Pe portalurile de licitaţii online au apărut în repetate rânduri mai multe emisiuni româneşti de la începutul secolului al XX-lea, din cele imprimate la Londra, care prezentau o perforaţie compusă din patru perforuri dispuse sub formă de romb. Vânzătorii au menţionat mereu - relativ la aceste piese perforate - că ar fi ori probe, ori eseuri, ori specimene.
Trebuie să recunosc faptul că până în prezent nu cunosc un alt fel de specimene (atestate de experţi britanici) în afara celor care prezintă perforat cuvântul SPECIMEN. Povestea acestor perforaţii în formă de romb mi-a rămas până acum necunoscută, deoarece nu am găsit nicio sursă documentară credibilă care le-ar putea atesta statutul.
Recent, într-un mic stoc de mărci româneşti de la începutul anilor 1900 s-au numărat şi patru coli din emisiunea Îngerii (coli complete de câte 25 de mărci, cu margini, exact aşa cum sunt menţionate în CMPR 1974), care prezentau însă acele perforaţii sub formă de romb. Puteţi să le vedeţi în imaginile de mai jos (şi ca prezenţă, dar şi ca poziţie - click pe imagini pentru mărire).
Lotul cu pricina a prezentat un interes ceva mai mare în rândul amatorilor, el fiind vândut cu un preţ destul de bunicel (pentru vânzător), click pe imagine pentru mărire.
La licitaţie au participat 11 persoane interesate, care au înaintat 25 de oferte.
Sunt într-o fază relativ avansată cu manuscrisul catalogului de care am mai amintit. Acest tip de perforaţii încă nu ştiu cum să îl încadrez. Are cineva vreo sursă credibilă?
Da, celebrele "diamond holes" despre care nu existã, oficial, nici mãcar o explicatie.
RăspundețiȘtergereOferta de $255, mi-a aparținut. Personal, cred că aceasta este valoarea celor 4 coli. Vânzătorul, a uitat să menționeze că toate colile au fost lipite, după perforare, pe o hârtie groasă, cum dealtfel sunt toate mărcile poștale care au aceast tip de perfin.
Dl Cornelius Ionescu, publica la 9 noiembrie 2014, un articol interesant pe blogul domniei sale, specificând,în baza informațiilor de la acea vreme, că acest perfin, pe lângă emisiunile românesti din 1906 "25 ani de la proclamarea regatului" și "Carol I 40 ani de domnie" se regăsește si pe timbrele unor emisiuni din Mexic și Creta, tipărite tot la Bradbury Wilkinson, în perioada 1899-1910. Între timp, pe site-urile de licitații, au mai apărut câteva emisiuni din Turcia si Spania, tiparite tot in Londra, in perioada 1989-1920, care poarta acelasi perfin. De asemenea au mai apărut și câteva serii din emisiunile românesti in blocuri de 4 sau chiar mai mari cu același perfin (am în colectia personală emisiunea "Carol I 40 ani de domnie" toate cele 11 valori,in blocuri de 10), așa că am avut ocazia sa le văd catalogate drept eseuri, probe, specimene ori " stamps with four holes diamond security specimen punch from the single file copy sheet of 100 from the Bradbury Wilkinson sample book"
Personal, după ce am vazut și studiat aproximativ 30 de serii din emisiunea "Carol I 40 ani de domnie",dar mai ales dupa ce am văzut si seria de coli "Îngerii", sunt convins ca după perforare, colile întregi cu acest perfin au fost toate lipite pe hartie groasă și cel mai probabil arhivate în albumele de prezentare ale tipografiei.
Cu stimă, Augustin
Mulţumesc frumos pentru comentariu.
ȘtergereŞtiu articolul dlui Cornelius Ionescu.
Mi-aţi confirmat oarecum ceea ce credeam şi eu că sunt: "samples from BW's archive" - aşa le-am găsit eu descrise de către negustori britanici.
Un amănunt la care nu ne-am referit niciunul: ceea ce am văzut eu poartă perforaţii având dimensiuni identice. Nu am văzut mai multe feluri de perforuri, ci numai poziţii diferite ale lor (aşa cum se poate vedea şi la colile din lotul cu pricina).
Nu trebuie să-mi mulțumiți, așteptam de ceva timp un articol de-al dumneavoastră pe tema aceasta, așa că mulțumirile vin din partea mea.
RăspundețiȘtergereAbsolut toate perforațiile văzute de mine au fost identice, indiferent de țara din care erau emisiunile. Același perfor, doar poziția diferă.
Exista si valori cu dubla perforatie, la emisiunea "Carol I 40 ani de domnie", valorile de 25b "eroarea" dar si val de 1L, nu le-am întâlnit decat cu dubla perforatie,în schimb valoarea de 15b am întâlnit-o de cele mai multe ori cu dublă perforatie dar in 2 ocazii am vazut-o doar cu unul singur.
Pînă de curând aveam certitudinea că acest tip de perfor a fost folosit doar pt câte un set de coli din fiecare emisiune,iar greseala cu dublu-simplu perfor a fost doar o eroare umană,dar de curând,am descoperit un set de blocuri de 4 din aceeasi emisiune,care încă se mai află la vânzare pe eBay și care contine valoarea de 3b în colț de coală. Este coltul din dreapta sus al colii, iar acesta este sl doilea care îl văd, primul văzândul la o licitatie in UK, cu un an si ceva în urmă și a carui poză am salvat-o. Comparând pozitia perforului, am realizat ca sunt din doua coli diferite.
Nu-mi pot explica de ce, dar în ultimul an, au aparut tot mai des, în tot felul de licitatii timbre cu acest tip de perforații, în perechi,blocuri mai mici sau mai mari, sau ca în licitația pomenită de dvs,chiar în coli. Mi se pare foarte ciudat, pt că la sfârșitul lui 2014, atunci când domnul Cornelius Ionescu scria acel articol, se știa doar de existența unui triptic al valorii de 10 bani din emisiunea "25 ani de regat", nimic despre blocuri sau măcar perechi.
Cu stimă,Augustin
Ba tot vă mulţumesc pentru comentariu ŞI pentru completare. Pentru că sunt mulţumit de faptul că nu scriu degeaba.
ȘtergereDeşi am văzut multe lucruri la viaţa mea, chiar şi eu am rămas de multe ori uimit de ce anume poate apărea pe internet. Există încă multe colecţii, stocuri şi diverse piese despre care nu se ştie, am avut ocazia să văd multe minunăţii, multe habar n-aveam că pot exista (la alte emisiuni, nu perforuri, ci alte varietăţi). Cred că trebuie să avem răbdare pentru că sunt colecţionari care încă nu au "adoptat" internetul.
Domnule Max Peter, cu toată sinceritatea vă spun, blogul dumneavoastră, CMPR-ul din '74 și Ștampilografia poștală ale domnului K. Dragomir, sunt Bibliile mele. Vă accesez blogul când îmi beau cafeaua de dimineață, după masa de prânz, și seara, înainte de a merge la somn. Aștept răbdător, orice postare a dumneavoastră, pentru că unui colecționar ca mine, aflat la 7700 km de casă și cu acces limitat la literatura filatelică românească, orice mică informație filatelică, îi aduce o bucurie sufletească enormă.
RăspundețiȘtergereN-aveți idee cât de mult am învâțat citind postările dumneavoastră, sau cât de mulți bani am încă în cont, datorită sfaturilor dvs de pe blog.
Mai devreme sau mai târziu, atunci când mă voi putea considera a fi filatelist, vreau să știți, că articolele dumneavoastră vor fi adus cea mai mare contribuție la tranziția mea filatelică.
Probabil sunt câteva sute bune de cititori ai blogului dvs, care ca și mine dealtfel, nu au avut "curajul" să vă mărturisească asta pînă acum, dar sper să o facă de acum încolo, ca să știți și dvs, cât bine ne faceți.
Vă doresc multă sănătate, ca să puteți continua ceea ce faceți, și astept cu nerăbdare următoarea postare.
Cu stimă,Augustin
Vă mulţumesc frumos pentru apreciere!
ȘtergereVă doresc şi eu toate cele bune!