Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 18 august 2014

MViR: o telegramă din Mizil

O altă piesă frumoasă oferită tot într-o licitaţie online este o telegramă care poartă o francatură multiplă frumoasă.


Telegrama a fost depusă în 20 septembrie 1918 la oficiul poştal din Mizil, pentru un destinatar din Bucureşti. Oficiul a utilizat un imprimat tipărit numai pe o faţă, al cărui text însă nu este vizibil, fiind acoperit de francatură.
Un lucru interesant în opinia mea este francatura. Deşi pe formular taxa ("Gebühr") este completată manual "2 Lei", francatura însumează numai 1 leu şi 80 bani (12 mărci a câte 15 bani din a treia emisiune uzuală).
Telegramele cu mărci ale MViR pe care le-am mai întâlnit provin toate de la oficiul Mizil (se pare că o arhivă care a aparţinut acestui oficiu a supravieţuit şi a ajuns pe piaţa filatelică).
Un alt element care mi se pare interesant este utilizarea a două ştampile de zi diferite, un tip pe o faţă şi un alt tip pe cealaltă faţă.
Piesa a fost vândută cu 116 euro (după 13 biduri).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu