Despre arhive

Din timpuri străvechi arhivarea documentelor a constituit una dintre formele de păstrare şi de prezervare a informaţiei pentru preîntâmpinarea pierderii şi denaturării (ori rescrierii) istoricului unor evenimente. Nu mă apuc eu să fac filozofie pe marginea subiectului pentru că nu am pregătirea necesară, iar scopul articolului aste cu totul altul.

Pentru că există discuţii în unele instituţii (care desfăşoară o activitate de mare interes atât pentru istoria poştală, cât şi pentru istoria filateliei), discuţii referitoare la necesitatea păstrării unor documente conţinând anumite categorii de informaţie, afirm cu convingere că este necesară crearea unei arhive care să conţină mai mult decât contabilitatea (care oricum este reglementată printr-o lege organică dedicată). Din păcate practica demonstrează că legislaţia în vigoare referitoare la crearea şi păstrarea arhivelor nu este întotdeauna nici cunoscută, nici aplicată (mă refer la administraţia poştală şi la subunităţile sale desigur, deoarece nu se cunoaşte dacă o parte însemnată a arhivelor mai există şi dacă da, unde sunt ele păstrate).

Pentru cititorii care doresc să se informeze asupra acestui subiect recomand parcurgerea Legii nr. 16 din 2 aprilie 1996 (republicată) - legea Arhivelor Naţionale.

Titlul n-ar trebui să vă inducă în eroare, deoarece legea nu se referă numai la obligaţii care îi revin structurii specializate din cadrul MAI - Arhivele Naţionale, ci tututor creatorilor de arhivă, în fapt toate instituţiile, ONG-urile şi unităţile economice (de stat sau private, indiferent de forma de organizare), în măsura în care acestea sunt creatoare de documente care sunt susceptibile a face parte din Fondul Arhivistic Naţional al României. Legislaţia specifică poate fi consultată pe pagina dedicată a site-ului Arhivelor Naţionale.

La nivel naţional există organizat sistemul de arhive ale statului (pe plan central şi regional). Dar când vorbim de arhive, nu ne putem opri cu referirile numai la Arhivele Naţionale. Există numeroase alte arhive în ţară care sunt administrate şi păstrate de alte instituţii şi entităţi, există fondurile speciale ale bibliotecilor, există arhivele instituţiilor de cult etc., etc.

Încă dinainte de 1990 timbrele şi piesele filatelice au fost incluse (fără prea multe precizări şi nominalizări) în categoria obiectelor aparţinând patrimoniului cultural mobil, de aceea orice informaţie, sub orice formă fizică, referitoare la naşterea, imprimarea şi circulaţie timbrelor ar trebui considerată ca făcând parte din Fondul Arhivistic Naţional, indiferent de locul de păstrare/depozitare a acesteia.

Recent am avut o discuţie pe Facebook cu un prieten, confirmându-mi-se încă o dată că există lacune în legislaţie generate poate nu de reaua voinţă a specialiştilor, ci (pentru a nu ştiu câta oară) din cauza lipsei consultării celor care sunt direct implicaţi în cercetarea istorică şi studiul istoriei poştale. Legal nu există o asemenea obligaţie, dar odată ce timbrele şi piesele filatelice constituie obiecte nominalizate în legislaţia referitoare la patrimoniul cultural mobil, responsabilii ar fi trebuit, logic, să se gândească la acest lucru.

În ciuda acestei măsuri de protecţie acordată timbrelor prin legislaţie, legiuitorii au scăpat din vedere alte categorii de documente în afara timbrelor propriu-zise (care se păstrează în cadrul colecţiei naţionale, constituite conform prevederilor Convenţiei Uniunii Poştale Universale).

Am menţionat mai sus tipul documentelor de interes, care se referă la naşterea, imprimarea şi circulaţia timbrelor. În afara acestora însă constituie documente de interes şi cele care se referă la istoria poştală propriu-zisă: organizarea serviciilor poştale, încadrarea cu personal a acestora, organizarea şi executarea curselor poştale, legislaţia referitoare la poşta de scrisori, statistici şi dări de seamă privind funcţionarea serviciilor poştale, hărţi poştale, deschiderea, funcţionarea, aprovizionarea cu timbre, ştampile şi alte materiale, închiderea/desfiinţarea unităţilor poştale etc.

Toate aceste documente sunt deja grupate (din câte ştiu) în fonduri arhivistice realizate pe baza structurilor administrative din perioadele în cauză. Există însă o categorie de documente care se pot afla în orice dosare din orice fond din orice perioadă şi, din păcate, ea nu a prea fost luată în seamă de arhivişti cel mai probabil din cauza lipsei de cunoştinţe în domeniu: corespondenţele tranzitate prin poştă.

De ce prezintă corespondenţele (scrisori împăturite şi plicuri) importanţă şi semnificaţie istorică?
O scrisoare sau un plic (chiar atunci când sunt goale, fără conţinut) pot prezenta interes chiar dacă nu poartă timbre, deoarece ele sunt martore ale unui parcurs între cel puţin două unităţi poştale (eventual şi altele, de tranzit). Circulaţia corespondenţelor prin serviciul poştal este atestat de ştampilele poştale (de expediţie, de destinaţie şi eventual de tranzit), precum şi de diversele adnotări aplicate direct pe acestea de către funcţionarii poştelor (cel mai adesea adnotări privind tariful ori plata/taxa datorată, respectiv unele indicaţii de serviciu precum via de tranzit sau anumite ştampile de serviciu).

De ce sunt astfel de documente de interes potenţial? Aici este o problemă izvorâtă din neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de constituire a arhivelor de către Poştă. Neexistând centralizate aceste informaţii decât pentru o perioadă limitată - circa 1870-1872, informaţiile despre perioadele de funcţionare ale unităţilor poştale, tipurile de ştampile utilizate în anumite perioade şi caracteristicile amprentelor acestora, precum şi unele aspecte particulare privind modul de efectuare al serviciului abia se pot reconstitui pe baza corespondenţelor din epocă.

Din păcate suntem singura ţară europeană în care nu se dispune de un catalog şi un istoric complet al ştampilografiei şi sigilografiei poştale pentru perioada mai târzie de 1870. Dar chiar şi pentru perioada premergătoare acestui an există încă informaţii lipsă şi aspecte neclare privind perioadele de utilizare a unor ştampile şi sigilii.

Tot din păcate, o bună parte a scrisorilor şi plicurilor aflate în dosarele de arhivă au tot fost scoase din acestea cu ocazia selecţionării arhivelor. Din cauza volumului foarte mare de documente, marea lor majoritate nu au ajuns să fie consultate de cercetătorii istoriei poştale. Unele dintre ele au ajuns pe piaţa filatelică (nu mă pot pronunţa asupra caracterului legal). Există însă şi zvonuri că o parte a arhivelor (mai ales locale) au fost "pieptănate" de diverse persoane interesate de astfel de documente. Nu deţin informaţii concrete şi nu sunt în măsură să fac aprecieri, dar numărul relativ însemnat al corespondenţelor oficiale care circulă pe piaţa filatelică nu poate avea drept origine decât unele arhive.

A treia oară - din păcate, această categorie de documente nu a interesat pe nimeni, cu excepţia unui număr mic de cercetători filatelişti (care şi-au asumat munca). Astăzi sunt în situaţia de a arăta cu degetul două instituţii care ar fi trebuit să îşi manifeste interesul în cercetarea istoriei poştale, dar n-au făcut-o. Este vorba de instituţiile din structura Ministerului Culturii, respectiv de Academia Română.
Trebuie să arăt cu degetul şi spre responsabilii de la Arhivele Naţionale, despre care nu ştiu să fi solicitat vreodată ajutorul Federaţiei Filateliştilor în vederea identificării documentelor valoroase pentru istoria poştală naţională. Astăzi nu cred că poate cineva aprecia numărul documentelor poştale de interes care au fost pierdute pentru totdeauna.

P. S.
În rare ocazii, cu ocazia selecţionării arhivelor s-au descoperit şi scrisori care poartă mărci poştale vechi. Cu aceste ocazii s-au lansat în spaţiul public afirmaţii referitoare la importanţa istorică a descoperirilor în lipsa unei clasări propriu-zise a documentelor respective şi fără a se efectua vreo expertiză de către o persoană autorizată.
Despre acest subiect voi publica însă un articol separat.