Chiar trebuie să ne batem joc de valori fundamentale?

Am în gură un accentuat gust amar.

De foarte mult timp am fost învăţat că totul are o limită peste care nu poţi să treci. Nu că ţi-ar interzice cineva sau că ai risca să fii pedepsit. Este vorba despre reguli care ţin de bunul simţ şi de educaţia cu care noi, oamenii, ne mândrim că o parcurgem, că o învăţăm şi pe care o deţinem. Spre deosebire de animale, pentru că împreună constituim ceea ce se cheamă societate, nu suntem o turmă bezmetică.
Ca indivizi care pretindem că avem un loc al nostru în societate, suntem chemaţi să respectăm acele reguli care ne împiedică să le facem rău celor din jurul nostru.

"Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău".

„Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău".

Şi totuşi unii o fac. Poate din prostie, din îngâmfare, din nepăsare sau neştiinţă. Poate din lipsă de educaţie. Poate din micimea sufletului.

E însă cineva mai rău decât făptaşul. Este acela care îl apără cu bună ştiinţă şi încearcă să-l protejeze de oprobiul celor din jur. Oare din ce specie fac parte aceşti oameni? Ei ce Dumnezeu au?

La aceste rânduri comentariile sunt închise.