Pentru că sunt încăpăţânat revin asupra unui subiect (pentru care m-am mai şi "certat" cu un cunoscut)

Subiectul cu pricina îl constituie construcţia planşelor supratiparelor la mărcile Cluj şi Oradea, care din punct de vedere tehnic nu este înţeleasă decât de puţini cercetători. Cei mai mulţi filatelişti, atunci când aud termenul de "planşă" se gândesc automat la un fel de placă. Ei n-ar fi într-o mare eroare dacă ar fi vorba de o altă emisiune de mărci, dar în cazul mărcilor Cluj şi Oradea greşesc, pentru că planşa nu este o placă.

În vremuri apuse (adică pe undeva între secolul XVII şi sfârşitul secolului XX) imprimarea în sistem "tipar înalt" se făcea cam după acelaşi principiu inventat de Gutenberg: literele şi elementele grafice erau imprimate cu ajutorul unor elemente mobile, care aşezate într-o ordine dată constituiau ceea ce în filatelie se cheamă "planşă" (în poligrafie ansamblul elementelor mobile utilizate la imprimarea unei coli de hârtie este denumită "formă de tipar" (a nu se confunda cu tiparele utilizate în croitorie!).

Cea mai bună metodă prin care vă pot face să înţelegeţi este, desigur, ilustrarea ideii.

Aceasta este o masă de lucru pe care tipograful a realizat forma de tipar (planşa) din elemente detaşabile (mai multe puteţi vedea aici - este şi sursa imaginii).

Revenind la filatelie, haidem să completăm definiţia planşei la supratipare:

     Planşa în tiparul înalt (denumit în cataloagele filatelice şi tipografie / Buchdruck în lb. germană) reprezintă ansamblul elementelor mobile realizat în formă finală, gata pentru a fi utilizat pentru imprimare.

În cazul supratiparelor mărcilor poştale, metodologia adoptată de majoritatea cataloagelor specializate din ţările cu tradiţie filatelică îi acordă planşei (formei) de tipar o sumă de caracteristici unice:

- aranjamentul trebuie să fie unic, caracterizat printr-o componenţă dată a elementelor de text şi a celor grafice, împreună cu spaţiile tipografice necesare (spaţiile tipografice sunt nişte piese metalice care sunt aşezate în interiorul aranjamentul cu scopul de a păstra constante distanţele stabilite de către designer sau redactor; unii le mai denumesc şi distanţiere; în imaginea de mai sus - click pentru mărire - se pot distinge distanţierele care au o formă de "tabel" sau "căsuţe"); spaţiile tipografice au o grosime mai mică decât cea a elementelor de text şi a celor grafice, datorită acestui lucru ele nefiind imprimate decât din eroarea tipografului;
- rearanjarea elementelor grafice, ori modificarea poziţiei spaţiilor tipografice (ori înlocuirea celor aflate iniţial în planşă cu altele având o formă sau dimensiuni diferite) rezultă (din punct de vedere al metodologiei filatelice) în naşterea unei planşe noi.
Un exemplu îl constituie, la planşaele supratiparului mărcii de 2 bani Cluj, prezenţa sau absenţa erorii cunoscute deja, "ANI" în loc de "BANI".

Pe pirmul rând de jos se văd spaţiile tipografice dintre cuvinte (sursa: aici).

De ce m-am "certat" cu al meu cunoscut? Din două motive.

Primul motiv este necesitatea luării în calcul a TUTUROR elementelor grafice care alcătuiesc un supratipar, în cazul mărcilor Cluj şi Oradea - atât monogramele (cu ale lor defecte caracteristice), cât şi literele LEU, LEI şi BANI cu ale lor caracteristici şi defecte individualizate în poziţii anumite din coală. Dar acestea nu sunt singurele elemente, deoarece contează şi poziţia şi alinierea lor relativă, întrucât ar putea fi întâlnite anumite situaţii care prezintă caracter de raritate, ori tocmai acesta este "sarea şi piperul" studiului şi cercetării în filatelia tradiţională: pe de o parte identificarea şi clasificarea (catalogarea) detaliată a aranjamentelor - adică a planşelor unice prin caracteristici, iar pe de altă parte determinarea nivelului de raritate faţă de mărcile care prezintă caracteristicile cele mai comune.

"Cearta" cu amicul meu a pornit de la cele două ştraifuri ilustrate mai jos, pe care le-am întâlnit pe internet şi asupra căruia am încercat să-i atrag atenţia, dar la care iniţial se uita şi nu înţelegea ce vreau să spun. Aşa că am luat imaginile şi am "tras" nişte linii punctate pentru a scoate în evidenţă caracteristicile la care nu prea s-a uitat nimeni până acum (cel puţin asta ştiu eu în prezent). Click pe imagine pentru mărire.

Dacă măriţi imaginea, aţi putea remarca trei elemente care ar trebui (în opinia mea) verificate şi clasificate ca varietăţi acele poziţii din coală care nu se încadrează în normal:

1. Alinierea orizontală a monogramelor (nu am evidenţiat, dar aici ar intra şi distribuţia lor - adică menţinerea constantă a spaţiului dintre două monograme pe un rând, sau, dacă vreţi, menţinerea alinierii monogramelor şi pe coloane;

2. Spaţiul dintre monogramă şi BANI/LEU/LEI (respectiv Bani/Leu/Lei), care ar trebui să fie acelaşi;

3. Poziţia relativă a cuvintelor BANI/LEU/LEI (respectiv Bani/Leu/Lei) faţă de monograma cu care face pereche (în imagini am marcat axul vertical al monogramei prin câte o linie punctată aşezată pe T-ul din mijlocul PTT; Odată imaginea mărită, veţi putea deosebi mai multe aşezări.

Acum vine partea mai complicată de înţeles: dacă o anumită aşezare relativă sau o aliniere defectuoasă caracteristică întâlnită ori la monogramă, ori la textul-pereche într-o anumită poziţie în coală nu se respectă la alte coli ale aceleiaşi valori ori la colile altor valori cu aceleaşi dimensiuni ale mărcilor, atunci este clar că s-a intervenit în aranjamentul formei de tipar, iar în acest caz avem de-a face cu o planşă nouă! Este acelaşi principiu cu păstrarea sau nu în aceeaşi poziţie din coală a monogramei care prezintă un defect caracteristic, repetabil.

Al doilea motiv pentru care m-am "ciondănit" cu al meu amic este problema spaţiilor tipografice (distanţierelor). Amicul îmi spunea că a văzut el mai demult într-o tipografie clişee de zinc, iar supratiparele crede că au fost aplicate cu plăci monobloc de zinc şi nu cu forme de tipar constituite din elemente detaşabile, aşa cum am povestit şi am ilustrat mai sus.

Amicul mi-a spus că dacă nu vede coli cu astfel de spaţii tipografice, el nu crede în teoria mea.
Pentru că la acest capitol ştiam mai multe decât el, i-am promis că îi voi arăta (dar pentru că sunt convins de faptul că ar putea fi şi alţi colecţionari care să ştie ce ştia amicul meu, m-am hotărât să prezint câteva piese, cunoscute cred cercetătorilor, dar nu sunt convins cî şi aceştia cunosc cauza apariţiei lor).
Cum au ajuns ele să se imprime? Dintr-o fixare defectuoasă făcută de muncitorul tipograf. Să vedem exemple.

Un unicat de 2 bani Cluj cu un spaţiu tipografic poziţionat între două monograme de pe acelaşi rând.

Marca în cauză se află pe rândul 7 în planşa care conţine eroarea "ANI".

Eroarea se repetă şi la 3 bani în aceeaşi poziţie.

Ea se repetă şi la 6 bani (dar este vizibilă foarte slab). Nu am avut la dispoziţie coli (sau imagini) din alte valori, aşa că las problema spre dezvoltare de către alţi pasionaţi.

Mai există un caz, tot la Cluj, dar la mărcile porto, şi anume un spaţiu tipografic scund, amplasat în faţa literei B din BANI.

Vizibil la 2 bani (monograma are cercul spart la ora 11).

Poziţionarea erorii în coală (click pentru mărire).

Aceeaşi eroare la 10 bani, în aceeaşi poziţie în coală. Se menţine spărtura cercului monogramei.

Aceeaşi eroare la 20 bani.

Aceeaşi poziţionare în coală (click pentru mărire).

Concluzia este una singură:

          Hai la muncă măi băieţi,
          Puneţi mâna pe lopeţi!    :))

La ce să fii atent când întâlneşti danteluri duble

Din propria experienţă am învăţat că pe paţa filatelică circa jumătate din dantelurile duble întâlnite sunt contrafăcute.
Cele mai multe contrafaceri se întâlnesc la mărcile regatului, precum şi la mai multe mărci "din coada catalogului" (taxe de plată, timbre de ajutor, timbre de asistenţă, de aviaţie etc.).

Dacă la mărcile dantelate în linie verificarea originalităţii se bazează pe compararea dantelurii duble cu dantelurile laturilor adiacente, la mărcile dantelate în pieptene cel care verifică dacă varietatea este una legitimă ar trebui să "vadă" în propria minte cum este aşezat "pieptenele" dantelurii, deoarece perforul nu poate să apară niciodată dublat numai pe o singură latură, ci întotdeauna pe trei laturi.

Pentru că am întâlnit pe internet o asemenea piesă, m-am gândit şi să epxlic mecanismul odată cu prezentarea ei, pentru că v-ar putea ajuta la identificarea contrafacerilor.

Această marcă din 1969 este una comună, mai ales că se întâlneşte în cantităţi destul de mari şi obliterată de complezenţă.

Este vizibilă o linie verticală de dantelură "în plus", dar cei mai mulţi colecţionari nu ştiu să se uite mai departe, să vadă dacă ea este sau nu una potenţial autentică. Haideţi să vedem raţionammentul împreună.

Prima dată ar trebui să fie verificată linia de dantelură suplimentară, prin comparare cu laturile verticale ale mărcii. Ea corespunde, am verificat-o eu şi nu mai insist asupra acestui pas, mergem la pasul următor.

Care ar fi forma pieptenului? Sau mai precis care ar fi cele trei laturi ale mărcii care sunt dantelate la un singur pas al pieptenului perforului?
De regulă, "baza" pieptenului este (la emisiunile republicii) latura lungă a dreptunghiului, din motive de rezstenţă mecanică a matriţei. Numai la mărcile de format mic, din motive de economie de material la confecţionarea matriţei, baza "pieptenului" o constituie latura mică a dreptunghiului (acest pieptene se utilizează de regulă la uzualele cu format mic). Puteţi vedea câteva imagini ale unei matriţe aici.

Revenim la marca noastră: aşadar pieptenele dantelurii ar fi poziţionat vertical, cu dinţii ori spre dreapta (asemenea literei E), ori spre stânga (asemenea unui E întors). Oricare ar fi poziţia pieptenului, linia suplimentară de dantelură (cea verticală) ar trebui să fie însoţită de doi "dinţi", adică de alte două linii de dantelură, de această dată orizontale.

La examinarea mai atentă a dantelurii mărcii noastre putem observa că în segmentele de laturi indicate prin săgeţi roşii dinţii dantelurii au o formă ciudată, care provine din suprapunerea (cu un mic decalaj) a liniilor de dantelură care constituie "dinţii" pieptenului.
Prezenţa acestei suprapuneri ne sugerează faptul că dubla dantelură a fost realizată printr-o bătaie dublă a pieptenului.

Utilizând aceeaşi logică se pot identifica foarte uşor dantelurile duble falsificate care se întâlnesc la mărci din emisiunile "Căişori" şi "Efigii" (ambele din 1903), falsuri la care dublarea dantelurii apare numai ca o linie singulară, în ciuda faptului că mărcile ambelor emisiuni au fost dantelate în pieptene şi nu în linie. Cu astfel de falsuri au fost păcăliţi chiar şi filatelişti mai avansaţi.

Sperând că mica mea divagaţie vă poate fi utilă, vă urez un weekend liniştit.

Despre hârtia cu fire de mătase

M-a întrebat recent cineva cum apare hârtia cu fire de mătase. Având la îndemână aceste uzuale austriece premergătoare Primului Război Mondial mi-am adus aminte de întrebare şi cred că nu ar strica să o şi ilustrez pe blog, deoarece există destui colecţionari care nu stăpânesc bine noţiunea, ori care nu au avut niciodată ocazia să vadă specimene. Click pe imagine pentru mărire.

Aceste uzuale austriece au fost imprimate în mai multe tranşe, cu planşe diferite şi utilizându-se hârtii cu provenienţe şi calităţi diferite. Marca din stânga a fost imprimată pe hârtie cu fire de mătase, iar cea din dreapta pe hârtie obişnuită.

Firele de mătase provin de la deşeurile textile folosite ca materie primă, alături de alte surse de celuloză. Ele sunt prezente în masa colilor de hârtie, fiind vizibile pe ambele ei feţe (pe faţa tipărită, acoperită în mare măsură cu desenul mărcii, vizibilitatea este îngreunată, dar firele rămân vizibile).

Şi la mărcile poştale româneşti se înregistrează unele mărci care au fost imprimate pe hârtie cu aşa-zise fire de mătase.
Ca termen utilizat în cataloage, în literatura românească această hârtie este denumită tradiţional "cu scame". Prima emisiune unde este întâlnită (din câte îmi aduc aminte pe loc, în momentul redactării articolului) este emisiunea de mărci taxa de plată din 1911, unde câteva valori se cunosc imprimate pe hârtie cu scame. Mai târziu, la uzualele "Ferdinand cap mare" se întâlnesc pe o hârtie cu scame valorile de 5 bani verde, 10 bani roşu vişiniu şi 25 bani albastru (foarte rar). Hârtia cu scame se întâlneşte şi la valorile de 3 bani negru şi 30 bani violet ale uzualelor "Ferdinand cap mic".

Ca terminologie utilizată în cataloagele consacrate, în limba germană se foloseşte denumirea "Faser Papier", iar în limba engleză - "granite paper". Cataloagele franceze sunt nerelevante pentru mărcile din această parte a continentului.

Există două confuzii pe care colecţionarii începători le fac frecvent între hârtiile mărcilor româneşti din perioada 1915-1920:
- pe de o parte, relativ des, hârtia aşa-zisă "de război" (utilizată la tirajele uzualelor "Ferdinand cap mare" imprimate la Tipografia Sfetea este confundată cu hârtia cu scame, deoarece şi ea are în componenţă urme ale deşeurilor textile şi fire vizibile la suprafaţă;
- pe de altă parte, hârtia de război de la uzualele Ferdinand este confundată cu hârtia "gri" a uzualelor emisiunii provizorii "Moldova" imprimate în 1918-1919 cu clişee vechi.

Sper ca această prezentare destul de subţire să vă fie utilă.

Aşa-zisele replici sunt de fapt falsuri în toată regula

Despre "produsele" unui anumit vânzător de pe eBay am mai scris. Persoana recidivează (în ceea ce priveşte piesele româneşti), propunând amatorilor alte "erori" spectaculoase.

De această dată obiectivul vânzătorului s-a îndreptat spre emisiunea "40 de ani de domnie ai regelui Carol I", individul fabricând "varietăţi" cu centrul răsturnat.
Aici venim la afirmaţia din titlu: o astfel de "producţie" poate fi considerată un fals (în pofida faptului că vânzătorul îşi denumeşte produsele drept "replici") deoarece nu se copiază ceva existent, ci pur şi simplu au fost realizate varietăţi care nu sunt cunoscute a exista.

Click pe imagini pentru mărire.