Pe măsură ce lucrezi, constaţi că ceea ce au adunat prin clasoare, albume şi plicuri mulţi pasionaţi nu prea se potriveşte deloc cu ce este scris în cataloagele noastre sau de pe aiurea.
Pe de o parte constaţi că ceea ce are cotă mai mare în toate cataloagele (ca mărci de bază) nu este aşa de rar pe cât te-ai aştepta, în timp ce mărcile din alte emisiuni (tot ca variante de bază) sunt câteodată mai rare chiar şi cu două ordine de mărime faţă de primele. Verificând succesiv toate cotele acordate de diverse cataloage încă de la începutul secolului XX constaţi că toate lucrările ulterioare acestora nu au făcut altceva decât să copieze ce-au scris înaintaşii (făcând doar unele ajustări necesare din cauza modificării valorii valutelor), în rest contribuţiile acestor autori lipsesc cu desăvârşire.
Pe de altă parte constaţi că varietăţile pe care le descoperi (în cantităţi de mărci suficient de mari ca să poţi face o apreciere privind raritatea relativă dintre ele) sunt prezentate într-o modalitate uneori total diferită în cataloagele româneşti (plecând de la vechile cataloage Konrad şi ajungând la catalogul din 1984 (pus pe piaţă însă abia în 1990) semnat de Cornel Spineanu. Chiar şi lucrări publicate prin anii '90 tratează superficial acest capitol, toate taxele de plată postclasice încăpând pe vreo zece pagini, dacă mai ţin bine minte (mă abţin să nominalizez auotrul, pentru că nu doresc să rănesc amorul nimănui).
La emisiunile fără filigran treaba este mai simplă: mărcile de bază, eventual vreo nuanţă-două, plus câte o varietate de hârtie, apoi înşirarea dantelurilor. Se adaugă apoi (se înţelege) celelalte erori de imprimare, varietăţi de tipar şi de dantelură.
Când intri însă pe domeniul emisiunilor cu filigran, constaţi că totul este o imensă harababură scoasă direct din burtă şi pusă pe hârtie. De aceea sper să apuc să termin lucrarea şi cred că destule persoane cu pretenţii vor avea (din nou pentru câteva - ştiu ele) un termen de comparaţie.
Până acum am scris că m-a "mâncat" tastatura, dar scopul articolului (aşa cum mi-l imaginasem înainte să mă apuc să scriu) era doar de a prezenta o varietate de imprimare şi o eroare pe care le-am găsit la marca de 30 bani verde cu pseudofiligranul "stema mică" din 1890.
Prima semnalare o constituie ploaia de culoare întinsă aproape pe întreaga suprafaţă a mărcii. Am mai întâlnit ceva asemănător la mărci mai târzii de 10 şi 30 bani fără filigran din emisiunea pusă în circulaţie în 1902. După ce am scanat marca şi am deschis-o în programul de editare de imagiin pe ditamai monitorul de 27 de inci ploaia de culoare este foarte vizibilă.
Problema este că (deşi am stat de mai multe ori în tipografie lângă diverse maşini de imprimare în tipar înalt) nu îmi pot explica tehnic cum poate apărea o astfel de ploaie de culoare.
Aceasta este eroarea la care am holbat nişte ochi la fel de mari precum pata aia enormă de culoare!
Am făcut şi un detaliu.
Dacă reuşesc să găsesc o confirmare (adică o a doua piesă cu aceeaşi pată, în formă identică), atunci eroarea poate fi încadrată foarte bine în categoria celor mai importante dintre cele cunoscute în filatelia românească. La stabilirea locului în coală nici nu mă gândesc, deoarece la marca de 30 bani cu pseudofiligran "stema mică" n-am văzut un bloc mai mare de 15 bucăţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu