Prima piesă: o "francatură" formată din mărci ale emisiunii Oradea. Reţeta: se ia un plic, se "tapetează" cu mărci, se aplică pe o parte o ştampilă maghiară nemodificată (LADAMOS, 10 ianuarie 1920), plus o ştampilă (tot maghiară, de această dată cu data "românizată") a oficiului 1 din Sibiu. Este evident că piesa nu a circulat niciodată.
A doua piesă: o francatură "mixtă" formată din mărci ale emisiunii Cluj şi mărci maghiare fără supratipar, "obliterate" în 1940 la Sfântu Gheorghe. Este în mod evident o făcătură, deoarece în septembrie 1940 mărcile Cluj (dar şi celelalte mărci maghiare) erau demult scoase din circulaţie. Până şi moneda maghiară se schimbase, aşa că... piesa e doar un suvenir fără valoare filatelică.
A treia piesă: un plic cu o marcă locală Odorhei de 2 pengö pe 30 fillér, anulată cu o ştampilă bilingvă Odorhei şi "expediată" în localitate. Pe verso nu are niciun fel de altă ştampilă, plicul este imaculat. Cât de sigură este această circulaţie, voi să-mi spuneţi.
Ei bine, lotul conţinând aceste trei piese descrise mai sus a fost vândut cu 203 dolari (după 16 biduri). Am mai spus-o eu, dacă este frumos ambalat şi prins cu o fundiţă colorată, până şi un rahat poţi vinde chilipirgiilor (cer scuze pentru folosirea cuvântului chilipirgii...).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu