Un experiment necesar pentru identificarea unei contrafaceri

Sunt colegi care au tot încercat să îmi demonstreze că supratiparele MViR în casetă duble sau răsturnate la prima emisiune a ocupaţiei germane în România sunt originale. Eu nu am reuşit până acum să identific vreun astfel de exemplar de care (cel puţin eu) să fiu (oarecum) sigur că nu este o făcătură. Până şi prea ridicatul în slăvi catalog german Michel (pe care eu nu îl prea simpatizez din cauza discriminării pe care o face mărcilor româneşti în comparaţie cu cele ale altor ţări) menţionează în volumul specializat Germania că astfel de piese sunt "Mache".

Zilele trecute, un cunoscut m-a rugat să-mi dau cu părerea depre caracterul unei astfel de piese găsite pe internet (nu are importanţă unde şi cine a oferit-o, acum discutăm numai de principiu).

Am luat imaginea piesei în cauză, am deschis-o într-un progrămel simpatic şi am mărit-o cât de mult s-a putut astfel încât detaliile importante ale desenului să nu se estompeze. Ţin să vă spun că am luat acest obicei pentru că am chiorât (şi din cauza vârstei, şi din cauza timpului îndelungat în care am stat cu ochii în tot felul de monitoare, nu toate de cea mai bună calitate). Un obicei foarte prost (ar zice unii), dacă nu chiar un obicei de-a dreptul nesimţit (ar completa ei). Păi ce să-i fac dacă am chiorât? (Hi hi hi hi!...).

Am să vă explic pe scurt care au fost paşii experimentului pe care l-am făcut cu marca în cauză, care este aceasta:

Aşa-zisa varietate constă în existenţa unui supratipar negru, pe lângă cel roşu, oficial, al mărcii de 15 bani din prima emisiune a ocupaţiei germane.
Fixând cu privirea cele două supratipare (cel roşu şi cel negru) mi s-a părut că există uşoare diferenţe între ele, aşa că am încercat să apelez la un truc mai vechi, pe care l-am mai pomenit în articole anterioare pe blog, şi anume suprapunerea celor două supratipare.

La prima vedere, imaginea de mai sus a piesei s-ar putea să vi se pară nemaipomenită, dar de fapt ea are o calitate execrabilă (după ce că scanarea nu s-a făcut de un profesionist, asupra imaginii a mai intervenit şi programul de management al imaginilor de pe pagina de internet unde a fost postată piesa la vânzare). Din această cauză, numărul paşilor care se pot face este mai mare:

1. Peste imaginea piesei am "aşezat" un strat transparent, pe care am copiat într-o altă culoare supratiparul negru (adică cel presupus a fi falsificat):

2. Stratul transparent, nou creat, se poate muta în poziţia dorită de cel care face verificarea:

3. Acest strat se poate suprapune peste supratiparul roşu, ajustându-i concomitent procentul de transparenţă (pentru a se uşura compararea celor două supratipare):

4. În acest stadiu, examinarea făcută cu ochiul unui avizat sesizează diferenţele existente între supratipare (cel mai uşor în cazul de faţă se identifică poziţia relativă a literelor faţă de cadru, dar şi între ele). Cineva ar spune că aceste diferenţe ar putea apărea din cauza uzurii clişeelor supratiparului, dar afirmaţia este una gratuită, deoarece uzura nu produce modificarea poziţiei relative a elementelor clişeului, ci deformarea globală a acestuia (în situaţia de faţă, diferenţele dintre cadrele celor două supratipare exclud o deformare a vreunuia dintre ele, fiind mult prea apropiate ca formă).
Totuşi, pentru a se scoate mai bine în evidenţă diferenţele între supratipare, se poate reduce la zero transparenţa stratului creat de persoana care face verificarea:

Pe marginea desenului albastru ies în evidenţă zonele roşii care nu se potrivesc şi care ridică imediat semnele de întrebare asupra originalităţii supratiparului negru.

Ca tehnică de lucru, ceea ce v-am prezentat mai sus este un lucru care de regulă nu se face, deoarece rezoluţia imaginii piesei este una destul de scăzută (pare a fi în jurul valorii de 500 dpi).
Verificarea în condiţii optime se face având la dispoziţie (fizic) piesa de examinat, care se scanează la o rezoluţie ridicată (în raport de calitatea monitorului cu care se lucrează, rezoluţia pe care o recomand poate fi cuprinsă între 1.600 şi 2.400 dpi.

În situaţia în care aş fi avut fizic la dispoziţie piesa, paşii de lucru în cadrul verificării ar fi fost alţii.

1. Pe imaginea scanată a piesei se selectează numai zona supratiparului bănuit a nu fi original, care se duplică şi se prelucrează prin câteva tehnici specifice, astfel încât în imagine să rămână numai desenul acestuia:

2. Imaginea nouă astfel creată se suprapune peste supratiparul considerat original (cel roşu în situaţia de faţă), ajustându-se transparenţa noului strat pentru a se uşura compararea celor două supratipare:

Atunci când se încearcă alinierea celor două supratipare (aici s-a încercat să se facă faţă de colţul stâng inferior al celor două casete) iese din nou în evidenţă o nepotrivire evidentă la litera M (dar nu numai).

Să ştiţi că o astfel de "lecţie" nu găsiţi nicăieri (nici pe internet şi nici prin cine ştie ce catalog sau alt tip de manual).