Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 27 mai 2013

Emisiunea Paris: două eseuri cu cântec

Zilele trecute au fost oferite pe eBay de către un vânzător înregistrat în Franţa mai multe eseuri. Printre acestea au fost şi două eseuri ale mărcii de 10 bani din emisiunea "Paris" (click pe imagine pentru mărire).


Examinându-le, am remarcat câteva caracteristici care le apropie de mărcile emise într-un mod interesant. Până la teorie însă, haideţi să vedem care sunt acele particularităţi:
- sub piciorul drept al primului A din ROMANIA se distinge foarte clar (la ambele exemplare) cerculeţul mic alb (considerat de specialişti un semn caracteristic al tuturor clişeelor de 10 bani Paris);
- pe cadrul vertical stâng se distinge în jumătatea inferioară o subţiere în dreptul celui de-al treilea meandru (numărat de jos în sus); şi acest microsemn este unul caracteristic;
- pe cercul medalionului, la ora 1, se poate distinge o estompare a desenului (sub forma unui lumen alb, de forme diferite între cele două exemplare); exact în această zonă apare la desenul final o linie întreruptă pe cercul alb al medalionului, considerată şi ea de către specialişti drept un microsemn de originalitate;
- în mod oarecum similar, pe meandrul din dreapta sus apare o estompare care variază între cele două exemplare; exact în acel loc apare înăuntrul meandrului o linie fină de culoare, întrerupt, care este de asemenea considerată drept unul dintre microsemnele caracteristice ale originalelor.

La marca de 10 bani Paris s-a încercat o clasificare a unor diferenţe ale desenului în tipuri. Despre aceasta am scris acum doi ani într-un articol, prezentând chiar propria mea clasificare în tipuri (îl găsiţi aici).
Acum vine partea interesantă pentru mine: cred că aceste două eseuri îmi confirmă clasificarea, dar înainte de aceasta îmi confirmă ideea că există mai multe tipuri la această marcă. Trebuie să explic şi de ce.
În opinia mea, cele două eseuri sunt realizate după stadii diferite ale multiplicării clişeelor după clişeul original, iar dovada o constituie estompările de forme diferite din colţul drept inferior ale celor două clişee, adică exact locul unde la unele clişee apar, la altele nu apar linii de culoare întrerupte.

O altă problemă interesantă este una din particularităţile clişeului din stânga, respectiv cadrul orizontal superior spert exact la colţul stâng. Această spărtură a cadrului se întâlneşte în cel puţin două forme distincte, iar în planşa de 300 de clişee, clişeele care prezintă spărtura cadrului în colţul stâng superior sunt mai multe. Chiar aceste clişee cu spărtura cadrului cred că sunt ele însele tipuri.

Aceasta va fi mai mult ca sigur una din problemele pe care le voi urmări când voi începe să iau la puricat stocul de mărci din emisiunea Paris.

2 comentarii:

  1. Salutare Max,

    Ori de cate ori vad un asemenea articol, parca imi vine sa iau timbru cu timbru la rand la o analiza amanuntita. pacat ca nu am o cantitate insemnata din cele clasice pentru a le putea studia cum trebuie. Am cictit si articolul din 2011 pe care nu-l vazuse-m pana acum si am ramas uimit. Ma tot intrebam cum se face un adevarat studiu si iata ca raspunsul si la aceasta intrebare il gasesc aici la tine pe blog! Imi pare tare rau ca nu exista o biblioteca online unde sa poata fi accesate articole filatelice si publicatii. Asta ar ajuta comunitatea filatelica care mai activeaza catusi de putin pe la noi, foarte mult.
    Faci o treaba minunata Max, si te rog, orice ar fi, nu inceta sa scrii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru apreciere.
      Studiul aşa se şi face: se ia piesă cu piesă şi se studiază fiecare marcă din toate punctele de vedere.
      Studii nu prea se găsesc online, pentru că nu există. Studiul tradiţional e pe moarte la noi din păcate. E mai comod de strâns poze sau de alergat după fluturi, peşti sau alte teme.

      Ștergere