Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 27 ianuarie 2014

Nume cunoscute pe întreguri poştale româneşti vechi

Se întâmplă destul de des ca piesele de istorie poştală pe care le întâlnesc să poarte mesaje "la vedere". Pentru că doresc să păstrez informaţiile referitoare la colecţionarii şi negustorii filatelici din timpurile trecute mi-am făcut obiceiul să citesc mesajele de pe cărţile poştale, ele fiind de regulă cele care păstrează, cel mai adesea, intacte astfel de cuvinte scrise pe întreguri.

Pe această primă carte poştală, adresată lui G. Bascovici, oficiant superior la poşta din Bucureşti. Probabil că acesta îi pusese anterior expeditorului nişte întrebări legate de personajele cu pricina, iar acum primea răspunsul de la domnul Craioveanu din Moineşti (probabil). Este vorba, după cum bine se poate citi de pe spatele cărţii poştale, despre Dimitrie Ghica, precum şi despre socrul acestuia, Emanuel Lahovary.

A doua piesă (este o carte poştală cu răspuns plătit, al cărei răspuns a rămas neutilizat) a fost expediată în 1893 din Bucureşti la Constantinopol. Ea poartă ştampila lui H.(einrich) Birnbach, unul dintre cei mai cunoscuţi colecţionari ai epocii şi autor al unor studii timpurii asupra clasicelor româneşti. Sunt foarte mari şansele (în opinia mea) ca scrisul de pe cartea poştală să fie chiar al lui.

După mine, cred că este bine ca atunci când întâlniţi astfel de piese să le păstraţi, deoarece au o valoare documentară mai mare decât valoarea filatelică (comercială).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu