Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

vineri, 17 ianuarie 2014

Am umblat la "cutia cu maimuţe"

Cred că v-am mai povestit că pe Facebook există mai multe grupuri formate din (sau de) filatelişti şi/sau alţi colecţionari. Unul dintre grupurile pe care le frecventez (denumit de cel care l-a creat "Federaţia colecţionarilor din România" - nu are nimic în comun cu nicio federaţie, fiind doar un loc virtual de întâlnire şi de împărtăşit opinii, cerut şi primit sfaturi). Este un grup deschis la care poate adera orice amator, cu condiţia să aibă un cont valid pentru reţeaua de socializare.
Zilele trecute, plecând de la o întrebare a unui colecţionar referitoare la unele indicaţii de serviciu de pe corespondenţele expediate din străinătate în România, precum şi la unele ştampile ceva mai recente, discuţia a început să se încingă. Mai mulţi colecţionari au "contribuit" cu imagini ale unor piese, pentru lămurirea înrebărilor ridicate şi găsirea celor mai bune răspunsuri.

Subiectele au atins şi indicaţiile de serviciu aplicate de amploiaţii poştali pe corespondenţele nefrancate sau francate insuficient (sau cu porto, cum sunt ele cunoscute). Fiind un domeniu care m-a preocupat de mult timp (piese de acest fel am început să strâng încă din anii '80), mi-am adus aminte de un teanc de albume în care nu mai umblasem de mult timp, pline cu piese cu circulaţii porto. Le-am scos şi am scanat câteva, pentru a ilustra unele situaţii pe care le-am întâlnit.
Şi dacă tot le-am scanat, ştiind că există cititori care urmăresc blogul, dar nu intră pe reţeaua de socializare, m-am gândit să nu-i nedreptăţesc şi să le ofer şi lor posibilitatea să vadă despre ce este vorba. Puteţi face click pe imagiin pentru mărire.

Scrisoare clasică expediată nefrancată în februarie 1870 din Franţa la Bucureşti, taxată la destinaţie cu 85 bani. Ştampilele de tranzit de pe verso sunt concludente pentru ruta parcursă.

Circulaţie cu porto pe timpul campaniei din Bulgaria, din al doilea Război Balcanic. Nu cunosc o altă piesă asemănătoare.

Din aceeaşi campanie, o ilustrată bulgărească expediată în august 1913 la Bucureşti, nefrancată.

Circulaţie rară a unei mărci din emisiunea Silistra, la câteva zile după terminarea perioadei de francare, taxată din această cauză.

Aviz de sosire expediat în februarie 1915 de la Turtucaia la Bucureşti, taxat la destinaţie cu un porto de 1 leu şi 40 bani.

Scrisoare de pe care a căzut, pe drum, timbrul obligatoriu
de ajutor (recunoaşteţi destinatarul?). La sosire a fost taxată cu 10 bani, timbru de ajutor - taxa de plată.

Două cărţi poştale nefrancate, care au fost îndoite la jumătate şi apoi "sigilate" cu mărci porto la destinaţie, pentru a nu se putea citi mesajul fără ca acestea să fie rupte.

Utilizare înjumătăţită, în iulie 1922, a mărcii taxa de plată de 2 lei, la Băile Herculane.

Utilizare înjumătăţită, în iunie 1926, a mărcii de 50 bani asistenţa socială - taxa de plată, la Ştefăneşti, Bucovina.

Situaţie hilară: pe poştaş l-a durut în bască de scutirea de taxă a plicului provenind de la Fundaţia Princopele Carol, "trântindu-i" o ştampilă "T" în cerc.

Banderolă pentru periodice, taxată la destinaţie.

Buletin italian de expediţie, taxat la sosirea în România, la Piteşti.

Act de procedură judiciară, taxat cu 3 lei şi 25 bani taxa de plată - asistenţa socială.

Circulaţii porto din timpul Primului Război Mondial.

Utilizare neobişnuită la Zastavna (Bucovina) a unei mărci taxa de plată- timbru de ajutor în locul timbrului de ajutor obişnuit.

Ilustrată de propagandă (Expoziţia Colonială Internaţională, Paris 1931) expediată cu francatură insuficientă, taxată la sosirea la Bucureşti.

Trimitere francată insuficient, cu ştampilă de serviciu conţinând suma porto. Marca britanică este obliterată cu o "flamă" simpatică cu textul "EVERY HOME NEEDS A PHONE" (sic!). Când mî gândesc unde am ajuns cu telefonia asta...

Trimitere francată insuficient, cu ştampilă de serviciu conţinând suma de plată (aplicadă pal, în colţul stâng inferior).

Trimitere francată insuficient (taxată la destinaţie), pe care nu s-a specificat însă suma de recuperat.

Trimitere francată insuficient (pe care nu s-a specificat sume de recuperat), taxată la destinaţie.

Trimitere francată insuficient, având suma de recuperat menţionată, dar netaxată la destinaţie.

Francare insuficientă taxată la destinaţie.

Trimitere externă pentru care nu s-a găsit destinatarul, returnată cu porto în ţară, dar netaxată la destinaţie.

Trimitere francată insuficient, căreia i s-a modificat adresa destinatarului înaintea expdierii.

Trimitere francată insuficient, cu suma de recuperat adnotată, taxată la destinaţie.

Ilustrată francată insuficient, dublu cenzurată şi netaxată la destinaţie.

Ilustrată francată insuficient, taxată la destinaţie "în numerar", fără aplicarea de mărci porto.

Scrisoare francată insuficient dintr-o ţară neobişnuită ca punct de origine pentru corespondenţele expediate în România. Netaxată la destinaţie.

Scrisoare cu mărci neacceptate la francare, considerată nefrancată. Netaxată la destinaţie însă.

Sper că v-a făcut plăcere această mică incursiune în lumea taxei porto. Este un domeniu puţin aprofundat de către colecţionarii români.

4 comentarii:

  1. George Mateescu, unul dintre marii filatelisti roman. A fost - daca-mi aimntesc bine - primar al orasului Sinaia.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă salut, am dat din întâmplare peste o stampila pe o CP cu -Adresa insuficientă- am căutat pe net si nimic despre aceasta ștampilă. Datată 1927 , trimisa de la calimanesti la Bucuresti. Stampila contine și -Insuffisance l'adresse- Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu există un catalog al ştampilelor pentru această perioadă. Din păcate nici nu prea interesează pe nimeni asemenea ştampile.

      Ștergere