Ţeapă în stil american

Pe pagina de internet a unui negustor american cu oarece pretenţii (şi care se laudă cu vechimea în branşă şi cu numărul mare de clienţi pe care îi are) a fost postată o marcă de 80 de parale din a doua emisiune Cap de bour (pe hârtie albă) care mi-a atras iniţial atenţia prin imagine:

Ulterior m-am uitat şi la descriere cu mai multă atenţie, neputându-mi abţine un "ah!...". Descrierea era cam aşa:

"(10 var), Printed in reverse from an inverted transfer, crease, VERY FINE".

Mai să mă dea pe spate, deoarece în istoria celor peste 150 de ani de când au fost executate aceste mărci nimeni nu a semnalat o varietate de genul celei menţionate.
Treaba însă nu este una complicată, deoarece în ştampilă se pot identifica, deasupra liniei, trei litere care par a fi în oglindă, respectiv NCO.

Luând fotografia şi întorcând-o în oglindă colecţionarul cu ochiul format îşi dă seama imediat că nu este un offset (sau abklatsch, după denumirea nemţească), ci este o marcă absolut normală, care dă senzaţia unui abklatsch din cauza hârtiei specifice, foarte subţiri şi pe jumătate transparentă.

În acest moment atât inscripţiile mărcii, cât şi literele NCO din ştampilă sunt absolut normale. Ştampila este cea utilizată la biroul Galaţi, conturul ei putând fi uşor recunoscut în a doua ilustraţie (ea având şi culoarea albastru ultramarin pal, caracteristică unui interval de timp din perioada de circulaţie a mărcii de 80 de parale).

Aşadar, stimaţi colegi, e bine să deschideţi ochii şi să treceţi prin propria gândire descrierile uneori halucinante puise la dispoziţia clienţilor potenţiali de unii negustori.

În acest caz concret nu cred că descrierea a fost făcută cu rea intenţie. La acelaşi negustor am văzut de mai multe ori falsuri ale clasicelor româneşti şi bănuiesc de aceea că respectivul este puţin "pe lângă" la acest capitol.

După Ministerul Culturii, şi Ministerul Comunicaţiilor strică ce mergea bine

Cred că v-am mai spus că pentru a rămâne informat utilizez fluxurile RSS la greu. Nu există portal ori pagină de internet mai importantă în întreaga lume care să nu asigure şi un flux RSS. Acest standard este utilizat de aproape toţi creatorii de site-uri pentru a uşura accesul la informaţie al cititorilor. Ba chiar până şi platformele gratuite de blogging asigură două fluxuri RSS - unul pentru articole şi unul pentru comentarii.

Printre portalurile pe care le urmăresc sunt şi cele aparţinând mai multor ministere, deoarece mă interesează problemele legislative din anumite domenii şi doresc să mă informez din timp asupra propunerilor legislative (şi nu numai).

Cu toate acestea se întâmplă să te trezeşti că afli despre câte un lucru, un eveniment sau despre vreo propunere legislativă citind o ştire de pe un cu totul alt site sau portal.

Cu câteva luni în urmă vă povesteam despre isprava unui individ care se ocupă (sau se ocupa) de portalul Ministerului Culturii, individ care nu ştiu ce a meşterit, dar a făcut nefuncţional fluxul RSS.

Un lucru asemănător s-a petrecut şi pe site-ul Ministerului Comunicaţiilor (şi Societăţii Informaţionale, ce naiba!), care a intrat în "revizie", a fost modificat şi care a devenit (aproape) nefuncţional, pierzând o sumedenie de linkuri pe drum. Câteva au fost linkuri către fluxurile RSS, care mergeau şi erau funcţionale. Acum, site-ul nu mai are deloc RSS, au rezolvat-o de tot!

Aflu întâmplător de pe Juridice.ro despre o iniţiativă legislativă de modificare a Legii privind serviciile poştale. Mă uit în readerul RSS al MCSI - nicio ştire la Comunicaţii! Măi, să fie! Mă duc pe site-ul ministerului: o varză, cu multe spaţii goale şi cu ştiri sau comunicate vechi - le-am comparat cu paginile de Facebook şi Twitter, de acolo mi-am dat seama (primul lucru la care m-am gândit a fost cine o fi făcut pagina şi câţi bani a încasat pe ea). Deschid harta site-ului: există două linkuri cu numele de "transparenţă decizională". Meserie, te halesc! Dar de iniţiativă tot nu dau, noroc cu comunicatul Guvernului, potrivit căruia propunerea legislativă a fost deja aprobată (voi reveni cu un articol referitor exact la această reglementare nouă).

Nu ştiu dacă dispariţia fluxurilor RSS de pe paginile ministerelor este cauzată de incompetenţa celor angajaţi să facă site-urile, ori este o politică de a împiedica informarea facilă a cetăţenilor, obligându-i să caute într-o structură încâlcită, numai bună să-i facă să renunţe. Poate citeşte cineva acest acest articol şi ia măsurile cuvenite. La ambele ministere.

Ştampilografie: de ce unele piese nu valorează nimic

Atât în cazul colecţiilor axate pe ştampilografie, cât şi în cel al multor colecţii de istorie poştală, valoarea unor piese ori circulaţii este direct proporţională cu informaţiile pe care piesa în cauză le poate furniza cercetătorului. Ca să nu vorbim doar ca să ne aflăm în treabă, să vedem un exemplu (click pentru mărire).

În acest caz concret avem în faţă o ilustrată circulată în 1917 între Cluj şi Agram (astăzi oraşul Zagreb). Pentru colecţionarul interesat de ştampilografie o asemenea circulaţie nu valorează nimic. Specificul ştampilelor maghiare din perioadă are anumite caracteristici: ştampilele oficiilor din oraşele mari includ numărul oficiului poştal, dar şi o literă care ajuta identificarea oficianţilor de la oficiile mari, cu mai multe ghişee (concret, la acest tip de ştampilă, în afara cifrei corespunzătoare oficiului mai exista inclusă în desen o literă, uneori variind de la A la Z ori chiar AA, AB etc.).

Aplicarea defectuoasă a ştampilelor la oficiul de expediţie determină ilizibilitatea acestor "amănunte", care transformă circlaţia în cauză într-una neinteresantă şi fără nicio valoare, din cauza imposibilităţii determinării tipului exact al ştampilei folosite.

De ce e bine să ştii pe dinafară caracteristicile mărcilor poştale

Frunzăream mai devreme ofertele de pe eBay, dând peste o marcă care la prima vedere nu părea ceva deosebit, dar "oglinda" vizuală din memorie îmi spunea că ceva nu este în regulă (şi nu era vorba despre originalitatea supratiparului, deşi este o marcă la care supratiparul a fost destul de mult falsificat). Click pentru mărire.

Pentru că "vânez" mărcile porto maghiare din primele emisiuni, ştiam că acestea au o dantelură caracterizată prin dinţi mari şi rari (mai exact, aceste mărci sunt dantelate 11½×12 în pieptene sau 11½ în linie). Având în minte imaginea vizuală a acestor mărci, mi-a picat fisa asupra elementului care nu se potrivea: dantelura!

Supratiparul aplicat la Cluj pe marca porto maghiară de 50 fillér cu cifre negre a utilizat o marcă dintr-o emisiune mai târzie (cea din 1914), care are o altă dantelură, respectiv 15 în pieptene. Desigur, această marcă are şi un cu totul alt filigran. dar acesta nu este vizibil în fotografiile postate pe internet decât dacă marca este prezentată şi de pe verso.

Marca originală din emisiunea Cluj arată puţin altfel:

Desenul este identic, dar diferenţa de dimensiune a dinţilor dantelurii este evidentă. Perechea de mai sus prezintă o eroare constantă a supratiparului, ceea ce îi indică originalitatea (cercul monogramei spart la orele 5 şi 11, precum şi eroarea caracteristică "IBANI").

Şi astfel ajungi la concluzia asupra originalităţii supratiparului de pe prima piesă, fără măcar să îl mai verifici. Desigur că în cataloage şi în studii ar trebui să existe o menţiune asupra existenţei supratiparului fals aplicat pe marca porto din altă emisiune.