Ţeapă în stil american

Pe pagina de internet a unui negustor american cu oarece pretenţii (şi care se laudă cu vechimea în branşă şi cu numărul mare de clienţi pe care îi are) a fost postată o marcă de 80 de parale din a doua emisiune Cap de bour (pe hârtie albă) care mi-a atras iniţial atenţia prin imagine:

Ulterior m-am uitat şi la descriere cu mai multă atenţie, neputându-mi abţine un "ah!...". Descrierea era cam aşa:

"(10 var), Printed in reverse from an inverted transfer, crease, VERY FINE".

Mai să mă dea pe spate, deoarece în istoria celor peste 150 de ani de când au fost executate aceste mărci nimeni nu a semnalat o varietate de genul celei menţionate.
Treaba însă nu este una complicată, deoarece în ştampilă se pot identifica, deasupra liniei, trei litere care par a fi în oglindă, respectiv NCO.

Luând fotografia şi întorcând-o în oglindă colecţionarul cu ochiul format îşi dă seama imediat că nu este un offset (sau abklatsch, după denumirea nemţească), ci este o marcă absolut normală, care dă senzaţia unui abklatsch din cauza hârtiei specifice, foarte subţiri şi pe jumătate transparentă.

În acest moment atât inscripţiile mărcii, cât şi literele NCO din ştampilă sunt absolut normale. Ştampila este cea utilizată la biroul Galaţi, conturul ei putând fi uşor recunoscut în a doua ilustraţie (ea având şi culoarea albastru ultramarin pal, caracteristică unui interval de timp din perioada de circulaţie a mărcii de 80 de parale).

Aşadar, stimaţi colegi, e bine să deschideţi ochii şi să treceţi prin propria gândire descrierile uneori halucinante puise la dispoziţia clienţilor potenţiali de unii negustori.

În acest caz concret nu cred că descrierea a fost făcută cu rea intenţie. La acelaşi negustor am văzut de mai multe ori falsuri ale clasicelor româneşti şi bănuiesc de aceea că respectivul este puţin "pe lângă" la acest capitol.

După Ministerul Culturii, şi Ministerul Comunicaţiilor strică ce mergea bine

Cred că v-am mai spus că pentru a rămâne informat utilizez fluxurile RSS la greu. Nu există portal ori pagină de internet mai importantă în întreaga lume care să nu asigure şi un flux RSS. Acest standard este utilizat de aproape toţi creatorii de site-uri pentru a uşura accesul la informaţie al cititorilor. Ba chiar până şi platformele gratuite de blogging asigură două fluxuri RSS - unul pentru articole şi unul pentru comentarii.

Printre portalurile pe care le urmăresc sunt şi cele aparţinând mai multor ministere, deoarece mă interesează problemele legislative din anumite domenii şi doresc să mă informez din timp asupra propunerilor legislative (şi nu numai).

Cu toate acestea se întâmplă să te trezeşti că afli despre câte un lucru, un eveniment sau despre vreo propunere legislativă citind o ştire de pe un cu totul alt site sau portal.

Cu câteva luni în urmă vă povesteam despre isprava unui individ care se ocupă (sau se ocupa) de portalul Ministerului Culturii, individ care nu ştiu ce a meşterit, dar a făcut nefuncţional fluxul RSS.

Un lucru asemănător s-a petrecut şi pe site-ul Ministerului Comunicaţiilor (şi Societăţii Informaţionale, ce naiba!), care a intrat în "revizie", a fost modificat şi care a devenit (aproape) nefuncţional, pierzând o sumedenie de linkuri pe drum. Câteva au fost linkuri către fluxurile RSS, care mergeau şi erau funcţionale. Acum, site-ul nu mai are deloc RSS, au rezolvat-o de tot!

Aflu întâmplător de pe Juridice.ro despre o iniţiativă legislativă de modificare a Legii privind serviciile poştale. Mă uit în readerul RSS al MCSI - nicio ştire la Comunicaţii! Măi, să fie! Mă duc pe site-ul ministerului: o varză, cu multe spaţii goale şi cu ştiri sau comunicate vechi - le-am comparat cu paginile de Facebook şi Twitter, de acolo mi-am dat seama (primul lucru la care m-am gândit a fost cine o fi făcut pagina şi câţi bani a încasat pe ea). Deschid harta site-ului: există două linkuri cu numele de "transparenţă decizională". Meserie, te halesc! Dar de iniţiativă tot nu dau, noroc cu comunicatul Guvernului, potrivit căruia propunerea legislativă a fost deja aprobată (voi reveni cu un articol referitor exact la această reglementare nouă).

Nu ştiu dacă dispariţia fluxurilor RSS de pe paginile ministerelor este cauzată de incompetenţa celor angajaţi să facă site-urile, ori este o politică de a împiedica informarea facilă a cetăţenilor, obligându-i să caute într-o structură încâlcită, numai bună să-i facă să renunţe. Poate citeşte cineva acest acest articol şi ia măsurile cuvenite. La ambele ministere.

Ştampilografie: de ce unele piese nu valorează nimic

Atât în cazul colecţiilor axate pe ştampilografie, cât şi în cel al multor colecţii de istorie poştală, valoarea unor piese ori circulaţii este direct proporţională cu informaţiile pe care piesa în cauză le poate furniza cercetătorului. Ca să nu vorbim doar ca să ne aflăm în treabă, să vedem un exemplu (click pentru mărire).

În acest caz concret avem în faţă o ilustrată circulată în 1917 între Cluj şi Agram (astăzi oraşul Zagreb). Pentru colecţionarul interesat de ştampilografie o asemenea circulaţie nu valorează nimic. Specificul ştampilelor maghiare din perioadă are anumite caracteristici: ştampilele oficiilor din oraşele mari includ numărul oficiului poştal, dar şi o literă care ajuta identificarea oficianţilor de la oficiile mari, cu mai multe ghişee (concret, la acest tip de ştampilă, în afara cifrei corespunzătoare oficiului mai exista inclusă în desen o literă, uneori variind de la A la Z ori chiar AA, AB etc.).

Aplicarea defectuoasă a ştampilelor la oficiul de expediţie determină ilizibilitatea acestor "amănunte", care transformă circlaţia în cauză într-una neinteresantă şi fără nicio valoare, din cauza imposibilităţii determinării tipului exact al ştampilei folosite.

De ce e bine să ştii pe dinafară caracteristicile mărcilor poştale

Frunzăream mai devreme ofertele de pe eBay, dând peste o marcă care la prima vedere nu părea ceva deosebit, dar "oglinda" vizuală din memorie îmi spunea că ceva nu este în regulă (şi nu era vorba despre originalitatea supratiparului, deşi este o marcă la care supratiparul a fost destul de mult falsificat). Click pentru mărire.

Pentru că "vânez" mărcile porto maghiare din primele emisiuni, ştiam că acestea au o dantelură caracterizată prin dinţi mari şi rari (mai exact, aceste mărci sunt dantelate 11½×12 în pieptene sau 11½ în linie). Având în minte imaginea vizuală a acestor mărci, mi-a picat fisa asupra elementului care nu se potrivea: dantelura!

Supratiparul aplicat la Cluj pe marca porto maghiară de 50 fillér cu cifre negre a utilizat o marcă dintr-o emisiune mai târzie (cea din 1914), care are o altă dantelură, respectiv 15 în pieptene. Desigur, această marcă are şi un cu totul alt filigran. dar acesta nu este vizibil în fotografiile postate pe internet decât dacă marca este prezentată şi de pe verso.

Marca originală din emisiunea Cluj arată puţin altfel:

Desenul este identic, dar diferenţa de dimensiune a dinţilor dantelurii este evidentă. Perechea de mai sus prezintă o eroare constantă a supratiparului, ceea ce îi indică originalitatea (cercul monogramei spart la orele 5 şi 11, precum şi eroarea caracteristică "IBANI").

Şi astfel ajungi la concluzia asupra originalităţii supratiparului de pe prima piesă, fără măcar să îl mai verifici. Desigur că în cataloage şi în studii ar trebui să existe o menţiune asupra existenţei supratiparului fals aplicat pe marca porto din altă emisiune.

Aşa-zisele "locale Vajdahunyad" sunt doar nişte făcături ordinare puse pe piaţă de indivizi fără nicio moralitate

Am semnalat în repetate rânduri asemenea producţii şi voi continua să o fac pentru a nu le permite unor persoane fără scrupule să acrediteze ideea că astfel de supratipare ar fi existat în realitate. Mai recent, supratiparele sunt "desenate" pe calculator ca imagini de tip bitmap, care sunt ulterior imprimate pe mărci comune maghiare cu ajutorul unei imprimante laser de birou. Pentru orice persoană care are cunoştinţe minime de grafică nu este un secret că imaginile de tip bitmap sunt redate de orice imprimantă laser cu ajutorul unui rastru format din puncte cu diametrul variabil. Verificaţi, vă rog, captura de ecran de mai jos (click pentru mărire), care prezintă punctele de rastru cât se poate de clar.

Culmea este că astfel de "mărci locale" apar pe eBay oferite întotdeauna de aceleaşi şi aceleaşi persoane, făcându-mă să cred că există o probabilitate mare ca cei care vând făcăturile să fie aceleaşi persoane care le şi "produc". Detalii - în captura de ecran de mai jos (click pentru mărire).

În cazul de faţă, ID-ul cu pricina este butterfly-stamp înregistrat în Ungaria.

Altă minune (tot despre ştampile): clasică românească cu ştampilă din... Togo!

Nu este zi în care să fac o incursiune pe portalurile online şi să nu mă minunez de trăznăile existente pe piaţa filatelică.
Mai devreme am crezut că nu văd bine când am citit pe ştampila de pe o clasică românească din 1868 "LOME"! (click pe imagine pentru mărire).

La prima vedere, marca pare originală, dar cu ştampila e altă treabă, deoarece "favoriţii" din 1868 au fost utilizaţi numai pentru corespondenţa internă, iar în capitala actualei republici africane nu avea în niciun chip cum să ajungă. În orice caz nu cu o asemenea ştampilă.

Nu ştiu la ce s-a gândit cel care a fabricat piesa. De altfel nici măcar n-are vreo importanţă. Falsul e tot fals, oricum l-ai lua.

Despre ştampilele false pe mărci Principatele Unite

Există un amănunt pe care colecţionarii interesaţi de mărcile clasice nu îl iau în considerare ori nu-i acordă niciun fel de importanţă: ştampilele.

Din cauza faptului că unele mărci Principatele Unite nu au circulat ori au avut o circulaţie foarte redusă (cum este marca de 3 parale din 1864), pe piaţa filatelică circulă un număr destul de mare de piese contrafăcute:

- ori marcă originală cu ştampilă contrafăcută;
- ori atât marca, cât şi ştampila contrafăcute.

Există două tipuri de ştampile care au fost relativ mult falsificate pe mărci Principatele Unite. Ele sunt ştampilele cu cerc dublu cu agrafă bogată, respectiv ştampilele tip grătar simplu. Niciunul idntre cele două tipuri de ştampile nu poate fi întâlnit în realitate pe niciuna dintre valorile mărcilor Principatele Unite, deoarece aceste ştampile au fost introduse în serviciu după un anumit interval de timp DUPĂ scoaterea mărcilor respective din circulaţie. Din această cauză, oricând sunt întâlnite pe mărci Principate, aceste ştampile indică falsificarea.

Un exemplu poate fi văzut în captura de ecran de mai jos (click pentru mărire).

Întreguri poştale: ipoteză

În urmă cu circa trei luni un negustor străin a desfăcut pe eBay o colecţie interesantă de întreguri poştale din diverse ţări europene, multe întreguri poştale fiind româneşti. Una dintre piesele oferite a prezentat interes destul de mare printre potenţialii amatori. Stând de vorbă cu unul dintre aceştia am aflat că a avut intenţia să bideze, dar s-a răzgândit în ultimul moment deoarece nu a ştiut care era statutul întregului cu pricina.
Povestea este că dacă s-ar avea strict în vedere criteriile cataloagelor de largă circulaţie pe baza cărora sunt catalogate întregurile poştale, această piesă nu s-ar fi încadrat deoarece nu are marcă fixă. Click pe imagine pentru mărire.

Pe locul în care ar fi trebuit să se afle marca fixă apare altceva - o ştampilă-sigiliu având stema regatului în centru, iar pe margine, între două cercuri concentrice legenda REGATUL ROMANIEI - COMANDANTUL PUNCTULUI JLANLIC.

O piesă asemănătoare fără nicio ştampilă sau sigiliu, dar având un fel de supratipar "PROBE", a fost catalogată drept eseu neadoptat în catalogul de întreguri poştale realizat de ing. Săvoiu (pag. 35).

Pe mine m-a intrigat ştampila menţionată. Ca toponimie, JLANLIC se referă la localitatea ILANLÂC, ortografia epocii introducând litera J în locul literei I. Se cunosc şi alte asemenea denumiri (de exemplu JVĂNESCI în loc de IVĂNEŞTI).

Satul Ilanlâc se afla în sudul Dobrogei, pe locul actualului sat Vama Veche (ca sursă se poate utiliza Geografia României - Buzoianu, aici). O scurtă incursiune în istoria locului poate fi găsită şi aici.
Puteţi citi şi ultimul paragraf din prezentarea pe care am găsit-o aici şi căreia i-am făcut şi o captură de ecran (click pentru mărire).

Şi acum vine ipoteza la care m-am gândit.

Regiunea a fost alipită României în urma Războiului de Independenţă, împreună cu Dobrogea. Actuala comună 2 Mai se afla în 1878 într-o zonă de graniţă unde este mai mult decât probabil să fi fost staţionată o subunitate militară pentru a preveni eventualele incursiuni ale populaţiei (sau militarilor) de dincolo de noua graniţă.

Poate că asemenea cărţi poştale au constituit primele cărţi poştale destinate corespondenţei militarilor grade inferioare (care erau scutiţi de taxe poştale). Despre taxele poştale din această perioadă puteţi citi şi în "Istoricul poştei militare române 1859-2000", ing. Călin Marinescu, pag. 14.

Orice opinie este binevenită.

Nu tot ceea ce vedeţi este real uneori

Răspund la o întrebare care mi-a fost pusă de patru persoane diferite în ultimele două săptămâni şi care sună cam aşa: am întâlnit la mai multe loturi de mărci clasice româneşti oferite pe eBay unele (aşa-zise) varietăţi care prezintă cadrele verticale deformate şi n-am mai întâlnit aşa ceva până acum, nici n-am găsit vreo asemenea semnalare în literatură; puteţi spune ceva despre aceste cadre deformate?

Un exemplu:

După cum se poate vedea, cadrele verticale parcă ar fi câte o funie scoasă dintr-un sac.
Exemple mai sunt şi altele (click pe imagini pentru mărire):

Povestea acestor varietăţi nu este una complicată ori una deosebită (cred că am mai scris odată pe blog despre acest fenomen, dar referitor la nişte coliţe româneşti): loturile cu pricina au fost scanate cu un aparat care ori s-a uzat mult, ori este folosit în mod necorespunzător. Aceste "cadre şerpuite" le-am văzut de mai multe ori, şi la mărci mai vechi, şi la mărci mai noi, DAR toate oferite de acelaşi ID de pe eBay.
Că posesorul posedă un scanner cu probleme o dovedeşte şi lotul de mai jos (urmăriţi cadrele în dreptul săgeţilor verzi; click pentru mărire).

În opinia mea, din această cauză nu orice vedeţi în ilustraţiile de pe eBay corespunde cu realitatea decât ân termeni relativi. De aceea, atunci când aveţi dubii, cereţi-i persoanei în cauză să vă furmizeze scanuri de calitate şi nu ezitaţi să întrebaţi concret orice nelămurire aveţi.

Falsurile şi mirajul îmbogăţirii, sau cum arată o inginerie socială ieftină

Situaţia descrisă pe scurt se prezintă cam aşa: un vânzător oferă spre vânzare un fals ordinar (o caricatură) menţionând în descriere numărul de catalog (însoţit de un semn de întrebare), cota atribuită de catalog originalului, apoi şi definiţia "fals".
Tradusă mai pe înţelesul tuturor, descrierea ar fi cam aşa: numărul de catalog 4 (oare aşa este, ori mă înşel eu?) cu valoarea de catalog de 55.000 de dolari, fals.
Ce ar putea înţelege amatorul făcă o specializare pentru categoria de mărci din ofertă? Că vânzătorul nu este chiar sigur că piesa este falsă şi că, cine ştie, poate ar exista o şansă ca ea să fie originală (pentru amator constituie o necunoscută faptul că nu se cunosc decât doar câteva mărci de 81 parale pe fragment). Aşa că încearcă marea cu degetul şi bidează (nu ştiu dacă aţi văzut vreodată faţa unui amator de jocuri de noroc: sunt momente în care acesta pur şi simplu nu se poate abţine). Click pe imagine.

Pentru faptul că vânzătorul a inserat cuvântul "Forgery" în descriere, acesta nu poate fi culpabilizat. Întreaga responsabilitate este transferată în cârca potenţialului amator, care nu încetează să se gândească: "şi dacă totuşi e bun, n-am trecut cumva pe lângă potul cel mare fără să fac nimic?". Aşa că bidează. Iar în final preţul caricaturii ajunge cel din prima imagine. Pentru că şi între fraieri există concurenţă, de ce să n-o spunem pe-aia dreaptă?

Despre aşa-zisele eseuri ale uzualelor Ferdinand "cap mic" fără valoare nominală

Întâlnind pe un portal online lotul din imaginea de mai jos (click pentru mărire) mi-am adus aminte de o discuţie pe care am avut-o recent cu cineva care ţinea morţiş să mă lămurească cum stă treaba cu acestea.

Uzualele tip "cap mic" sunt cunoscute. Ele au fost puse în circulaţie treptat, pe parcursul unei perioade de mai mulţi ani. Mai exact vreo şase (între 1920 şi 1925 inclusiv), deşi personal suspectez că există câteva tiraje care au continuat să se imprime inclusiv în 1926. Ele formează astăzi o "serie" doar într-o modalitate convenţională, cauzată de obiceiul cataloagelor de a grupa mărcile cu un model similar pentru uşurinţa identificării.

Nu mai amintesc de faptul că unele valori care au avut o utilizare mai mare la francare (50 bani, 1 leu, 2, 3, 5 şi 6 lei) au fost tipărite, retipărite, regravate şi iar retipărite, aşadar astăzi este cât se poate de evident faptul că "seria" pe care o formează astăzi colecţionarii este o definiţie ad-hoc, deoarece în realitate uzualele tip "cap mic" constituie mai multe emisiuni.

Într-o discuţie cu un alt colecţionar pe marginea aşa-ziselor eseuri ilustrate în imaginea de mai sus, considerate de partenerul meu de dialog drept "sută la sută originale", acesta nu a reuşit să-mi explice de ce oare ele acoperă toată gama de culori şi nuanţe caracteristice mărcilor puse în circulaţie, odată ce este evident că la începutul imprimării uzualelor (în 1920) nu se cunoştea care va fi rezultatul la care se va ajunge în 1925-1926. Acesta este principalul motiv pentru care marea majoritate a specialiştilor consideră piesele definite ca eseuri ca având un statut discutabil.

Poate cineva să lămurească această problemă?

Amatorii sunt escrocaţi în continuare cu făcături ordinare

Despre acest gen de făcături am mai scris şi voi continua să scriu pentru că există în continuare atât colecţionari mai puţin informaţi, cât şi profitori care speculează neştiinţa lor.

Un exemplu îl constituie "supratiparele" aplicate (probabil cu ajutorul unei imprimante conectate la un calculator) pe mărci maghiare cu scopul de a "emite" tot felul de aşa-zise emisuni locale care ar fi originare din toate regiunile foste sub guvernare maghiară. Click pe imagine pentru mărire.

Amănuntul (care s-ar putea să conteze într-un anumit moment) este că astfel de producţii sunt comercializate mereu de aceleaşi ID-uri pe portalul eBay. Partea proastă e că uneori se mai găseşte şi câte un neaoş care să le preia şi să le ofere neiniţiaţilor sub diverse etichete (probe, eseuri, neemise etc.).

Sfatul pe care îl dau oricărui cititor este unul radical: nu avansaţi nicio ofertă pentru piese pe care nu le cunoaşteţi şi la care nu vă pricepeţi. Iar dacă cereţi sfatul cuiva, aveţi grijă în cine vă încredeţi.

O carte poştală care ridică întrebări

Pe eBay, un negustor dintr-o ţară a Europei Occidentale a desfăcut în cursul ultimelor două luni o colecţie destul de bogată de întreguri poştale din mai multe ţări, printre care şi un număr însemnat de întreguri poştale româneşti. Unul dintre loturile oferite a cuprins trei cărţi poştale militare din Primul Război Mondial împreună cu o a patra piesă care a generat discuţii în rândul amatorilor domeniului.

Este vorba despre un imprimat al unei cărţi poştale de campanie austro-ungare pe care s-a aplicat - atenţie - un supratipar tip CMT având şi o nouă valoare nominală, de 40 heller. Pentru colecţionarii care nu ştiu, supratipare CMT manuale având trei valori nominale diferite au fost aplicate la finele Primului Război Mondial pe mărci uzuale şi porto austriece de către Comandamentul Militar Teritorial român din Pocuţia (regiune aflată astăzi în componenţa Ucrainei).

Din câte îmi aduc aminte, nu am mai întâlnit o astfel de carte poştală, ci alta oarecum asemănătoare. Varianta cunoscută (şi catalogată de altfel în ultima lucrare publicată de ing. Emanoil Săvoiu) poartă supratiparul aplicat manual cu ajutorul unei ştampile, similar supratiparului aplicat pe mărcile uzuale şi porto austriece.

Această carte poştală poartă - după cum se poate observa - un supratipar în toată regula (imprimat cu ajutorul unui clişeu metalic). În plus faţă de varianta catalogată (care poate fi găsită în "Romanian Postal Stationery - Specialized Catalog 1870-1927" la pag. 230), această piesă mai prezintă şi o dublă acoperire a textului "K. u. K. Feldpostamt Nr." care lipseşte la versiunea catalogată.

Cel puţin două întrebări au fost puse de mai mulţi colecţionari, întrebări la care nu avem deocamdată un răspuns:

1. Există măcar o singură sursă care să ateste originalitatea acestei variante?
2. Dacă tot s-a pregătit un clişeu metalic cu care s-a supratipărit această carte poştală, de ce nu s-a utilizat acelaşi clişeu metalic şi la supratipărirea mărcilor?

Personal nu cunosc nicio sursă documentară a vremii care să menţioneze existenţa acestei cărţi poştale şi, până la proba contrarie, n-aş vrea să ne pomenim că este luată de bună doar pe baza unor legende, aşa cum am păţit deja cu mai multe aşa-zise emisiuni locale cu caracter dubios pe care tot încearcă să le valideze unele persoane interesate. De aceea, în opinia mea colecţionarii ar trebui să trateze această carte poştală cu circumspecţie.

Un fals care a încurcat câţiva amatori

Recent, în cadrul unui lot de mărci româneşti mai vechi oferit pe internet s-a aflat şi un unicat ştampilat de 50 bani roz, o copie destul de nereuşită a valorii mari din emisiunea Paris 1872.

Imaginea nu a fost nemaipomenit de bună, dar am ajustat-o puţin pentru că a fost luată cu o cameră ori cu un telefon. Chiar şi aşa, dou cunoscuţi m-au cătat să-mi atragă atenţia că "marca" are două "erori". Unul dintre cunoscuţi mi-a semnalat cadrul vertical drept deteriorat, în timp ce al doilea m-a făcut atent că există o altă "eroare" nesemnalată în literatură: steagurile cifrelor 5 sunt "pe invers" decât ar fi normal, adică în stânga steag scurt, iar în dreapta steag lung şi nu aşa cum se vede în imagine.

A trebuit să duc muncă de lămurire cu amândoi, deoarece "eroarea" nu este decât un fals ordinar, foarte uşor de recunoscut prin dantelura în linie, în afara diferenţelor vizibile ale desenului efigiei.