Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 2 octombrie 2012

Bandă românească pentru ziare reutilizată în Franţa

Piesa de mai jos nu este prea frumoasă, nu este nici vreo mare raritate, dar prezintă particularitatea menţionată în titlu, care mi se pare interesantă.


Practic este un ştraif de cinci benzi cu marcă fixă de 1 ban negru Carol I "tipografiate", expediată din România (probabil din Bucureşti, dar scanul este prost, iar ştampilele neclare) în Franţa, la Paris, conform tarifului în vigoare în 1913 pentru periodice expediate în străinătate, care era de 5 bani (click pentru mărire).
Numai că, odată ajunsă la destinatar, francezul la ce credeţi că s-a gândit? A luat banda de ziare românească, a întors-o pe cealaltă parte şi a reutilizat-o, pentru o trimitere în Franţa.


Fără îndoială că reutilizarea constituie o curiozitate întâlnită mai rar (am văzut piese reutilizate, dar plicuri şi nu benzi de ziare, şi nu din această perioadă, ci mai târzii).
Piesa a fost oferită pe un portal de licitaţii online pentru 28 dolari, dar nu a fost vândută.

4 comentarii:

  1. :D Ce interesant :D Nu o fi ea frumoasa dar e interesanta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut,ma numesc Fabian si vroiam sa stiu daca esti interesat de link/exchange cu fabianblog.info ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce nu? Ţi-am citit câteva articole, cele de IT mi-au plăcut.

      Ștergere