Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 30 noiembrie 2011

Oficiile poştale sunt închise pe 1 Decembrie

CN Poşta Română SA îşi informează clienţii, printr-un comunicat de presă, că în data de 1 Decembrie 2011, Ziua Naţională a României, toate oficiile poştale şi subunităţile poştale subordonate acestora vor fi închise.

În consecinţă, este posibil ca trimiterile poştale, prezentate în datele de 29 şi 30.11.2011, să înregistreze timpi mai mari de circulaţie, context în care se va acorda o atenţie sporită pentru distribuirea coletelor poştale care conţin alimente (datorită gradului sporit de perisabilitate).

De asemenea, presa cotidiană şi periodică ce va apărea în data de 1 Decembrie (dacă este cazul) va fi distribuită în data de 2 decembrie 2011.

marți, 29 noiembrie 2011

Miercurea fără cuvinte - Pentru doamne şi domnişoare (3)

Înainte de a reveni la imagini din oraşele româneşti, m-am gândit să termin acest serial. Nu de alta, dar se apropie Luna Cadourilor, iar partenerele voastre, domnilor, s-ar putea inspira puţin... (cine mă înjură, mi-e dator cu o bere!)

Podoabe şi bijuterii

Primul episod îl puteţi găsi aici, dacă l-aţi scăpat. Pe cel de-al doilea îl găsiţi menţionat la "coada" colecţiei de ilustrate, ceva mai jos.


De data aceasta am spus că ce-i prea mult, strică. Aşa că nu m-am mai "întins" prea mult (deşi material se mai găsea). Şi aşa, miercurea toată lumea se grăbeşte...

Vă rog să nu uitaţi, "Miercurea fără cuvinte" a început la Carmen.

Vă doresc tuturor o zi de miercuri cât mai plăcută!

Alice Georgiana, altmarius, filumenie, Anastasia, Andera, Androxa, Balantza, Blogatu, Ninu, bycetateanu, Alm, Cleo, Clipe de Cluj, C.L.M., Colţu' cu muzică, Costin Comba, Cris-Mary, Cristi, Dana Diaconu, Dani, dictaturajustitiei, Diverse, Florina, aefcfoto, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Gânguritu, Geanina, George Secăreanu, Hapi, lili3d, Ionuţ Oprea, Ioan Usca, Iulia, Iulisa, langasemineu, Lolita, addicted, Alexandru, lunapatrata, Marycix, Minoki, Mirela Pete, Napocel, Neuroanchiloza, nikuelektriku, Octo Cat, Vera, Pandhora, Elena, Alina, cypy, Sophie, RobertN, Rokssana, Roxana Iordache, Sara, Serginiu, Solidaster, SoriN, fewstuff, StropiDeSuflet, Teo Negură, Tiberiu Orăşanu, tu1074, Tudor Enea, Ulise, Vero, Doru, Zamfir de Turda, Zamphotograph, Zelist, Zina, precum şi oricărui vizitator.

Dacă sunteţi curioşi şi aţi dori să (re)vedeţi alte "Miercuri", le (mai) puteţi găsi aici:
Pentru doamne şi domnişoare - podoabe şi bijuterii (2)
Pe malul Mureşului, la Arad
Alba Iulia
O plimbare prin vechiul Bucureşti
Frumoşi, dar... nu puneţi mâna!
Vă plac jocurile de cărţi?
Crizanteme pentru un prieten care ne-a părăsit
Calul, prieten şi ajutor
Trenuri şi locomotive

Ultima clădire de Poştă rămasă de pe vremea lui Carol I, aproape de dispariţie

Clădirea, impunătoare pe vremuri, este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice ca edificiu de categoria B. Această încadrare nu îi ştirbeşte cu nimic din importanţă. Construită înainte de anul 1894, clădirea servea ca sediul poştei, fiind printre puţinele clădiri cu această destinaţie rămasă în România. În plus, imobilul, împreună cu restul ansamblului din care face parte, ilustrează proiectul edilitar, desfăşurat în fiecare oraş de provincie în timpul regelui Carol I.

Citeşte mai mult pe Historia.

Voi ştiţi de unde vine numele de "Black Friday"?

Am rămas surprins să aflu (ajutat de un link de pe blogul lui John Apfelbaum) că acest termen datează de prin anii '60, fiind prima dată utilizat de către poliţia din Philadelphia, pentru a desemna traficul infernal din zilele Sărbătorii Recunoştinţei. O firmă cu viziune (este vorba de Earl P. L. Apfelbaum Inc.) a ştiut să utilizeze termenul pentru a desemna o creştere semnificativă a vânzărilor, după cum ne aduce aminte Examiner.com. Astfel, un articol din presa filatelică a vremii (Martin L. Apfelbaum, Philadelphia's "Black Friday," American Philatelist, vol. 69, no. 4, ianuarie 1966, p. 239) citat inclusiv de Wikipedia, menţiona:

"JANUARY 1966 -- "Black Friday" is the name which the Philadelphia Police Department has given to the Friday following Thanksgiving Day.  It is not a term of endearment to them.  "Black Friday" officially opens the Christmas shopping season in center city, and it usually brings massive traffic jams and over-crowded sidewalks as the downtown stores are mobbed from opening to closing.

This year proved to be no exception -- especially at Apfelbaum's.  The pace was hectic and the traffic was heavy.  Here's a capsule report of how Apfelbaum's weathered "Black Friday."

All in all, "Black Friday" certainly lived-up to its reputation.  In fact it lasted for two days, with more of the same traffic and congestion the Saturday which followed.

Is this activity unusual?  A little.  But just stop in on any day of the week and you will see more action at Apfelbaum's than at any stamp shop in the world."

Uite ce mică e lumea!

luni, 28 noiembrie 2011

Alive

Adică încă n-am murit...

Ascultam piesa acestor nebuni frumoşi de prin Norvegia şi... de ce să o ascult de unul singur? Dacă aveţi subwoofer, folosiţi-l. Şi volumul... nu prea încet că nu are farmec. Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre trupă, găsiţi aici.



UPDATE

Călin a fost un domn şi mi-a lăsat piesa de mai jos (tot nordici, tot o trupă care-mi place mult).
Călin, să ştii că nu ai gusturi rele deloc! O adâncă plecăciune!

Budapesta, 1919

Ieri, unul din prietenii mei mi-a făcut o surpriză cât se poate de plăcută. Ştiind că mă interesează astfel de piese, mi-a adus o carte poştală ilustrată expediată de la Oficiul Telegrafo-Poştal Militar din Budapesta, pe timpul cât armata română s-a aflat în capitala maghiară (click pe imagini pentru mărire).


Mai aveam această ştampilă pe două corespondenţe, dar aceasta este mult mai clară decât cele de pe piesele celelalte.

În ciuda faptului că piesa nu arată foarte bine (mă gândesc totuşi că ea a fost expediată nu dintr-un salon de bal, ci dintr-o zonă administrată de armată), piesa are două particularităţi:
- ea nu a fost expediată de un militar (care avea dreptul la gratuitate), ci de o persoană civilă, întrucât la sosirea la Bucureşti, ea a fost taxată;
- pe faţa ilustratei se găseşte chiar Gara de Vest din Budapesta.

Conform cercetătorului ing. Călin Marinescu (Istoricul poştei militare române 1859-2000, Bucureşti, 2001, pag. 101), "Oficiul Telegrafo-Poştal Militar Buda-Pesta" a funcţionat pentru numai 92 de zile, între14 august şi 16 noiembrie 1919, fiind dispus într-o sală de aşteptare din clădirea Gării de Vest (exact gara care se află pe ilustrată).

duminică, 27 noiembrie 2011

Despre emisiunile noi

Îmi permit să îl citez pe unul dintre negustorii de peste Ocean (despre care nu se poate spune în niciun caz că nu are experienţă), John Apfelbaum, conducătorul casei de licitaţie cu acelaşi nume:

"In the 1980's mint new issues from British Colonies and Western Europe were marketed extensively as good investments. The theory was that as the number of collectors rose the newer issues would rise in value similarly to the way that the issues of the 1950's had risen by 1980. What the people who bought and sold these new issue investment portfolios didn't realize was that the cause of the rise in price of the earlier material was because insufficient quantities of 1950s and earlier material had been saved and not that demand was so much greater and would continue to increase. The increase in price in 1950s material was not a demand pull increase but rather a supply push as, because of World War II most of Europe and Britain was unable to afford expensive new issues during the 1950s and were catching up in the 1970s and buying those issues then. The people who invested heavily in the 1970's new issues have done poorly. We just sold at Public Auction an investment portfolio from the new issue guru Jeffrey Needleman for which the owner paid over $1700 in 1983. It consisted of hundreds of then current British Commonwealth mint sets all still in post office fresh condition. It realized the owner less than $400. A thirty year treasury bond bond in 1983 was paying over 11% (its hard to remember that interest rates were once so high). If he had bought one of these, our investor would have seen his $1700 worth over $30,000. Bad investment! Ironically, because new issues of that period were such a terrible investment virtually no one bought any quantities of new issues in the 1990s and 2000s. These have gone up in price."

Fără cuvinte...

Life in Pictures - Biodiversitate


Vă doresc tuturor o duminică cât mai plăcută!

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Poveste parfumată: Dor de munte

Poate că doar nişte ilustrate de la munte nu ar crea un sentiment deosebit privitorului. Aşa că am ales ceva ce numai adevăraţii pasionaţi de munte fac: alpinism...


"Povestea parfumată" a fost iniţiată de Mirela. În fiecare săptămână, subiectul este ales de câte un participant.
Au mai scris pe aceeaşi temă Lili, Shayna, Lolita, Rokssana.