Iată o primă situaţie (click pe imagine pentru mărire). Această carte poştală a fost expediată în noiembrie 1916, de la Bacău la Moscova, via Odesa. Modalitatea de expediere (să nu uităm că eram deja în război) rămâne puţin în mister (deoarece numai simpla ilustraţie a acestei feţe a cărţii poştale nu ne oferă toate informaţiile necesare). Pe 6 noiembrie pleacă din Bacău, pe 11 noiembrie ajunge în Bucureşti (ştampila mecanică din partea superioară, mai slab aplicată), pe 19 se pare că ajunge la Odesa (ştampila dublu cerc aflată pe marca de 5 bani, cea inferioară), unde mai este încă o dată obliterată pe 22 noiembrie (ştampila mecanică verticală din partea stângă. Ştampila de sosire la Moscova nu o putem vedea (ori este pe cealaltă faţă a cărţii poştale, ori nu ea nu există).
În plus faţă de ştampilele poştale mai există două ştampile de cenzură: una românească (cea neagră, dreptunghiulară) şi una rusească, aplicată la Odesa cu tuş violet.
Piesa a fost vândută cu 100 de dolari (e adevărat, cu numai un singur bid). De ce a dat cumpărătorul acea sută de dolari pe piesă? Pentru care element potenţial de interes?
A doua piesă care mi s-a părut interesantă este carte poştală de mai sus, expediată în 1931 din Milano la Bucureşti, unde a şi fost taxată cu porto de 8 lei. Piesa a fost achiziţionată cu 125 dolari, după 12 biduri. O "bătaie" neaşteptat de vie mi s-a părut, pentru o piesă care în opinia mea nu merita atât. Acum, nu ştiu dacă nu îmi scapă mie ceva, ori pur şi simplu au fost cel puţin două orgolii care s-au bătut de amorul artei şi pentru susţinerea mândriei de a câştiga o piesă... Voi ce spuneţi?
Pasiunea se vede ca e mare. Nu ma pricep, dar parca sumele pentru care s-au achizitionat sunt cam mari. :)
RăspundețiȘtergereCristi: Nu prea. Cele două piese se situează cam pe la bază, adică spre cele ieftine. Piesele foarte bune se vând cu muuuult mai mulţi bani. Am exemple pe pagina de Facebook, cu piese vândute pentru zecii sau sute de mii de dolari, de lire sterline sau de euro, în funcţie de locul vânzării.
RăspundețiȘtergereDar cu pasiunea, ai dreptate, e mare!
Nu ma pricep absolut de loc la tranzactiile cu timbre si cu carti postale, e o lume cu totul noua pentru mine. Imi place foarte mult insa, pentru ca, la fel ca unele filme, fotografii, romane, ma lasa sa intrevad ceva din modul de viata de pe timpuri.
RăspundețiȘtergereScrisul de pe plicul de sus si de pe cartea postala, din 1916 respectiv 1931, ma fac sa observ ce atentie se dadea scrierii, ma refer acum la caligrafie. De asemenea, cred ca, desi primul era din timpul primului razboi mondial, oamenii erau mai calmi, mai echilibrati, dovada regularitatea scrisului. Poate gresesc...
Nu, Zina, nu greşeşti. Prin 1916, cei care ştiau să scrie şi foloseau serviciile poştei era ceva mai mic decât astăzi, dar aveau altă educaţie, educaţia de bază era mai solidă.
RăspundețiȘtergereCaligrafia? Întotdeauna a fost, este şi cred că va continua să fie o artă, dar (pentru foarte puţini) şi o meserie.
Mesajele celor de atunci care s-au păstrat datorită pasiunii colecţionarilor continuă să fie mici episoade de istorie, mai vii şi mai credibile decât orice manual de istorie de astăzi.
Cumpărătorul plicului de Moscova poate să nu fie colecţionar, să zicem că-i un istoric, eventual vreun excentric care adună de toate.Dacă el e colecţionar şi, totodată, şi amator de..."Clio", atunci se justifică preţul plătit, astfel:
RăspundețiȘtergerea. Plin război mondial.Armata română era în retragere.Aliatul rus şovăielnic.Plicul spre Moscova face mult pe drum din cauza transporturilor militare pe c.f. (oricum haotice) ce aveau prioritate.Veneau multe întăriri din Rusia şi plicul înainta în sens opus ruşilor...Interesant e de aflat: de la Bucureşti pe ce cale a ajuns la Odesa?Nu e de exclus nici calea fluvio-maritimă, deşi nu vedem ştampile navale (Sulina, bunăoară)... Oricum, plicul are multe ştampile (diverse!) şi asta atrage interesul.
b. Cumpărătorul are mari şanse să fie rus.Cartea poştală este expediată cu un an înainte de Revoluţia Bolşevică din 1917.Încă mai era Ţarul Nicolae al II-lea şi Poşta imperială-ţaristă.Poate la Moscova mai există şi azi ceva din vechea adresă: "Petrovski Parc", "Petrogradskoe Şossée", Clădirea No.48, ap.18, lucru ce poate trezi nostalgii...Nu am reuşit să descifrez ultimul rând, cel cu expeditorul.Cine ştie ce soartă a avut, după nov.1917, acea persoană....După scrisul latin niţel chinuit, cred că expeditorul era ...rus.Cât despre destinatar...deja intrăm în istorie...
Marco Polo: Mulţumesc pentru comentariul excelent!
RăspundețiȘtergereDin punct de vedere al istoriei poştale, aţi sesizat exact esenţa problemei: cum a ajuns ea de la Bucureşti la Odesa?
Cam peste tot în lume există un grup foarte puternic de colecţionari ai pieselor datând de pe vremea imperiului ţarist. În State sunt cel puţin două case de licitaţie care s-au specializat deja de ani buni chiar pe aşa ceva.