Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 1 mai 2013

Corespondenţe din timpul Primului Război Mondial

Câteva luni bune au fost oferite pe un portal online o sumedenie de piese româneşti (de ordinul zecilor bune), care mai de care mai frumoasă. Multe au provenit dintr-un exponat de istorie poştală, frumos aranjat, care a avut unul dintre subiectele abordate cenzurarea corespondenţelor. Aşa cum era de aşteptat, unele piese au trezit un interes mai mare decât altele, raritatea acestora având o oarecare greutate. Totuşi, au fost şi piese destul de rare (în opinia mea), care au rămas nevândute. Cred că e de la sine înţeles că nu toţi amatorii care "bat" portalurile online sunt şi mari specialişti. Aşa că mai întotdeauna rămâne puţin loc şi pentru câte o piesă mai bunicică rămasă neobservată (sau despre care cei care aşteaptă vreun chilipir nu ştiu mare lucru).
Imaginile câtorva piese mi-au fost mai la îndemână şi le-am ales pentru a vi le prezenta.

Încep cu un lot de două cărţi poştale expediate de către prizonieri de război români, aflaţi în lagăre din străinătate.

Prima carte poştală a fost expediată în vara anului 1917 din lagărul rezervat ofiţerilor, situat în Stralsund, pentru Brăila.

A doua a fost expediată în 1918 din lagărul pentru ofiţeri din Breesen, în Bucureştiul ocupat de trupele germane. Cele două cărţi poştale au fost vândute cu 97,50 dolari.

Aceasta este una din piesele căruia mie mi s-au părut mai interesante. În primăvara anului 1918, un ofiţer român (căpitanul Frenkel, Ambulanţa Diviziei a II-a Cavalerie) a utilizat o carte poştală rusească drept carte poştală militară, expediind-o din Iaşi la Bacău. Cartea poştală poartă cenzurile româneşti normale.

Aceasta este o corespondenţă care iar mi-a plăcut. Este o scrisoare externă recomandată, expediată în septembrie 1918 din Galaţi la Geneva, în Elveţia. Ea poartă o cenzură austriacă (Feldkirch), dar cred că şi una germană (ştampila circulară cu indicativul E4). Ceea ce-mi place la această piesă este combinaţia francaturii, marca de 40 bani din emisiunea Moldova întâlnindu-se mai des cu uzuala cu supratipar PTT-FF. Cred că este prima dată când o văd în combinaţie cu o marcă cu supratiparul 1918. Plicul a fost vândut cu 55 dolari (6 biduri).

Lotul următor conţine două piese cenzurate, fiind vândut cu 142 dolari (8 biduri).

Prima piesă este o ilustrată expediată din Poplaca la Sibiu (o aruncătură de băţ), în august 1919. Ea este francată cu o marcă maghiară de 20 fillér Karl şi poartă cenzura Postului Sibiu.

A doua piesă este tot o ilustrată, expediată în martie 1919 din Zărneşti la Budapesta şi returnată la Zărneşti. Ilustrata poartă atât o cenzură maghiară, cât şi cenzura militară a Diviziei 1 Vânători.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu