Luat cu treburile meseriei, până ieri nu prea am mai avut timp să "pieptăn" cele câteva site-uri de licitaţii online. Am selectat câteva piese din cele oferite spre vânzare, pentru a vi le arăta şi a discuta puţin pe marginea lor.
1. 5 Parale 1858, "cadru întreg": vizibil de la o poştă ca fals, iar un asemenea bloc de 4 mărci nici măcar nu s-a înregistrat la această marcă; chiar şi din ilustraţia nu prea bună se poate vedea că hârtia are altă structură (poroasă) decât cea reală.
2. 40 Parale 1858, neuzat: o culoare dubioasă utilizată la un clişeu care nu respectă câtuşi de puţin caracteristicile celui original; hârtie poroasă, neîntâlnită la originale.
3. Aceeaşi marcă, cu aceleaşi caracteristici, de această dată în bloc de 4, neuzat. Fără comentarii.
4. 40 Parale pe fragment. Un fals grosolan, fără comentarii, dar relativ uşor de păcălit începători cu astfel de piesă.
5. 80 parale 1858, neuzat. Un fals grosolan, la care nu am comentarii.
6.O piesă similară, care este un fals la fel de grosolan. Dar pare a fi realizat cu un cliseu diferit.
7. Un bloc de 4 neuzat din aceeaşi valoare, la fel de fals ca şi "producţiile" celelalte. Interesantă mi se pare utilizarea unei cerneli roşii care pare "grasă", lăsând o amprentă specifică vizibilă mai bine la clişeul stâng superior.
8. Asta piesă! Poate păcăli relativ uşor un neiniţiat, dar atât perechea, cât şi ştampilele sunt contrafăcute. Imaginea postată de vânzător are dimensiuni mici, pentru a ascunde cât mai multe detalii.
9. 6 Parale 1862, o frumoasă pereche neuzată, dacă n-ar fi falsă, clişeele neavând caracteristicile originalului. Hârtia pare poroasă, din aceeaşi categorie cu cea de la falsurile emisiunii a II-a, de mai sus.
10. O altă "producţie interesantă şi uşor de păcălit pe neiniţiaţi: mărci false cu ştampile false, aplicate pe o scrisoare originală, nefrancată.
11. O altă "producţie": ştampila nu prea arată ca cea originală, dar poate totuşi păcăli neiniţiaţii. Fără cuvinte.
12. Carol "suoprat", un fals clasic (adică semnalat şi cunoscut de mult), puertând o ştampilă fantezistă, care continuă să apară pe piaţă.
13. Un lot de 4 mărci neuzate din 1868. Primele trei sunt originale, dar piesa cheie, de 18 Bani este un fals semnalat de multă vreme, cu efigie şi textul din cartuşul valorii specifice. Interesant este că vânzătorul nu a sesizat diferenele vizibile de la efigia falsului.
14. 5 Bani "Barbă" 1871 pe hârtie ce pare mult mai poroasă. Interesant la această piesă mi se pare tiparul, care seamănă destul de mult cu cel al blocului de 80 Parale, de la nr. crt. 7.
15. 10 Bani "Barbă": distanţa între clişee "sare în ochi", fiind mult mai mare decât la originale.
16. O piesă similară, însă în albastru. Un fals cunoscut, dar încă întâlnit destul de des.
17. O producţie pe care eu, unul, nu aş fi avut curajul să o propun la vânzare. Fără cuvinte.
18. O piesă interesantă. O scrisoare nefrancată originală, pe care s-a aplicat un bloc de 4 mărci "Vulturi" 10 Bani pe hârtie colorată. Ştampila "RECOMANDAT" aplicată pe scrisoare şi pe bloc este contrafăcută (diferă de tipurile originale). Ştampila de sosire are data ilizibilă, uşurând munca "întreprinzătorului", iar imaginea scanată a scrisorii despăturite este mult prea mică pentru pentru ca legenda să poată fi descifrată. Pe această piesă chiar au fost câţiva care s-au "bătut"!
19. O serie de "Căişori" în blocuri de 4 neuzate. Vânzătorul a realizat că sunt falsuri, (uşor de recunoscut după dantelura în linie), specificând că sunt "facsimile" (faceţi click pe imagine, pentru a o vizualiza mărită).
20. O piesă care imită eseul mărcii de 1 Ban "Căişori". Dar elinierea defectuoasă a clişeelor dă falsul de gol. Plus semnul "de cui" de pe marginea de coală, care nu se întâlneşte la originale.
21. O piesă similară la valoarea de 10 Bani. Ceea ce este interesant e că vânzătorul pieselor de la nr. crt. 20 şi 21 propune pentru vânzare pentru a patra oară în ultimele trei luni astfel de "eseuri", probabil că a dispus de fragmente de coală.
22. O "fantezie", dar fals categoric în acelaşi timp: supratipar auriu ARPA pe o marcă uzuală "Mihai copil", într-o formă pe care o văd pentru prima oară. După aspectul "supratiparului" pe marginile mărcii, este posibil ca acesta să fi fost aplicat pe blocuri (se vede destul de clar marginea albă pe vârfurile dinţilor din dantelură).
O parte din piesele prezentate au fost vândute. Culmea este că suma totală încasată de vânzători depăşeşte lejer un salariu mediu pe economie.
Multumesc!Imi place ca tratati problema falsurilor cu pareri"da"si"nu",fara"poate","e"posibil","s-ar putea","nu sunt sigur".Citind,imi venea in minte zicerea aia despre falsurile la monede."Nu trebuie sa cunosti toate falsurile,ci sa stii cum arata originalul."(imi cer iertare,am parafrazat din memorie!)
RăspundețiȘtergereFelicitari!Excelenta lectie!
Mulţumesc şi eu!
Ștergere