Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 20 octombrie 2018

Câteva întreguri poştale

Cărţile poştale militare gratuite utilizate în Primul Război Mondial au fost imprimate în tipar înalt în condiţii vitrege, folosindu-se un număr mare de elemente grafice care au generat apariţia unui număr mare de tipuri şi de varietăţi. Excelentul catalog al lui Amanoil Săvoiu este prima lucrare care pune ordine în bogăţia de variante ale acestor întreguri poştale, clasificându-le şi cotându-le. De aceea, ea constituie cel mai potrivit punct de plecare pentru cercetări  noi, care pot contribui la catalogarea tuturor varietăţilor.


Această carte poştală militară a fost catalogată sub nr. MPC 7C (1918). Deşi am în biblioteca mea digitală un număr important de cărţi poştale militare circulate, nu am reuşit să identific niciun exemplar circulat. Nici catalogul nu cotează exemplarele circulate, iar celor necirculate le atribuie "f.p." (Fan price - cotă de amator).
Exemplarul din imaginea de mai sus a fost vândut într-o licitaţie online anul trecut cu 166 dolari.


Aceasta este o carte poştală simplă din 1893 care a fost debitată eronat din coală (marginea din stânga este foarte mică). Nu ar fi o piesă nemaipomenită, dar într-o colecţie frumoasă de întreguri n-ar strica şi astfel de tăieturi mai ciudate.


Mandatul acesta este puţinmai "obosit" şi nu are nici cuponul. Dar să ne uităm şi pe verso.


Parcă am vedea ceva în colţul drept inferior:





Este vorba despre un uşor offset (abklatch) al mărcii fixe (nu este vorba despre un tipar vizibil pe verso, deoarece cartonul mandatului este destul de gros pentru a împiedica trecerea culorii pe cealaltă faţă). Vreau să vă spun că am văzut şi exemplare cu abklatch mult mai marcat.
Şi acest tip de varietăţi şi-ar găsi un loc într-o colecţie frumoasă de întreguri.

2 comentarii:

  1. Felicitări! Frumoase piese prezentate, întreguri poștale care, firește, ar sta bine în orice colecție care se respectă. Regret că pot posta în răspuns încă două CPM frumoase...

    RăspundețiȘtergere