Un "zeppelin" cu francatură mixtă

Dacă tot îmi fac curăţenie prin foldere cu piesele de prin licitaţii, m-am gândit să vă mai arăt un plic, vândut în cadrul licitaţiei cu numărul 50 a casei Albert Kiel AAK Phila GmbH, la începutul acestei luni (click pentru mărire).

Plicul a fost expediat din Mediaş în septembrie 1936, via Bucureşti - Paris Frankfurt (prin Air France), apoi în SUA cu al 9-lea zbor spre America de Nord al zeppelinului LZ-129 Hindenburg.

Suplimentar francaturii româneşti de 40 de lei, pe plic au mai fost aplicate în Germania două mărci care reprezintă chiar aeronava cu care a efectuat cursa acest plic.

Piesa a avut un preţ de strigare de 120 de euro, vânzându-se cu un preţ final (fără comisioane şi taxe) de 240 de euro.

Circulaţie "prima zi"

Licitaţia cu numărul 54 al casei Rosslau nu a avut loturi de mărci româneşti, ci numai câteva loturi de circulaţii cu mărci ale ocupaţiei germane din Primul Război Mondial. Unul dintre loturi a propus amatorilor o tirmitere simplă externă, expediată din Bucureşti (pe 1 iunie 1917!) în Germania, la Kattowitz (Prusia, Silezia). Click pentru mărire.

Plicul a fost oferit la un preţ de strigare de 20 de euro, fiind achiziţionat cu un preţ final de 120 de euro.

Personal nu sunt chiar convins însă de caracterul nefilatelic al plicului în cauză. Din nefericire, catalogul licitaţiei nu a prezentat şi cealaltă faţă a plicului.

UPDATE

Trebuie să îmi fac mea culpa pentru graba cu care am publicat aritcolul, bazându-mă pe descrierea făcută de casa de licitaţie fără să mai verific exactitatea informaţiilor.

Colegul nostru Dan Grecu mi-a făcut o observaţie pe Facebook pe marginea piesei. Data de circulaţie  este 1 iunie 1918, ștampila de cenzură a fost folosită în 1918, iar ștampila "Bukarest / d" are până acum doar două zile cunoscute de circulație, 31 mai și 1 iunie 1918. Prețul final realizat s-a datorat ștampilei foarte rare cu litera "d".

N-ar fi mai bine să ne dăm cu părerea numai în domeniul la care ne pricepem?

În această seară, pe postul TV Digi 24 a fost prezentat un scurt documentar ocazionat de împlinirea a 144 de ani de la înfiinţarea Fabricii de Timbre. Partea din emisiune referitoare la Fabrica de Timbre se întinde între minutele 11:00 şi 18:00. Înregistrarea poate fi urmărită aici.

Documentarul din cadrul rubricii "Bonton" a cuprins un fel de colaj între interviul propriu-zis cu directorul tipografiei şi un colaj de imagini reprezentând diferite mărci poştale româneşti care nu se află la Fabrica de Timbre, ci în colecţia Muzeului Naţional Filatelic (situată în prezent la Banca Naţională şi despre al cărei viitor muzeistic nu se mai ştie nimic), plus câteva mărci străine (care n-au nicio legătură nici cu Fabrica de Timbre, nici cu muzeul), dar şi celebrul "Zimbrul şi vulturul" francat cu 8 mărci de 5 parale (care, la fel, nu are nicio legătură cu Fabrica de Timbre).

Dl Ion Barbu a făcut o afirmaţie referitoare la circulaţia internaţională a timbrelor româneşti (pentru un cunoscător e clar că domnul director nu stăpâneşte subiectul). Din reportaj s-ar putea înţelege că mărcile româneşti au avut putere de francare abia după ce a fost înfiinţată Fabrica de Timbre. Este total fals!

A doua afirmaţie care m-a lăsat pe spate a fost cea legată de ceea ce crede domnia sa că s-ar întâmpla dacă mărcile poştale s-ar tipări în străinătate (vezi Doamne, mărcile ar deveni un mijloc de amplificare a comerţului, în dauna intereselor statului). E clar că dl Barbu habar n-are ce se întâmplă pe partea poştală, cea cu circulaţia mărcilor, pentru că legătura Fabricii de Timbre cu "restul lumii" se face prin Romfilatelia (pe partea de timbre, desigur). Ce face Romfilatelia cu circulaţia poştală a mărcilor poştale o ştie toată lumea (este destul să te uiţi la tirajele defalcate ale fiecărei emisiuni ca să-ţi dau seama cum stă treaba; apoi să compari cantităţile distribuite la Poştă cu statistica circulaţiei poştale din rapoartele anuale publicate de Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii). Asta e de fapt o "mică" dezinformare a opiniei publice făcută în speranţa că aude "cine trebuie" şi oamenii de acolo nu-şi pierd pâinea.

Poate că dl Barbu este un inginer şi un tehnolog foarte bun de a ajuns directorul Fabricii, dar şi-a permis să facă afirmaţii referitoare la un domeniu pe care nu îl stăpâneşte, lucru evident pentru cunoscători!

Partea proastă (şi pe care nu vor să o înţeleagă nici funcţionarii "de la stat", nici realizatorii acestor reportaje) este că se face un deserviciu major istoriei noastre prin prezentarea unor date inexacte. Partea şi mai proastă este că un telespectator neavizat nu are de unde să ştie că informaţiile istorice prezentate sunt neadevărate, lundu-le de bune din cauza (şi nu datorită) poziţiei ori funcţiei personajului prezentat (dom-le, desigur că ditamai directorul ştie el ce zice!). Iată însă că nu e aşa.

Pentru cei care doresc să vadă şi sunt interesaţi de tehnologie, pe la minutul 15:25 este prezentată maşina de perforat folosită la Fabrica de Timbre.

Am uitat să menţionez povestea cu fractalii şi graficienii-matematicieni care desenau acţiunile şi hârtiile de valoare tipărite de Fabrica de Timbre. Cred că dl Barbu nu a auzit de Guilloche.

Partea referitoare la schimbul internaţional de timbre efectuat sub egida UPU a fost prezentată corect, numai că Fabrica de Timbre nu are nicio atribuţie în acest sens în afara livrării unor cantităţi de timbre către Muzeul Filatelic.

Nu am insertat clipul video de pe Digi 24 din cauza potenţialelor probleme de securitate care ar putea apărea din cauza neutilizării protocolului https de către pagina-sursă.

UPDATE

Transcrierea reportajului (nu 100% exactă) a fost publicată de Digi 24 ulterior.

De ce au apărut culorile deplasate la coliţele "Frăţia de arme"?

La une dintre nenumăratele coliţe vânturate săptămânal pe internet am observat un amănunt care mi s-a părut interesant şi pe care vreau să vi-l prezint şi vouă.

Coliţa "Frăţia de arme" se poate întâlni relativ des având culorile imprimate cu deplasări între ele, aşa cum este şi cazul acestei coliţe la care culoarea vişiniu este destul de mult deplasată în jos ca să se suprapună cu aşa-zisul filigran galben-ocru de pe fundal.

Privind mai cu atenţie zona unde cele două culori se suprapun, am observat acel amănunt interesant.

Culoarea galben-ocru pare a fi imprimată PESTE culoarea vişinie. Acest amănunt indică faptul că ordinea de imprimare a culorilor a fost: a) mărcile; b) fundalul galben-crom.
În cazul lipsei unor semne pentru efectuarea registrului culorilor (operaţiunea de potrivire a poziţiei separaţiilor de culoare) este evident că lipsa elementelor de control a determinat poziţionarea defectuoasă a mărcilor una faţă de cealaltă.
Probabil că dacă ar fi fost prima dată imprimată culoarea galben-ocru, poziţionarea celor două mărci ar fi fost mult mai facilă.
Poate că aceasta este de fapt cauza pentru care numărul coliţelor la care se observă deplasarea relativă a culorilor este relativ mare. În acest caz este de la sine înţeles că nu pot primi cote mai mari decât coliţele care au o deplasare accentuată a culorilor, şi nu una de numai 2 mm.

Câteva piese clasice frumoase

Un negustor (?) englez a desfăcut recent "pe bucăţi", pe un portal online, o colecţie de mărci româneşti mai vechi. Ca de obicei, au fost loturi mai interesante şi loturi mai puţin interesante. Interesante au fost însă unele preţuri finale realizate şi am dorit să nu scap ocazia de a vi le prezenta pe cele care mi s-au părut mai interesante.

Cuza 1865, bloc neuzat de 12 mărci, portocaliu pe hârtie vărgată vertical, bloc provenind din marginea stângă a colii. De regulă formaţiunile mai mari pe gârtie vărgată sunt ceva mai rare decât cele pe hârtia obişnuită. În acest bloc, două mărci au erori confirmate, care se repetă. Blocul a fost vândut cu 311 lire sterline (7 oferte).

Aceeaşi emisiune, bloc neuzat de zece mărci din colţul stâng superior al colii, hârtie obişnuită. Preţ final: 127 lire sterline (3 oferte).

Aceeaşi marcă, tot pe hârtie obişnuită, o formaţiune mai mare, un bloc de 24 de mărci din colţul drept inferior al colii. Trei mărci sunt atinse de un pliu în colţul drept superior al blocului, din cauza acestui defect preţul final nefiind unul spectaculos: numai 249 de lire sterline, după 3 oferte.

Un bloc similar cu cel prezentat anterior (cu diferenţa că provine din colţul stâng inferior al colii) a realizat un preţ final de 501 lire sterline (după 9 oferte).

Altă formaţiune mai mare, de această dată la marca de 20 de parale din aceeaşi emisiune; bloc de 30 de mărci din colţul stâng inferior al colii. Piesa a realizat un preţ final de 464 lire sterline (după 8 oferte).

Vânzătorul s-a dovedit unul mai experimentat. Din colecţia menţionată a selectat anumite mărci pe care le-a oferit ca loturi individuale. În cazul acestei mărci de 15 bani "favorit" din 1869 nu a greşit, ea are margini late şi o ştampilă clară CÂMPINA 10/8, cerc dublu cu agrafă bogată, aplicată central. Deşi nu este o marcă rară, frumuseţea acestei piese a ridicat preţul final la 33,50 lire sterline.

Acesta este un lot de mărci şi de probe din emisiunile Paris-Bucureşti. Lotul a fost "cu cântec", el a fost realizat din mai multe alte loturi oferite anterior, dar rămase nevânduet la prima vânzare. Printre ele se află şi o marcă de 5 bani bistru Bucureşti I despre care am mai scris într-un articol anterior (ea a făcut parte anterior din alt lot care a rămas nevândut, neobservând niciun potenţial amator că piesa prezintă tipar recto-verso). De această dată, mărcile nu au mai fost prezentate cu ilustraţii faţă-verso. Cine a urmărit cu atenţie piesele, le-ar fi putut recunoaşte. Acest lucru este valabil şi pentru erorile de 5 bani albastru şi roz, dar şi pentru perechile nedantelate de pe al patrulea rând (care sunt toate defecte, fiind subţiate). Despre perechea "nedantelată la mijloc" de 15 bani voi scrie într-un articol viitor, ea este o făcătură realizată dintr-o pereche nedantelată. Lotul a realizat 210 lire sterline (după numai 2 oferte, probabil aparţinând unor amatori care n-au văzut piesele la prima ofertă).
Povestea acestui lot demonstrează ceea ce am afirmat de mai multe ori: un amator care urmăreşte cu atenţie şi perseverenţă ofertele apărute pe portalurile online nu are decât de câştigat.

Există mai multe clişee cu o eroare asemănătoare

La marca de 50 bani din emisiunea Paris, 1872, a fost semnalată o eroare care constă în deteriorarea cadrului orizontal inferior al desenului. Am mai scris despre această eroare, dar întâlnind încă un ştraif al acestei mărci care prezintă particularităţi consider că este necesar să revin asupra problemei. Click pe imagine pentru mărire.

În cadrul ştraifului, două clişee alăturate prezintă deteriorări ale cadrului orizontal inferior. Ele se regăsesc în stadii diferite, în afara lor existând şi alte exemplare pe care le-am întâlnit în diverse ocazii. Acelaşi gen de eroare este prezent şi într-unul dintre exponatele multiplu medaliate, cunoscut colecţionarilor expozanţi.

Având în vedere forma deteriorării, pot afirma că ea există cel puţin sub trei forme distincte, clare, deci avem de-a face cu mai multe erori distincte şi nu cu una singură. Consider important acest detaliu pentru un studiu aprofundat al emisiunii.

Acum sper să nu se trezească cineva să zică despre acest defect că este cine ştie ce eroare de însemnătate mondială, că nu prea e aşa.

Cât de mult ne putem baza pe cinstea aproapelui?

Răsfoiam mai devreme o revistă de epocă (Mekeel's Weekly Stamp News din 4 ianuarie 1913), citind micile anunţuri, corespondenţa redacţiei cu cititorii şi tot felul de întâmplări povestite de colecţionarii americani ai vremii (revista era editată şi comercializată în Boston, Mass.). Mai ales pentru "nouăţile" de la data apariţiei revistei ştirile publicate de presa filatelică a vremii sunt deosebit de interesante din anumite puncte de vedere.

Am dat peste o consemnare scurtă, pe care o reproduc în facsimil mai jos (click pentru mărire):

Nu traduc rândurile, bănuiesc că cei mai mulţi cititori se descurcă.

Mi-a revenit în minte un subiect despre care am dorit de mult timp să scriu, dar care ar avea nevoie (în opinia mea) de o dezbatere mult mai serioasă decât înşirarea câtorva rânduri într-un articol pe blog.

Desigur că viaţa filatelică în ansamblul ei are (ca orice alt domeniu) şi bune, şi rele. Desigur că la întâlnirile dintre colecţionari sunt destule subiecte de abordat, iar problema cinstei aproapelui, ori a încercărilor unor colecţionari de a-i păcăli pe alţii este una de care - sunt sigur - nu prea cred că este pasionat de care să nu se fi lovit.

Din păcate deşi majoritatea colecţionarilor sunt păţiţi, având în decursul timpului diverse experienţe, niciunul nu vorbeşte deschis în comunitate despre aceste întâmplări, măcar pentru a le arăta obrazul ţeparilor şi a le cere să se dezbare de aceste obiceiuri.

Subiectul ar fi unul destul de bogat (şi chiar este prin alte locuri, unde experienţele neplăcute i-au determinat pe colecţionari, pe negustori şi pe experţi să adopte coduri de comportament şi să nominalizeze situaţiile în care ar putea apărea incompatibilităţi.

Vă invit să vă expuneţi punctul de vedere în legătură cu acest subiect, simţindu-vă liberi, fără temeri şi deschişi la minte.

Curiozitate pe un plic (de complezenţă) cu mărci ale ocupaţiei bulgare

Un plic cu mărcile ocupaţiei bulgare (toate cele patru) poartă ştampila "de plecare" Constanţa, 15 iunie 1918, fiind adresat la Sofia, în Bulgaria. Cenzura (mă rog, pentru asta a fost ştampila) nu a fost făcută la expediţie, ci abia la Sofia. Click pentru mărire.

Că este vorba despre o complezenţă era (cred) convins şi vânzătorul plicului, care l-a oferit la vânzare pentru o sumă scăzută. Problema mea nu este cea a circulaţiei, cât a unei ştampile aplicate pe una dintre mărcile de ocupaţie (alături de care "stă" şi o marcă porto bulgărească - desigur că plicul nu se încadrează în niciun tarif care să-mi fie cunoscut).

Ştampila a fost aplicată cu tuş roşu şi, după modelul desenului din centru, ar părea că este o ştampilă utilizată la telegraf (cred; este o goarnă din care pleacă în toate direcţiile mai multe săgeţi frânte). Deasupra goarnei cu săgeţi se află legenda BUCURESTI înscrisă pe un arc de cerc, iar în alăturat se regăsesc literele B.N.G. Nu am mai văzut aşa ceva şi nici n-am  cea mai mică idee despre ce ar putea fi vorba.
Bănuiala mea este că ne aflăm în faţa unei producţii filatelice înfrumuseţată cu ce a avut la îndemână pentru a-i spori atractivitatea.

Din galeria marilor rarităţi

La licitaţia casei Schuyler Rumsey care se va desfăşura săptămâna viitoare va fi oferit unul dintre cele mai frumoase plicuri Mulready purtând o francatură suplimentară multiplă realizată cu mărci Penny Black (click pe imagine pentru mărire).

Voi prezenta direct descrierea făcută de casa de licitaţie.

1840 (May 16) London, England to Digby, N.S. G.B. 1d Mulready lettersheet to Henry Stewart, Postmaster at Digby, with two strikes of red London "G, Paid, 16 MY 1840" tombstone and matching "PUT IN: AFTER / 7 o'CLOCK AT NIGHT" double-framed handstamp, endorsed "pr. Unicorn Steamer - Via Liverpool" and "If too late per first steamer" at left, bearing G.B. 1840, 1d black, plate 1a (1), 13 singles, each tied by red Maltese cross and additional strike cancels Mulready, prepaid 1s4d as a double ship letter (two Penny Blacks fell off from opening the Mulready), missed the Unicorn and carried by Black Ball Line North America departing Liverpool May 24th to New York arriving Jun. 26th, red "New York 'Ship' Jun 26" cds and manuscript "102" rating ($1.02) as 1oz. quadruple letter over 400 miles to Robbinston plus 2¢ ship fee, blue "St. Andrews, N.B." star cds and manuscript "AP 5/½" American Postage cy. conversion rating plus "BP 3N - " British postage to N.S. totalled to "8N½" due rating; some stamp flaws including one torn from opening, some light staining and reinforced faults, Very Fine appearance, ex-Yates, Meroni, Wellburn, Hahn and Grunin., with 1998 B.P.A. certificate.
Estimate; $75,000 - 100,000.

A REMARKABLE MULREADY - PENNY BLACK USE, THE EARLIEST RECORDED USE OF GREAT BRITAIN'S FIRST ISSUE TO BRITISH NORTH AMERICA.

The sender hoped this letter would make the maiden voyage of the "Unicorn", which departed May 16th on the First Transatlantic Voyage of the Cunard Line in anticipation of a feeder service she would perform between Pictou, Nova Scotia and Quebec and to insure facilities were ready at Boston for the inaugural mail voyage of the line in July 1840. It was posted too late and was sent by the Black Line sailing ship "North America" instead.

Plicul este estimat la circa 75.000 - 100.000 de dolari SUA.

Gândind cu voce tare despre metodologie

Din motive de şantier la mine în birou, astăzi până spre prânz n-am avut nici internet şi nici n-am putut să dau drumul la calculator măcar. Iar cât timp au durat "ostilităţile", am băgat mâna în bilbiotecă şi am luat de acolo două volumaşe, aşezându-mă pe un scaun afară în curte, cu o cafea în faţă.

Am recitit pe nerăsuflate două lucrări pe care le mai citisem cu mulţi ani în urmă, luându-mi notiţe atunci. Acum n-am mai avut nevoie să stau cu creionul în mână pentru că am conturate în minte mult mai bine principiile de metodologie a studiului (dacă nu mă credeţi, căutaţi articolele publicate pe blog despre "metodica studiului").

Se ştie că odată cu înaintarea în vârstă beneficiem cu toţii de o acumulare mai bogată de cunoştinţe şi ne putem da seama mult mai uşor de multe lucruri (vorba aceea: dă-mi, Doamne, puterea de la 20 de ani şi mintea de acum!).

Nu am nici cea mai mică intenţie să mă dau mare, vreau numai să subliniez că studiul fără a urma o anumită metodă nu are nici valoarea, nici finalitatea scontată de autor. Am să vă dau câteva exemple în speranţa că mă veţi înţelege (n-am să dau însă numele autorilor şi vă rog să nu-mi cereţi acest lucru).

Unul dintre subiectele abordate: cum a fost construită planşa valorii x din emisiunea Y? Autorul cutare spune un lucru, autorul cutare spune alt lucru, iar autorul, potrivit propriei opinii, susţine că... Aşadar clişeele valorii x au fost confecţionate astfel:... OK. Odată abordat subiectul, te gândeşti că el are vreo legătură cu o anumită marcă poştală. Ei bine, această legătură nu mai este nici arătată, nici măcar pomenită nu mai este. Şi atunci de ce mai facem studiul? De dragul de a umple nişte pagini?
Ar trebui să ne fie clar că subiectul unui studiu tradiţional de marcă sau de emisiune este însăşi marca sau emisiunea în cauză şi nu aşa-zisa "tradiţie orală", pentru că nu ea stă la baza alcătuirii unui catalog.

Un alt exemplu: citesc cum că există posibilitatea ca la valoarea x din emisiunea Y să existe mai multe tipuri, dar despre acest lucru a scris numai autorul A, nu şi autorul B. În opinia autorului studiului, ar putea exista un tip în culoarea "a" şi un alt tip în nuanţa "b"... OK, sunt de acord. Unde sunt mărcile ori piesele care demonstrează această afirmaţie şi care sunt caracteristicile concrete ale acestor tipuri? Nema!!!

Un exemplu la care pur şi simplu m-a pufnit râsul: scrie autorul în cauză că după studierea a circa 20 (douăzeci!) de exemplare a ajuns la concluzia că... OK, dar totuşi nu-i OK, pentru că atunci când te referi la o marcă relativ comună din care la data redactării studiului (încă) se mai găseau pacheţele de câte 100, nu cumva este de-a dreptul ridicol să spui că ai studiat numai 20 de exemplare? Păi pentru un studiu serios n-ar trebui nimeni să deschidă gura ori să scrie ceva fără să verifice (la nivelul respectiv de raritate) de la o mie de bunăţi în sus, pentru că marca respectivă a avut un tiraj de milioane de exemplare!

În fine, este de-a dreptul ridicol să încerci să explici cum se multiplică clişeele printr-un anumit procedeu atunci când domnia ta nu că n-ai călcat printr-un asemenea atelier, dar nici măcar poze n-ai văzut (potrivit propriei declaraţii făcute de faţă cu mai mulţi martori)!

Nu am nimic de împărţit cu autorul în cauză, a scris multe lucruri valoroase, dar - ca orice persoană care se simţea apreciată - a ajuns să mai bată şi câmpii uneori.

La final nu pot să trag decât o singură concluzie: din cauza unor asemenea "chifle" au apărut prin cataloagele noastre (dar nu numai) tot felul de "chifle" pe care săracii colecţionari de bună credinţă le iau de bune, lovindu-se apoi cu capul de pereţi pentru că nu înţeleg de ce în asemenea studii citesc un lucru, iar când se uită în propriile clasoare văd cu totul altceva.

De aceea, stimaţi colegi, argumentul suprem în cazul unui studiu trebuie să fie în primul rând marca şi varietatea despre care este vorba, nu legendele urbane. Cât despre ce-au scris alţii, e loc de pomenit ori la subsolul paginii, ori la notele de final, ori la bibliografie.

Recto-verso

Am dat peste un exemplar de 5 bani din emisiunea Bucureşti I oferit pe un portal online fără ca cineva să sesizeze varietatea (marca se afla într-un lot de mi multe mărci din aceeaşi emisiune).

Tiparul de pe verso l-am "întărit" puţin, pentru a fi mai uşor vizibil pentru cititori.
Partea interesantă a varietăţii o constituie tiparul foarte pal de pe verso. Am întâlnit de mai multe ori exemplare cu recto-verso la marca de 5 bani, dar niciodată nu am întâlnit această caracteristică a tiparului.

Anularea cu cerneală violetă de pe faţă ar putea indica faptul că greşeala de imprimare ar fi fost observată, iar mărcile tipărite greşit ar fi fost anulate pentru a împiedica utilizarea poştală.

Negustor de mărci din anii '80

Corespondenţa filatelică anterioară anilor '90 din secolul al XIX-lea este interesantă deoarece ne poate furniza informaţii inedite despre colecţionarii şi/sau negustorii de mărci poştale din perioada timpurie a istoriei filateliei româneşti.

Un astfel de exemplu a fosr oferit într-o licitaţie, dar a rămas nevândut din cauza calităţii piesei, probabil (click pe imagine pentru mărire).

Cartea poştală simplă de 5 bani a primit o francatură suplimentară de încă 5 bani (pentru a acoperi tariful extern), fiind expediată în august 1885 din Bucureşti la Sao Paulo, În Brazilia.

În afara destinaţiei neobişnuite pentru corespondenţele externe româneşti din epocă, pe faţa întregului a fost aplicată o superbă ştampilă-antet a unui negustor (click pentru mărire):

Ştampila-antet are textul:
"S. J. PINATH/Gegründet 187(?)/Buch-Antiquariat und Briefmarken/Handlung/Calea Vacaresci/BUCAREST Rumänien".

În ciuda calităţii nesatisfăcătoare a cărţii poştale, aceasta poate fi importantă prin informaţia pentru care o conţine pentru istoria filateliei.

Feriţi-vă de falsuri! O făcătură este oferită pe eBay cu 5.000 de dolari

Un prieten m-a făcut atent că pe eBay există un fals ordinar care este oferit pentru o sumă foarte mare chiar şi pentru piese clasice româneşti (anul trecut şi în acest an au fost vândute chiar şi Capete de bour pentru sume mai mici).

Pe scurt este vorba despre oferta unui ID înregistrat în Canada, zibi111, despre care am mai scris pe blog (semnalând un alt fals grosolan, o scrisoare din perioada clasică marcată ca fals a fost oferită după ce poansonul expertului Heimbüchler a fost acoperit cu o altă ştampilă aplicată fraudulos, în opinia mea, cu scopul de a acoperi textul "FALSCH").

Am făcut o captură de ecran cu falsul. Click pentru mărire. Se poate vedea şi Item Number pentru cei care doresc să caute piesa.

Aşadar este un fals al mărcii de 1 leu Spic de grâu (probabil cu filigran PR, după dantelură) care încearcă să reproducă un aşa-zis centru răsturnat. Puteţi vedea imaginea mărită a falsului mai jos (click pentru mărire).

Ca să puteţi urmări şi medalionul, postez şi imaginea întoarsă cu 180 de grade.

Nu trebuie să fii expert ca să îţi dai seama de diferenţele vizibile mai uşor la cadru. Mai jos vă prezint pentru comparaţie o marcă originală (click pentru mărire):

Cele mai marcante diferenţe sunt vizibile la scutul valori nominale, la haşurile din drepta cifrei "1", la literele din "UN LEU" şi la haşurile de pe benzile, dar şi la literele din legenda "ROMANIA" şi haşurile din jurul lor. Şi la haşurile efigiei din medalion există numeroase diferenţe, care se pot identifica relativ uşor atunci când se compară falsul cu marca originală.
Acelaşi clişeu falsificat s-a utilizat şi pentru contrafacerea mărcii de 1 leu verde şi negru.

Să nu mă întrebaţi cum poate un fals să aibă filigran, se explică în CMPR 1974 la pag. 152 (chiar dacă se menţionează numai falsuri ale valorii de 2 lei, astfel de producţii există şi la valoarea de 1 leu).

După cunoştinţa mea, toate mărcile Spic de grâu semnalate ca având centrul răsturnat au fost catalogate drept falsuri.

Circulaţie maritimă

Circulaţiile transportate prin cursele maritime intră în categoria pieselor cu lipici la colecţionarii de istorie poştală atât datorită rarităţii mai mari a lor în comparaţie cu piesele expediate cu cursele poştale tradiţionale, cât şi a atractivităţii lor.

O astfel de piesă s-a vândut recent pe un portal de licitaţii online cu o sumă mică, accesibilă până şi unui colecţionar începător, de aceea cred că ea a rămas neobservată de către amatori.

Este o carte poştală ilustrată (click pentru mărire) expediată în vara anului 1905 din Constantinopol spre Bucureşti. Ilustrata a fost francată cu o marcă a Levantului austriac de 20 de paras, iar obliterarea s-a făcut cu ştampila cu cerc dublu utilizată de ambulanţa maritimă românească BUCURESCI - CONSPOLI - CONSTANTA.

Mesajul este scris în limba greacă (şi din această cauză am dificultăţi în ceea ce priveşte traducerea lui, nu posed cunoştinţele necesare).

Mesajul este înscris parţial şi pe faţa ilustrată.

Ilustrata a fost vândută cu numai 12,50 dolari (în opinia mea acest preţ fiind acceptabil în ciuda semnelor de uzură destul de vizibile).

Un punct de plecare pentru cercetări ulterioare

Una dintre observaţiile pe care le-am făcut în urmă cu mai mulţi ani - şi anume existenţa unor mici variaţii ale dimensiunilor clişeelor mărcilor postclasice, mai precis la emisiunea Spic de grâu - se pare că există la mai multe emisiuni. Lucrul interesant este că aceste variaţii nu există numai la emisiunile realizate în ţară, ci şi la emisiunea Paris, imprimată în străinătate.

Sesizasem aceste mici diferenţe ale dimensiunilor la valoarea de 10 bani albastru, dar ele apar la toate valorile. În plus faţă de aceste diferenţe ale dimensiunilor clişeului (în fapt ale florii clişeului, adică ale suprafeţelor imprimabile), diferenţe ale dimensiunilor apar şi la clişeele propriu-zise. Acestea determină slabe variaţii în alinierea florii clişeelor.

Diferenţele dimensiunilor nu pot apărea decât în două cazuri:
a) pe timpul procesului de multiplicare galvanică;
b) din cauza uzurii pe timpul procesului de imprimare.

Examinat cu atenţie, uşoarele diferenţe de aliniere apar şi la acest ştraif (oferit recent pe un portal de licitaţii online). Pentru a putea vedea mai bine despre ce este vorba, puteţi descărca fişierul PDF (2 MB) pe care l-am pregătit special în acest scop.

Totuşi, având în vedere pe de o parte dimensiunea planşei (două corpuri, fiecare a câte 150 de clişee, deci 300 de mărci pe coală), la un tiraj de 1 milion de mărci s-au imprimat numai 3.333 de coli (fără prisoare, care nu ar fi depăşit probabil 50 de coli). Aşadar o uzură avansată a clişeelor cauzată de numărul mare de coli iese din discuţie. De aceea este mai mult decât probabil ca diferenţele de dimensiune să fie cauzate de procesul de multiplicare galvanică. Aşadar este foarte posibil să existe tipuri şi/sau subtipuri (diferenţele de dimensiune pot apărea ori atunci când se multiplică după cel puţin două matriţe diferite, ori atunci când se utilizează o singură matriţă, dar operaţia de multiplicare este executată de mai multe ori, în "serii" succesive.

După descoperirile diferenţelor de desen care apa la valoarea de 10 bani şi ţinând cont de cele expuse mai sus, este foarte posibil ca şi la restul valorilor să apară diferenţe la elementele de desen (de fapt la gravură). De aceea, până la proba contrarie este posibil să apară noi descoperiri.

Trei scrisori clasice

A trecut mult timp de când nu am mai prezentat piese deosebite întâlnite în licitaţiile online, de aceea astăzi m-am decis să iau măsuri.
Vă prezint trei piese care mi-au atras atenţia atât datorită rarităţii, cât şi datorită preţului sărit din media uzuală întâlnită aproape zilnic.

Încep cu o scrisoare recomandată expediată din Adjud la Brăila. Datele din ştampile se prezintă astfel: Adjud - 24/12, Galaţi - 2?/12 (tranzit), Brăila - 28/12 (sosire). Anul poate fi ori 1866, ori 1867. După nuanţa hârtiei mărcilor, aceasta ar fi hârtie subţire. După aspectul tiparului, negru, clar, mărcile ar putea aparţine primelor tiraje, când piatra litografică era proaspătă.
Francatura de trei mărci de 20 de parale indică o recomandată din treapta a doua de greutate, fiind o trimitere nu prea comună. Mare păcat este că marca de pe verso a fost distrusă la deschiderea scrisorii.
Piesa a fost vândută cu 318 dolari (33 de oferte), în ciuda pliurilor pe care le prezintă.

Aceasta este faţa unei scrisori simple externe, expediate de la Iaşi la Viena ori în ianuarie 1870, ori în ianuarie 1871. Francatura de 25 bani corespunde tarifului normal pentru scrisoarea simplă externă, dar combinaţia bicoloră este cu mult mai rară decât francatura simplă de 25 bani "favorit 1869".
La o examinare mai atentă a celor două mărci, se poate observa la fiecare câte un "colţ" generat de ruperea hârtiei, fiind evident faptul că mărcile fac parte dintre cele care au fost supuse, la biroul Iaşi, procesului de preseparare cu foarfeca.

Săgeţile roşii indică acele "colţuri" specifice preseparării.
Faţa de scrisoare a fost vândută cu 233 de euro (după 27 de oferte înaintate).

A treia piesă este o scrisoare expediată în septembrie 1872 de la Giurgiu la Bucureşti, francată cu un unicat de 10 bani "barbă" impresiune defectuoasă, în nuanţa ultramarin. Tariful de 10 bani este cel uzual unei scrisori simple interne, dar nu trebuie uitat faptul că marca de 10 bani "impresiune defectuoasă" nu a circulat decât pentru o perioadă mai scurtă de timp (aproape trei luni) şi de aceea scrisorile purtând această marcă nu sunt comune.
În ciuda nivelului de calitate nu prea strălucit al scrisorii (hârtia este pătată în jurul mărcii, scrisoarea este îndoită pe mijloc în cruce), aceasta a fost vândută cu 318 dolari (după 20 de oferte).