Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 18 martie 2014

Nici nu ştii de unde apar falsurile

Zilele trecute n-am avut prea mult timp să "scormonesc" ofertele de pe eBay în căutare de piese interesante sau deosebite. Am avut norocul că am salvat în lista de urmărire câteva care mi s-au părut cu potenţial. Plus alte loturi pe care n-am avut timp să le studiez cum se cuvine şi am zis că măcar pozele împreună cu rezultatele finale pot să le păstrez.
Aşa a fost şi cu un lot de două mărci cu supratipar oferit de un canadian. Am păstrat fotografia pentru a avea cât mai multe piese pentru statistica dantelurilor. Numai că... în seara asta, când am deschis imaginea, ce să vezi? Mai să-mi dau palme că am trecut aşa de uşor peste lot! Click pentru mărire.


În stânga este o marcă normală, cu supratiparul normal. Dar în dreapta... nu mai este o marcă normală, deoarece supratiparul a fost aplicat pe marca de 10 bani "Tipografiate", nu pe cea de la "Gravate"! Lotul nici măcar n-a fost băgat în seamă de cineva.
Se cunosc şi supratipare aplicate pe marca de 10 bani "Gravate", dar aceste piese sunt eseuri. Ele sunt catalogate în lucrarea americanului Russel, pe care am mai pomenit-o mai demult pe blog.
Ei bine, uitându-mă mai atent la supratiparele celor două piese, am sesizat nişte diferenţe. Parcă una dintre ele nu este bună, dar care este? Ca să mă conving, am mai scos din arhivă o fotografie (click pentru mărire):


Acestea sunt mărcile emise, dar cu supratiparul răsturnat. Le-am inserat şi pe ele răsturnate, pentru ca examinarea supratiparelor să fie făcută mai uşor. Comparând acum supratiparele de jos cu cele de sus, treaba începe să devină mai clară. Vă las pe voi să daţi verdictul (pentru ceilalţi cititori, pentru că eu m-am lămurit).

Cam în acelaşi timp au mai fost oferite alte câteva piese obliterate. Ca de pildă aceasta:


Care piesă este un fals relativ grosolan. Este uşor de recunoscut după "funia" foarte subţire, după bucla prea deschisă de la baza cifrei "8", dar şi după data din ştampilă, care este... 1915! Mda...


Această piesă are supratiparul (dublu) la fel de fals ca şi precedenta, are aceleaşi caracteristici.


A mai rămar această pereche verticală obliterată cu supratiparul oblic. La care veţi spune tot voi cum stă treaba, dacă aveţi chef desigur. Şi ca să-mi daţi un semnal că nu scriu degeaba, că interesează totuşi pe cineva.

9 comentarii:

  1. Cel mai sesizabil element discrepant pentru supratiparul prezent pe marca de 10 Bani "Gravate" este bucla din partea de sus a cifrei 9. Sincer este pentru prima data cand intalnesc acest fals.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am pe undeva printr-un clasor (mare) vreo două pagini cu tot felul de minuni, numai falsuri la supratiparul acesta. Există mai multe tipuri, dar nu le-a băgat nimeni în seamă până acum,. avem obiceiul să luăm piese şi să le înmormântăm în clasoare sau în plicuri şi cutii, fără să ne uităm cu atenţie la ele.

      Ștergere
    2. Este corectă observaţia, uitasem să scriu.

      Ștergere
  2. Si acest articol, si celelalte sunt foarte interesante, utile, ma indeamna la studiu; multumesc; mihai jalba.

    RăspundețiȘtergere
  3. A mai aparut un negustor de falsuri; intreaga oferta de piesa romaneasca este falsa.
    http://www.ebay.com/itm/ROMANIA-1862-3-PAR-YELLOW-SCOTT-N-11A-NEW-MINT-WHITE-LAID-PAPER-CV-300-/251479981224?pt=LH_DefaultDomain_0&hash=item3a8d5ffca8

    Seara buna,
    Dragos N

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ziua, perechea verticala mi se pare in regula, nu o vad falsa; stampila peste supratipar, supratiparul ca cel autentic; sper sa nu ma insel...; Mihai JMS, mihai jalba.

    RăspundețiȘtergere