Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 5 februarie 2014

De-ale periodicelor

Pentru ziare şi perioadice, la sfârşitul secolului al XIX-lea tariful era fixat la 1½, la prim atreaptă de greutate. Atunci când greutatea publicaţiei trecea de limita primei trepte, tariful creştea. Au fost însă situaţii în care oficiul de expediţie a constatat existenţa unei francaturi insuficiente, marcând trimiterea cu ştampila "T" în cerc, dar oficiul de destinaţie nu a aplicat sancţiunea, prin mărci taxa de plată.

Acesta este un exemplu pentru situaţia descrisă mai sus.

Aici este un detaliu al piesei ilustrate mai sus.

Un exemplu interesant este cel de mai sus, datat cu zece ani mai târziu, când tariful scăzuse de la 1½ bani la 1 ban. Acest număr al revistei "Cultura română" a fost mai greu, încadrându-se în a doua treaptă de greutate.. De aceea, ea a fost francată cu două mărci de 1 ban.

Acest bloc a fost probabil utilizat pentru francarea unui pachet mai greu de ziare sau imprimate. Partea interesantă este că mărcile blocului poartă toate cunoscutul "perfin" aparţinând ziarului "Universul".
Partea frumoasă este că o marcă din bloc are una din erorile cunoscute ale acestei valori.

Piesele prezentate fac parte din colecţia personală.

2 comentarii:

  1. Deși am "dispărut" de pe FB, limbajul unora ( unul chiar prieten vechi ) m-au făcut să mă retrag un timp, dar nu pot să renunț în a vă citi .
    Vă mulțumesc pentru articole și aștept noi episoade din Metodica studiului .
    Liviu

    RăspundețiȘtergere