În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L336 din 22 noiembrie 2014 a fost publicat Regulamentul (UE) NR. 1209/2014 al Comisiei din 29 octombrie 2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 451/2008 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unei noi clasificări statistice a produselor în funcție de domeniul de activitate (CPA) și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3696/93 al Consiliului.
Ca o paralelă, pentru cititorii care s-au lovit de reglementările statistice româneşti, acest regulament face o clasificare din punct de vedere statistic a activităţilor economice desfăşurate pe teritoriul Uniunii Europene într-un mod oarecum similar Codului CAEN cu care lucrează la noi Ministerul Finanţelor, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi alte entităţi.
Am căutat mai la obiect care sunt clasificările corespunzătoare domeniului care ne interesează. Acestea sunt sintetizate mai jos (sub forma Clasificaţie - Activitate).
18 - Servicii de tipărire și de înregistrare
18.1 - Servicii de tipărire și servicii conexe tipăririi
18.12 - Alte servicii de tipărire
18.12.11 - Servicii de tipărire a timbrelor poștale, a timbrelor fiscale, a documentelor sau a titlurilor, a «cartelelor inteligente» - (smart-cards), a altor hârtii cu elemente de siguranță și a altor articole similare.
46 - Servicii de comerț cu ridicata, cu excepția autovehiculelor și a motocicletelor
46.49 - Servicii de comerț cu ridicata cu alte articole de uz casnic
46.49.35 - Servicii de comerț cu ridicata cu timbre și monede
47 - Servicii de comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și a motocicletelor
47.00 - Servicii de comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și a motocicletelor
47.00.68 - Servicii de comerț cu amănuntul cu timbre și monede
58 - Servicii de editare
58.19 - Alte servicii editoriale
58.19.1 - Alte servicii de editare conexe producerii materialelor tipărite
58.19.14 - Timbre poștale, fiscale sau alte efecte similare neobliterate; hârtie cu timbru sec; cecuri; bancnote, acțiuni sau obligațiuni și titluri de valoare similare.
Făcând o paralelă cu Codul CAEN românesc (adoptat conform Ordinului 337 al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008), rezultă o serie de diferenţe care demonstrează faptul că unele activităţi (sau meserii, dacă vreţi) nu prea există la noi. Pe scurt, codurile CAEN de la noi ar fi următoarele:
18 - Tipărire şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor
181 - Tipărire şi activităţi conexe tipăririi
1812 - Alte activităţi de tipărire n.c.a (sau "necatalogate anterior")
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete; aici intrăm în ceaţă, deoarece subgrupele corespondente lipsesc cu desăvârşire în codul nostru CAEN.
47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor
476 - Comerţ cu amănuntul de bunuri culturale şi recreative, în magazine specializate (iar mai departe nu mai există niciu subclasificaţie)
477 - Comerţ cu amănuntul al altor bunuri, în magazine specializate (fără nicio subclasificaţie relevantă pentru domeniu)
478 - Comerţ cu amănuntul efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe (fără nicio subclasificaţie relevantă pentru domeniu)
479 - Comerţ cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine, standuri, chioşcuri sau pieţe
4791 - Comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet
4792 - Comerţ cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor, chioşcurilor şi pieţelor
58 - Activităţi de editare
581 - Activităţi de editare a cărţilor, ziarelor, revistelor şi alte activităţi de editare
5819 - Alte activităţi de editare (fără a se face vreo precizare suplimentară).
Cu alte cuvinte, în România, dacă vrei să te faci negustor de timbre, vei afla că această meserie nu există, intră la "altele", spre deosebire de clasificarea europeană, unde activităţile sunt foarte precis nominalizate.
Această situaţie are anumite implicaţii (chiar juridice) asupra cărora mă voi opri într-unul dintre articolele viitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu