Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

vineri, 9 ianuarie 2015

Carte poştală istorică particulară

Am dat peste un imprimat particular realizat ca o carte poştală care se pliază, o realizare deosebit de interesantă şi cu o mare încărcătură istorică. De altfel aceasta este şi cauza care m-a determinat să semnalez producţia. Îi rog pe cei care ştiau de existenţa ei să nu mă privească de sus, eu n-am mai întâlnit până acum cartea poştală. Click pe imagini pentru mărire.


Aceasta ar fi "faţa" cărţii poştale. Conform inscripţiei marginale, ea a fost realizată de către avocatul bucureştean Eugeniu E. Vincler (editor, Calea Plevnei nr. 224 bis) într-o tipografie situată în apropiere (Tipografia Lucia de pe aceeaşi Cale a Plevnei, de la nr. 158).
Nu ştiu dacă marca aplicată în colţul drept inferior face parte din "francatura" originală, dar nu  cred că are prea mare importanţă (este posibil să fi fost aplicată pentru a astupa jupuitura care se distinge în stânga mărcii).
Carte poştală se desface, dimensiunea ei nepliată fiind dublul celei vizibile mai sus. Parcurgerea textelor imprimate pe cele două feţe au o încărcătură istorică şi patriotică deosebită. Vă las să vă delectaţi singuri.


Imprimatul a fost vândut într-o licitaţie recentă online.

8 comentarii:

  1. Multumiri pentru semnalare, este o piesa extrem de interesanta si originala, de care nici eu nu stiam. Aveti idee care a fost pretul ei final?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mi-am notat, pentru că este o piesă particulară şi nu urmăresc preţurile la aşa ceva. Dar nu a fost un preţ răsărit.

      Ștergere
  2. Ma puteti ajuta sa iau legatura cu actualul proprietar? As dori sa achizitionez aceasta piesa.
    gabriel.popescu@gmail.com
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pot, pentru că nu ştiu identitatea cumpărătorului. Ea nu se poate vedea pe portalurile online.
      Dacă doriţi astfel de piese, urmăriţi cu regularitate licitaţiile.

      Ștergere
    2. Multumesc pentru raspuns.
      Eram interesat in particular de aceasta piesa pentru ca sunt inrudit cu editorul.
      Cu bine,
      Gabriel Popescu

      Ștergere
    3. Îmi pare rău că nu pot să vă ajut.

      Ștergere
    4. Buna seara . am si eu aceasta piesa cu autograful editorului

      Ștergere
    5. Absoluto Start Braila - O vindeți?

      Ștergere