Nu am să insist cu alte descrieri, textul de pe carte poştală este destul de comcludent şi destul de bine lizibil. Click pe imagiin pentru mărire.
vineri, 30 ianuarie 2015
La 1876, brăileanul Bercovitz avea partener tocmai la Leipzig
Iată o altă mărturie a activităţii filatelice a unui colecţionar din România, de această dată mult mai devreme, în 1876. Nu pot să nu mă gândesc ce frumuseţi făceau pe vremea aceea obiectul schimbului sau al comerţului.
Nu am să insist cu alte descrieri, textul de pe carte poştală este destul de comcludent şi destul de bine lizibil. Click pe imagiin pentru mărire.
Nu am să insist cu alte descrieri, textul de pe carte poştală este destul de comcludent şi destul de bine lizibil. Click pe imagiin pentru mărire.
STUDIO PHILATELIQUE "GIMA"
Dădusem peste o carte poştală expediată în străinătate, cu conţinut comercial filatelic. Pentru că am credinţa că poate unul dintre urmaşii noştri se va preocupa de realizarea unei istorii a filateliei româneşti susţinută de piese tematice, nu am vrut să trec peste ocazia de a vă arăta cartea poştală (click pe imagine pentru mărire).
Cartea poştală are tipărit pe verso antetul negustorului: «STUDIO PHILATELIQUE "GIMA" BUCAREST 1-er * RUE SMÂRDAN 29 (ROUMANIE)». Şi francatura aplicată pe faţă în completarea mărcii fixe a cărţii poştale demonstrează modul respectuos cu care negustorul îşi trata corespondentul.
Cartea poştală are tipărit pe verso antetul negustorului: «STUDIO PHILATELIQUE "GIMA" BUCAREST 1-er * RUE SMÂRDAN 29 (ROUMANIE)». Şi francatura aplicată pe faţă în completarea mărcii fixe a cărţii poştale demonstrează modul respectuos cu care negustorul îşi trata corespondentul.
duminică, 25 ianuarie 2015
Am găsit singur răspunsul la o întrebare
Timbrele de ajutor emise în 1940 de către autorităţile legionare (cele două, plus timbrul neemis, în culoare schimbată) sunt destul de des oferite şi prin cluburi, şi online. Îmi trecuseră prin mână mai multe blocuri mai mari şi am observat că unele au dantelura în linie, iar altele în pieptene.
Iniţial am avut impresia că există coli separate, la care toate mărcile sunt ori dantelate în linie, ori dantelate în pieptene. Realitatea este însă alta, există coli cu sistem mixt de dantelate a mărcilor, atât în pieptene, cât şi în linie. Peste colile cu pricina am dat într-o licitaţie de aiurea.
Click pe imagine, pentru mărire.
Ei bine, greutatea este acum să vă fac să înţelegeţi despre ce este vorba (un cunoscut s-a holbat o jumătate de oră la această imagine, declarând în final că habar n-are despre ce este vorba).
Problema se distinge la primele două coli din stânga. Dacă vă uitaţi cu atenţie la marginea stângă a colilor, veţi observa că primele patru rânduri orizontale au marginea de coală netraversată de dantelură, rândul al cincilea are marginea traversată de dantelura de sub rândul în cauză, apoi restul porţiunii marginii de coală este traversat până la ultimul rând de jos de liniile orizontale de dantelură.
Hai să vedem de ce se petrece acest lucru şi ce înseamnă el.
În mod normal, acest format de timbru se putea dantela cu matriţa de dantelură în pieptene folosită şi la alte mărci din emisiunile perioadei, cum ar fi, de exemplu, uzualele Carol II cu pelerină ori chiar uzualele Carol II cu "POŞTA". Nu am făcut încă o comparaţie prin suprapunere, dar cred că aceasta este situaţia.
Pieptenele dantelurii este vertical, cu "dinţii" spre dreapta. Datorită acestei poziţii, la timbrul de 1 leu cu emblema gărzii singura margine de coală traversată de linii de dantelură este cea din dreapta (care a fost dantelată pentru a asigura şi dantelarea marginii drepte ale mărcilor de pe coloana a 10-a).
Probabil că acelaşi lucru se întâmplă şi cu celelalte două coli, cu o anumită particularitate însă.
Totuşi, ca să vă fac să înţelegeţi voi apela la nişte desene.
"Pieptenele" de culoare magenta din dreapta reprezintă matriţa de perfor utilizată. Prin "bătăi" reglate la înălţimea "dinţilor" pieptenului se procedează la dantelarea restului coloanelor mărcilor din coală. Cadrul de culoare cyan (albastru deschis) reprezintă marginile colii finite de mărci.
Să vedem acum, cu ajutorul unei alte scheme, ce s-a întâmplat cu dantelarea primelor două coli.
Din motive de calcul defectuos al pasului de multiplicare a clişeelor pe cilindru, pasul mărcilor nu se mai potrivea cu pasul matriţei de perfor. Dacă vă uitaţi cu atenţie la colile din prima imagine veţi vedea că dantelura este bine potrivită faţă de desenul mărcilor de pe primul rând, dar intră deja peste semnăturile mărcilor de pe rândul al 5-lea. Probabil că dacă nu se apela la acest artificiu, mărcile de pe coloana a 10-a erau vizibil descentrate.
Pentru a se evita cele arătate mai sus, din matriţa pieptenului dantelurii s-au scos, pur şi simplu, acele corespunzătoare "dinţilor" pentru o jumătate de coală. Adică aşa cum se arată în desenul de mai sus.
Bine-bine, dar colile sunt dantelate, nu apar perechi nedantelate la mijloc, aşadar cum s-a procedat atunci? Vom apela la încă un desen.
Pentru a se putea dantela toate mărcile, colile au fost dantelate cu sistemul "în linie" pe rândurile în care "dinţii" pieptenului (de fapt acele din zonele respective ale matriţei) fuseseră îndepărtaţi. În desenul de mai sus, aceste "linii" orizontale au fost reprezentate cu culoarea verde.
Să recapitulăm particularitatea care apare la aceste coli:
• pentru dantelarea lor s-a utilizat un sistem mixt, atât în pieptene, cât şi în linie;
• mărcile aflate pe rândul al5-lea în colile cu pricina prezintă o dantelură mixtă (în pieptene pe trei laturi şi în linie pe latura inferioară).
Nu am făcut măsurători exacte ale dimensiunii perforurilor celor două sisteme, le va veni şi lor rândul cândva probabil.
Desigur că au trebuit să treacă aproape 75 de ani pentru ca cineva să "deschidă" ochii. E mai comod să aruncăm banii pe tot felul de abţibilduri, ori să fabricăm piese ca să avem ce colecţiona. Sau să umblăm după mape şi serii aurii. Istoria timbrelor noastre mai vechi nu mai contează.
Problema este că aceste sisteme mixte de dantelare apar la destul de multe emisiuni, pentru aproape toată perioada 1930-1945 (chiar şi mai devreme mi se pare, poate şi chiar mai târziu de 1945). Doar foarte puţine piese cu danteluri mixte au fost menţionate prin cataloage, fără a se explica însă nicăieri şi cum au luat ele naştere şi evaluându-se pur şi simplu cu cote sau coeficienţi din burtă.
Iniţial am avut impresia că există coli separate, la care toate mărcile sunt ori dantelate în linie, ori dantelate în pieptene. Realitatea este însă alta, există coli cu sistem mixt de dantelate a mărcilor, atât în pieptene, cât şi în linie. Peste colile cu pricina am dat într-o licitaţie de aiurea.
Click pe imagine, pentru mărire.
Ei bine, greutatea este acum să vă fac să înţelegeţi despre ce este vorba (un cunoscut s-a holbat o jumătate de oră la această imagine, declarând în final că habar n-are despre ce este vorba).
Problema se distinge la primele două coli din stânga. Dacă vă uitaţi cu atenţie la marginea stângă a colilor, veţi observa că primele patru rânduri orizontale au marginea de coală netraversată de dantelură, rândul al cincilea are marginea traversată de dantelura de sub rândul în cauză, apoi restul porţiunii marginii de coală este traversat până la ultimul rând de jos de liniile orizontale de dantelură.
Hai să vedem de ce se petrece acest lucru şi ce înseamnă el.
În mod normal, acest format de timbru se putea dantela cu matriţa de dantelură în pieptene folosită şi la alte mărci din emisiunile perioadei, cum ar fi, de exemplu, uzualele Carol II cu pelerină ori chiar uzualele Carol II cu "POŞTA". Nu am făcut încă o comparaţie prin suprapunere, dar cred că aceasta este situaţia.
Pieptenele dantelurii este vertical, cu "dinţii" spre dreapta. Datorită acestei poziţii, la timbrul de 1 leu cu emblema gărzii singura margine de coală traversată de linii de dantelură este cea din dreapta (care a fost dantelată pentru a asigura şi dantelarea marginii drepte ale mărcilor de pe coloana a 10-a).
Probabil că acelaşi lucru se întâmplă şi cu celelalte două coli, cu o anumită particularitate însă.
Totuşi, ca să vă fac să înţelegeţi voi apela la nişte desene.
"Pieptenele" de culoare magenta din dreapta reprezintă matriţa de perfor utilizată. Prin "bătăi" reglate la înălţimea "dinţilor" pieptenului se procedează la dantelarea restului coloanelor mărcilor din coală. Cadrul de culoare cyan (albastru deschis) reprezintă marginile colii finite de mărci.
Să vedem acum, cu ajutorul unei alte scheme, ce s-a întâmplat cu dantelarea primelor două coli.
Din motive de calcul defectuos al pasului de multiplicare a clişeelor pe cilindru, pasul mărcilor nu se mai potrivea cu pasul matriţei de perfor. Dacă vă uitaţi cu atenţie la colile din prima imagine veţi vedea că dantelura este bine potrivită faţă de desenul mărcilor de pe primul rând, dar intră deja peste semnăturile mărcilor de pe rândul al 5-lea. Probabil că dacă nu se apela la acest artificiu, mărcile de pe coloana a 10-a erau vizibil descentrate.
Pentru a se evita cele arătate mai sus, din matriţa pieptenului dantelurii s-au scos, pur şi simplu, acele corespunzătoare "dinţilor" pentru o jumătate de coală. Adică aşa cum se arată în desenul de mai sus.
Bine-bine, dar colile sunt dantelate, nu apar perechi nedantelate la mijloc, aşadar cum s-a procedat atunci? Vom apela la încă un desen.
Pentru a se putea dantela toate mărcile, colile au fost dantelate cu sistemul "în linie" pe rândurile în care "dinţii" pieptenului (de fapt acele din zonele respective ale matriţei) fuseseră îndepărtaţi. În desenul de mai sus, aceste "linii" orizontale au fost reprezentate cu culoarea verde.
Să recapitulăm particularitatea care apare la aceste coli:
• pentru dantelarea lor s-a utilizat un sistem mixt, atât în pieptene, cât şi în linie;
• mărcile aflate pe rândul al5-lea în colile cu pricina prezintă o dantelură mixtă (în pieptene pe trei laturi şi în linie pe latura inferioară).
Nu am făcut măsurători exacte ale dimensiunii perforurilor celor două sisteme, le va veni şi lor rândul cândva probabil.
Desigur că au trebuit să treacă aproape 75 de ani pentru ca cineva să "deschidă" ochii. E mai comod să aruncăm banii pe tot felul de abţibilduri, ori să fabricăm piese ca să avem ce colecţiona. Sau să umblăm după mape şi serii aurii. Istoria timbrelor noastre mai vechi nu mai contează.
Problema este că aceste sisteme mixte de dantelare apar la destul de multe emisiuni, pentru aproape toată perioada 1930-1945 (chiar şi mai devreme mi se pare, poate şi chiar mai târziu de 1945). Doar foarte puţine piese cu danteluri mixte au fost menţionate prin cataloage, fără a se explica însă nicăieri şi cum au luat ele naştere şi evaluându-se pur şi simplu cu cote sau coeficienţi din burtă.
Care e treaba cu internetul ăsta, de fapt?
De dimineaţă, după ce mi-am făcut o cafea am început să iau încetişor la pieptănat mesajele de pe mail, cele de pe Facebook, revista presei şi ştirile noi din readerul de RSS. Dau peste un articol al unui muzician pe un site timişorean, dar atenţia mi-a fost atrasă nu atât de articolul în sine, cât mai ales de titlul acestuia:
Deşi sunt un meloman împătimit şi am fost un mare fan al rockului românesc până prin anii '90, trebuie să recunosc faptul că în anii mai recenţi interesul faţă de trupele româneşti s-a mai domolit. Din două motive, aş putea spune: primul ar fi cel că ai noştri artişti n-au reuşit să mă convingă, cred că piesele româneşti cu adevărat excelente le-aş număra pe vreo două-trei degete de la o mână; al doilea motiv este că acum am de unde alege, iar internetul mi-a fost şi îmi este de un mare ajutor.
Tocmai din această cauză, afirmaţia artistului mă lasă indiferent, şi nu din cinism, ci pentru că, în opinia mea, internetul oferă tuturor un mediu în care, pentru orice domeniu, orice persoană (artist, cercetător, scriitor sau visător) poate să se trezească în faţă cu un termen de comparaţie. La fel stă treaba şi cu "specialiştii" în filatelie, să o spunem pe cea dreaptă. De aceea unii se dau şi-n cur, şi-n cap să câştige monopolul într-un anumit domeniu. Dar atunci când există un termen de comparaţie, până la apariţia unei stări de frustrare nu mai este decât un pas.
Chestia e însă că nu "concurenţa" e de vină pentru aceasta, iar încercările de "a-i da în gură celuilalt" nu fac decât să scoată în evidenţă un caracter de doi bani.
Revenind la afirmaţia de mai sus a muzicianului, există deja numeroase studii realizate de nume importante. Realizez foarte bine că referirea la "omorârea muzicii" de către internet sugerează efectul pirateriei. Păi, prietene, fii sigur că melomanul adevărat va face tot ce-i stă în putinţă ca, după ce a ascultat o piesă care i-a furat inima, ripuită însă de un ageamiu de pe cine ştie unde, va face tot ce va putea să intre în posesia unei înregistrări la o calitate cât mai bună.
Fără "piraţi", de unii n-ar fi auzit publicul niciodată. E vorba însă de cei buni cu adevărat, nu de orice manelist de mâna a şaptea (includ în această categorie şi iluştrii anonimi cu tot felul de "aere").
P.S. Să nu cumva să înţeleagă careva că fac apologia piratării muzicii pe internet. Dacă îţi place ceva, cumpără albumul sau piesa în cauză, pentru a-l ajuta pe artist să compună încontinuare!
Deşi sunt un meloman împătimit şi am fost un mare fan al rockului românesc până prin anii '90, trebuie să recunosc faptul că în anii mai recenţi interesul faţă de trupele româneşti s-a mai domolit. Din două motive, aş putea spune: primul ar fi cel că ai noştri artişti n-au reuşit să mă convingă, cred că piesele româneşti cu adevărat excelente le-aş număra pe vreo două-trei degete de la o mână; al doilea motiv este că acum am de unde alege, iar internetul mi-a fost şi îmi este de un mare ajutor.
Tocmai din această cauză, afirmaţia artistului mă lasă indiferent, şi nu din cinism, ci pentru că, în opinia mea, internetul oferă tuturor un mediu în care, pentru orice domeniu, orice persoană (artist, cercetător, scriitor sau visător) poate să se trezească în faţă cu un termen de comparaţie. La fel stă treaba şi cu "specialiştii" în filatelie, să o spunem pe cea dreaptă. De aceea unii se dau şi-n cur, şi-n cap să câştige monopolul într-un anumit domeniu. Dar atunci când există un termen de comparaţie, până la apariţia unei stări de frustrare nu mai este decât un pas.
Chestia e însă că nu "concurenţa" e de vină pentru aceasta, iar încercările de "a-i da în gură celuilalt" nu fac decât să scoată în evidenţă un caracter de doi bani.
Revenind la afirmaţia de mai sus a muzicianului, există deja numeroase studii realizate de nume importante. Realizez foarte bine că referirea la "omorârea muzicii" de către internet sugerează efectul pirateriei. Păi, prietene, fii sigur că melomanul adevărat va face tot ce-i stă în putinţă ca, după ce a ascultat o piesă care i-a furat inima, ripuită însă de un ageamiu de pe cine ştie unde, va face tot ce va putea să intre în posesia unei înregistrări la o calitate cât mai bună.
Fără "piraţi", de unii n-ar fi auzit publicul niciodată. E vorba însă de cei buni cu adevărat, nu de orice manelist de mâna a şaptea (includ în această categorie şi iluştrii anonimi cu tot felul de "aere").
P.S. Să nu cumva să înţeleagă careva că fac apologia piratării muzicii pe internet. Dacă îţi place ceva, cumpără albumul sau piesa în cauză, pentru a-l ajuta pe artist să compună încontinuare!
sâmbătă, 24 ianuarie 2015
Zeppelin Argentina - România
Dacă piese "zburate" cu zeppelinul (mă rog, mai mult sau mai puţin) expediate din România către alte zări europene şi de peste ocean se mai întâlnesc şi unele se pare că nu sunt aşa de rare în comparaţie cu preţurile pe care le cer unii negustori, piesele expediate din străinătate spre România sunt ceva mai rare şi de aceea orice piesă descoperită merită semnalată, în opinia mea.
Piesa din imaginile de mai jos (click pentru mărire) a fost vândută recent pe un portal online. Nu fac aprecieri asupra preţului (pe care nici nu doresc să-l specific, cine este interesat n-are decât să se abonez la licitaţii).
Este interesant parcursul plicului, un parcurs mixt destul de interesant. El a fost expediat în regim de recomandată par avion prin intermediul celui de-al doilea zbor transatlantic cu zeppelinul din Buenos Aires, sub egida companiei de ransport aerian Condor, pe 13 septembrie 1932. Primul "semn" că a ajuns în Europa îl certifică ştampila aplicată la Friedrichshafen (Bodensee), în Germania, pe 21 septembrie. Peste o zi, plicul ajunge deja (probabil prin intermediul poştei terestre) la Munchen, apoi la Berlin (chiar dacă ştampilele celor două localităţi poartă aceeaşi dată, 22 septembrie, departajarea se poate face după orele curselor poştale, lizibile după anul fiecărei ştampile: 7-8, respectiv14-15).
Din Berlin, plicul a fost expediat probabil cu o cursă aeriană, el ajungând la Bucureşti pe 23 septembrie (se distinge pe verso ştampila ovală BUCURESTI - SOSIRE PRIN AVION). Peste încă o zi plicul ajunge la destinaţie, în Alba Iulia (ştampila de sosire este vizibilă tot pe verso).
Piesa din imaginile de mai jos (click pentru mărire) a fost vândută recent pe un portal online. Nu fac aprecieri asupra preţului (pe care nici nu doresc să-l specific, cine este interesat n-are decât să se abonez la licitaţii).
Este interesant parcursul plicului, un parcurs mixt destul de interesant. El a fost expediat în regim de recomandată par avion prin intermediul celui de-al doilea zbor transatlantic cu zeppelinul din Buenos Aires, sub egida companiei de ransport aerian Condor, pe 13 septembrie 1932. Primul "semn" că a ajuns în Europa îl certifică ştampila aplicată la Friedrichshafen (Bodensee), în Germania, pe 21 septembrie. Peste o zi, plicul ajunge deja (probabil prin intermediul poştei terestre) la Munchen, apoi la Berlin (chiar dacă ştampilele celor două localităţi poartă aceeaşi dată, 22 septembrie, departajarea se poate face după orele curselor poştale, lizibile după anul fiecărei ştampile: 7-8, respectiv14-15).
Din Berlin, plicul a fost expediat probabil cu o cursă aeriană, el ajungând la Bucureşti pe 23 septembrie (se distinge pe verso ştampila ovală BUCURESTI - SOSIRE PRIN AVION). Peste încă o zi plicul ajunge la destinaţie, în Alba Iulia (ştampila de sosire este vizibilă tot pe verso).
joi, 22 ianuarie 2015
Să trăiască imprimanta şi calculatorul!
Cu ceva timp în urmă semnalam apariţia pe eBay a mai multor aşa-zise eseuri ale unor diverse mărci din perioada mai timpurie a republicii populate. Atunci nu am enunţat foarte clar poziţia în care am încadrat acele piese, atrăgând însă atenţia că autotipia pe care o prezentau acele impresiuni era puţin probabil să fi fost obţinute de pe un cilindru utilizat la tiparul adânc (heliogravură).
Ulterior, după o scurtă perioadă de timp, acelaşi vânzător (ID-ul clonaid_vbs, întregistrat în Piatra-Neamţ) a postat încă un lot de aşa-zise eseuri ale unor mărci tot din perioada republicii populare, dar a "venit" şi cu două "eseuri" ale valorilor mici din emisiunea "Poşta aeriană C. Raiu" din 1928. Le puteţi vedea mai jos.
Calitatea impresiunii celor două piese este execrabilă. În ciuda acestui lucru însă, cele două "eseuri" au fost vândute cu 51 dolari (6 biduri), respectiv 41 dolari (9 biduri). Sumele însă contează mai puţin (am văzut falsuri cu totul ridicole la alte emisiuni, pe care unii licitatoti înfierbântaţi au plătit sute de dolari).
La cea mai sumară comparaţie cu două mărci din cele originale, puse în circulaţie, iese imediat în evidenţă diferenţa perfect sesizabilă pe care aceste aşa-zise eseuri o prezintă faţă de autotipia originalelor. Din nefericire pentru executant, este extrem de dificil ca autotipia să fie redată cât de cât realistic, indiferent de modul de prelucrare a imaginii scanate şi indiferent de tipul imprimantei folosite. Cine are experienţă în domeniul graficii computerizate nu poate fi dus de nas (click pe imagine pentru mărire).
Iniţial am semnalat făcăturile în cadrul unui grup de pe Facebook. Se pare că semnalarea nu a prea fost pe placul cuiva (ori mă voi fi "apropiat" prea mult de persoana lui clonaid_vbs, pentru că a urmat o serie de comentarii numai bune de dat în vals). O persoană (pe care nu vreau să o nominalizez) a încercat chiar o culpabilizare a tuturor filateliştilor, care n-ar face, chipurile, prea multe pentru combaterea falsurilor (mai că nu o spusese pe-aia de dinainte de '89, ca la şedinţa de partid: să ne facem autocritica, tovarăşi!). Ori cu o astfel de poziţie nu am fost de acord, mai mult pentru că mie, personal, nu-mi convine să fiu pus "la grămadă" alături de indivizi cu un caracter dubios). Aşa că am fost urgent categorisit drept "securist" şi scos din grupul respectiv de pe Facebook.
După toată această întâmplare, pentru mine este clar că menajamentele faţă de cei care distribuie falsuri şi făcături nu mai trebuie să existe.
La acest articol nu accept niciun fel de comentarii.
Ulterior, după o scurtă perioadă de timp, acelaşi vânzător (ID-ul clonaid_vbs, întregistrat în Piatra-Neamţ) a postat încă un lot de aşa-zise eseuri ale unor mărci tot din perioada republicii populare, dar a "venit" şi cu două "eseuri" ale valorilor mici din emisiunea "Poşta aeriană C. Raiu" din 1928. Le puteţi vedea mai jos.
Calitatea impresiunii celor două piese este execrabilă. În ciuda acestui lucru însă, cele două "eseuri" au fost vândute cu 51 dolari (6 biduri), respectiv 41 dolari (9 biduri). Sumele însă contează mai puţin (am văzut falsuri cu totul ridicole la alte emisiuni, pe care unii licitatoti înfierbântaţi au plătit sute de dolari).
La cea mai sumară comparaţie cu două mărci din cele originale, puse în circulaţie, iese imediat în evidenţă diferenţa perfect sesizabilă pe care aceste aşa-zise eseuri o prezintă faţă de autotipia originalelor. Din nefericire pentru executant, este extrem de dificil ca autotipia să fie redată cât de cât realistic, indiferent de modul de prelucrare a imaginii scanate şi indiferent de tipul imprimantei folosite. Cine are experienţă în domeniul graficii computerizate nu poate fi dus de nas (click pe imagine pentru mărire).
Iniţial am semnalat făcăturile în cadrul unui grup de pe Facebook. Se pare că semnalarea nu a prea fost pe placul cuiva (ori mă voi fi "apropiat" prea mult de persoana lui clonaid_vbs, pentru că a urmat o serie de comentarii numai bune de dat în vals). O persoană (pe care nu vreau să o nominalizez) a încercat chiar o culpabilizare a tuturor filateliştilor, care n-ar face, chipurile, prea multe pentru combaterea falsurilor (mai că nu o spusese pe-aia de dinainte de '89, ca la şedinţa de partid: să ne facem autocritica, tovarăşi!). Ori cu o astfel de poziţie nu am fost de acord, mai mult pentru că mie, personal, nu-mi convine să fiu pus "la grămadă" alături de indivizi cu un caracter dubios). Aşa că am fost urgent categorisit drept "securist" şi scos din grupul respectiv de pe Facebook.
După toată această întâmplare, pentru mine este clar că menajamentele faţă de cei care distribuie falsuri şi făcături nu mai trebuie să existe.
La acest articol nu accept niciun fel de comentarii.
Falsuri la "Căişori", din acelaşi tip semnalat de mai multe ori, dar de această dată şi cu filigran!
Aş fi sărit peste semnalarea acestor făcături, deoarece pur şi simplu m-am săturat de câte ori le-am tot prezentat timp de patru ani.
De această dată însă atenţia mi-a fost atrasă chiar de descrierea ofertantului de pe eBay (ori o apariţie nouă, ori o persoană care mai are vreun cont, dar şi-a mai făcut unul pentru a nu fi luat la ochi - se mai obişnuieşte pe poralurile online (dă câteva ţepe şi apoi dispare, ştergându-şi contul "păcătos"). Click pe imagine pentru mărire.
Sus, în descriere, se atrage atenţia asupra existenţei unui filigran la "marca" de 50 bani. Redau două dintre fotografiile postate (la una am încercat să întăresc contrastul, ppentru ca filigranul să fie mai vizibil).
Nu am reuşit să disting textul filigranului. El este realizat cu un tip de caracter care imită scrisul de mână (fiind total diferit faţă de filigranul marginal "JOHANNOT", care se poate întâlni la unele piese originale din această emisiune.
Într-o altă fotografie postată pe portal se poate distinge filigranul datorită diferenţei suprafeţei hârtiei.
Filigranul nu se distinge decât la o singură valoare din setul în cauză, şi anume la cea de 50 bani.
În rest, falsurile sunt evidente (click pe imagine pentru mărire).
La absolut toate blocurile se poate distinge dantelira în linie, care generează colţuri inegale, specifice, spre deosebire de mărcile originale, care sunt dantelate în pieptene şi la care marginile laterale de coală nu sunt traversate de linii de dantelură.
Şi încă ceva: originalele nu au niciodată marginile de coală nedantelate.
De această dată însă atenţia mi-a fost atrasă chiar de descrierea ofertantului de pe eBay (ori o apariţie nouă, ori o persoană care mai are vreun cont, dar şi-a mai făcut unul pentru a nu fi luat la ochi - se mai obişnuieşte pe poralurile online (dă câteva ţepe şi apoi dispare, ştergându-şi contul "păcătos"). Click pe imagine pentru mărire.
Sus, în descriere, se atrage atenţia asupra existenţei unui filigran la "marca" de 50 bani. Redau două dintre fotografiile postate (la una am încercat să întăresc contrastul, ppentru ca filigranul să fie mai vizibil).
Nu am reuşit să disting textul filigranului. El este realizat cu un tip de caracter care imită scrisul de mână (fiind total diferit faţă de filigranul marginal "JOHANNOT", care se poate întâlni la unele piese originale din această emisiune.
Într-o altă fotografie postată pe portal se poate distinge filigranul datorită diferenţei suprafeţei hârtiei.
Filigranul nu se distinge decât la o singură valoare din setul în cauză, şi anume la cea de 50 bani.
În rest, falsurile sunt evidente (click pe imagine pentru mărire).
La absolut toate blocurile se poate distinge dantelira în linie, care generează colţuri inegale, specifice, spre deosebire de mărcile originale, care sunt dantelate în pieptene şi la care marginile laterale de coală nu sunt traversate de linii de dantelură.
Şi încă ceva: originalele nu au niciodată marginile de coală nedantelate.
duminică, 18 ianuarie 2015
Levantul şi istoria poştală din această zonă continuă să prezinte un interes deosebit pentru o parte a colecţionarilor
Aria românească de interes filatelic şi cel al istoriei poştale sunt destul de strâns legate de zona Levantului, datorită mai multor cauze. Pe de o parte, există particularităţi în funcţionarea poştei române care sunt strâns legate de Levant. În 1896 şi 1919 au existat oficii poştale româneşti care au funcţionat la Constantinopol. Au existat însă şi ambulanţe maritime care făceau legătura dintre portul românesc Constanţa cu Constantinopolul, cu portul turcesc Smirna din Asia Mică şi cu îndepărtata Alexandria din Egipt. Toate aceste curse au transportat şi corespondenţe poştale care rămân printre preferatele unor colecţionari.
Există însă şi numeroase alte corespondenţe provenite de la poşta austriacă, mai precis de la oficiile consulare (sau militare de campanie, pentru o scurtă perioadă de timp) deschise pe teritoriul principatelor. Există de asemenea corespondenţe transportate cu agenţiile austriece de navigaţie fluvială şi maritimă (DDSG şi Lloyd).
Există de asemenea corespondenţe expediate de la sau spre agenţiile poştei franceze, greceşti şi ruseşti (inclusiv de la agenţiile companiei ruseşti ROPiT) de pe teritoriul principatelor. Multe asemenea piese sunt deopotrivă rare şi spectaculoase.
Există de asemenea corespondenţe expediate de pe teritoriul principatelor anterior adoptării tarifelor UPU către ţări cu care nu existau convenţii, cum a fost Grecia de exemplu, corespondenţe considerate nefrancate şi taxate cu porto la sosire sau tranzit, eventual.
Fără îndoială că multe "secrete" ale acestui domeniu nu sunt accesibile unui număr prea mare de colecţionari deoarece cataloagele generale nu acordă cote pentru aşa ceva, unele doar pomenind foarte pe scurt ceea ce v-am povestit mai sus. De mulţi ani adun informaţii şi încerc să fac o documentare cât mai exhaustivă a domeniului, în speranţa încropirii unor capitole adecvate într-un potenţial catalog românesc, aşa că urmăresc mereu piesele nou apărute prin licitaţii şi în diversele surse de documentare la care m-am abonat. Există, ce-i drept, lucrări de referinţă pentru fiecare domeniu în parte, dar cele mai multe ori sunt vechi şi depăşite, ori sunt relativ incomplete, din cauza subiectului destul de vast şi al accesului greoi la cele mai bune surse de informare.
Cele mai bune surse de documentare pentru acest domeniu continuă să rămână licitaţiile, în opinia mea. Unele firme şi case au început să se specializeze pe acest domeniu încă de acum 30-40 de ani, datorită chiar interesului pe care îl acordă colecţionarii (şi, implicit, direcţionarea interesului spre piese considerate vandabile). Marea majoritate a pieselor nu pot fi încadrate în categoria celor accesibile (atât din punct de vedere al rarităţii, cât şi a celui financiar).
Una dintre casele de licitaţii care par a fi specializate pe această zonă de interes este Karamitsos din Grecia. De-a lungul timpului, în ultimii 15 ani am descoperit în licitaţiile organizate sub această denumire piese foarte frumoase, de care mulţi colecţionari români nici măcar nu ştiau că există. Este drept însă că aceştia nici nu sunt familiarizaţi cu fineţurile căutării pe internet sau în cadrul unui domeniu, dar nici nu există cineva cu destule cunoştinţe care să popularizeze cele mai frumoase piese. (Trebuie însă subliniat şi amănuntul pe care nu îl rosteşte nimeni decât pe jumătate: ştiinţa e pe bani! Din această cauză, pentru domeniile mai sensibile şi de interes pentru negustori, informaţiile pe care le voi da pe blog vor fi limitate, fără supărare; este la îndemâna oricui să parcurgă cele câteva mii de loturi oferite de regulă într-o licitaţie).
La ultima serie de licitaţii a casei Karamitsos au fost oferite câteva zeci de loturi conţinând mărci sau piese care au incidenţă cu istoria poştală şi ştampilografia Levantului. Câteva piese care mi-au plăcut mai mult vor fi prezentate mai jos. Click pe imagini pentru mărire.
Acesta este o frumuseţe de fragment care poartă o francatură mixtă între mărci ale Levantului austriac şi mărci greceşti Hermes "cap mare". Fragmentul provine dintr-o scrisoare expediată din portul românesc (turcesc, la acea dată) Sulina, prin intermediul oficiului poştal consular austruac din acest port. Scrisoarea a fost destinată localităţii greceşti Zakintos, unde ea a fost taxată cu un porto de 20 lepta.
Iată o scrisoare datattă 1861, expediată nefrancată de la oficiul poştal consular din Galaţi, Moldova, spre Syros, Grecia (pe verso se distinge ştampila de sosire, cu data 4 DEK 61). La sosire, scrisoarea a fost taxată cu un porto de 20 lepta (zece mărci de 1 lepta în două ştraifuri orizontale de câte cinci - este prima marcă poştală grecească -, plus un unicat "jumbo", cu margini enorme, de 10 lepta, tot din prima emisiune grecească de mărci). Este o piesă senzaţională, care însă nu a fost vândută în cadrul licitaţiei.
Tot din Galaţi a fost expediată şi această scrisoare, către Atena, Grecia. De această dată însă scrisoarea a fost expediată prin intermediul oficiului francez din localitatea moldoveană, nefrancată însă. În colţul stâng superior se distinge antetul expeditorului, iar în colţul drept superior se distinge (parţial acoperită) ştampila de plecare a oficiului francez: GALATZ MOLDAVIE 22 JUIN 67. La sosirea la Atena, scrisoarea a fost taxată cu un porto de 65 lepta (suma a fost înscrisă cu creionul roşu pe faţă), taxă achitată prin francarea cu o marcă de 5 lepta, una de 20 lepta şi una de 40 lepta.
O astfel de combinaţie este destul de rară, numărul pieselor cunoscute fiind mic.
Iată încă o scrisoare expediată tot din Galaţi şi tot spre Grecia, spre Syra. De această dată scrisoarea a fost expediată de la oficiul poştal românesc, pe 29 noiembrie 1872. Scrisoarea a fost corect francată, conform tarifului românesc pre-UPU, cu o marcă de 50 bani "Paris". Ea a fost totuşi considerată nefrancată pe teritoriul grec, fiind taxată cu un porto de 20 lepta. Pe verso se disting o ştampilă de tranzit (probabil a agenţiei Lloyd din Smirna) şi ştampila de sosire ΣΥΡΟΣ 26.NOEM.72.
Scrisoarea nu a fost vândută.
Iată o scrisoare care intră în categoria aşa-zisei "incoming mail" - corespondenţei sosite. Ea a fost expediată în 1869 de la agenţia DDSG din Odesa (de către Vasile Raşeev) spre Brăila (la Jean Hangioff). Scrisoarea a fost vândută cu o sumă destul de bună, deoarece corespondenţele plecate de la agenţia din Odesa sunt foarte rare (mai puţin de zece piese cunoscute spun mai mulţi experţi), în plus şi această destinaţie fiind una neobişnuită.
Piesa ilustrează cât se poate de frumos parcursul mixt al vapoarelor DDSG, maritim (Odesa-Sulina) şi fluvial (Sulina-Brăila, pe Dunăre).
Iată o corespondenţă mai târzie, dar destul de neobişnuită. Plicul a fost expediat din Constantinopol spre Angla în septembrie 1908. El a fost francat însă cu mărci britanice fără supratipar (aşa cum utilizau oficiile poştale britanice din Constantinopol) prin intermediul ambulanţei maritime româneşti care făcea legătura între Constantinopol şi Constanţa. Este posibil ca plicul să fi ajuns la Bucureşti, de unde a fost expediat mai departe, spre Anglia. Să fiu sincer, este prima piesă de acest fel pe care o văd.
Că nu a fost un caz izolat o atestă această marcă (cu supratipar de această dată) a Levantului britanic, obliterată cu aceeaşi ştampilă a ambulanţei maritime româneşti.
Nu cred că asemenea piese au mai fost semnalate în literatura românească.
Aceasta este o altă piesă care mie mi se pare deosebit de interesantă (am pus un filigran fotografiei, pentru că nu mai doresc să-mi fie folosite fotografiile prelucrate de mine; cine vrea, să-şi copieze de pe net fotografiile neprelucrate şi să facă cu ele ce vrea).
Este o piesă care nu a fost vândută, dar care merită semnalată, în opinia mea. Este vorba despre o carte poştală expediată din Turcia, Galata (se vede un fragment al ştampilei antet în stânga, sub timbrul verde) spre Bacău, România. Cartea pştală are marcă fixă şi a fost emisă pentru poşta austriacă în Creta (valoarea nominală de 10 centime). Ea a fost expediată prin intermediul ambulanţei maritime româneşti Alexandria (Egipt) - Constanţa (care avea escală la Constantinopol). În mod normal, oficiul ambulant maritim românesc nu ar fi trebuit să accepte acest tip de întreg poştal. Tocmai de aceea nu ştiu cum să încadrez ştampila liniară aplicată cu tuş albastru verzui, în diagonală, peste marca fixă: poate fi ea considerată drept un supratipar aplicat de oficianţii ambulanţei maritime româneşti pe un întreg poştal străin? Ori ştampila a fost aplicată de o persoană particulară? Oricum, este prima piesă pe care o văd. Atunci nu văd cum s-ar mai explica (din punctul de vedere al procedurii poştale) aplicarea concomitentă a ştampilei "T" în cerc cu cea a ambulanţei (este evident după culoarea şi încărcătura cu tuş că ambele ştampile au fost aplicate în acelaşi timp. La sosire, cartea poştală a fost considerată nefrancată, fiind taxată conform tarifului UPU în vigoare cu 10 bani, în mod similar unei cărţi poştale interne.
O altă ambulanţă maritimă românească (SMYRNE-CONSTANTINOPLE-CONSTANTA) a acceptat o trimitere francată cu o marcă a Levantului britanic, expediată din Constanţa spre Belgia. Combinaţia nu este deloc una comună.
Că a existat oarecum o cooperare între diversele servicii poştale (mai degrabă o acceptare tacită a unor practici) o demonstrează piesa din imaginea de mai sus: un plic cu antetul Serviciului Maritim Român expediat în Anglia prin intermediul poştei britanice (marcă a Levantului britanic, obliterată cu ştampila oficiului britanic din Constantinopol).
Chiar dacă între 1896 şi 1919 nu a funcţionat niciun oficiu poştal românesc la Constantinopol, legaţiunea română de acolo a preluat parţial sarcinile poştale, expediind corespondenţe francate cu mărci româneşti conform tarifului intern. Piesa din imaginea de mai sus poartă o amprentă deosebit de clară a ştampilei legaţiei şi, probabil chiar datorită acestui lucru, piesa a fost vândută cu o sumă nu chiar de neglijat.
Sper că v-a făcut plăcere şi vă va fi utilă această recenzie.
Există însă şi numeroase alte corespondenţe provenite de la poşta austriacă, mai precis de la oficiile consulare (sau militare de campanie, pentru o scurtă perioadă de timp) deschise pe teritoriul principatelor. Există de asemenea corespondenţe transportate cu agenţiile austriece de navigaţie fluvială şi maritimă (DDSG şi Lloyd).
Există de asemenea corespondenţe expediate de la sau spre agenţiile poştei franceze, greceşti şi ruseşti (inclusiv de la agenţiile companiei ruseşti ROPiT) de pe teritoriul principatelor. Multe asemenea piese sunt deopotrivă rare şi spectaculoase.
Există de asemenea corespondenţe expediate de pe teritoriul principatelor anterior adoptării tarifelor UPU către ţări cu care nu existau convenţii, cum a fost Grecia de exemplu, corespondenţe considerate nefrancate şi taxate cu porto la sosire sau tranzit, eventual.
Fără îndoială că multe "secrete" ale acestui domeniu nu sunt accesibile unui număr prea mare de colecţionari deoarece cataloagele generale nu acordă cote pentru aşa ceva, unele doar pomenind foarte pe scurt ceea ce v-am povestit mai sus. De mulţi ani adun informaţii şi încerc să fac o documentare cât mai exhaustivă a domeniului, în speranţa încropirii unor capitole adecvate într-un potenţial catalog românesc, aşa că urmăresc mereu piesele nou apărute prin licitaţii şi în diversele surse de documentare la care m-am abonat. Există, ce-i drept, lucrări de referinţă pentru fiecare domeniu în parte, dar cele mai multe ori sunt vechi şi depăşite, ori sunt relativ incomplete, din cauza subiectului destul de vast şi al accesului greoi la cele mai bune surse de informare.
Cele mai bune surse de documentare pentru acest domeniu continuă să rămână licitaţiile, în opinia mea. Unele firme şi case au început să se specializeze pe acest domeniu încă de acum 30-40 de ani, datorită chiar interesului pe care îl acordă colecţionarii (şi, implicit, direcţionarea interesului spre piese considerate vandabile). Marea majoritate a pieselor nu pot fi încadrate în categoria celor accesibile (atât din punct de vedere al rarităţii, cât şi a celui financiar).
Una dintre casele de licitaţii care par a fi specializate pe această zonă de interes este Karamitsos din Grecia. De-a lungul timpului, în ultimii 15 ani am descoperit în licitaţiile organizate sub această denumire piese foarte frumoase, de care mulţi colecţionari români nici măcar nu ştiau că există. Este drept însă că aceştia nici nu sunt familiarizaţi cu fineţurile căutării pe internet sau în cadrul unui domeniu, dar nici nu există cineva cu destule cunoştinţe care să popularizeze cele mai frumoase piese. (Trebuie însă subliniat şi amănuntul pe care nu îl rosteşte nimeni decât pe jumătate: ştiinţa e pe bani! Din această cauză, pentru domeniile mai sensibile şi de interes pentru negustori, informaţiile pe care le voi da pe blog vor fi limitate, fără supărare; este la îndemâna oricui să parcurgă cele câteva mii de loturi oferite de regulă într-o licitaţie).
La ultima serie de licitaţii a casei Karamitsos au fost oferite câteva zeci de loturi conţinând mărci sau piese care au incidenţă cu istoria poştală şi ştampilografia Levantului. Câteva piese care mi-au plăcut mai mult vor fi prezentate mai jos. Click pe imagini pentru mărire.
Acesta este o frumuseţe de fragment care poartă o francatură mixtă între mărci ale Levantului austriac şi mărci greceşti Hermes "cap mare". Fragmentul provine dintr-o scrisoare expediată din portul românesc (turcesc, la acea dată) Sulina, prin intermediul oficiului poştal consular austruac din acest port. Scrisoarea a fost destinată localităţii greceşti Zakintos, unde ea a fost taxată cu un porto de 20 lepta.
Iată o scrisoare datattă 1861, expediată nefrancată de la oficiul poştal consular din Galaţi, Moldova, spre Syros, Grecia (pe verso se distinge ştampila de sosire, cu data 4 DEK 61). La sosire, scrisoarea a fost taxată cu un porto de 20 lepta (zece mărci de 1 lepta în două ştraifuri orizontale de câte cinci - este prima marcă poştală grecească -, plus un unicat "jumbo", cu margini enorme, de 10 lepta, tot din prima emisiune grecească de mărci). Este o piesă senzaţională, care însă nu a fost vândută în cadrul licitaţiei.
Tot din Galaţi a fost expediată şi această scrisoare, către Atena, Grecia. De această dată însă scrisoarea a fost expediată prin intermediul oficiului francez din localitatea moldoveană, nefrancată însă. În colţul stâng superior se distinge antetul expeditorului, iar în colţul drept superior se distinge (parţial acoperită) ştampila de plecare a oficiului francez: GALATZ MOLDAVIE 22 JUIN 67. La sosirea la Atena, scrisoarea a fost taxată cu un porto de 65 lepta (suma a fost înscrisă cu creionul roşu pe faţă), taxă achitată prin francarea cu o marcă de 5 lepta, una de 20 lepta şi una de 40 lepta.
O astfel de combinaţie este destul de rară, numărul pieselor cunoscute fiind mic.
Iată încă o scrisoare expediată tot din Galaţi şi tot spre Grecia, spre Syra. De această dată scrisoarea a fost expediată de la oficiul poştal românesc, pe 29 noiembrie 1872. Scrisoarea a fost corect francată, conform tarifului românesc pre-UPU, cu o marcă de 50 bani "Paris". Ea a fost totuşi considerată nefrancată pe teritoriul grec, fiind taxată cu un porto de 20 lepta. Pe verso se disting o ştampilă de tranzit (probabil a agenţiei Lloyd din Smirna) şi ştampila de sosire ΣΥΡΟΣ 26.NOEM.72.
Scrisoarea nu a fost vândută.
Iată o scrisoare care intră în categoria aşa-zisei "incoming mail" - corespondenţei sosite. Ea a fost expediată în 1869 de la agenţia DDSG din Odesa (de către Vasile Raşeev) spre Brăila (la Jean Hangioff). Scrisoarea a fost vândută cu o sumă destul de bună, deoarece corespondenţele plecate de la agenţia din Odesa sunt foarte rare (mai puţin de zece piese cunoscute spun mai mulţi experţi), în plus şi această destinaţie fiind una neobişnuită.
Piesa ilustrează cât se poate de frumos parcursul mixt al vapoarelor DDSG, maritim (Odesa-Sulina) şi fluvial (Sulina-Brăila, pe Dunăre).
Iată o corespondenţă mai târzie, dar destul de neobişnuită. Plicul a fost expediat din Constantinopol spre Angla în septembrie 1908. El a fost francat însă cu mărci britanice fără supratipar (aşa cum utilizau oficiile poştale britanice din Constantinopol) prin intermediul ambulanţei maritime româneşti care făcea legătura între Constantinopol şi Constanţa. Este posibil ca plicul să fi ajuns la Bucureşti, de unde a fost expediat mai departe, spre Anglia. Să fiu sincer, este prima piesă de acest fel pe care o văd.
Că nu a fost un caz izolat o atestă această marcă (cu supratipar de această dată) a Levantului britanic, obliterată cu aceeaşi ştampilă a ambulanţei maritime româneşti.
Nu cred că asemenea piese au mai fost semnalate în literatura românească.
Aceasta este o altă piesă care mie mi se pare deosebit de interesantă (am pus un filigran fotografiei, pentru că nu mai doresc să-mi fie folosite fotografiile prelucrate de mine; cine vrea, să-şi copieze de pe net fotografiile neprelucrate şi să facă cu ele ce vrea).
Este o piesă care nu a fost vândută, dar care merită semnalată, în opinia mea. Este vorba despre o carte poştală expediată din Turcia, Galata (se vede un fragment al ştampilei antet în stânga, sub timbrul verde) spre Bacău, România. Cartea pştală are marcă fixă şi a fost emisă pentru poşta austriacă în Creta (valoarea nominală de 10 centime). Ea a fost expediată prin intermediul ambulanţei maritime româneşti Alexandria (Egipt) - Constanţa (care avea escală la Constantinopol). În mod normal, oficiul ambulant maritim românesc nu ar fi trebuit să accepte acest tip de întreg poştal. Tocmai de aceea nu ştiu cum să încadrez ştampila liniară aplicată cu tuş albastru verzui, în diagonală, peste marca fixă: poate fi ea considerată drept un supratipar aplicat de oficianţii ambulanţei maritime româneşti pe un întreg poştal străin? Ori ştampila a fost aplicată de o persoană particulară? Oricum, este prima piesă pe care o văd. Atunci nu văd cum s-ar mai explica (din punctul de vedere al procedurii poştale) aplicarea concomitentă a ştampilei "T" în cerc cu cea a ambulanţei (este evident după culoarea şi încărcătura cu tuş că ambele ştampile au fost aplicate în acelaşi timp. La sosire, cartea poştală a fost considerată nefrancată, fiind taxată conform tarifului UPU în vigoare cu 10 bani, în mod similar unei cărţi poştale interne.
O altă ambulanţă maritimă românească (SMYRNE-CONSTANTINOPLE-CONSTANTA) a acceptat o trimitere francată cu o marcă a Levantului britanic, expediată din Constanţa spre Belgia. Combinaţia nu este deloc una comună.
Că a existat oarecum o cooperare între diversele servicii poştale (mai degrabă o acceptare tacită a unor practici) o demonstrează piesa din imaginea de mai sus: un plic cu antetul Serviciului Maritim Român expediat în Anglia prin intermediul poştei britanice (marcă a Levantului britanic, obliterată cu ştampila oficiului britanic din Constantinopol).
Chiar dacă între 1896 şi 1919 nu a funcţionat niciun oficiu poştal românesc la Constantinopol, legaţiunea română de acolo a preluat parţial sarcinile poştale, expediind corespondenţe francate cu mărci româneşti conform tarifului intern. Piesa din imaginea de mai sus poartă o amprentă deosebit de clară a ştampilei legaţiei şi, probabil chiar datorită acestui lucru, piesa a fost vândută cu o sumă nu chiar de neglijat.
Sper că v-a făcut plăcere şi vă va fi utilă această recenzie.
sâmbătă, 17 ianuarie 2015
Varietate de tipar la un timbru fiscal MViR
Luând la puricat nişte date salvate din licitaţii mai vechi, am dat peste un timbru fiscal de 10 bani brun bistru pe hârtie gri cu supratipat MViR în casetă (Mi. 7y) (Lic. Aix-Phila, nov. 2014).
Piesa - un bloc de patru neuzat) prezintă între clişeele inferioare urma unui spaţiu tipografic.
Blocul nu a fost vândut la licitaţia citată.
Poate că interesează pe cineva, aşa că m-am gândit să semnalez varietatea.
Piesa - un bloc de patru neuzat) prezintă între clişeele inferioare urma unui spaţiu tipografic.
Blocul nu a fost vândut la licitaţia citată.
Poate că interesează pe cineva, aşa că m-am gândit să semnalez varietatea.
Suveniruri de la Jimbolia
Localitatea bănăţeană are un trecut destul de interesant. Ca să nu o lungesc prea mult (pentru că există destule informaţii pe internet), localitatea a aparţinut până în 1918 Imperiului Austro-Ungar (Hatzfeld, Haczfeld, Zsombolya). Între 1918 şi 1924 a făcut parte din Iugoslavia (Djzombolj, judeţul Belgrad). În 1924, între România şi Iugoslavia a intervenit un aranjament privind schimbul unor teritorii. Unele localităţi au fost cedate Iugoslaviei, altele au trecut în cadrul graniţelor României, una dintre ele fiind Jimbolia.
Se pare că în localitate, imediat după alipirea la regatul României, în unitatea poştală locală (oficiu poştal contractual, ridicat ulterior la rangul de oficiu) nu a existat o utilizare tardivă a ştampilelor maghiare, şi nici a ştampilelor sârbeşti. Probabil pe plan local s-a confecţionat o ştampilă provizorie (ori s-a transformat o ştampilă administrativă într-una poştală).
Recent a apărut pe piaţa online un lot de suveniruri realizate în 1924 probabil cu ajutorul ştampilei pomenite. Ele merită semnalate, în opinia mea (click pe imagini pentru mărire).
Se pare că în localitate, imediat după alipirea la regatul României, în unitatea poştală locală (oficiu poştal contractual, ridicat ulterior la rangul de oficiu) nu a existat o utilizare tardivă a ştampilelor maghiare, şi nici a ştampilelor sârbeşti. Probabil pe plan local s-a confecţionat o ştampilă provizorie (ori s-a transformat o ştampilă administrativă într-una poştală).
Recent a apărut pe piaţa online un lot de suveniruri realizate în 1924 probabil cu ajutorul ştampilei pomenite. Ele merită semnalate, în opinia mea (click pe imagini pentru mărire).
Ştampilă feroviară nesemnalată
Într-o licitaţie online au fost vândute în urmă cu vreo două săptămâni mai multe piese circulate, toate având anulări de tip CFR.
O piesă din cadrului unui asemenea lot (o ilustrată) mi-a reţinut atenţia, întrucât nu am mai văzut tipul de ştampilă care se afla pe spatele ei. Click pe imagini pentru mărire.
După cum pare, ilustrata a fost expediată în vara anului 1905 prin intermediul trenului poştal nr. 146. Ilustrata pare-se că a plecat din "STAŢIA INTRE-RÎURI" şi s-a "urcat" în vagonul poştal în gara "R. VALCEA", cu destinaţia Bucureşti.
Nu am mai văzut acest tip de ştampilă liniară pentru al unei staţii CFR utilizat pe o corespondenţă poştală.
O piesă din cadrului unui asemenea lot (o ilustrată) mi-a reţinut atenţia, întrucât nu am mai văzut tipul de ştampilă care se afla pe spatele ei. Click pe imagini pentru mărire.
După cum pare, ilustrata a fost expediată în vara anului 1905 prin intermediul trenului poştal nr. 146. Ilustrata pare-se că a plecat din "STAŢIA INTRE-RÎURI" şi s-a "urcat" în vagonul poştal în gara "R. VALCEA", cu destinaţia Bucureşti.
Nu am mai văzut acest tip de ştampilă liniară pentru al unei staţii CFR utilizat pe o corespondenţă poştală.
vineri, 16 ianuarie 2015
Din nou despre "Catalogul mărcilor poştale româneşti"
Periodic, în cadrul unor diverse grupuri de discuţii se ridică din nou, iarăşi şi iarăşi întrebarea: de ce nu se face un catalog actualizat al mărcilor poştale româneşti?
Acum, problema este una destul de delicată şi de complicată. Colecţionarii, în raport de propriul orizont şi de cât sunt de specializaţi au viziuni diferite asupra a ceea ce reprezintă noţiunea de catalog filatelic. În mai multe articole mai vechi am tot abordat acest subict, dar întrebările de acest gen îmi sunt puse din nou (chiar şi astăzi am primit două mesaje pe mail şi alte două pe Facebook). Nici măcar blogul nu este citit, chiar dacă informaţia este pusă la dispoziţie gratuit, moca!
Din păcate, sunt destui colegi care au impresia că un catalog se face uite-aşa, pocnind din degete. Nu realizează ce presupune aceasta. Chiar dacă unii vor da mărunt din buze, voi relua câteva idei pe care le-am mai expus. Aşadar, haideţi să vedem ce presupune redactarea unui catalog (aceasta este opinia mea, nu o consider cea mai bună, dar nici n-am descoperit încă alta mai bună) şi ce întrebări ridică această activitate:
• trebuie stabilit de la început un obictiv urmărit: ce urmează a se realiza? care este nivelul de cuprindere şi aprofundare? care va fi forma produsului final? (produs tipărit? produs electronic? ambele?);
• cine sunt persoanele care ar fi capabile să realizeze un astfel de produs? sub ce formă s-ar realiza manuscrisul?
• cum ar arăta un calcul economic al realizării produsului? care ar fi sursele de finanţare şi cum ar fi repartizate cheltuielile? care ar fi potenţialele venituri şi cum se repartizează ele? cum se distribuie produsul final şi la cine?
• cum se asigură latura tehnică a realizării catalogului? cine face designul, redactarea/culegerea manuscrisului şi ce costuri sunt implicate? este sau nu nevoie de o bază de date? ce se întâmplă cu reproducerea imaginilor, de unde se ia materialul filatelic necesar şi cum se digitizează? după ce standarde? ce presupune, din punct de vedere tehnic, realizarea unui produs electronic disponibil pe internet? care sunt şi cum se acoperă costurile generate de achiziţionarea, găzduirea şi întreţinerea domeniului de internetşi de realizare efectivă a produsului electronic?
• ce tehnologie se alege, pentru a se putea realiza, în viitor, o actualizare facilă şi rapidă, pentru realizarea unei ediţii noi? (ideal ar fi o ediţie anuală); trebuie ţinut cont de faptul că în prezent tehnologiile sunt modernizate aproape anual; ce fac cu produsul peste cinci ani? îl voi mai putea folosi, sau toată munca va trebui luată de la cap dacă se doreşte realizarea unei noi ediţii?
• cine stabileşte metodologia de lucru şi cum se desfăşoară efectiv realizarea manuscrisului? cum se realizează un sistem independent de numerotare? ce principii şi criterii de catalogare se utilizează? se va lucra într-o singură limbă sau în mai multe? ce principii de evaluare se vor utiliza şi în ce valută se va face ea? şi la ce curs?
• care vor fi implicaţiile ulterioare realizării catalogului din punctul de vedere al drepturilor de autor? cine va putea reproduce prima ediţie şi în ce condiţii? dacă lucrarea a fost realizată de un colectiv, ce statut va avea manuscrisul în formă fizică şi/sau cel în formă electronică?
• care vor fi principiile care se vor utiliza la evaluări şi acordarea cotelor, pentru a se respecta principiile pieţei libere şi pentru ca lucrarea să aibă credibilitate?
Toate întrebările de mai sus au "curs" rapid, în câteva minute. M-am grăbit să le scriu ca să nu le uit (nu mai am memoria pe care o aveam la 20 de ani, asta e!). Dacă staţi strâmb şi judecaţi drept, puteţi vedea că realizarea unui catalog nu e o treabă simplă. Nu reprezintă copierea altor lucrări (ar fi un lucru ilegal până la urmă). Mă opresc aici şi vă pun la dispoziţie formularul pentru comentarii de mai jos.
Acum, problema este una destul de delicată şi de complicată. Colecţionarii, în raport de propriul orizont şi de cât sunt de specializaţi au viziuni diferite asupra a ceea ce reprezintă noţiunea de catalog filatelic. În mai multe articole mai vechi am tot abordat acest subict, dar întrebările de acest gen îmi sunt puse din nou (chiar şi astăzi am primit două mesaje pe mail şi alte două pe Facebook). Nici măcar blogul nu este citit, chiar dacă informaţia este pusă la dispoziţie gratuit, moca!
Din păcate, sunt destui colegi care au impresia că un catalog se face uite-aşa, pocnind din degete. Nu realizează ce presupune aceasta. Chiar dacă unii vor da mărunt din buze, voi relua câteva idei pe care le-am mai expus. Aşadar, haideţi să vedem ce presupune redactarea unui catalog (aceasta este opinia mea, nu o consider cea mai bună, dar nici n-am descoperit încă alta mai bună) şi ce întrebări ridică această activitate:
• trebuie stabilit de la început un obictiv urmărit: ce urmează a se realiza? care este nivelul de cuprindere şi aprofundare? care va fi forma produsului final? (produs tipărit? produs electronic? ambele?);
• cine sunt persoanele care ar fi capabile să realizeze un astfel de produs? sub ce formă s-ar realiza manuscrisul?
• cum ar arăta un calcul economic al realizării produsului? care ar fi sursele de finanţare şi cum ar fi repartizate cheltuielile? care ar fi potenţialele venituri şi cum se repartizează ele? cum se distribuie produsul final şi la cine?
• cum se asigură latura tehnică a realizării catalogului? cine face designul, redactarea/culegerea manuscrisului şi ce costuri sunt implicate? este sau nu nevoie de o bază de date? ce se întâmplă cu reproducerea imaginilor, de unde se ia materialul filatelic necesar şi cum se digitizează? după ce standarde? ce presupune, din punct de vedere tehnic, realizarea unui produs electronic disponibil pe internet? care sunt şi cum se acoperă costurile generate de achiziţionarea, găzduirea şi întreţinerea domeniului de internetşi de realizare efectivă a produsului electronic?
• ce tehnologie se alege, pentru a se putea realiza, în viitor, o actualizare facilă şi rapidă, pentru realizarea unei ediţii noi? (ideal ar fi o ediţie anuală); trebuie ţinut cont de faptul că în prezent tehnologiile sunt modernizate aproape anual; ce fac cu produsul peste cinci ani? îl voi mai putea folosi, sau toată munca va trebui luată de la cap dacă se doreşte realizarea unei noi ediţii?
• cine stabileşte metodologia de lucru şi cum se desfăşoară efectiv realizarea manuscrisului? cum se realizează un sistem independent de numerotare? ce principii şi criterii de catalogare se utilizează? se va lucra într-o singură limbă sau în mai multe? ce principii de evaluare se vor utiliza şi în ce valută se va face ea? şi la ce curs?
• care vor fi implicaţiile ulterioare realizării catalogului din punctul de vedere al drepturilor de autor? cine va putea reproduce prima ediţie şi în ce condiţii? dacă lucrarea a fost realizată de un colectiv, ce statut va avea manuscrisul în formă fizică şi/sau cel în formă electronică?
• care vor fi principiile care se vor utiliza la evaluări şi acordarea cotelor, pentru a se respecta principiile pieţei libere şi pentru ca lucrarea să aibă credibilitate?
Toate întrebările de mai sus au "curs" rapid, în câteva minute. M-am grăbit să le scriu ca să nu le uit (nu mai am memoria pe care o aveam la 20 de ani, asta e!). Dacă staţi strâmb şi judecaţi drept, puteţi vedea că realizarea unui catalog nu e o treabă simplă. Nu reprezintă copierea altor lucrări (ar fi un lucru ilegal până la urmă). Mă opresc aici şi vă pun la dispoziţie formularul pentru comentarii de mai jos.
Niciodată nu poţi să ştii ce va apare pe piaţă
Ultima licitaţie a cunoscutei case de licitaţii Rapp, desfăşurate în noiembrie anul trecut, a "scos" la suprafaţă numeroase piese deosebit de frumoase, precum şi câteva colecţii din categoria celor foarte greu de văzut, poate o singură dată în viaţă. Dacă v-am făcut curioşi nu aveţi decât să vizitaţi site-ul casei şi să urmăriţi piesele şi preţurile finale de adjudecare pentru fiecare lot.
Ceea ce doream să subliniez însă ţine de un alt subiect, unul pe care l-am abordat în repetate rânduri în articolele publicate până acum: aşa-zisele erori la prima emisiune a ocupaţiei germane din timpul Primului Război Mondial (M.V.i.R., 1917, fără supratiparul în casetă).
Lotul cu pricina a fost oferit la un preţ de strigare de 2.000 franci elveţieni, cu următoarea descriere:
"1917: Nicht verausgabte 3 Werte ohne Aufdruck "M.V.i.R.". Insgesamt 220 postfrische Serien, davon 2 vollständige Originalbogen zu jeweils 100 Serien. Mi. 66'000.- Ausführliches Attest und Gutachten Z. Mikulski. Kat.-Nr. 1F - 3F Startpreis 2'000.–".
Într-unul din articolele mai vechi am ilustrat un atestat semnat de expertul Mikulski, în care acesta scria faptul că aceste "neemise" (sau "erori", cum le prezintă Michel) ar fi avut un tiraj de câte 4 coli a câte 100 exemplare din fiecare valoare.
Numai în lotul oferit acum sunt 220 de serii. Întrebarea mea este dacă tirajul amintit mai sus, de 400 de serii mai poate sau nu să fie considerat unul real.
Lotul în cauză a fost vândut cu un preţ final de 6.000 franci elveţieni (fără taxe), ceea ce înseamnă undeva pe la 28-30 franci per serie. Mai jos aveţi imaginile câte unei coli complete dn fiecare valoare (click pentru mărire).
Ceea ce doream să subliniez însă ţine de un alt subiect, unul pe care l-am abordat în repetate rânduri în articolele publicate până acum: aşa-zisele erori la prima emisiune a ocupaţiei germane din timpul Primului Război Mondial (M.V.i.R., 1917, fără supratiparul în casetă).
Lotul cu pricina a fost oferit la un preţ de strigare de 2.000 franci elveţieni, cu următoarea descriere:
"1917: Nicht verausgabte 3 Werte ohne Aufdruck "M.V.i.R.". Insgesamt 220 postfrische Serien, davon 2 vollständige Originalbogen zu jeweils 100 Serien. Mi. 66'000.- Ausführliches Attest und Gutachten Z. Mikulski. Kat.-Nr. 1F - 3F Startpreis 2'000.–".
Într-unul din articolele mai vechi am ilustrat un atestat semnat de expertul Mikulski, în care acesta scria faptul că aceste "neemise" (sau "erori", cum le prezintă Michel) ar fi avut un tiraj de câte 4 coli a câte 100 exemplare din fiecare valoare.
Numai în lotul oferit acum sunt 220 de serii. Întrebarea mea este dacă tirajul amintit mai sus, de 400 de serii mai poate sau nu să fie considerat unul real.
Lotul în cauză a fost vândut cu un preţ final de 6.000 franci elveţieni (fără taxe), ceea ce înseamnă undeva pe la 28-30 franci per serie. Mai jos aveţi imaginile câte unei coli complete dn fiecare valoare (click pentru mărire).
joi, 15 ianuarie 2015
Astăzi este (a fost) Ziua Culturii Naţionale
De dimineaţă, când am deschis calculatorul şi am început să citesc ştirile, au năvălit peste mine anunţurile, articolele şi trimierile la subiect, împreună cu rândurile celor care îl proslăvesc pe Eminescu (doar este aniversarea naşterii marelui poet şi publicist).
Pe o grămadă de bloguri, forumuri şi reviste online pe care le urmăresc, subiectele au fost similare. La fel pe Facebook. Desigur, acum o săptămână nu se gândea nimeni la Eminescu, dar asta este o cu totul altă treabă. Trebuie să ştii când e momentul să te bagi în seamă, chiar dacă indiferenţa faţă de cultură s-a manifestat tot anul!
Pe la prânz am auzit în trecere pe cineva vorbind la tembelizor că "este nevoie de un pact naţional pentru cultură". Am început să dau mărunt din buze, pentru că pur şi simplu m-am săturat de fluviul de vorbe goale revărsat de pe buzele multor persoane care n-au făcut mai nimic pentru cultură. Şi nici pentru filatelie. Am scris despre asta de mai multe ori pe blog.
Unul din articolele mai vechi s-a referit - ghiciţi la ce - la Strategia Sectorială în Domeniul Culturii şi Patrimoniului Naţional pentru perioada 2014-2020. A fost un document care în vara anului 2013 a intrat în discuţie publică. Ce s-a făcut atunci habar n-am. Nu m-a mai interesat problema, deoarece nici celor care au alcătuit acea "strategie" nu le-a păsat de filatelie (ce dacă timbrele intră sub incidenţa patrimoniului naţional mobil?!). Dacă vă interesează ce a fost atunci, puteţi găsi aici mai multe. Dar nu cumva ar trebui ca la Ministerul Culturii să existe deja o astfel de strategie?
Că pe responsabilii de la cultură îi interesează fix în paişpe de filatelia am mai arătat şi aici. Se înfiinţează structuri care mănâncă fonduri din banii publici, dar de domeniul nostru nu se ocupă nimeni.
Revin la chestia auzită la televizor, cea cu "pactul". Ce au păzit până acum cei din Ministerul Culturii? De ce nu îi întreabă domnul cu "pactul"?
Şi totuşi, la un alt nivel există preocupări şi pentru cultură. În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 463/2014 (publicat în 23 decembrie 2014) au fost publicate două documente interesante:
• Concluziile Consiliului privind guvernanţa participativă a patrimoniului cultural;
• Concluziile Consiliului şi ale reprezentanţilor guvernelor statelor membre, reuniţi în cadrul Consiliului, privind un plan de lucru în domeniul culturii (2015-2018).
Oare de ce numai alţii sunt capabili să realizeze planuri pe perioade de câţiva ani?
UPDATE:
Citiţi această declaraţie. Nu ştie stânga ce face dreapta!
Pe o grămadă de bloguri, forumuri şi reviste online pe care le urmăresc, subiectele au fost similare. La fel pe Facebook. Desigur, acum o săptămână nu se gândea nimeni la Eminescu, dar asta este o cu totul altă treabă. Trebuie să ştii când e momentul să te bagi în seamă, chiar dacă indiferenţa faţă de cultură s-a manifestat tot anul!
Pe la prânz am auzit în trecere pe cineva vorbind la tembelizor că "este nevoie de un pact naţional pentru cultură". Am început să dau mărunt din buze, pentru că pur şi simplu m-am săturat de fluviul de vorbe goale revărsat de pe buzele multor persoane care n-au făcut mai nimic pentru cultură. Şi nici pentru filatelie. Am scris despre asta de mai multe ori pe blog.
Unul din articolele mai vechi s-a referit - ghiciţi la ce - la Strategia Sectorială în Domeniul Culturii şi Patrimoniului Naţional pentru perioada 2014-2020. A fost un document care în vara anului 2013 a intrat în discuţie publică. Ce s-a făcut atunci habar n-am. Nu m-a mai interesat problema, deoarece nici celor care au alcătuit acea "strategie" nu le-a păsat de filatelie (ce dacă timbrele intră sub incidenţa patrimoniului naţional mobil?!). Dacă vă interesează ce a fost atunci, puteţi găsi aici mai multe. Dar nu cumva ar trebui ca la Ministerul Culturii să existe deja o astfel de strategie?
Că pe responsabilii de la cultură îi interesează fix în paişpe de filatelia am mai arătat şi aici. Se înfiinţează structuri care mănâncă fonduri din banii publici, dar de domeniul nostru nu se ocupă nimeni.
Revin la chestia auzită la televizor, cea cu "pactul". Ce au păzit până acum cei din Ministerul Culturii? De ce nu îi întreabă domnul cu "pactul"?
Şi totuşi, la un alt nivel există preocupări şi pentru cultură. În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 463/2014 (publicat în 23 decembrie 2014) au fost publicate două documente interesante:
• Concluziile Consiliului privind guvernanţa participativă a patrimoniului cultural;
• Concluziile Consiliului şi ale reprezentanţilor guvernelor statelor membre, reuniţi în cadrul Consiliului, privind un plan de lucru în domeniul culturii (2015-2018).
Oare de ce numai alţii sunt capabili să realizeze planuri pe perioade de câţiva ani?
UPDATE:
Citiţi această declaraţie. Nu ştie stânga ce face dreapta!
duminică, 11 ianuarie 2015
Cea mai grea francatură înregistrată pe o scrisoare clasică expediată din Muntenia
Am urmărit cu destul interes o licitaţie online în cadrul căreia a fost oferită (şi vândută) o scrisoare clasică externă expediată din Valahia prin intermediul poştei austriece. Click pe imagini pentru mărire.
Plicul a fost prost păstrat, dar, din fericire, el poate fi restaurat în condiţii relativ bune, în opinia mea, nelipsindu-i nicio porţiune importantă.
După cum probabil cunoaşteţi, România nu a avut un serviciu de poştă internaţională până în 1869. Până atunci, misivele destinate străinătăţii nu puteau păsări graniţele principatelor decât prin intermediul uneia dintre poştele străine care funcţionau pe teritoriul României de la acea dată.
Acest plic a fost expediat în 1866 din Craiova prin intermediul unui curier probabil, până la cel mai apropiat oficiu poştal austriac de lângă graniţa cu Muntenia, Orşova Veche. Că originea plicului este la Craiova o atestă chiar expeditorul, pe una din clapele plicului:
În Craiova a existat un oficiu austriac militar de campanie, care a funcţionat însă numai între 1854 şi 1857. Anterior se cunosc referiri încă din 1840 asupra existenţei la Craiova a unei starostii. Neexistând deci, în 1866, nicio unitate poştală austriacă, s-a apelat la ruta prin Orşova pe care negustorii au utilizat-o încă din perioada prefilatelică pentru expedierea scrisorilor spre Viena şi mai departe.
Plicul este destinat către Londra, fiind însă francat şi obliterat abia la Orşova. Francatura corespunzătoare unei recomandate grele se ridică la 125 crăiţari trimiterea, plus încă 10 crăiţari taxa de recomandare (aplicată pe verso, conform regulamentului vremii). Total - 135 crăiţari, sumă însemnată pe faţa plicului, cu creionul albastru. Plicul a avut ca tranzit, până la Londra, Austria şi Prusia, conform ştampilelor existente şi pe faţa, şi pe spatele plicului.
După ştiinţa mea, francatura tricoloră compusă din o marcă de 5 kreuzer, una de 10 kreuzer şi nu mai puţin de 8 mărci de 15 kreuzer, toate din emisiunea austriacă 1864, reprezintă cea mai grea francatură existentă pe o scrisoare externă expediată în perioada clasică din Muntenia prin intermediul poştei austriece.
Plicul a fost prost păstrat, dar, din fericire, el poate fi restaurat în condiţii relativ bune, în opinia mea, nelipsindu-i nicio porţiune importantă.
După cum probabil cunoaşteţi, România nu a avut un serviciu de poştă internaţională până în 1869. Până atunci, misivele destinate străinătăţii nu puteau păsări graniţele principatelor decât prin intermediul uneia dintre poştele străine care funcţionau pe teritoriul României de la acea dată.
Acest plic a fost expediat în 1866 din Craiova prin intermediul unui curier probabil, până la cel mai apropiat oficiu poştal austriac de lângă graniţa cu Muntenia, Orşova Veche. Că originea plicului este la Craiova o atestă chiar expeditorul, pe una din clapele plicului:
În Craiova a existat un oficiu austriac militar de campanie, care a funcţionat însă numai între 1854 şi 1857. Anterior se cunosc referiri încă din 1840 asupra existenţei la Craiova a unei starostii. Neexistând deci, în 1866, nicio unitate poştală austriacă, s-a apelat la ruta prin Orşova pe care negustorii au utilizat-o încă din perioada prefilatelică pentru expedierea scrisorilor spre Viena şi mai departe.
Plicul este destinat către Londra, fiind însă francat şi obliterat abia la Orşova. Francatura corespunzătoare unei recomandate grele se ridică la 125 crăiţari trimiterea, plus încă 10 crăiţari taxa de recomandare (aplicată pe verso, conform regulamentului vremii). Total - 135 crăiţari, sumă însemnată pe faţa plicului, cu creionul albastru. Plicul a avut ca tranzit, până la Londra, Austria şi Prusia, conform ştampilelor existente şi pe faţa, şi pe spatele plicului.
După ştiinţa mea, francatura tricoloră compusă din o marcă de 5 kreuzer, una de 10 kreuzer şi nu mai puţin de 8 mărci de 15 kreuzer, toate din emisiunea austriacă 1864, reprezintă cea mai grea francatură existentă pe o scrisoare externă expediată în perioada clasică din Muntenia prin intermediul poştei austriece.
sâmbătă, 10 ianuarie 2015
Primăria Capitalei îi ia pe bucureşteni şi peste picior, în afara faptului că îi discriminează
Urmăresc de mult timp ştirile din numeroase surse. Tocmai pentru că sunt multe sursele, am vrut să le am pe toate la îndemână, aşa că folosesc fluxurile RSS generate de site-uri şi bloguri. Iar ca să le pot citi, folosesc un reader pentru RSS, în persoana lui QuiteRSS (are marele avantaj că există în versiune portabilă, iar dacă este lansat de pe un stick USB sau de pe un HDD extern, el "ţine minte" fluxurile citite şi necitite, nu mai este nevoie de un reader online de genul decedatului Google Reader).
Ei bine, pieptănând ştirile mai devreme, dau peste un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti datat 30 ianuarie... 2015!!! Măi să fie! Pentru că m-am mai lovit de situaţii anapoda legate de data şi ora unui articol de pe un flux RSS, m-am gândit că ori este vorba despre vreo setare proastă făcută de administratorul site-ului Primăriei, ori e vreo greşeală de culegere, o "dactilogafă". Aşa că m-am dus direct pe site, să văd comunicatul la originea lui. Click pe imagine.
Nici vorbă, n-am visat! Comunicatul este într-adevăr datat 30 ianuarie! Ăştia or fi mai tari decât Institutul Naţional de Meteorologie, pentru că e vorba de deszăpeziri, utilaje şi alte de-astea.
Să vă spun şi cum este cu discriminarea. E o chestie care mă deranjează teribil. Mă mai întâlnesc cu vreun cunoscut cu care stau de vorbă despre diverse chestii. Invariabil se ajunge şi la subiectul (fierbinte pentru mulţi) al facturilor la utilităţi. Şi tot invariabil, mă întreabă: "Dar tu cât plăteşti la gaze? Dar la lumină? Dar apa, cât te costă?".
Eu stau la casă. Facturile vin separat, nu e ca la bloc, unde-ţi vine la grămadă, generic, "întreţinere". De multe ori rămân uimit de sumele mici plătite de cunoscuţii de la bloc. Majoritatea cetăţenilor de la bloc nu intră cu niciun chip în categoria asistaţilor sociali, dar cu toate acestea, la grămadă, beneficiază (împreună cu ceilalţi co-locatari) de subvenţionarea preţului gigacaloriei pentru căldură. Ei bine, cei care stau la case (şi au încălzirea pe lemne sau posedă centrale individuale) nu au primit niciodată subvenţii. Ei sunt mai proşti?
Păi de ce sunt cei de la bloc mai "protejaţi" decât cei de la case? De ce trebuie ultimii să le subvenţioneze primilor gigacaloria din taxele plătite de ei? Că oricum plătesc mult mai mult decât impozitul plătit de cei de la bloc? Ca să ţină cu orice chip în viaţă sistemul centralizat de încălzire, o adevărată gaură neagră pentru bugetul local? Ca să nu se vadă pierderile enorme generate de infrastructura şi ţevăraia antică?
Zic şi eu, nu cumva unii bucureşteni sunt discriminaţi şi puşi să plătească oale sparte pentru asigurarea confortului celorlalţi?
Ei bine, pieptănând ştirile mai devreme, dau peste un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti datat 30 ianuarie... 2015!!! Măi să fie! Pentru că m-am mai lovit de situaţii anapoda legate de data şi ora unui articol de pe un flux RSS, m-am gândit că ori este vorba despre vreo setare proastă făcută de administratorul site-ului Primăriei, ori e vreo greşeală de culegere, o "dactilogafă". Aşa că m-am dus direct pe site, să văd comunicatul la originea lui. Click pe imagine.
Nici vorbă, n-am visat! Comunicatul este într-adevăr datat 30 ianuarie! Ăştia or fi mai tari decât Institutul Naţional de Meteorologie, pentru că e vorba de deszăpeziri, utilaje şi alte de-astea.
Să vă spun şi cum este cu discriminarea. E o chestie care mă deranjează teribil. Mă mai întâlnesc cu vreun cunoscut cu care stau de vorbă despre diverse chestii. Invariabil se ajunge şi la subiectul (fierbinte pentru mulţi) al facturilor la utilităţi. Şi tot invariabil, mă întreabă: "Dar tu cât plăteşti la gaze? Dar la lumină? Dar apa, cât te costă?".
Eu stau la casă. Facturile vin separat, nu e ca la bloc, unde-ţi vine la grămadă, generic, "întreţinere". De multe ori rămân uimit de sumele mici plătite de cunoscuţii de la bloc. Majoritatea cetăţenilor de la bloc nu intră cu niciun chip în categoria asistaţilor sociali, dar cu toate acestea, la grămadă, beneficiază (împreună cu ceilalţi co-locatari) de subvenţionarea preţului gigacaloriei pentru căldură. Ei bine, cei care stau la case (şi au încălzirea pe lemne sau posedă centrale individuale) nu au primit niciodată subvenţii. Ei sunt mai proşti?
Păi de ce sunt cei de la bloc mai "protejaţi" decât cei de la case? De ce trebuie ultimii să le subvenţioneze primilor gigacaloria din taxele plătite de ei? Că oricum plătesc mult mai mult decât impozitul plătit de cei de la bloc? Ca să ţină cu orice chip în viaţă sistemul centralizat de încălzire, o adevărată gaură neagră pentru bugetul local? Ca să nu se vadă pierderile enorme generate de infrastructura şi ţevăraia antică?
Zic şi eu, nu cumva unii bucureşteni sunt discriminaţi şi puşi să plătească oale sparte pentru asigurarea confortului celorlalţi?
vineri, 9 ianuarie 2015
Încă o "jucărie" cu francatură mixtă
Am văzut piesa acum câteva zile. Pentru că tot am semnalat piesa filatelică expediată de la Etropole din Bulgaria, m-am hotărât să o semnalez şi pe aceasta, mai timpurie cu vreo trei ani şi care, parcă, a prevestit ce urma să se întâmple. Click pe imagini pentru mărire.
Plicul a fost expediat în aprilie 1910 din Tulcea la Burgas, în Bulgaria. El a fost francat (destul de interesant) cu o marcă românească de 10 bani (Carol I gravat, 1908) şi una bulgărească de 5 stotinki (Prinţul Ferdinand I, 1901). Plicul nu poate fi încadrat în categoria rarităţilor, dar este însă, în opinia mea, o piesă cel puţin neobişnuită.
Plicul a fost expediat în aprilie 1910 din Tulcea la Burgas, în Bulgaria. El a fost francat (destul de interesant) cu o marcă românească de 10 bani (Carol I gravat, 1908) şi una bulgărească de 5 stotinki (Prinţul Ferdinand I, 1901). Plicul nu poate fi încadrat în categoria rarităţilor, dar este însă, în opinia mea, o piesă cel puţin neobişnuită.
Carte poştală istorică particulară
Am dat peste un imprimat particular realizat ca o carte poştală care se pliază, o realizare deosebit de interesantă şi cu o mare încărcătură istorică. De altfel aceasta este şi cauza care m-a determinat să semnalez producţia. Îi rog pe cei care ştiau de existenţa ei să nu mă privească de sus, eu n-am mai întâlnit până acum cartea poştală. Click pe imagini pentru mărire.
Aceasta ar fi "faţa" cărţii poştale. Conform inscripţiei marginale, ea a fost realizată de către avocatul bucureştean Eugeniu E. Vincler (editor, Calea Plevnei nr. 224 bis) într-o tipografie situată în apropiere (Tipografia Lucia de pe aceeaşi Cale a Plevnei, de la nr. 158).
Nu ştiu dacă marca aplicată în colţul drept inferior face parte din "francatura" originală, dar nu cred că are prea mare importanţă (este posibil să fi fost aplicată pentru a astupa jupuitura care se distinge în stânga mărcii).
Carte poştală se desface, dimensiunea ei nepliată fiind dublul celei vizibile mai sus. Parcurgerea textelor imprimate pe cele două feţe au o încărcătură istorică şi patriotică deosebită. Vă las să vă delectaţi singuri.
Imprimatul a fost vândut într-o licitaţie recentă online.
Aceasta ar fi "faţa" cărţii poştale. Conform inscripţiei marginale, ea a fost realizată de către avocatul bucureştean Eugeniu E. Vincler (editor, Calea Plevnei nr. 224 bis) într-o tipografie situată în apropiere (Tipografia Lucia de pe aceeaşi Cale a Plevnei, de la nr. 158).
Nu ştiu dacă marca aplicată în colţul drept inferior face parte din "francatura" originală, dar nu cred că are prea mare importanţă (este posibil să fi fost aplicată pentru a astupa jupuitura care se distinge în stânga mărcii).
Carte poştală se desface, dimensiunea ei nepliată fiind dublul celei vizibile mai sus. Parcurgerea textelor imprimate pe cele două feţe au o încărcătură istorică şi patriotică deosebită. Vă las să vă delectaţi singuri.
Imprimatul a fost vândut într-o licitaţie recentă online.
joi, 8 ianuarie 2015
Marca aceasta m-a lăsat în ceaţă
Zilele trecute mi-a sărit în ochi o marcă de 25 bani "favorit" din 1869, aflată într-un lot de mărci româneşti mai vechi dintr-o licitaţie online.
Ca să nu o lungesc, vă invit să urmăriţi cu atenţie conturul medalionului (centrului) mărcii. Acesta este uşor descentrat faţă de cadrul portocaliu spre stânga şi în sus. Culoarea albastră a medalionului chiar se suprapune peste cea a cadrului, suprapunerea distingându-se prin culoarea verzuie închisă în dreptul feţei, frunţii şi creştetului efigiei.
Partea interesantă intervine pe marginea din spatele efigiei, mai precis în spatele cefei şi gâtului acesteia. Acolo este vizibilă o zonă în formă de semilună foarte subţire, de culoare albastru deschis, o culoare mult mai deschisă ca intensitate faţă de fondul medalionului.
La prima vedere, cineva ar putea spune că avem de-a face cu un retuş cu pensula în medalion. Dar nu este aşa, în opinia mea, deoarece acea culoare albastru deschis (dezlânat) ar fi trebuit să se regăsească şi la elementele efigiei (ochi, gură, favorit, păr etc.), care elemente însă au aceeaşi tonalitate şi intensitate a culorii ca cea a fondului medalionului.
Cauza care a determinat apariţia acelei zone mai deschise îmi este necunoscută, lăsându-mă în ceaţă.
Îşi poate explica cineva cum a apărut? (cineva cu care am vorbit înainte să scriu articolul îmi sugera că centrul ar putea fi imprimat dublu, odată cu culoarea palidă şi a doua oară cu culoarea mai închisă a medalionului; ipoteza cade, deoarece pe capul efigiei nu se vede niciun semn de dublare a desenului).
Ca să nu o lungesc, vă invit să urmăriţi cu atenţie conturul medalionului (centrului) mărcii. Acesta este uşor descentrat faţă de cadrul portocaliu spre stânga şi în sus. Culoarea albastră a medalionului chiar se suprapune peste cea a cadrului, suprapunerea distingându-se prin culoarea verzuie închisă în dreptul feţei, frunţii şi creştetului efigiei.
Partea interesantă intervine pe marginea din spatele efigiei, mai precis în spatele cefei şi gâtului acesteia. Acolo este vizibilă o zonă în formă de semilună foarte subţire, de culoare albastru deschis, o culoare mult mai deschisă ca intensitate faţă de fondul medalionului.
La prima vedere, cineva ar putea spune că avem de-a face cu un retuş cu pensula în medalion. Dar nu este aşa, în opinia mea, deoarece acea culoare albastru deschis (dezlânat) ar fi trebuit să se regăsească şi la elementele efigiei (ochi, gură, favorit, păr etc.), care elemente însă au aceeaşi tonalitate şi intensitate a culorii ca cea a fondului medalionului.
Cauza care a determinat apariţia acelei zone mai deschise îmi este necunoscută, lăsându-mă în ceaţă.
Îşi poate explica cineva cum a apărut? (cineva cu care am vorbit înainte să scriu articolul îmi sugera că centrul ar putea fi imprimat dublu, odată cu culoarea palidă şi a doua oară cu culoarea mai închisă a medalionului; ipoteza cade, deoarece pe capul efigiei nu se vede niciun semn de dublare a desenului).
marți, 6 ianuarie 2015
O "jucărie" din Bulgaria
După apariţia unor piese despre care credeam că nu se mai cunosc, provenite din timpul confruntărilor din cel de-al doilea Război Balcanic, mai precis de la Etropol, din Bulgaria am avut sentimentul că unele s-ar putea să fi fost făcute doar ca "suveniruri" de către un participant la campanie, posibil un militar care a avut acces la reţeaua poştală de campanie, dar şi care a avut oareşce interese filatelice.
Adică mai pe româneşte, piesele în cauză nu cred că au fost un rezultat al necesităţii poştale de atunci, ci mai degrabă doar nişte piese filatelice.
Acum câteva zile am dat într-o licitaţie online peste o altfel de piesă care aproape că demonstrează ceea ce am spus mai sus: un "suvenir" care nu prea are nimic cu o circulaţie poştală normală, în ciuda faptului că plicul are şi ştampilă de sosire.
Piesa a atras câţiva amatori, care s-au "aruncat" cu sume destul de consistente în cadrul ofertelor.
Totuşi, piesa nu este decât una cu caracter filatelic.
Adică mai pe româneşte, piesele în cauză nu cred că au fost un rezultat al necesităţii poştale de atunci, ci mai degrabă doar nişte piese filatelice.
Acum câteva zile am dat într-o licitaţie online peste o altfel de piesă care aproape că demonstrează ceea ce am spus mai sus: un "suvenir" care nu prea are nimic cu o circulaţie poştală normală, în ciuda faptului că plicul are şi ştampilă de sosire.
Piesa a atras câţiva amatori, care s-au "aruncat" cu sume destul de consistente în cadrul ofertelor.
Totuşi, piesa nu este decât una cu caracter filatelic.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
