Ştiu că vă datoram reluarea acestor prezentări. Tocmai de aceea o voi reîncepe cu licitaţiile de astă toamnă, pe care le-am cam sărit. Probabil că cele mai multe v-au rămas nesemnalate şi necunoscute, dar în această privinţă sper să vă fiu de ajutor.
În acest episod vă voi prezenta câteva piese pe care le-am selectat din licitaţia casei Schlegel, desfăşurate pe 9 septembrie 2011.
Iată o piesă foarte frumoasă, la prima vedere, oferită pentru 650 euro (click pe imagine pentru mărire). Din nefericire, nu este prezentat şi spatele scrisorii. Ce spune în descriere: scrisoarea a fost expediată în aprilie 1872 din Galaţi (în România la acea dată) la Taganrog, via Odesa. Scrisoarea a fost francată cu o marcă de 10 kopeici din emisiunea 1868 a Levantului rusesc, obliterată cu ştampila rusească (consulară?) Galatz, cu anul exprimat prin numai două cifre (aplicată cu tuş verde albăstrui). Aceeaşi ştampilă se repetă şi pe verso, conform descrierii. Ştampila de tranzit şi cea de sosire sunt vizibile pe faţă. Despre taxele manuscrise adăugate pe faţa scrisorii, descrierea nu suflă o vorbă, ca de altfel nici despre vreun certificat de autenticitate. Personal am mai văzut pe aceeaşi marcă ştampila Galatz falsificată. Fără să am piesa în faţă pentru examinare, nu mă pot pronunţa, dar parcă poşta externă a Principatelor a început să funcţioneze în 1869, odată cu suspendarea funcţionării oficiilor străine (poşta internaţională devenind monopol al statului român).
Această telegramă a fost oferită pentru 150 de euro. Încercaţi să-i descifraţi textul, este interesant (click pe imagine pentru mărire).
O piesă drăguţă (click pentru mărire) este acest imprimat expediat în străinătate, din Bucureşti la Genova, în Italia. Casa de licitaţie greşete anul emisiunii Paris (1874 în loc de 1872), atribuindu-i piesei circulaţie timpurie, în prima lună a emisiunii.
Acesta este un document de însoţire (click pentru mărire) pentru o încărcătură de marfă expediată în 1839 (2 mai) din portul Galaţi la Genova. Pe verso există ştampila de carantină locală, "S-au Kurăţit" cu litere chirilice majuscule, în cadru dreptunghiular cu colţurile rotunjite (casa a greşit şi la această piesă descrierea ştampilei).
Iată un formular întâlnit mai rar (click pentru mărire) însoţitor al unui pachet expediat prin poşta austriacă probabil în 1866, de la Bucureşti la Belgrad (la data aceea în componenţa imperiului).
Această scrisoare (click pentru mărire) a fost expediată în martie 1873 de la Ismail (degetar albastru) la Constantinopol, via Galaţi (ştampilă de tranzit pe verso). Este o piesă frumoasă, după părerea mea.
La capitolul poşta germană în România, casa a oferit o jumătate de coală comercială (50 de bucăţi) ale timbrului de ajutor de 5 bani negru cu supratipar roşu MViR în casetă. Este clar că mărcile sunt obliterate de complezenţă. Pentru această piesă, casa germană a cerut un preţ exagerat în opinia mea.
Voi continua cu alte licitaţii. Până atunci, vă doresc un weekend plăcut.
M-am uitat lung la ce frumos sunt scrise, cu cata pricepere si atentie...
RăspundețiȘtergereAu parfumul lor , specific epocii.
ȘtergereSalve Max !
RăspundețiȘtergereReferitor la prima piesă.
Da , ştim de la Val Tebeica că oficiile poştale străine şi-ar fi încetat activitatea la 1869. Dar cum viaţa bate filmul tot aşa putem accepta minuni în cazul poştei.
Nici eu nu-mi pot explica prezenţa goarnei poştale nr.70 pe o carte poştală din 1935. (piesa o am).Ştiu de un articol în Filatelia al domnului Săvulescu despre utilizarea târzie a stampilelor respective dar nu mai găsesc nr.respectiv. Din păcate în colecţia de goarne pe valoarea de 1 ban Spic de grâu nu am această amprentă ca să o pot compara. În interiorul cercului goarnei,sub numărul 70 se mai află un semn dar nu este suficient de clar. Poate ştiţi Dvs. ceva , cunoscător fiind al emisiunilor Spic de grâu.
-Pentru colecţia mea de blocuri de 4 (regi şi preşedinţi români) caut bloc de patru,circulat,cu Nicolae Ceauşescu(nominalul era de 2 lei). Întreb de ani de zile şi nimeni din cei cunoscţi n-a văzut aşa o piesă.Daţi-mi un sfat în acest sens.(desigur aştept în continuare apariţia de mărci cu preşedinţi români).Ce ar însemna o colecţie de blocuri de 4 cu Ceauşescu,obliterate, cu ştampile din reşedinţele de judeţ? Nu cred că este posibil să găsim aşa ceva.
Mulţumesc pentru semnalări ! Toate cele bune !
În perioada interbelică există goarne asemănătoare celor din perioada postclasică, cu deosebirea că sub numărul factorului se găseşte numărul cursei (în cifre romane). Astfel de piese nu sunt rare.
ȘtergerePerioada republicii nu mă interesează deloc (cu excepţia primilor 10-15 ani). Nu am strâns niciodată astfel de piese.