Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 18 august 2014

Incoming mail: de la Stuttgart la Cluj

Zilele trecute am întâlnit într-o licitaţie online o piesă frumoasă şi care s-ar fi "lipit" foarte bine la o eventuală colecţie de istorie poştală generală sau locală din Ardeal: o scrisoare împăturită expediată în anul 1860 din Germania (Württenberg) în Austria (la acea dată, click pe imagini pentru mărire).


Scrisoarea a fost expediată din gara Stuttgart în noiembrie 1860 la Clausenburg, în "Siebenbürgen". După ştampilele de pe verso, scrisoarea a tranzitat Oradea în 30 noiembrie, ajungând a doua zi la Cluj (ştampila de sosire este mai greu lizibilă).
Scrisoarea este francată cu o marcă uzuală de 9 kreuzer (ea nu poate să facă parte decât din tirajul pe hârtie groasă, pus în circulaţie în vara anului 1860), care are o cotă bunicică în cataloagele internaţionale.
Din păcate, o fâşie din scrisoare (care ar fi corespunzătoare unei clape de pe verso) a fost ruptă. Scrisoarea este de fapt o factură (click pentru mărire).


Scrisoarea a fost vândută cu un preţ final acceptabil, 79 euro (după 20 biduri).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu