Când este eroare şi când este doar varietate?

Întrebarea pare simplă  la "prima auzire". Sau aşa li s-ar părea celor obişnuiţi cu ceea ce se întâlneşte la emisiunile moderne.
Dacă avem însă pretenţii, ar trebui să găsim o regulă valabilă atât emisiunilor noi, contemporane, cât şi celor mai vechi. Astfel putem uşura activitatea de inventariere a erorilor cunoscute, în vederea alcătuirii unui catalog modern ca structură/conţinut şi adus la zi.
Marea problemă este găsirea unui numitor comun între modalităţile de declarare a unei piese ca eroare atât pentru mărcile moderne, cât şi pentru mărcile aparţinând emisiunilor mai vechi. Între acestea apar diferenţe majore, cauzate de următorii factori:
- în afara condiţiei de repetabilitate pentru declararea existenţei unei erori, trebuie luaţi în considerare factori suplimentari pentru emisiunile vechi;
- condiţiile de imprimare diferă radical la mărcile contemporane faţă de cele clasice/postclasice;
- la mărcile vechi apar/se întâlnesc situaţii care sunt eliminate la mărcile recente datorită calităţii net superioare a tiparului.
Activitatea cercetătorului mai este îngreunată de un lucru: dacă la mărcile moderne şi contemporane se mai păstrează fragmente de coli şi/sau coli întregi, la emisiunile vechi acestea lipsesc cu desăvârşire (iar pentru unele mărci nici măcar nu se cunosaşte cu exactitate care este compoziţia/formatul colii). Aşa că acea condiţie de "loc fix" în coală este doar o simplă fantezie, pentru că:
     - nu se poate afla locul în coală;
     - planşele confecţionate din clişee detaşabile au fost în repetate rânduri desfăcute (pentru curăţare/înlocuirea clişeelor uzate) şi reasamblate (vezi studiul lui Purwes la mărci postclasice "Bucureşti", publicat în The London Philatelist); chiar dacă în componenţa planşei s-au păstrat clişee cu defecte caracteristice, repetabilitatea se păstrează, dar poziţia în coală diferă, nu se respectă pe întregul tiraj. Şi atunci ce facem, nu o  mai considerăm eroare dacă identificăm mărci cu defectul repetat?
Aşadar, consider că cei mai bătrâni şi cu mai multă experienţă ar trebui să găsească o definiţie valabilă pentru orice perioadă.

Partea cea mai interesantă este că la emisiunile mai vechi se pot întâlni pete, dungi sau linii de culoare pe unele mărci (aproape) în formă identică, dar care nu pot fi considerate erori, deoarece sunt cauzate de ancrasări şi tipare îmbâcsite (mai ales la mărcile uzuale care au avut o circulaţie mai îndelungată). Aşadar, faptul că se găsesc câteva exemplare cu diverse liniuţe şi pete s-ar putea să nu aibă nicio valoare, dacă acest lucru este frecvent la o parte a tirajului mărcii în cauză. Ca să te poţi convinge că ai de-a face într-adevăr cu o eroare, trebuie să cercetezi o cantitate suficientă de exemplare din marca respectivă, pentru a avea o minimă imagine a cadrului general şi limitelor între care se găsesc extremele.

Nu sunt foarte convins că ceea ce am încercat să transmit în rândurile de mai sus ar putea fi înţeles de cei mai mulţi cititori, de aceea am să dau câteva exemple pe care le-am avut la îndemână.

La această marcă (emisiunea fără filigran, 1902), tiparul ar fi trebuit să arate ca mai sus. Din păcate, aşa se întâlnesc numai puţine exemplare, cel mai probabil din tirajele timpurii.

Tipar ancrasat, dintrun tiraj târziu. Petele de culoare din cartuşul inscripţiei POSTA se întâlnesc şi pe alte mărci, dar nu constituie o eroare.

Alt tipar ancrasat, tot dintr-un tiraj mai târziu. Acelaşi lucru este cu petele de culoare din cartuşul cu ROMANA şi din cel cu BANI. Nu constituie eroare.

Acum faceţi comparaţie între mărci şi, dacă tot nu înţelegeţi, citiţi din nou rândurile de mai sus.