În urmă cu câţiva ani pe portalul eBay au fost oferite două astfel de perechi de către un negustor din Belgia, dacă mai ţin bine minte. Astăzi, răsfoind ultimele oferte de pe acelaşi portal de licitaţii am mai dat peste o astfel de pereche. Click pentru mărire:
Pentru neiniţiaţi, perechea poate părea o piesă deosebit de atractivă, numai că avem de-a face cu un fals integral cât se poate de "veritabil". Inclusiv ştampila BACAU este falsificată (ca fapt divers, aceeaşi ştampilă am identificat-o pe falsuri ale mărcii de 50 bani Taxa de plată verde, fără filigran).
Ce ar trebui să ştie amatorii de piese deosebite din emiisunea Căişorii este că mărcile dantelate ÎNTOTDEAUNA în pieptene şi datorită acestui detaliu tehnic apariţia unor pereche nedantelate la mijloc este imposibilă. În al doilea rând, atunci când apar dubii legate de dantelură, amatorii ar trebui să verifice cum apar colţurile pieselor, deoarece la falsuri ele sunt întotdeauna neregulate, specifice dantelurii în linie. În al treilea rând, se poate face o verificare sumară a dantelurii: cea originală are (la toate valorile) întotdeauna acelaşi număr de dinţi pe fiecare latură.
Mai jos (click pentru mărire) puteţi examina un fragment de coală din valoarea de 15 bani (care a fost oferit tot pe eBay):
Examinaţi cu atenţie dantelura, apoi comparaţi-o cu cea a piesei de mai jos (care este un fals integral, cu dantelură executată în linie, şi nu în piptene).
La blocul de falsuri de mai sus apare chiar o "dantelură oarbă" între cele două rânduri (şi care ar putea explica apariţia aşa-ziselor perechi verticale nedantelate la mijloc). Personal, bănuiesc că aceste perechi ar fi putut apărea chiar cu intenţia de a-i escroca pe necunoscători.
Acestea sunt perechile menţionate la începutul articolului. Se pare că ele au fost achiziţionate de pe eBay şi aduse în ţară, fiind apoi oferite din nou pe două portaluri de licitaţii ca erori de dantelură şi ca ceea ce sunt ele, adică falsuri integrale. Vorbim degeaba din păcate despre deontologie, responsabilitate şi, nu în ultimul rând, despre caracter.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu