Update pentru Inkscape

Pentru cei care nu ştiu despre ce este vorba, Inkscape este un program de tip open source destinat creaţiei/editării de fişiere vectoriale (click pentru mărire).

Ca interfaţă, seamănă cu destul de cunoscutul CorelDraw! Ca funcţionalitate, face cam tot ce face acesta, ori cam tot ce face Adobe Illustrator. Cu diferenţa că este gratuit şi nu trebuie să cheltuieşti sute de dolari sau de euro. Şi este stabil, iar rezultatele (pentru utilizatorii care învaţă să îl folosească la capacitatea lui) sunt absolut remarcabile pentru un software distribuit gratuit.
Eu folosesc veriunea portabilă (pentru că nu trebuie instalată şi pentru că nu îmi "umflă" regiştrii Windows-ului.

Pe 18 iulie a fost lansată o versiune intermediară - 0.48.5, o versiune care este destinată creşterii stabilităţii şi eliminării unor diverse buguri. Pentru cei curioşi, mai multe detalii despre noutăţile acestui update pot fi găsite aici.

Dacă vreţi să încercaţi acest soft, puteţi să îl descărcaţi de la următoarele locaţii:
- pentru Linux, Windows şi OS X de aici (ca versiune instalabilă);
- pentru Windows - versiunea portabilă - de aici.

Documentaţia este foarte bogată (dacă vreţi să învăţaţi), există manuale, wiki, forumuri cu tutoriale etc. Un prim pas poate fi aici.

Diletantismul face din nou victime (sau cum îşi dau unii singuri cu tesla în...)

Cu o săptămână în urmă am semnalat pe Facebook apariţia unor falsuri tip Wertheimer pe eBay, dar fără să dau vreun link (tocmai pentru ca cei fără cunoştinţele necesare să nu se "arunce" la aşa ceva). Desigur că eram perfect conştient că nu toţi amatorii de piese româneşti urmăresc grupurile de pe Facebook pe care obişnuiesc să mai postez, aşa că mă aşteptam să apară iar oferte plasate aiurea, de către persoane fără pregătire.
Desigur că fiecare este liber să facă ce vrea cu banii lui, dar problema este alta: astfel de exemplare reuşesc uneori să influenţeze nivelul preţurilor de pe piaţă din cauza prostiei de care dau dovadă, şi de aceea alţi colecţionari pot avea de suferit. Multe lucruri se află în interdependenţă (chiar dacă nu este mereu evident).

Voi descrie sumar piesele despre care este vorba şi pe care eu le-am denumit "falsuri tip Wertheimer". Este vorba despre Jacques Wertheimer Ghika, fost expert al Tribunalului Ilfov în epoca celui de-al Doilea Război Mondial. Totuşi, el nu s-a ocupat numai de asta. În perioada interbelică a fabricat numeroase piese "excepţionale", păcălindu-i pe cunoscuţii experţi Rudolf Zoscsak şi baronul von Witzleben. Falsurile sale au avut la bază (în majoritatea cazurilor) scrisori oficiale autentice (fără mărci), pe care a aplicat mărci autentice (uneori în combinaţii de-a dreptul halucinante), obliterându-le cu ajutorul unor ştampile falsificate (ori ale unor oficii existente, ori pur şi simplu altele inventate). O parte a falsurilor le-a popularizat şi a încercat să le justifice prin inserarea în cadrul unor studii (în general corecte) a unor informaţii false sau a unor interpretări ambigue. Falsificatorul este cunoscut pentru lucrarea sa în două volume, "Documentele Poştei române":

O parte a "descoperirilor" uluitoare cuprinzând francaturi extrem de frumoase realizate inclusiv cu marca de 5 parale 1858 "cadrul spart" şi cu cea de 6 parale 1864 (ambele mărci nefiind puse niciodată în circulaţie poştală) au fost descrise în presa filatelică a vremii. Un exemplu este articolul din "Sammler Woche" 7/VIII, 1 aprilie 1940, care prezintă o scrisoare francată cu un bloc de patru mărci de 5 parale Cuza 1865 şi un ştraif de 5 mărci de 6 parale 1864, toate obliterate cu ştampila Strehaia 5/3 şi 6/3.

Mai multe piese false cu aceeaşi provenienţă au fost descrise şi de către Val. Tebeica în lucrarea "Primele mărci poştale româneşti 1858-1865", Ed. Meridiane, Bucureşti, 1962, pag. 173-175, piese care au făcut obiectul unei ample expertize realizate sub patronajul Federaţiei Internaţionale de Filatelie între 1959 şi 1960, de către Comisia Superioară Internaţională de Expertiză.

Ulterior, Wertheimer încearcă să se acopere din nou, publicând în 1977 la München un volum în editură proprie, "Scharlatane als Altrumänien-Markenprüfer", încercând să-i încrimineze pe cei care l-au "desconspirat" şi reluând "istoria" expusă şi în cele două volume pomenite mai sus.

Trebuie subliniat faptul că cercetările efectuate în Arhivele Naţionale în anii '60-'80 au scos la iveală istoricul complet al realizării mărcilor clasice româneşti, distribuţia lor la birouri şi consumul, funcţionarea birourilor telegrafo-poştale, confecţionarea şi utilizarea ştampilelor. Aşa că cine s-a pus la punct cu literatura publicată deja nu are cum să se mai păcălească cu făcături şi ştampile false, iar "valsurile" cântate de posesorii mai multor categorii de falsuri (de care m-am lovit şi eu de mai multe ori) nu trebuie acceptate.

Mai jos sunt ilustrate câteva dintre piesele false despre care este vorba.

 Francatură imposibilă realizată pe un plic oficial original. Mărcile sunt obliterate cu o ştampilă falsificată. Câteva detalii:
- francatura între Principate şi Cuza nu a putut lua naştere, primele mărci fiind retrase din circulaţie înaintea punerii în circulaţii a celorlalte mărci:
- Slobozia nu a avut niciodată o ştampilă "cu stea"; de altfel, prima unitate poştală din Slobozia a fost deschisă abia în 1874.
Care a fost "istoricul" licitaţiei? Vedeţi mai jos. Vă recomand să vă feriţi de cei care au bidat/câştigat (dacă reuşiţi să-i recunoaşteţi după numărul aprecierilor primite) deoarece vă pot cauza dureri de cap prin nepriceperea de care au dat (şi mai pot da) dovadă. Click pentru mărire.

Se vede că două ID-uri şi-au retras bidurile, probabil în urma zvonurilor despre caracterul piesei care au început să circule în diverse cercuri.

Scrisoare francată cu trei mărci de 25 bani "barbă" dantelate. Primul element care ar fi trebuit să sară în ochi oricărui amatpr este tuşul de culoare diferită al ştampilelor de serviciu de pe faţă ("RECOMANDAT" şi "DUPĂ PLECARE"). Apoi este ştampila Rusi de Vede cu agrafă bogată, care nu a existat niciodată însă. Oficiul Roşiori a fost însă, într-adevăr, deschis în 1872. Istoricul licitaţiei este următorul click pentru mărire):

Altă piesă purtând o ştampilă inventată:

Este aceeaşi "reţetă": scrisoare oficială origianlă pe care au fost aplicate mărci originale. Cele două elemente care ar fi trebuit să sară în ochieste culoarea roşie a ştampilei RECOM. (ar fi trebuit să aibă aceeaşi culoare cu ştampila de zi), respectiv ştampila URDICENI cu stea, care nu a existat niciodată. Istoricul licitaţiei este cel de mai jos (click pentru mărire):

Altă "minune", pe care au fost aplicate două ştampile falsificate:

Ştampilele RUSI DE VEDE şi ALEXANDRIA (ambele cu stea, a doua pe verso) nu au existat niciodată, sunt inventate. Restul e doar poveste (şi o... usturime adecvată la portofelul "fericitului" câştigător, click pentru mărire):

Ultima piesă din prezentarea de astăzi face parte dintr-o grupă de falsuri aproape celebre.

Ştampila STREHAIA este cea care a generat multă cerneală scursă pe articole pro şi contra, dar care s-a dovedit în final doar un fals (de altfel oficiul Strehaia se pare că a fost deschis după 1890, înaintea lui fiind deschisă gara poştală Strehaia, dar abia în 1888). Din documentele oficiale existente în arhive rezultă că atunci când s-au confecţionat ştampilele cu stea nu s-a comandat niciun ştemplu pentru Strehaia, această unitate poştală neexistând la acea dată. Istoricul licitaţiei (click pentru mărire):

În încheiere, îmi permit să vă dau un sfat (pe care l-am mai dat de nenumărate ori): nu înaintaţi oferte pentru piesele la care nu vă pricepeţi, achiziţionaţi numai piese cu care sunteţi siguri că nu aveţi probleme!

Piesă din Bucovina

Am dat peste ea pe un portal de licitaţii. Este o piesă nu tocmai comună, deoarece este valoarea mare din emisiunea austiacă din 1883 (50 kreuzer), o marcă departe de a fi categorisită printre cele comune.

Aş putea spune chiar că este una dintre cele mai dificile mărci din perioada postclasică pentru colecţionarii de ştampile din Bucovina austriacă.
Ştampila (aproape completă) este destul de bine lizibilă, aparţinând oficiului poştal din Coţman, sau Cozmeni (astăzi în Ucraina, Regiunea Cernăuţi, situat pe şoseaua E85 la nord de capitala regiunii).
Aşadar piese există, numai că ele trebuie căutate.

Oferta de pe piaţă este nesatisfăcătoare

Duminică am avut timp liber şi m-amsimţit mai bine. Şi pentru că a fost şi vreme mai frumoasă, am dat o fugă (vorba vine) până-n târg. M-am întâlnit cu câţiva cunoscuţi, ne-am salutat şi am mai schimbat câteva impresii. Câţiva colaboratori mai vechi au şi sărit pe mine când m-au văzut. Am mai schimbat impresii, ne-am pus la curent cu ce-a crezut fiecare că merită a fi povestit şi ne-am mai zgâit la câteva clasoare.

Atmosferă de lâncezeală şi cam aceleaşi figuri pe care le vezi de fiecare dată. Câţiva simpatici care stau mai prost cu memoria (nerecunoscându-mă) s-au şi repezit să mă înştiinţeze: "Spune-mi ce cauţi, că am de toate!" Bine, mai vedem... N-am avut ce face şi am ascultat vreo două poveşti (ce să-i faci, unii filatelişti sunt mai răi decât vânătorii şi pescarii, hi hi!...), dar am aflat şi că s-ar lucra la un nou număr al revistei Filatelia (despre care revistă nu pot spune decât că se află într-o situaţie paradoxală: toată lumea o cere, dar nu mai scrie nimeni niciun articol).

În sfârşit, după câteva ture prin faţa clasoarelor am văzut cam ce poţi vedea mereu. Puţine (spre deloc) lucruri interesante, mă rog - pentru cei mai cu pretenţii. O senzaţie însă se manifestă insistent: cam orice-ai căuta pe la amicii din târg, sunt şanse mari să nu găseşti. Ce-i mai bun (dacă mai e ceva) stă ascuns în clasoraşele de buzunar şi nu vede lumina zilei decât atunci când apare vreun cunoscut mai cu dare de mână. E vorba de piese "pescuite" de ici colo, considerate ca aducătoare de preţuri mai bune. Parcă asta au ajuns cercurile: o continuă vânătoare de piese destinate revânzării urgente.

Mereu mă lovesc de câte-o ofertă de genul... "Am un stoc frumos de interbelice, s-ar putea să fie o grămadă de erori printre ele". "Păi bine - răspund - şi de ce nu le iei la sortat? N-ai vrea să câştigi un ban?" "Păi să vezi... e prea multă muncă, dacă nu găsesc nimic?" "Aha - îi răspund din nou - şi vrei să-mi pasezi mie riscul ăsta?" "Păi ştiam că pe tine te interesează". "Uite că vrac nu mă mai interesează. Sortează-le şi apoi mai vedem." "Păi şi eu muncesc degeaba?" "Păi nu sunt ale tale? Dacă nu vrei să munceşti, atunci plăteşte pe cineva să ţi le sorteze!"

Adevărul este altul: cei mai mulţi habar n-au ce să caute prin acumulări. Dacă e vreo varietate sau eroare despre care ei ştiu sau au aflat de la colegul de masă - bine. Dacă nu - nu! Habar n-au de varietăţile de hârtie, habar n-au de poziţiile de filigrane, habar n-au de danteluri. Dar nici nu se omoară să înveţe sau nici măcar să întrebe.

Dacă eşti puţin mai pretenţios, n-ai de unde să-ţi completezi colecţia. Toţi oferă "ciuguleli" (cum le zic eu), mici trofee pescuite de la unul şi de la altul, în speranţa unei vânzări rapide şi cu cât mai puţină muncă. Niciunul nu se încumetă să purceadă la realizarea unei mici colecţii care să cuprindă pentru un anumit segment limitat o serie mai bogată de varietăţi. E clar că nu avem negustori profesionişti, lovindu-ne în locul acestora de câţiva tipi comozi, necitiţi, fără experienţă şi străini de subtilităţi cu care ar putea face bani frumoşi.

Scuza vine imediat: păi nu vrea nimeni aşa ceva!

Pardon! Amatorii se cultivă! Piaţa se construieşte. Dar nu cu biduri paralele de la conturi "prietene" pentru propriile loturi, aruncate pe portalurile online. Ci cu muncă, cu abordări noi, cu seturi de varietăţi adunate pentru câte o emisiune, nu cu ceea ce a avut norocul să găsească gata strâns la altul.

Falsuri la marca de 50 bani "Taxa de plată" verde fără filigran

Pe măsură ce "puric" acumulările făcute în ani de zile am mereu câte o surpriză. La fel văd că se întâmplă şi cu marca de 50 bani fără filigran din ultima emisiune a formatului mare de la "taxe". Printre piesele adunate am descoperit mai multe falsuri, dintre care vă prezint două.

Primul fals este neuzat, fiind imprimat relativ îngrijit, însă pe un tip de hârtie care este uşor diferit de hârtiile întâlnite în mod uzual la această valoare. Însă cele mai sigure criterii de identificare sunt tiparul, respectiv dantelura. În imaginile de mai jos sunt prezentate piesa falsă (în stânga), alături de un original, tot neuzat (în dreapta). Sub imagini sunt prezentate şi alte caracteristici ale falsului (cred că nu vă deranjează că sunt în limba engleză - click pentru mărire).

Din experienţă ştiu că multe persoane au probleme în a determina vizual diferenţele dintre două desene care par identice. Din această cauză am mai făcut un artificiu: am suprapus cele două clişee (culoarea albastră aparţine originalului, iar culoarea roşie falsului - click pentru mărire).

Am încercat să suprapun cele două desene în colţul stâng superior. Ce a ieşit după aceea cred că este destul de vizibil.

Un alt fals al aceleiaşi mărci care era să mă păcălească (din cauza ştampilei) arată puţin diferit.

Ştampila îmi părea a fi originală, dar ca să mă conving am scos de la naftalină, din colecţia de ştampile, o filă de "album" cu piese Spic de grâu purtând această ştampilă (vezi mai jos, click pentru mărire). Tiparul a fost efectuat cu o cerneală cu o tentă oliv, care se diferenţiază imediat de celelalte piese originale. Clişeul este, de asemenea, cu circa 0,4 mm mai îngust. Spre deosebire de primul fals, acesta are o dantelură care se apropie foarte mult de cea originală (11½).

Nu vă uitaţi ce scrie în colţul drept superior, cu nu sunt două tipuri, ci mai multe (acum vreo 15 ani când m-am apucat să scriu pe foaie nu descoperisem decât două tipuri).
Am suprapus ştampila de pe fals peste câteva piese Spic cu acelaşi tip de ştampilă, negăsind nicio diferenţă. Asta înseamnă că (cel mai probabil) un şmecher al vremii a obliterat de complezenţă piesa, pentru a o putea valorifica mai uşor. Nu iau în calcul un fals în dauna poştei, deoarece falsul nu se găseşte pe o piesă cât de cât întreagă care să mă fac să ajung la această concluzie.

Îmi pare rău să o spun (încă o dată), dar înaintaşii care au scris despre aceste mărci taxa de plată s-au limitat la poveşti.

©2014 Max Peter. Preluarea imaginilor şi a prezentului articol se poate face numai cu un acord prealabil.

Un fals la "Cifra în patru colţuri"

Din păcate am văzut prea târziu piesa la care mă refer în prezentul articol, ea se vânduse (cu un preţ derizoriu). Piesa este interesantă nu atât pentru colecţie (nu muream să posed falsul), ci mai mult pentru studiu şi pentru a putea să-i fac un scan cu o calitate ceva mai bună decât poza suită de vânzător pe portalul de licitaţii în cauză.

Acesta este falsul la care mă refer.

Iar aceasta este o marcă originală (fără filigran, dar oricum nu contează prea mult, deoarece toate cele trei tranşe ale mărcii de 50 bani - cu stema mică încrustată, fără filigran şi respectiv cu filigran PR - au fost imprimate cu aceleaşi clişee).

Atenţia mi-a fost atrasă prima dată de ştampila pe care n-am reuşit să o recunosc. Apoi un alt element care mi s-a părut anormal este dantelura (am învăţat să recunosc din privire cele patru danteluri de bază, fără să folosesc instrumente). Diferenţa faţă de original este evidentă.

Apoi există o sumedenie de elemente ale desenului care ies în evidenţă pentru ochiul obişnuit cu studiul mărcii:
   - la medalion, cadrul alb interior este mult mai gros decât cel exterior, iar în partea superioară se subţiază, spre deosebire de cel de la original;
   - piciorul vertical al lui R din ROMANIA este situat sub axa lui 5 din 50, pe când la original el este situat uşor spre stânga axei;
   - A din ROMANIA este situat sub 5 din 50, pe când la original el este situat între cifrele 5 şi 0;
   - ultimele litere CI din CINCI sunt situate la fals mult spre stânga faţă de cifra 50 din colţul stâng inferior (diferenţa este evidentă faţă de original);
   - B din BANI este aşezat deasupra lui 5 la fals, pe când la original el este situat deasupra lui 0.

Dacă scanul ar fi fost mai bun, poate că aş fi fost în stare să descriu mai multe diferenţe.

Verificaţi-vă clasoarele, poate descoperă cineva un astfel de fals (şi mă ajută şi pe mine cu un scan mai bun).

Frumuseţe, graţie, eleganţă

Fără cuvinte...

Timbrele nepoştale ale DDSG (2)

Prima parte a trecerii în revista o puteţi găsi aici.

În acest episod vă prezint câteva tipuri de timbre utilizate la bagaje. Ele sunt tratate în mod diferit de către colecţionari. Nu am fostinteresat de acest subiect (pe care l-am abordat numai datorită cererilor primite de la câţiva cunoscuţi) şi de aceea nu m-a interesat dacă ele sunt sau nu catalogate de către breo lucrare (dar oricine este liber să contribuie cu informaţii suplimentare utilizând formularul de comentarii din subsolul articolului).

Compania de navigaţie a servit, în timp, porturile dunărene (plus câteva maritime, din Marea Neagră) din mai multe ţări. O parte a timbrelor pentru bagaje a fost "localizată" dacă putem spune aşa, având inscripţiile în limba utilizată în ţara respectivă (din păcate româna nu pare să se numere printre ele, sau cel puţin nu ştiu eu despre existenţa unor asemenea timbre).

Aceste timbre se aseamănă întrucâtva prin desen şi format. Toate sunt aproximativ pătrate, cu un cadru simplu, având valoarea nominală în centru.

În limba germană am întâlnit acest timbru de 3 kreuzer. Exemplarul din imagine a fost vândut într-o licitaţie online cu 4 dolari (după 6 biduri).

În limba maghiară, în culoare schimbată - roşie, am întâlnit acest unicat, cu nominalul exprimat tot în crăiţari. Preţ de vânzare: 3 dolari, după 4 biduri.

Cu un desen oarecum asemănător, tot în culoare roşie, se cunosc timbrele pentru "calabalâc", după cum le spun turcii la bagaje. Personal le-am întâlnit cel mai des, dar se pare că preferinţele amatorilor diferă de ceea ce am eu impresia că merită. Cele cinci piese de mai sus au fost vândute cu 10 dolari.

Aceasta pare a fi o serie aproape completă (ştiu că există şi valoarea de 1 franc, albastră şi cu un format ceva mai mare decât valorile în centime). Preţ de vânzare: 34 lire sterline (după 12 biduri).

Am mai întâlnit un set de "amestecate", cu inscripţiile în germană şi maghiară (am remarcat la ultima piesă din rând menţiunea "Ser. II" - probabil că prima serie este cea fără menţiune, logic, nu?). Cele cinci piese au fost vândute cu 104 dolari (după 4 biduri).

Un tip diferit de timbre poate fi descris având un format vertical, nedantelate şi imprimate în relief, cu inscripţii în limba germană. Nu ştiu dacă ele au fost sau nu utilizate tot pentru bagaje, deoarece nu am văzut niciodată o astfel de piesă pe un document întreg.

Acest set a fost vândut cu 42 dolari (după 4 biduri).

Un alt set (aceleaşi patru valori, dar cu nişte dubluri) a fost vândut cu 34 dolari (după 6 biduri).

În afar celor două grupe de timbre am mai întâlnit, o singură dată, un timbru cu un model diferit şi care pare (după moneda folosită la nominal) că este mai recent decât celelalte.

Este şi singurul tip pe care l-am întâlnit anulat (dacă aţi observat, toate celelalte sunt neanulate - sau neobliterate, în limbaj filatelic). Am întâlnit o singură dată acest model cu nominalul de 30 groşi. El s-a vândut, într-o licitaţie online, cu 42 dolari (după 5 biduri).

Acest serial va mai avea cel puţin încă un episod, deoarece mai există o categorie de timbre nepoştale care au rămas nerecenzate.

Carnet de lux din 1928

Zilele trecute, pe un portal de licitaţii online a apărut o ofertă interesantă aparţinând unui vânzător înregistrat în Serbia: un carnet de lux realizat în 1928 la Fabrica de Timbre din Bucureşti, cuprinzând, pe mai multe file, mărci uzuale model "Mihai copil", precum şi întreguri poştale având ca marcă fixă acelaşi model.
Recunosc faptul că nu am mai văzut aşa ceva până acum, şi tocmai de aceea l-am considerat demn de semnalare.
Carnetul a fost oferit la preţul de strigare de 200 dolari, dar a rămas nevândut (aşa că este posibil ca oferta să fie reluată de către vânzătorul în cauză, asta dacă nu cumva a primit vreo ofertă care să-l aranjeze, între timp).

Mi-am permis să pun imaginilor un watermark, deoarece iar am semnale că sunt unii care au început să "colecţioneze" imaginile de pe blogul meu, din două motive: 1) nu trebuie să "alerge" pe toate portalurile, pierzând timpul; 2) sunt gata prelucrate (sau mai bine decât ar putea-o ei face, în orice caz).

Aveţi mai jos imaginile (click pentru mărire). Nu ştiu care a fost destinaţia carnetelor de acest fel, dar este posibil ca ele să fi făcut parte din materialul "de protocol" realizat de imprimerie în mod special pentru casa regală.