Cum reuşeşte o mână de birocraţi să-şi subordoneze o parte a populaţiei?

După ce timp de mai mulţi ani parcurgi sute acte normative pentru că aşa ţi-o cere meseria, ori pentru că pur şi simplu vrei să fi informat începi să-ţi faci o oarecare imagine asupra modalităţii prin care interesele unei minorităţi sunt promovate în dauna marii majorităţi prin realizarea şi/sau adoptarea unor acte normative - altele decât legi discutate în forul legislativ.

În România există multe structuri de diverse tipuri, în afara ministerelor ori subordonate acestora uneori. Activitatea unora dintre acestea se desfăşoară nu pe baza unor legi, ci a unor norme (uneori, pe baza unor ordine ale miniştrilor sau ale unor funcţii echivalente) care nu au ajuns niciodată să treacă prin legislativ ori să fie supuse unui control de constituţionalitate.

Unele reguli stabilite prin norme sau ordine nu reflectă o nececitate la nivel de societate, ci interese ale unui grup restrâns. Aceste interese nu sunt directe, ci au rolul de a-i acoperi de birocraţi de răspundere, obligând în contrapartidă o parte a cetăţenilor la îndeplinirea unui parcurs birocratic justificat doar de fuga de răspundere ori de nepriceperea/lipsa unei pregătiri minime a salariaţilor plătiţi din bani publici. Asta în cazul fericit în care un cetăţean de rând nu se trezeşte că are o anumită obligaţie care îl afectează direct în diferite moduri, inclusiv financiar ori patrimonial.

Birocraţii a căror activitate este acoperită de astfel de norme şi ordine nu vor renunţa de bunăvoie la beneficiile primite în atribuţii. Ei vor încerca în permanenţă să se susţină unul pe altul în dauna dorinţei ori a nevoilor cetăţeanului. Scopul pe care îl urmăresc este în primul rând accesul la resurse (un salariu cât mai bun, sporuri, atribuţii care îl apără în faţa unor acţiuni discutabile, accesul la structuri de învăţământ ori la fonduri alocate special pentru desfăşurarea anumitor activităţi, promovarea profesională etc., etc., fără a urmări în niciun fel perfecţionarea relaţiei cu plătitorul de impozite care le asigură salariul de bugetar şi fără să le pese de nivelul de eficienţă al funcţiilor pe care le ocupă vremelnic).

În relaţia cu cetăţeanul, acesta se va afla întotdeauna pe plan secund, organizaţia de stat uzând întotdeauna de atribuţiile pe care le are pentru a-şi apăra privilegiile şi a-i sancţiona, într-o formă sau alta, pe cei care le contestă drepturile autoproclamate sau atribuite de structura ierarhic superioară (fără a se ţine cont de nevoia reală a societăţii ori a unui grup social, desigur).

Principala cauză a acestor stări de fapt este lipsa de pregătire profesională a birocraţilor ori necorelarea pregătirii lor profesionale cu atribuţiile de serviciu, împreună cu existenţa sistemului clientelar de ocupare a posturilor. Pot exista însă şi situaţii de conflict de interese neevaluate de superiori ori nesancţionate de nicio reglementare în vigoare.

(Sursa)