Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 18 februarie 2012

Grecia şi emisiunea locală Moscopole

Continui, aşa cum am promis în ultimul articol, cu prezentarea unor piese care mi s-au părut mai interesante în licitaţiile din toamna anului trecut. Pentru acest episod am ales câteva piese vândute la licitaţia casei greceşti Karamitsos, desfăşurată pe 10 septembrie 2011.

Acest plic (click pentru mărire) a fost expediat pe 7 iulie 1881 din Kerkyra (Grecia) la Bucureşti, unde ajunge pe 25 iulie, acelaşi an. Plicul a fost francat cu o singură marcă "Hermes cap mare" de 60 lepta verde închis (Helas nr. 46b). Francatura în combinaţie cu destinaţie fac această piesă una destul de rară. Dovada o constituie şi preţul realizat, de 1.470 euro.

Pentru emisiunea locală Moscopole, numărul şi calitatea pieselor prezentate (dintre care o bună parte şi vândute) mă fac să le enumăr pe cele mai importante.

Valoarea de 3 lepta în nuanţă galben-ocru, bloc neuzat nedantelat de opt mărci din colţul drept superior de coală. Preţ de adjudecare: 221 euro.

Valoarea de 1 drahmă în pereche neuzată verticală, nedantelată. Piesa a fost vândută pentru 145 euro.

Aceeaşi valoare, de această dată în pereche orizontală, dar fără centru. Perechea a realizat un preţ de adjudecare de 368 euro.

Tot valoarea de 1 drahmă, de această dată unicat neuzat dantelat cu centrul răsturnat, a fost vândută pentru 189 euro.

Valoarea de două drahme în bloc neuzat, nedantelat de patru mărci a fost vândută pentru 210 euro.

Din valoarea de 3 drahme, acest bloc neuzat nedantelat de opt mărci (purtând ştampila tipografiei, «IMPRIMERIE EN TAILLE DOUCE - A. CHASSEPOT - 287, Rue de Vaugirard, PARIS») a fost vândut cu 331 euro.

Un bloc de patru din aceeaşi piesă (de data aceasta fără ştampila tipografiei) a fost vândut cu numai 231 euro.

O piesă interesantă este acest bloc de patru mărci al valorii de 10 drahme, care prezintă o eroare de imprimare a cadrului (imprimare parţială, datorată unui pliu al colii). Eroarea a fost vândută cu 378 euro.

Scrisoarea de mai sus, expediată în iunie 1914 la Paris (sosire pe verso) şi francată cu două mărci de 5 lepta şi o marcă de 40 lepta, a fost vândută cu 158 euro. "ΑΥΤΟΝΟΜΟΣ ΗΠΕΙΡΟΣ * ΚΑΤΑΛΗΨΙΣ ΜΟΣΧΟΠΟΛΕΩΣ * 24-6-1914", respectiv "ΤΑΧΥΔΡΟΜΕΙΟΝ ΕΠΙΚΡΑΤΕΙΑΣ ΗΠΕΙΡΟΥ" sunt cele două ştampile cu tuş violet de pe faţă.

6 comentarii:

  1. Întrebare : oare ce înseamnă ΗΠΕΙΡΟΣ (IPIROS) de pe mărcile elene ? Înseamnă EPIR ? Aşa era denumită Grecia pe atunci ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Epirusul de Nord - regiune istorică în nord-vestul Greciei, autodeclarată republică autonomă independentă în ianuarie 1914 de către naţionaliştii greci, majoritari în regiune faţă de albanezi.
      La vest de Koritza se află actuala localitate Voskopoje (în albaneză), care a fost cel mai important centru al aromânilor în a doua jumătate a secolului 18 (Moscopole). Cam prin 1780, oraşul avea peste 60.000 de locuitori, aici existând singura tipografie din Imperiul Otoman. Oraşul a fost distrus în totalitate în 1788 de soldaţii albanezi conduşi de Ali Paşa. În prezent, a rămas doar un sătuc cu mai puţin de o mie de locuitori, din falnicul centru cultural al aromânilor de odinioară.
      Puteţi căuta după eticheta "Moscopole", mai demult - anul trecut - am publicat un articol despre Moscopole, incluzând şi două filme.

      Ștergere
    2. Vă mulţumesc mult pentru detaliile geografice şi istorice pe care le voi studia mai în amănunt pentru că subiectul mă interesează.O duminică plăcută şi reconfortantă să aveţi!

      Ștergere
    3. Mulţumesc foarte mult! La fel vă doresc şi eu!

      Ștergere
  2. Back to drachma! :) Iata ca drahmele au astfel mai multa valoare! Impresinanta grafica timbrelor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. He he... Grecii au o istorie veche a problemelor financiare, încă de pe vremea oraşelor-stat din antichitate... :)

      Ștergere