Perechile n-au nimic senzaţional, nu constituie rarităţi, dar îmi plac şi vreau să vi le arăt tocmai pebtru asta, că îmi plac.
Umblând prin clasoarele în care am uzuala despre care tot scriu de ceva vreme, am văzut perechile cu coada ochiului şi nu m-am abţinut să le scot din clasor şi să le admir.
Probabil că cineva a dorit să îşi realizeze la acea dată un suvenir, obliterând perechile din emisiunea "Semicentenarul palatului Peleş" (de complezenţă - mărcile au gumă) cu ştampila oficiului, "CASTEL PELEŞ". Data din ştampilă nu este "prima zi" (care este 1 septembrie), dar perechile îmi plac şi aşa.
Întâmplător, la marca de jos din perechea de 1 leu am observat prezenţa unui fragment din crucea de potriveală care există pe marginea de coală, la mijlocul acesteia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu