De cel puţin câteva luni am ţinut în rezervă două imagini ale unor supratipare duble la prima emisiune a ocupaţiei germane, fără a le acorda prea multă atenţie. În seara aceasta însă, nu ştiu ce mi-a venit şi le-am deschis în Photoshop, încercând să-mi dau seama dacă există sau nu diferenţe între supratiparele "casetă" dublate de pe aceeaşi marcă. Cele două ilustraţii sunt cele de mai jos (pe a doua faceţi click pentru mărire).
Tot uitându-mă eu la cele două loturi, am remarcat că între cele trei mărci de 15 bani (două cu supratipare duble şi una normală) apar diferenţe observabile între supratiparele negre, ale valorii nominale noi.
Încă nu am început să studiez în aprofunzime problema (am un stoc de câteva sute de piese din prima emisiune a ocupaţiei germane) din cauza lipsei de timp. Aşa că m-am hotărât să fac publice ipotezele la care m-am gândit, pentru a lăsa şi altui colecţionar meritul de a descoperi ceva frumos, dacă este cazul. Problema diferenţelor între supratiparele cu caractere gotice ar sta cam aşa:
- au existat mai multe variante ale supratiparului gotic (la mărcile autentice);
- aşa-zisele supratipare "casetă" duble au fost realizate prin falsificarea atât a supratiparului cu caractere gotice, cât şi a supratiparelor "casetă".
Chiar şi eu sunt în posesia mai multor supratipare"casetă" duble" şi am observat (la o examinare sumară, recunosc) că dublura supratiparului îmi apare cam la fel (ca poziţie) ca în imaginile de mai sus. Problema este că al doilea supratipar este aşezat astfel încât să fie acoperite punctele ddupă literele din casetă (astfel ele devin greu vizibile; aceste puncte au forme distincte şi pot ajuta la autentificare - poate tocmai de aceea). Privind cu atenţie supratiparele de pe aceeaşi marcă, forma interioară a buclei literei "R" nu seamănă, iar din această cauză cred că unul dintre cele două supratipare "casetă" este falsificat.
Cataloagele Michel mai vechi aşează supratiparele duble ale "casetei" în categoria "Mache".
Orice altă părere este binevenită.
-Salve Max !
RăspundețiȘtergereTu pui reclama la e/bay sau apare singura ?
Eu o pun. Aleg două dintre primele 25 de piese cele mai valoroase din ziua respectivă.
ȘtergereSalve Max !
RăspundețiȘtergereBoehm a studiat un pic aceste emisiuni si a cunoscut destul de bine toata istoria lor.( era contemporan cu epoca lor) . Si a concluzionat cam asa : cele mai ordinare speculatiuni filatelice !
(Mi se pare ca stia si manoperistii !-cam asa suna prin notitele sale )
În vremuri tulburi apar întotdeauna şi tot felul de astfel de specimene. Problema este că piaţa e plină de amatori de "piese tari" care nu prea dispun de cunoştinţe, iar aceste făcături continuă să se perpetueze prin colecţii.
ȘtergereCe a scris Boehm ar trebui publicat. Sau făcut cunoscut în breun fel.
Salve Max !
RăspundețiȘtergereDa , trebuie sa ma misc si eu odata .
Acum o luna i-am aratat unui filatelist ,cercetator si colectionar, studiul "Spic de grau" al lui Boehm . Mi-a spus ca este cel mai elaborat studiu al domeniului pe care l-a vazut personal .A mai spus ca vede in acel studiu foarte multi ani de munca. O sa-l rog pe Ciprian Pardau sa ma ajute pentru ca nu ma am cu netul.(Si copiii de clasa a sasea stiu mai multe decat mine!)
Oricum am adunat toate studiile lui Boehm , am TOATA arhiva si colectiile lui , adica studiile,cataloagele proprii , jurnale, notite, corspondenta, studiile de stampilografie , carti si reviste filatelice s.a.
Vara aceasta am programata expozitia dedicata acestui filatelist roman . Am si banii dedicati organizarii expozitiei.
Ciao .
Cred că Ciprian te poate ajuta, numai să aibă timp.
ȘtergerePersonal nu îmi pun speranţe prea mari în studiile făcute la Spic de grâu. De exemplu am o copie a manuscrisului făcut în anii '80 pentru proiectata monografie a mărcilor româneşti. După ce l-am citit, m-am dezumflat. Am eu mult mai multe varietăţi decât ceea ce era semnalat acolo.
Dar eu sunt o excepţie.
Sunt absolut sigur că expoziţia (dacă reuşeşti să o faci) va avea un ecou pozitiv.