dedicat mărcilor româneşti, mai ales că la mărcile noastre mai târzii nu se întâlnesc prea multe variante. În primul rând există dantelura în linie, apoi există câte o dantelură în pieptene pentru fiecare format de marcă. Există nişte variante suplimentare care se întâlnesc numai la coliţe, atunci când acestea au mărci imprimate şi separat, în coli mari (cum sunt de pildă mărcile din compoziţia coliţelor "Pentru înzestrarea armatei" din 1939). Mai sunt nişte perforuri separate pentru câteva emisiuni imprimate în blocuri/coli mici.

Problema interesantă este că la relativ multe emisiuni/mărci (atât uzuale, cât şi comemorative) se întâlnesc mărci cu danteluri mixte. O parte a acestor danteluri a fost menţionată ori în articole din presa filatelică mai veche, ori în unele cataloage. Ceea ce nu s-a menţionat însă niciodată este că aceste danteluri mixte constituie o combinaţie atât de danteluri diferite ca dimensiune, cât şi o combinaţie între sistemele de dantelare, adică este de fapt dantelură mixtă pieptene + linie. Din acest punct de vedere ţin să îmi păstrez meritul primei semnalări.

Cele mai timpurii semnalări (ca emisiuni la care se întâlnesc) ale unor astfel de danteluri mixte se referă la uzualele Carol II (formatul mic) din 1930-1932, precum şi la timbrele de aviaţie sau pentru fondul aviaţiei care le sunt contemporane. Nu se specifică însă nicăieri că este vorba de o dantelură mixtă şi între sistemele de dantelare.
Eu am reuşit să identific însă astfel de danteluri mixte şi la două valori mai comune ale uzualelor Ferdinand, plus la timbrul de asistenţă socială de 25 bani negru fără filigran. Ulterior, am identificat astfel de danteluri mixte la un număr mare de valori ale uzualelor Mihai din 1940-1947, precum şi la mai multe valori ale emisiunilor tematice din perioada Carol II şi Mihai. Din semnalările altor colecţionari, se pare că danteluri mixte s-ar întâlni şi mult mai târziu, în perioada Republicii, la emisiunile uzuale cu precădere (cam până la uzualele din 1960). Pentru această perioadă însă nu am verificat personal existenţa lor.

De ce au luat naştere aceste danteluri mixte?

Răspunsul la această întrebare nu l-a dat nimeni până acum, deoarece dintre cei care au studiat cât de cât problema nicio persoană nu a avut şi cunoştinţe tehnologice privind machetarea în coală a mărcilor.
Cauza este una relativ simplă, dar se pare că nu s-a gândit nimeni la ea.

Pentru emisiunile moderne şi contemporane, probabil că aţi văzut că încă din momentul lansării concursurilor de machetare pentru emisunile care urmează a se realiza în anul următor, pentru fiecare valoare se menţionează formatul machetei. Acest lucru nu este o toană a organizatorilor concursurilor, ci este un rezultat al necesităţii stricte de a se permite multiplicarea desenelor mărcilor în coală, pentru a se încadra cu dimensiunile matriţelor de perfor. Machetarea se realizează strict în funcţie de dimensiunile pieptenilor dantelurii, precum şi a "pasului" de realizat pe timpul dantelării colilor finite ("pas" este saltul făcut de pieptene pe timpul dantelării unei coli; el poate fi ori egal cu lăţimea/înălţimea unui rând/unei coloane, ori cu un multiplu al acestora în cazul blocurilor şi al coliţelor).

Emisiunile la care am specificat că am găsit astfel de danteluri mixte sunt în cea mai mare parte realizate prin heliogravură. Tehnica de multiplicare a desenelor mărcilor pe cilindri era una destul de laborioasă, fiind bazată pe fotografieri succesive ale machetelor, apoi pe micşorarea lor la dimensiunea finală a mărcilor şi multiplicarea lor pe cilindri până la realizarea formei de tipar complete (acest procedeu, denumit şi tiefdruck, a fost utilizat la Fabrica de Timbre până după anii 2000, când sistemul a fost înlocuit cu imprimarea offset).

Ei bine, se pare că s-a întâmplat destul de des ca multiplicarea clişeelor pe cilindri să nu se facă cu destulă precizie, astfel că "pasul" mărcilor în coala tipărită nu "se pupa" cu dimensiunile pieptenului dantelurii. Din această cauză, dacă la un capăt al colii dantelura era bine potrivită, la celălalt capăt al colii ea era deja descentrată. Un exemplu este fragmentul de coală de mai jos (click pentru mărire), priviţi-l cu atenţie.

Puteţi observa cum dantelura este centrată pe prima coloană din stânga, dar este puţin descentrată spre stânga la ultima coloană din dreapta.

Ceea ce nu scrie nicăieri în literatura noastră este că toate uzualele începând cu "Tipografiatele" din 1909 şi terminând cu uzualele RPR din 1960 au fost imprimate în coli de 200 de mărci (20 de coloane x 10 rânduri).

Cred că vă daţi seama că nepotrivirea pasului coloanelor cu cel al perforului dantelurii devenea critică la unul din capetele colii, după un decalaj care se acumula "preţ" de 20 de coloane. Din această cauză, maiştrii de la maşinile de dantelat au procedat la un artificiu: acele perforului fiind detaşabile faţă de matriţele propriu-zise, pentru un anumit număr de coloane (de regulă cinci sau şase, din câte am văzut până acum) s-au scos acele corespunzătoare "dinţilor"pieptenului, lăsând numai acele care dantelau spaţiul de la bază. În acest fel, după aplicarea perforului pieptene, un număr de cinci-şase coloane rămâneau nedantelate la mijloc. Pentru a se dantela coala întreagă, aceste intervale se dantelau cu sistemul de dantelare în linie.

Puteţi să vă faceţi o idee asupra modului în care arată matriţele de perfor pentru sistemul pieptene din articolul pe care l-am publicat acum mai bine de un an, aici.

Perechi nedantelate la mijloc

Relativ recent au fost vândute pe un portal online mai multe perechi nedantelate la mijloc ale unor valori din uzualele Mihai. Având ochiul format, mi-am dat seama că ele provin excat din porţiunile de coală unde au intervenit dantelurile mixte. Chiar aceste perechi mi-au dat ideea pentru scrierea studiului de faţă. Le puteţi admira mai jos (dacă ţineţi mouse-ul pe imagini, veţi putea vedea în bara de stare cu cât a fost vândută fiecare piesă).

Un mic experiment

Pentru a putea demonstra cele susţinute mai sus, am ales aleator dintr-un clasor de lucru trei blocuri de uzuale Mihai, realizând o "matriţă" a pieptenului utilizat în mod normal la dantelare.

Matriţa cred că este destul de vizibilă, am realizat-o cu culoare roşie (la ilustraţia de mai sus apare şi o varietate la marca stângă, regele are un "plasture" pe frunte).

Matriţa a fost copiată şi separat:

Pentru a vă putea fi de folos, aceeaşi matriţă am realizat-o şi în format PDF şi am urcat-o pe un server, aici, de unde o puteţi descărca. O puteţi folosi drept "martor" la piesele din colecţia voastră, cu atenţionarea ca la printarea la imprimanta voastră să nu utilizaţi vreo scalare, ci să o printaţi la 100% pentru a se potrivi cu dimensiunea reală a mărcilor.

Pentru a demonstra că aceeaşi matriţă a fost utilizată la mai multe emisiuni ale uzualelor, am suprapus-o pe încă două piese alese la întâmplare:

Se observă uşoare nepotriviri, care sunt cauzate însă nu de utilizarea unor matriţe diferite, ci de elasticitatea acelor perforului (care se pot îndoi slab) şi de utilizarea unor tipuri diferite de hârtie la imprimare. Ceea ce trebuie însă să reţineţi este că la dantelura comună în pieptene (dimensiuni ale odontometrului: 14¼x14) numărul de dinţi sau de găuri ale perforului pe cele trei laturi ale unei mărci sunt întotdeauna constante.

Continuând experimentul, am suprapus matriţa perforului peste perechile nedantelate la mijloc prezentate mai sus. În absolut toate cazurile se observă clar cum o latură verticală a perechilor este realizată cu un perfor în linie (dimensiunea pe odontometru: cca 13¼; în CMPR 1974 apare pentru dantelurile mixte dantelura 13½).

Nepotrivirile cred că sunt mai mult decât evidente.

Şi acum, cireaşa de pe tort

Am descoperit mult mai târziu că dantelurile mixte apar la perechile nedantelate la mijloc. Iniţial (acum vreo douăzeci de ani), făcând un studiu al uzualelor Mihai, am dat de ştraifuri ale căror danteluri erau pur şi simplu "imposibile": nu se potriveau cu nimic din ce ştiam şi habar n-aveam cum apăruseră. Apoi, pe la începutul anilor '90, am reuşit să identific primele coli complete la care am observat utilizarea simultană atât a dantelurii în pieptene, cât şi a celei în linie (click pentru mărire).

La ştraiful de mai sus, dantelura celor trei mărci este cam aşa:
- marca din stânga este dantelată 14¼x14 în pieptene; cele două linii verticale de dantelură care încadrează marca din dreapta sunt danteluri în linie (13¼);
- marca din mijloc are dantelură mixtă, sus şi jos 14¼, la stânga 14, iar la dreapta 13¼.
Astfel de ştraifuri sunt rare, mult mai rare decât cele nedantelate la mijloc, mai ales obliterate (ca cel din imagine). Nu îi fac publicitate pentru a-l comercializa, că nu am de gând aşa ceva. Pur şi simplu atrag atenţia asupra unei categorii de piese ignorate total până în prezent.

©2011-2013 Max Peter. Preluarea prezentului articol nu se poate face decât în baza unui acord scris.

Bobul lăsat fără zăpadă

O varietate interesantă la o emisiune din perioada republicii populare a fost oferită recent pe un portal online. Este vorba de marca de 40 bani din emisiunea dantelată "Sporturi de iarnă" (din 1961 - cea dantelată, pentru că a mai existat şi o emisiune nedantelată, în culori schimbate).
Pe timpul imprimării, o parte a colii a fost pliată, iar una dintre cele două culori ("zăpada") a fost imprimată pe spatele colii (click pentru mărire).

După imprimare, coala a fost dantelată fără a se ţine seama de pliul existent în colţ.
Partea interesantă vine după aceea: fragmentul respectiv provine dintr-o coală care a fost obliterată de complezenţă. După cum se poate vedea, obliterarea de pe marca imprimată parţial a fost făcută după "îndreptarea" colii. Aşa că este exclusă scuza că defectul nu ar fi fost observat. Cu toate acestea, coala cu pricina a fost difuzată la vânzare către filatelişti. Halal CTC!
Fragmentul de coală a fost vândut cu 60 de dolari, fără a fi mare "bătaie" pe el. El a fost montat pe o pagină de album, unde au fost înscrise şi explicaţiile referitoare la povestea pliului de hârtie, plus o fotocopie a piesei desfăcute.

Tehnoredactarea computerizată (13). Hai să facem o revistă împreună

Episoadele anterioare: (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7), (8), (9), (10), (11), (12).

Înainte să începem

Mi-a trecut prin cap mai demult să încep să adun articolele publicate până acum pe blog în paginile unei (hai să o denumim aşa) reviste. Şi dacă tot urma să fac aşa ceva, m-am gândit ca şi "naşterea" revistei să o "moşim" împreună, în cadrul serialului la care - iată - de ceva timp n-am mai adăugat niciun episod.
Ideea vine şi în sprijinul altor cititori (sau le-aş spune mai degrabă "căutători pe net"), cred eu. Am observat în analiticele blogului că sunt relativ multe persoane care caută în Google, Bing sau Yahoo (dar nu numai) probleme referitoare la acest subiect: reguli de redactare a unui ziar/a unei cărţi/reviste; cum se machetează nu-ştiu-ce; reguli de aşezare a textului în pagină etc., etc.
Cei care ştiu cu adevărat meserie nu fac publice de regulă astfel de probleme pe bloguri sau pe paginile de internet. Sunt mai multe motive care stau la baza acestui lucru, dar nu stau acum să explic de ce. Pe unii s-ar putea să vă ducă capul la motivele reale.

Despre filozofie

N-am luat-o pe arătură. Nu mă omor după filozofie, este un termen generic. La altceva vreau să mă refer, este vorba de filozofia programului de tehnoredactare pe care urmează să îl folosim (cred că am mai pomenit eu de asta în vreun episod anterior).
Pentru a putea lucra în siguranţă, este absolut necesar ca tehnoredactorul să înţeleagă care este filozofia conform căruia este realizat programul. Din experienţa suportului pe care îl ofer de vreo doi ani utilizatorilor de QuarkXPress pe forumul de specialitate al companiei mă lovesc mereu de câte o întrebare care mă lasă cu gura căscată, cam de felul: "Vreau să fac asta, în modalitatea astalaltă, dar programul nu mă lasă!". Ei bine, sunt destul de des întâlniţi utilizatorii care nu pricep că programul funcţionează aşa cum a fost realizat de creatori (în speţă, de programatori), şi nu după cum crede el că ar trebui să "meargă". Cel mai des caz întâlnit este cel al utilizatorilor programelor obişnuite de tip office (cum este MS Word), care se aşteaptă ca şi programul profesional de tehnoredactare să funcţioneze în acelaşi mod ca programul de birou pe care îl ştie el. Bineînţeles că aşa ceva nu se va întâmpla niciodată.

Preferinţele utilizatorului şi ale programului

Aşadar, nu întotdeauna ceea ce doreşte utilizatorul poate face şi programul, sau nu o face aşa cum ar crede el. Asta se întâmplă mai ales atunci când un utilizator se apucă să folosească softul profesional fără să dispună de un minimum de experienţă şi fără să răsfoiască măcar sumar manualul de utilizare a softului în cauză.
Există şi utilizatori care se confruntă cu o problemă peste care reuşesc cu greu să treacă: este bariera limbii. De multe ori găsesc în analitice căutări de tipul "Tutorial în română", sau "Quark română". Un soft de o asemenea complexitate este aproape imposibil de învăţat mecanic, fără a cunoaşte limba engleză (sau, mă rog, altă limbă în care este disponibilă interfaţa - sunt mai multe, dar româna lipseşte).

Şi programele profesionale de tehnoredactare dispun (ca şi majoritatea celorlalte programe mai complexe) de câte un capitol deloc de neglijat de setări care îi spun cum să funcţioneze. Ele se cheamă preferinţe.

Mai demult v-am spus (într-un episod anterior) că în serialul acesta voi pune un accent mult mai mare pe QuarkXPress, în detrimentul echivalentului său de la Adobe, InDesign. Cine vrea să utilizeze InDesign nu are decât să caute comenzile şi facilităţile similare celor pe care le voi descrie în mod special pentru QuarkXPress (cele două softuri au aceeaşi filozofie în cea mai mare parte).
O a doua precizare este legată de sistemul de operare: tutorialele din serial se bazează aproape exclusiv pe Windows. Cei care vor să îmi facă apologia Mac-urilor de la Apple să mă scutească. La sume echivalente, de departe pe Windows se poate achiziţiona o configuraţie mult mai puternică, iar de aruncat nu-mi place să arunc banii doar pentru ştaif sau ca să mă dau elegant. În principiu însă, interfaţa şi funcţionalitatea programului pe Mac sunt identice cu cele de pe Windows, aşa că probleme majore nu cred că ar putea fi.

Accesarea ferestrei de dialog corespunzătoare setărilor preferinţelor programului se face cu ajutorul comenzii Edit > Preferences:

În partea dreaptă a comenzii se disting "scurtăturile" apelabile de la tastatură.

Odată apelată comanda, va apărea o fereastră de dialog, care arată cam aşa (click pentru mărire):

Acum vine partea interesantă. Există mai multe categorii de preferinţe, iar setările funcţionează în mod diferit în raport de aceste categorii. De aceea, este imperios necesar pentru un utilizator care doreşte să înveţe şi "fineţurile" programului să citească ghidul utilizatorului. Odată cu versiunile 8 şi 9 ale programului QuarkXPress sunt instalate pe harddisk şi manualele acestuia. Locul în care le găsiţi (pe Windows) este acesta (click pentru mărire):

Odată ce aţi deschis fişierul QXP User Guide în Adobe Acrobat sau în Adobe Reader, puteţi folosi bookmark-urile pentru a putea naviga la capitolul care vă interesează (click pentru mărire):

În fereastra de dialog destinată setărlor preferinţelor programului se distinge o listă în partea stângă, cuprinzând toate categoriile de setări. Ceea ce trebuie înţeles de la început este că există două categorii mari de setări:
- setări specifice programului (sau aplicaţiei), grupate sub capitolul Application;
- setări specifice proiectului (un proiect poate avea unul sau mai multe documente), grupate sub capitolul Project;
- setări specifice documentului, grupate sub capitolul Layout.
Modul în care este înţeleasă funcţionarea programului depinde de aceste două grupe de setări ale preferinţelor.

Preferinţele specifice aplicaţiei afectează modul în care sunt manipulate toate proiectele.
Preferinţele specifice proiectului afectează toate documentele din proiectul activ (deschis). Dacă însă aceste preferinţe sunt modificate fără a avea niciun proiect deschis, atunci noile setări ale preferinţelor vor deveni implicite pentru toate proiectele care se vor deschide ulterior.
Preferinţele specifice documentului afectează numai documentul activ (deschis). Dacă însă aceste preferinţe sunt modificate fără a avea niciun document deschis, atunci noile setări ale preferinţelor vor deveni implicite pentru toate documentele care se vor deschide ulterior.

Sfatul meu pentru oricine doreşte să înveţe să utilizeze programul QuarkXPress este să citească manualul de utilizare, capitolul legat de preferinţe, înainte de a începe o lucrare complexă, deoarece neînţelegerea filozofiei în care programul îşi stabileşte preferinţele poate duce la pierderea multor ore de muncă preţioasă. Aceasta este cea mai frecventă greşeală făcută de elevii mei şi tocmai de aceea cred că trebuie să vă atrag atenţia asupra acestui lucru.

Partea redacţională

Nu am intenţia să vă povestesc prea multe despre activitatea unei edituri, dar nu se poate vorbi despre crearea/editarea unei publicaţii fără a menţiona câteva activităţi absolut necesare. Cred că este la mintea cocoşului că pentru realizarea unei publicaţii trebuie parcurşi câţiva paşi înainte. De regulă, aceşti paşi cad în sarcina executivilor (SGR, alias secretarul general de redacţie, respectiv a redactorului şef şi a redactorilor; există însă şi alte structuri "împrumutate" din agenţiile de publicitate sau de PR - tot felul de "creativi" ale căror cunoştinţe în publishing sunt aproximative de cele mai multe ori), iar tehnoredactorul îşi poate aduce şi el contribuţia prin datele tehnice pe care le pune la dispoziţie redacţiei şi care uneori pot ajuta la evitarea unor situaţii neplăcute.

Aşadar, se stabileşte o anumită structură a revistei (hai să le spunem capitole, pentru cei nefamiliarizaţi, sau rubrici). Structura depinde de profilul publicaţiei, de natura portofoliului de materiale care urmează a fi publicate, de portofoliul de ilustraţii, de existenţa sau absenţa reclamei şi/sau a advertorialelor şi, nu în ultimă instanţă, de posiiblităţile grafice ale tipografiei cu care se lucrează (am uitat să fac mai devreme precizarea cuvenită: discutăm de o publicaţie destinată printului).

Bineînţeles, sunt stabilite şi datele tehnice de bază: care este formatul revistei, câte pagini va avea, pe ce fel de hârtie urmează a fi tipărită, cum se va face finisajul după tipărire (mai exact cum se "leagă" filele: broşat sau cusut cu sârmă; asta depinde însă şi de numărul de pagini; o revistă cu numai 24 de pagini nu se va putea broşa deoarece nu este posibil din punct de vedere tehnic decât poate în una-două tipografii specializate, dar şi mult mai scumpe).

Odată stabilite aceste detalii, se face o machetă a publicaţiei şi se înscriu, manual, titlurile sau conţinutul revistei pe rubrici şi pe pagini. O machetă (gata de completare) poate fi cam aşa:

De aici încolo întră în scenă alte două personaje: designerul care spune cum trebuie să arate machetele pentru coperte şi pentru interiorul revistei), respectiv tehnoredactorul responsabil cu DTP-ul, care preia "materia primă" de la redactori şi o transpune în format electronic în paginile revistei (virtuale deocamdată). Uneori se poate întâmpla ca cele două atribuţii să cadă în sarcina aceleiaşi persoane (DTP-istul să fie şi designer).

Vom continua într-un episod viitor, care cred că nu va mai fi la fel de îndepărtat (ca orizont de timp) ca până acum.

(Va urma)

©2013 Max Peter. Toate drepturile rezervate.

Imaginea mărcilor, pe ilustrată

Am remarcat pe un portal online o piesă care mi-a plăcut prin coincidenţa dintre imaginea ilustratei şi macheta mărcilor poştale uzuale cu care a fost francată ilustrata respectivă. Este vorba despre o piesă expediată în primăvara anului 1930 din Cetatea Albă taman în Danemarca.
Conform textului tipărit pe verso, ilustrata a fost editată de "Cartea Românească".
Ilustrata a fost vândută cu un preţ modest. Este drept, ea prezintă şi unele defecte care ar face-o mai puţin dorită de "perfecţionişti". Este însă o piesă document.

Emisiunea Paris: două eseuri cu cântec

Zilele trecute au fost oferite pe eBay de către un vânzător înregistrat în Franţa mai multe eseuri. Printre acestea au fost şi două eseuri ale mărcii de 10 bani din emisiunea "Paris" (click pe imagine pentru mărire).

Examinându-le, am remarcat câteva caracteristici care le apropie de mărcile emise într-un mod interesant. Până la teorie însă, haideţi să vedem care sunt acele particularităţi:
- sub piciorul drept al primului A din ROMANIA se distinge foarte clar (la ambele exemplare) cerculeţul mic alb (considerat de specialişti un semn caracteristic al tuturor clişeelor de 10 bani Paris);
- pe cadrul vertical stâng se distinge în jumătatea inferioară o subţiere în dreptul celui de-al treilea meandru (numărat de jos în sus); şi acest microsemn este unul caracteristic;
- pe cercul medalionului, la ora 1, se poate distinge o estompare a desenului (sub forma unui lumen alb, de forme diferite între cele două exemplare); exact în această zonă apare la desenul final o linie întreruptă pe cercul alb al medalionului, considerată şi ea de către specialişti drept un microsemn de originalitate;
- în mod oarecum similar, pe meandrul din dreapta sus apare o estompare care variază între cele două exemplare; exact în acel loc apare înăuntrul meandrului o linie fină de culoare, întrerupt, care este de asemenea considerată drept unul dintre microsemnele caracteristice ale originalelor.

La marca de 10 bani Paris s-a încercat o clasificare a unor diferenţe ale desenului în tipuri. Despre aceasta am scris acum doi ani într-un articol, prezentând chiar propria mea clasificare în tipuri (îl găsiţi aici).
Acum vine partea interesantă pentru mine: cred că aceste două eseuri îmi confirmă clasificarea, dar înainte de aceasta îmi confirmă ideea că există mai multe tipuri la această marcă. Trebuie să explic şi de ce.
În opinia mea, cele două eseuri sunt realizate după stadii diferite ale multiplicării clişeelor după clişeul original, iar dovada o constituie estompările de forme diferite din colţul drept inferior ale celor două clişee, adică exact locul unde la unele clişee apar, la altele nu apar linii de culoare întrerupte.

O altă problemă interesantă este una din particularităţile clişeului din stânga, respectiv cadrul orizontal superior spert exact la colţul stâng. Această spărtură a cadrului se întâlneşte în cel puţin două forme distincte, iar în planşa de 300 de clişee, clişeele care prezintă spărtura cadrului în colţul stâng superior sunt mai multe. Chiar aceste clişee cu spărtura cadrului cred că sunt ele însele tipuri.

Aceasta va fi mai mult ca sigur una din problemele pe care le voi urmări când voi începe să iau la puricat stocul de mărci din emisiunea Paris.

Aseară, pe înserat

Pe vremea aia, te plictiseai până terminai de scris adresa...

Nu este o piesă deosebită (în sens de scumpă), dar are un parfum deosebit (click pentru mărire).

Este o scrisoare oficială ("ex offo") expediată în 1843 din Halmeu la Ungvar (scrisorile oficiale erau scutite de taxe poştale). Titlul destinatarului (scris în latină) se întinde pe mai multe rânduri. Ca să îi ajungă...   :)))
Scrisoarea este de ceva timp oferită (în mod repetat) într-o licitaţie maghiară, negăsindu-şi însă un cumpărător.

Uite de aceea este criză: pentru că "se lucrează" cu bani care nu există!

Cuvintele pe care toţi bancherii se feresc să le rostească sunt rezervele fracţionare. Pur şi simplu cea mai mare parte a activităţii marilor bănci se bazează pe"fonduri" inexistente.
Via Neuronul Anchilozat.

Un supratipar particular continuă să facă valuri pe internet

N-aş mai fi abordat acest subiect, deoarece am mai făcut-o de vreo trei ori în articole mai vechi. Numai că arhiva este destul de bogată (mai e puţin şi blogul va "împlini" vreo 2.000 de articole) şi unora dintre cei interesaţi le este greu să caute, aşa că mă bombardează cu mailuri: "dom'le, astea-s falsuri sau sunt originale, că n-am mai văzut aşa ceva?!".

Este vorba despre aşa-zisa emisiune de ocupaţie a Budapestei, în 1919. Blocurile de mai sus (împreună cu încă alte vreo opt piese) au apărut recent pe eBay, după ce fuseseră oferite anterior şi pe portalul românesc Okazii.ro. Cele mai multe nu au fost achiziţionate, rămânând nevândute. Dar unele s-au vândut totuşi. Blocul de sus s-a vândut cu 80 dolari, iar cel de jos cu 105 dolari (dacă nu minte eBay-ul).

Unii mi-au scris că sunt falsuri. Falsuri după ce, că n-am înţeles? Ca ceva să fie falsificat, trebuie ca "reproducerile" să fie comparate cu un aşa-zis "original". Ori această emisiune zisă de ocupaţie nu a fost niciodată pusă în circulaţie în mod oficial. Aşadar, nu se pot încadra drept falsuri, deoarece nu există originale.
Am mai spus-o şi o repet: aceste supratiparuri au fost aplicate de persoane particulare, fără nicio calitate oficială. Nu a existat o emisiune oficială a "ocupaţiei Budapestei", iar aceste piese pot fi calificate cel mult drept făcături (englezii le spun "bogus", iar nemţii "Mache").
Bineînţeles că fiecare este liber să colecţioneze ce vrea şi să îşi spânzure banii pe ce doreşte. În viitoarea mea lucrare însă, aceste supratipare nu vor fi catalogate, ci doar menţionate că există, împreună cu o altă menţiune, care va suna cam aşa: "nu au nicio valoare filatelică, nefiind puse în circulaţie de administraţia poştală română şi nefiind recunoscută de aceasta". Punct.
S-ar putea să încerce careva să mă tragă de mânecă şi să-mi spună: "bine-bine, dar ele sunt trecute în catalogul Brainard!". Păi să fie sănătos Brainard, ca şi cei care îi iau scrisul drept literă de lege. Faptul că a inclus această "emisiune" (cât şi altele, precum aşa-zisele emisiuni locale Sibiu şi Ineu) pur şi simplu ca autor şi specialist îl descalifică şi îi determină pe colecţionarii de bună credinţă să privească cu neîncredere şi restul catalogului pe care l-a semnat. Trebuie înţeles foarte clar un lucru: există o linie destul de clară între credibilitate şi interesul comercial.

Devotament, entuziasm, obsesie, bani, mister. Un proiect dedicat filateliei

Am descoperit proiectul via Cyprus Stamps şi îi mulţumesc.
Cei care lucrează ca freelanceri ştiu ce reprezintă platforma Kickstarter, sau măcar s-au imaginat lansând un proiect finanţat din bani publici, strânşi de la utilizatorii internetului.
Un astfel de proiect dedicat filateliei ca pasiune, activitate şi afacere doreşte să prindă viaţă pe Kickstarter. Aici.


La finanţarea proiectului poate participa oricine. Se poate face orice donaţie de minimum 1 dolar, până cel mai tâziu pe 14 iunie.
Chiar dacă nu sunteţi interesaţi de participare la acest proiect, măcar daţi de veste!

Falsuri cumpărate cu o grămadă de bani

Cele două loturi de mai jos au fost vândute recent pe eBay de către un individ din Marea Britanie (acolo este înregistrat indicativul vânzătorului, k44veh, cu un "scor" nu prea strălucit).
Tipul nu a făcut absolut nicio menţiune în descrierea loturilor în cauză (cu alte cuvinte nu a menţionat faptul că sunt falsuri), dar bănuiesc că ştia mai mult ca
sigur, deoarece niciun filatelist nu şi-ar oferi la preţuri nesemnificative mărci de zeci de mii de euro cotă.
În final, vânzătorului îi găsesc poate 25% din vină, dar restul aparţine în întregime chilipirgiilor care, orbiţi de "şansa" de a cumpăra mărci rare pe nimic, s-au aruncat cu capul înainte în piscina goală. Să fie sănătoşi!

Toate "mărcile" din primele două emisiuni sunt nişte falsuri ordinare, intră cu brio în clasa "caricaturilor". Din Principatele Unite, n-aş putea spune prea multe de marca de 3 parale, celelalte două par originale (dar tăiate în acest fel nu mai fac aproape nimic). Lotul de "capete de bour" a fost vândut cu 162 de lire sterline (după transmiterea a 26 de oferte).

Al doilea lot este prezentat mai mult în scop de şcolarizare. În mai multe rânduri am prezentat mărci Cuza originale din toate cele trei valori. Căutaţi-le în articolele mai vechi şi comparaţi desenele, mai ales la inscripţii. Lotul de trei piese a fost vândut cu 17 lire sterline (după 12 oferte).

Cu banii aruncaţi pe astfel de prostii s-ar fi putut cumpăra mii de mărci obliterate moderne şi contemporane şi făcute cadou copiilor. Măcar aşa s-ar fi răspândit pasiunea şi în rândul celor mai micuţi şi s-ar fi făcut şi un act de caritate.